Scrisoare lui Moş Crăciun

Dragă, Moşule. Nu am somn. Nu ştiu cum să fac să adorm, mai ales că mîine e zi de miercuri şi probabil am să căpiez de oboseală, dar nu pot să adorm. Ştiu că trebuie să fiu cuminte şi de asta îţi spun sincer că nici nu vreau să dorm. Aşa sunt eu încăpăţînată şi cînd sunt încăpăţînată, atunci e greu să te pui de tocmeală cu mine. Da să ştii că asta se întîmplă rar; altfel, sunt chiar cuminte.

Mă gîndesc cum să fac ca scrisoarea mea să ajungă la tine. Nu-ţi cer nimic, vreau doar să o citeşti, să nu crezi că-i scriu cumva sacului tău. Vreau să-ţi povestesc ce am făcut în acest an şi mai vreau să-ţi spun, dar te rog să mă crezi că încă mai cred în tine, da nu de atunci cînd mi-a spus Aurica că Moş Gerilă nu există, da de atunci cînd ţi l-am cerut în scrisoarea ta pe Did... A ajuns la mine darul tău şi acum ... mă cert cu el din cauza că practică "atletica uşoară" exact cînd vine ora de franceză, ei da nu e bine să-l torn, mai ales că şi el, dincolo, tot ţie îţi scrie.
Demult tot vreau să-ţi spun că-mi place de tine. Nu vreau să te văd altfel, decît aşa. Nu ţi-am spus-o niciodată, dar chiar îmi place de tine. Pentru că le dai multora senzaţia că sunt importanţi. Toţi spun că nu cred în tine şi numai cum vin Sărbătorile toată lumea te roagă să nu uiţi şi de ei, măcar în acest an. Zi-mi sincer, de asta ne pedepseşti, nu? Pentru că în loc să ne ducem de mînă copiii la grădiniţă, ducem ipocrizia la un curs de master, pentru că în loc să zîmbim, preferăm să rînjim tot mai des, pentru că în loc să respirăm în voie, furăm puţinul aer pe care îl mai au... celor din jur, pentru că în loc să iubim, aşa, pur şi simplu, fără a cere, noi preferăm să lăsăm să ne scape printre degete cea mai mare minune pe care ne-a dat-o Dumnezeu - şansa de a simţi.
Şi eu cred în tine. În fiecare zi. Şi te aştept tare mult. Chiar aşa. Pentru mine rămîi la fel, ca în copilărie, aşa cum stăteai tupilat sub brad... Numai că atunci nu-mi placea de tine. Erai vechi şi nu-ţi mai străluceau mînecile tale, iar tioagul (un chibrit pentru aprins şemineul) în general nu-l mai găseau părinţii niciodată.
Ştii ce-ţi ceream de fiecare dată înainte de Anul Nou?! Îţi ceream o stea pentru brad. Una roşie, reliefată, cu colţuri ascuţite, ca a Cremlinului. Şi eram tare supărată că nu mi-o aduceai. La şcoală, înainte de matineu, învăţătoarea ne punea să aducem de acasă jucării pentru a le sparge şi a încleia cioburile pe gazeta de perete.  Eu aduceam, nu mă puneam de pricină, dar ne mai ruga să aducem şi jucării pentru a împodobi bradul şi uite că toţi aduceam, numai că ele erau multe şi nu le observa doamna pe toate. Mereu o chema pe Viorica să pună steaua în vîrful pomului, pentur că numai ea avea stea acasă...şi urca pe un scaun ca să ajungă pînă în virf... şi toţi aplaudau...şi se făceau poze, iar eu  atît de tare aşteptam încă un An Nou ca să-mi aduci şi mie o stea, numai că mama nu înţelegea nimic şi îmi spunea că steaua aia nenorocită, din masă plastică ieftină costa prea scump. Ne înnoia jucăriile, da pentru stea niciodată nu-i ajungea... pentru că respecta un alt ritual; de a schimba pe 31 decembrie toată rufăria din casă. Ce stupiditate (da, mare stupiditate pe care o respect întocmai şi eu acum, de îi ies copilului meu aburi pe nas de la atîţia nervi).
Bradul...vai, ..... mirosul cela de brad... de el mi-e dor cel mai tare.. Ddorinţa asta am s-o trec totuşi pe listă pentru că de cîte ori nu am fost la un tîrg de brazi, niciodată nu am mai prins mirosul cela. Nu-ţi cer bunuri, îşi voi cere mirosuri, simţuri, clipe, senzaţii, emoţii. Acum îmi pot lua orice pom vreau, dar nu pot să iau şi mirosul cela puternic, proaspăt. Adulmec, cu sufletul strîns de emoţii şi amintiri, dar nu-l găsesc. Da ştii ce-mi amintesc?! Îmi amintesc casa părinţilor şi holul unde era instalat pomul. Camera era mare, de fapt acum nu mi se pare atît de mare, dar atunci... atunci mi se părea un hambar... şi dădea afară. Pomul era mereu instalat într-un colţ, lîngă uşă, într-o căldare cu nisip (de la nisip mereu se înţepau ai noştri... de ce se întîmpla asta... cred că nici ei nu ştiu). Mama nu ne permitea să-l împodobim. Îl împodobea ea, noi puteam să punem doar primele jucării, după care ne duceau la bunei, în vale, ca să se facă curat, să se încălzească baia şi să se schimbe rufăria...Încă un ritual care nu mă încînta. În cel mai fericit caz, ne permiteau să stăm acasă, da să nu ne mişcăm din loc. De fapt, trebuie să fiu sinceră, da? Nu aveam voie numai eu să mă mişc din loc... pentru că dacă mă mişcam din loc, se întîmpla neapărat ceva.. Sau  pica "cineva" pomul, sau "pe cineva" îl ducea capul să răstoarne căldarea cu nisip, sau "tot acel cineva" îngropa vreo două-trei-patru-şi.a.m.d jucării. Aşadar, Ovidiu avea voie să se mişte, din loc în loc. Eu trebuia să mî joc de-a "copacul", dar şi aşa... de la vînt mare ce îndoia braţele copacului, vreo "nenorocire" tot se întîmpla. Şi atunci, mama îmi făcea cioc-cioc-cioc. Boon. M-am abătut. Asta nu prea-mi place să-mi amintesc, da nu am ce face... maaaare răutate. Vreau să-mi amintesc senzaţia de răcoare, de ger... de scîrţ-scîrţ... cînd tata aducea de afară omăt pe mătură şi trecea peste covoarele înşirate pe podea. Se topea îndată, dar mirosul de proaspăt... desfunda orice nas. Şi mai aducea albituirle de pe sfoară în casă şi le scutura. Promoroaca mai nimerea şi pe faţa mea şi a fratelui meu... şi noi, ne cuminţeam pe dată, iar obrajii imediat se înroşeau. De asta mi-i tare-tare dor. Şi-mi mai este dor de baia, după care tata ne lua pe cîte unu în braţe şi ne ducea în dormitor, unde pe pat ne aştepta totul nou-nouţ: lenjerie, ciorapi, papuci de cameră... tricouri, pantaloni. Totul era nou. Şi după ce ne îmbrăcam, aşteptam cu sufletul la gură să se retragă ai noştri la bucătărie, unde vrăjea mama asupra bunătăţilor, iar tata vrăjea fără vreun succes.. curăţînd cartofi, morcovi şi ouă pentru salată ca să deschidem campionatul-la-patinaj-artistic-pe-parchet-lustruit-de-tata. Ţinea concursul pînă se auzea la bucptprie vreun ţipăt ca din gură de şarpe.  Şi iar venea mama, îmbujorată şi furioasă şi îmi făcea mie cioc-cioc-cioc; în primul rînd pentru că eram cea mai mare, în al doilea rînd pentru că întrebam... "da ce ce numai mie cioc-cioc-cioc???".  Şi, totuşi, niciodată nu am văzut-o pe mama mai frumoasă decît în clipele celea... Cînd întuneca, ne aşezam cuminţi în faţa televizorului şi aşteptam cu sufletul la gură să se audă paşii bunelului pe trotuar. Dacă venea el, ne duceam cu uratul. Mama îl chema în casă, pînă ne îmbracă. El se aşeza în faţa televizorului şi uita de "misiune". Acum aşteptam să auzim paşii bunicii, ca să ne scape din prinsoare. Îl lua la un fel de "Valsul fulgilor de nea", doar că altul era textul "refrenului".
Mersul cu uratul începe la bunei. Asta arăta cam aşa. Cobora toţi în vale: primul mergea bunelul, îl urma bunica care nu-l slăbea cu cetărala, după ea noi. Ajungeam la ei, bunica îl trimitea pe bunelul în beci după mere şi în casa cea mare după struguri, apoi se aşezau cuminţi la geamul mic cu zăbrele şi începea urătura... De urat, uram noi cam slab, dar recompensa era destul de buuună. Apoi mergeam, pînă la mătuşa noastră, sora tatălui, care stătea ăn celălalt colţ de sat... şi ne întorceam înapoi acasă... fiind amîndoi de acord că "iarna-i grea, omătu-i mare...".  Odată ajunşi, ne aşeza mama la bucătărie şi ne dădea de mîncare, iar nouă ni se băteau calicii la gură... de foame. Şi mamei i se umezeau ochii, şi îl striga pe tata, ca şi cum tare supărată, iar noi deja ştiam că ea-l cheamă ca să ne vadă cum mîncăm.
Moşule, momentele alea nu am să uit niciodata, da?! Te rog, fă aşa ca să nu le uit niciodată. Te rog.

.... de asta de iubesc. Pentru că îmi păstrezi amintirile şi mi le aduci de fiecare dată cînd vine Crăciunul... le păstrezi cu sfinţenie. De asta te iubesc, aşa cum eşti. Cu nasul roşu, cu fruntea în zulufi artificiali, cu mustaţa vopsită cu acuarelă... Aşa te vreau. Pe altul nu-l cunosc.

Îmi cam pierd firul gîndului... îl pierd pentru că nu-l ţin în frîu, îl las hoinar, prin anii care au trecut, prin durerile care s-au strîns, prin dorurile care mă macină. Am vrut să-ţi povestesc cum a fost acest an. Nu pot spune că a fost  tare greu, dar nici uşor nu a fost. Am numărat de vreo 30 de ori nişte cearcăne albastre sub ochi... am mai făcut extensii cîtorva fire albe, am mai lăsat să se pună praful peste cîteva emoţii şi nu am lăsat să se usuce cîteva lacrimi... am rambursat cîteva sute de zile Vieţii-care-Trece.
Într-un an sunt 12 luni. Vreau să fac o oră de matematică: plusez, scad, în înmulţesc... fac ce pot, dar, se pare că nu prea pot... pentru că oricum se încheie anul.
Nu m-am priceput niciodată la desenat. Nu am talent. Ştiu să pun puncte, să pun virgule, dar să desenez...nu pot. Uneori mi-aş fi dorit să pot; măcar să unesc patru linii, în patru anotimpuri, să fiu eu în centru şi să nu mă atingă nimeni. Să stau eu acolo, în legea mea, fără să mi se ia din aer, zile şi ani. Trebuie să învăţ să fac şi acest lucru, la fel cum trebuie să învăţ să fiu mai împăcată, mai senină, mai bună. A fost un an într-o continuă fugă... după ceva ce nici măcar nu ştiu dacă există. M-am tot ţinut, de-a lungul anilor, de o Umbră. O umbră cu multe umbre legate de ea. Sumţeam că ajung şi eu să fiu una din umbrele surori ale Umbrei-mamă.
Acest sfîrşit de an m-a descotorosit uşor-uşor de această Umbră. Şi acum respir în voie şi aştept Sărbătorile cu atîta dorinţă, cu atîta dor cum nu le-am aşteptat niciodată în viaţa mea, poate doar în copilărie.
Şi uite, nici nu pot să o trec pe lista realizărilor, pentru că asta chiar nu mi se datorează.
Anul acesta am călătorit. Trebuie să spun... şi în acest caz, nu mi se datorează.
Ce-am mai făcut?!
Mi-am recuperat aripile... Şi zbor.
Te aştept să vii, Moşule. Te aştept să-mi aduci amintirile. Şi în acest an. Amintirile. Cele mai curate, cele mai adevărate, cele mai colorate din viaţa mea. Şi te mai rog să-mi mai aduci mirosul de scîrţ-scîrţ. Şi să-mi aduci şi visele. Punele în cutia cu rufe de pe cuptorul bunicii. Ştiu că , din an în an, tot mai greu e să-mi îndeplineşti dorinţa. Dar, te rog. În schimb, îţi promit că am să cred mereu în tine şi nu am să uit niciodată mirosul de copturi cu amoniac, pe care le scotea mama din cuptor. ne punea cîte una în palmă, iar noi urlam şi de bucurie şi de durere, pentru că aburii ne frigeau mîinile.. îţi promit că nu am să uit cum îmi făcea mama cioc-cioc-cioc şi cum făcea zăpada scîrţ-scîrţ... numai adu-mi în fiecare an amintirile. Pentru că ele sunt ceea ce am avut eu mai ADEVĂRAT în viaţă. Şi dacă ceea ce-mi păstrezi tu în suflet, de atîţia ani, e adevărat, păi cum poate lumea să creadă că  tu nu eşti ADEVĂRAT.
Ai să vii, Moşule???? Ai să vii, da?!
p.s. Moşule, şopteşte-i mamei la ureche să-mi facă cioc-cioc-cioc, că tare sunt proastă uneori şi mai şopteşte-le celor de la Zoom să mai facă reduceri la obiectivul cela... Cum să-mi iau cameră fără obiectiv? Cum să fotografiez eu turiştii de la Roma săptămîna viitoare dacă nu-mi iau o cameră digitală aşa cum am văzut la TV, ha?!
Am să te aştept, Moşule.

Sursa
2009-12-16 02:39:43



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

11:00:35Восстановление экологии населённых пунктов руками самих жителей на примере села Копчак —» Заметки Начинающего Журналиста
10:31:12Inexpensive Kitchen Sinks —» Andrei Fornea
10:21:16Se laudă că a fost la vot, dar încalcă legea —» Curaj.TV | Media alternativă
09:03:37Cum se Naște Sărăcia la Moldoveni? —» Curaj.TV | Media alternativă
07:25:40Affordable Sectional Couch —» Andrei Fornea
04:22:12Asta ești tu pentru mine: o întindere fără sfârșit —» Taaleex's Blog
22:34:37Swiss Parking —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
21:57:48Alina Șerban a țipat la avanpremiera filmului ei de debut —» Curaj.TV | Media alternativă
17:26:55©️ Uneori —» Licurici de suflet
16:37:36Copiii nu au nevoie de darurile noastre, ci de timp petrecut cu noi! —» Sunt MAMĂ!
15:29:40Imposibila coaliție. Uroborus, noua eră —» Gheorghe Erizanu
15:03:57Felicitări echipei de robotică! —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
14:54:02Pentru un mediu mai curat… —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
14:51:04Curtea Internațională de Justiție și-a recunoscut competența de a examina cererea Ucrainei împotriva Rusiei —» ACUM ÎN UCRAINA
14:45:00Călătorie în lumea științei —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:12:34După vot —» Primul meu blog
12:57:24O nouă gafă a Maiei de dragul ambasadorilor… —» un alt blog
12:20:11Petre Crăciun – un scriitor de poveste —» BiblioCity
11:44:53Natura spirituală şi umană, separate şi distincte —» adevaruri biblice
11:17:56Aventură spațială la Disneyland(vlog) —» Cojocari Vitalie
11:17:28Liftmaster Garage —» Andrei Fornea
11:08:45Red And Black Throw Pillows —» Andrei Fornea
11:02:53Închisorile sunt business, spălare de bani, lichidare a disidenților —» Curaj.TV | Media alternativă
10:41:17Rectangular Light Fixtures For Dining Rooms —» Andrei Fornea
10:09:48Impresii despre piesa „Tequila Boom” după Neil Simon, jucată de actorii Teatrului „Luceafărul” —» Blogul lui Marin Bodrug