NIT fara sediu

Postul privat de televiziune “NIT” a fost înştiinţat joi, 24 decembrie, de către Guvern că nu va mai fi prelungit contractul de arendă al localului unde activează televiziunea, deoarece la 31 decembrie, ora 18:00, expiră data valabităţii contractului de arendă.
Astfel, în timp ce NIT acuză Guvernul Filat că doreşte închiderea postului tv, purtătorul de cuvânt al primului ministru respinge acuzaţiile şi menţionează că totul este legal, iar instituţiile de stat au nevoie de spaţiu pentru sediu.

„Noi apreciem răutatea şi caracterul batjocoritor al acestei date, 31 decembrie”, se precizează într-un comunicat de presă al postului de televiziune NIT, în care se mai adăugă că „în sediu sunt amenajate multiple studiouri moderne, dotate cu tehnică performantă, în aranjarea acestora fiind investite mijloacele financiare importante ale companiei”.
„Acum ni se propune să „ne măturăm”, ceea ce înseamnă, de facto, interzicerea de transmitere a programelor noastre. Acest pas este făcut ca postul nostru de televiziune să înceteze abordarea problemelor acute din societate”, se mai menţionează în comunicatul de presă al NIT.
Solicitat de UNIMEDIA să comenteze acuzaţiile, Igor Volniţchi, purtătorul de cuvânt al primului-ministru, a declarat: „Postul de televiziune NIT este liber să-şi continuie activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare. Guvernul avea semnat un contract de închiriere a unui spaţiu, care expiră la 31 decembrie. Suntem în imposibilitatea de a prelungi contractul, deoarece două edificii de stat (Preşedinţia şi Parlamentul – n. red.) sunt în proces de reparaţie, iar alte câteva instituţii de stat, inclusiv ministere noi create, au nevoie de spaţiu.”

Sursa
2009-12-24 20:48:16



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

11:34:19Poliția e complice cu soțul/tatăl – agresor?! —» Curaj.TV | Media alternativă
10:27:32Vedere dinspre stînga – A fost coaliția, nu mai e coaliția —» Curaj.TV | Media alternativă
05:36:23Solid Wood Chairs —» Andrei Fornea
01:52:15Kitchen Floor Ideas Pictures —» Andrei Fornea
19:15:01De la România Mare la România democratică —» Curaj.TV | Media alternativă
18:33:07Pairing Wine and Cheese: The Ultimate Guide —» ajna-blogging-press
18:27:10Doggy style —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:44:46O vinzatoare face evaziune fiscala la bauturi spirtoase si placinte —» Curaj.TV | Media alternativă
17:25:35CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
17:24:51CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
16:31:58©️ Să ai alături omul cu care îți va fi comod să vorbești despre lucrurile incomode.. —» Licurici de suflet
15:54:01Jurnal de tată: Ilinca a făcut primii pași —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
14:19:08Diaspora —» Primul meu blog
12:34:14Cât tupeu: Socialiștii românofobi cer ajutor României —» Elena Robu
11:56:46Best Ergo Chair —» Andrei Fornea
11:54:25Angela Stafii într-un VIDEO pentru diaspora: Cum facem față schimbărilor și cum ne adaptăm într-o nouă societate —» Elena Robu
08:44:58Nou: Malbec de Purcari 2018 —» Fine Wine
08:31:14Microfiber Couch Reviews —» Andrei Fornea
07:54:22Menards Wood Stoves —» Andrei Fornea
07:30:58The Gospel & Social Media —» Erik and Elena Brewer's Weblog
21:23:53Ucraina în limba română 29: Libertatea de exprimare și a presei în Ucraina —» Curaj.TV | Media alternativă
18:31:40Bobocii din clasele a X-a au devenit liceeni cu actele în regulă.. —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
17:45:53Arhitectura – muzica încremenită. 110 ani de la naşterea arhitectului Valentin Voiţehovschi —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
16:44:35Test: află ce spune despre tine poziția în care dormi —» Divers Media
15:47:53Gaudeamus 2019. Lansările Editurii Cartier —» Gheorghe Erizanu