Digest


Cam multe au trecut pe lîngă noi, în ultimul timp, fără să le acordăm atenţia cuvenită. Lionel Messi, spre exemplu, a mai "furat" un trofeu - Cel mai bun jucător FIFA în 2009, lucru aşteptat, de altfel, de toţi ei care se descurcă în ale fotbalului.

MC şi-a adus alt antrenor după ce Marc Hughes nu a dat randamentul cuvenit plasînd clubul din Manchester pepoziţia a 6, la sfîrşitul turului. Înlocuitorul său, Roberto Mancini, a dclarat, într-o engleză foarte stîlcită, că demiterea fostului antrenor este un lucru normal şi că el nu trebuie să o primească foarte dureros, fiindcă şi el a cîştigat cu Inter 7 trofee în 4 ani şi a fost demis la final. De asemenea, le-a promis ziariştilor prezenţi la prezentarea sa că va învăţa limba engleză mai bine, în timpul apropiat, urmărind seriale engleze.

Pavel Ciobanu se întoarce în vizorul presei autohtone prin deciziile sale bizare. Acum spune că trebuie înscriere prealabilă la FMF (nu ştiu, poate chiar la "bătrîneii" care păzesc uşa), atunci cînd vine vorba despre o întîlnire cu el, răspunsul poate fi primit în decurs de 2 săptămîni!!! Adică dacă eu vreau să-i pun cîteva întrebări, trebuie să fac înscriere iar răspunsul, pozitiv sau negativ, îl voi primi în 2 săptămîni. Mda, personal n-am întîmpinat aşa greutăţi, vis-a-vis de Pavel Ciobanu. Prefer să-l contactez direct, la mobil, şi nu mi-a refuzat încă nici o întîlnire (au fost cîteva, 2-3(?!)). Mai multe detalii interesante despre situaţie găsiţi AICI.

La final vreau să vorbesc despre cei care apreciază scurta mea evoluţie în tandem cu Iurie Opincă. Din anumite cauze de ordin principial, am renunţat la acest tandem, după doar două emisiuni, în direct. Văd, însă, că ele n-au trecut pe neobservate, asta dacă e să ne conducem după comentariile de pe siteul Vocii Basarabiei, la adresa lui Opincă şi la adresa mea. Aceste comentarii le puteţi citi AICI sau AICI.

Sursa
2009-12-23 13:16:36



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:47:53Gaudeamus 2019. Lansările Editurii Cartier —» Gheorghe Erizanu
12:24:18(VIDEO) Patru cetățeni afgani urmau să achite două mii de euro fiecare, pentru a ajunge ilegal în România, iar de acolo în Germania —» Elena Robu
10:33:11Анонс: ДДТ выступит в Кишиневе с концертной программой "История звука" —» Заметки Начинающего Журналиста
10:09:21Editorial Elena Robu: Manipulările din diaspora —» Elena Robu
10:05:25Despre Chironda. Victor Chironda. —» un alt blog
09:38:31"Clacă Verde" в Ботаническом саду. Жителей города приглашают принять участие в улучшении сада —» Заметки Начинающего Журналиста
08:57:41Despre ritm și foc: Tempranillo —» Fine Wine
08:56:25Chocolate Brown Sofa —» Andrei Fornea
07:43:27Socializarea în mijloacele de transport —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
02:28:46Shooting Bench Plans —» Andrei Fornea
23:00:09Primii pași ai familiei mele spre o viață ecologică —» Sunt MAMĂ!
22:09:00Sunt mândru de ECHIPA MEA!!! —» Sandu GRECU
21:41:20De ce stă doamna Dăncilă prost… —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
21:17:24Când e timpul să facem prima greșeală? —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
20:51:45O singură femeie pe gardul desenat cultural din sectorul 4 —» Curaj.TV | Media alternativă
20:23:42Despre exil şi comunism, film şi lansare de carte —» Curaj.TV | Media alternativă
20:10:11Sînt convins că noi le vom reuși pe toate —» Igor Dodon
19:46:13métempirique —» turn up the silence
19:10:10Новая волна массовых протестов в Грузии: Митингующие требуют избирательной реформы —» Заметки Начинающего Журналиста
19:07:37Republica Moldova s-a calificat la Cupa ATP —» Igor Dodon
18:07:24Pe genunchi 😅 —» Primul meu blog
17:56:18Arta de a cuceri lumea a sopranei Olga Busuioc —» Corina Cojocaru
17:25:24TOP 10 IDIOȚI UTILI. Iată cine a aruncat Republica Moldova înapoi în brațele rușilor —» Nicolae Federiuc
17:06:37Lecția Sandu —» Gheorghe Erizanu
15:46:18Faith, Worship, Serving, and Spiritual Gifts —» Erik and Elena Brewer's Weblog