Publika TV - un canal de ştiri 24 din 24, destinat celor care vor să fie informaţi

După o lună şi jumătate de tăcere pe blog, mă simt nevoit să revin cu o nouă postare. Perioada "silenţioasă" a fost motivată de trecerea la alt serviciu. M-am despărţit foarte greu de colegii, de Oamenii şi atmosfera de la ADEPT, elemente care îmi lipsesc şi acum. În cele 8 luni petrecute la ADEPT cred că m-am simţit cel mai bine şi confortabil în cariera mea profesională. Şi soţia este convinsă de acest lucru (intru într-o stare de nostalgie şi nu e bine pentru că nu am timp pentru aceasta). Uneori trebuie să luăm decizii complicate. Despărţirea de ADEPT a fost una dintre acestea.
În săptămânile care au urmat am constatat un lucru, care mi-a făcut plăcere. Blogul era citit de mulţi oameni, inclusiv de la mai multe misiuni diplomatice străine acreditate la Chişinău. Mai mulţi diplomaţi cu care am reuşit să mă întâlnesc m-au întrebat dacă "sunt tânărul care scrie blogul" şi "de ce nu m-ai scriu". Răspunsul pe care îl dădeam e că "nu am timp şi pentru blog".
Acum sunt la Publika TV, un nou post moldovenesc de televiziune care va fi lansat prin februarie în parteneriat cu Realitatea TV din România. E un canal TV de informare (prin ştiri la fiecare oră) şi cunoaştere (emisiuni zilnice de dezbateri, fillere, documentare, campanii sociale etc.). Respectând legislaţia moldovenească cu privire la audiovizual, dar şi necesităţile publicului moldovenesc, televiziunea va avea emisiuni în limba română (80%) şi în limba rusă (20%). Eu susţin integral o astfel de abordare. Cei care lasă emoţiile la o parte şi încearcă să gândească raţional, vor înţelege uşor de ce se face acest lucru.
Investiţia în Publika TV aparţine Grupului Realitatea-Caţavencu, proprietarul căruia este Sorin Ovidiu Vântu, personal controversat în România, ca şi orice alt bogătaş din această ţară sau din Moldova (banii mulţi înseamnă şi multe întrebări, multe suspiciuni). Cred că e cea mai mare investiţie într-un proiect media în Moldova şi se investesc nu doar bani mulţi, ci, mai întâi de toate, speranţe, tehnologii, expertiză etc. Publicul ţintă al Publika TV sunt oamenii activi, cei care doresc să fie informaţi, oamenii care vreau să gândească şi să cunoască mai mult. Sunt cei care se consideră elită în societate (business, politică, cultură, sport, intelectuali, tineri studioşi etc.). Sunt cei care iau decizii în diferite domenii.
Venirea Publika TV pe piaţa media moldovenească a fost recepţionată diferit de oameni. E şi firesc. Unii au criticat acest proiect fără să cunoască ce presupune el, alţii şi-au exprimat speranţa că în sfârşit vom avea o televiziune de ştiri de calitate. Majoritatea criticilor exprimate pe forumuri vizează prezenţa literei K în denumirea televiziunii. La fel cum era criticată "mănuşa lui Iordan" în 2007. La fel este criticată prezenţa emisiunilor în limbă rusă. Publika TV a supărat mulţi colegi de breaslă. Mai mulţi manageri media au rămas fără oamenii buni, care au migrat spre noul post TV. Unii jurnalişti au încercat să se angajeze, dar din diferite motive nu au reuşit. Şi ei sunt supăraţi. În schimb se bucură clasa politică, analiştii, oamenii care aşteaptă informaţii operative şi credibile, cei care vor să vadă dezbateri politice nu doar o dată în săptămână, ci "la cald". Am siguranţa că aşteptările legate de Publika TV vor fi realizate. Aceasta inclusiv graţie jurnaliştilor care muncesc aici. Nu voi exagera când voi spune că sunt angajaţi foarte mulţi jurnalişti, printre cei mai buni de pe piaţă. O să vă convingeţi atunci când veţi vedea produsul. La fel de cert e că avem încă multe de învăţat pentru a fi pregătiţi să ieşim cu produsul aşteptat. Se munceşte din greu. E o şcoală nemapomenită. Aşteptăm progresul.
Sunt multe zvonuri şi speculaţii pe seama "patronului din umbră" al Publika TV. Suntem o societate în care oamenii au încredere mai mare în zvonuri, decât în sondaje de opinie publică. Nu poţi să întezici oamenilor să bârfească. Asta la place. În special când sunt supăraţi pe cei pe care îi bârfesc. Pe noi doar ne amuză aceste speculaţii. Să fie sănătoşi autorii lor. Aş vrea să constat doar un lucru. Speculaţiile sunt de proastă calitate. Din păcate.
De curând a fost anunţată preluarea de către Publika TV a pachetului majoritar de acţiuni al celor care deţin portalul Unimedia. Iarăşi au urmat reacţii diferite. Dar aşa e democraţia, cu pluralitate de opinii şi cu respectarea dreptului la exprimare. Pe viitor voi avea posibilitatea să mă exprim în scris pe un blog ce va fi creat pe Unimedia. Deci, în scurt timp voi reveni cu materiale noi. Sper interesante şi utile (mai mulţi colegi de-ai mei se documentează acum de pe blogul meu).
Munca mea la Publika TV îmi limitează anumite activităţi pe care le practicam până a ajunge aici. Nu mai pot face comentarii pentru alte instituţii media, decât pentru cele din Holdingul (asta va fi pe viitor) Publika. Spun asta pentru că mai sunt contactat uneori şi acum pentru a mi se cere opinia pe diferite subiecte. Mă bucur că am prezentat interes pentru jurnalişti şi voi fi fericit dacă va exista un interes din partea publicului la ceea ce fac şi spun.
Sper că viitoarea postare va fi foarte apropiată. Îndată ce găsesc câteva minute libere.


Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

Sursa
2009-12-10 12:59:20



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

20:44:07Obligați să facă ”pomană” la Biserica din Trușeni —» Curaj.TV | Media alternativă
20:11:08Lansare carte de Paul Goma la Gaudeamus —» Curaj.TV | Media alternativă
17:24:27Theses on the Philosophy of History, boss —» turn up the silence
17:21:02Stig Simeon Frøyshov – Distincţia dintre slujbele de catedrală şi cele monahale —» Liturgică şi Misiologie Ortodoxă
16:37:53Earl Grey Verrine With Meringue Bites And Orange-Scented Cream —» ajna-blogging-press
15:28:11Serghei ESENIN: DOUĂ POEME CELEBRE —» Leo Butnaru
15:25:50Soluții —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
15:03:14Înveți să te pregătești sau să faci lucrurile? —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
12:21:42Maia Sandu, un exemplu de urmat —» un alt blog
11:23:16Trӑim ca-n poveste! —» Un PUNCT din .FR
10:55:30Când politicienii… – completează cu ce vrei —» apostu
10:30:43Învățăm să fim sănătoși la bibliotecă —» BiblioCity
09:54:50Industrial Dining Room Table —» Andrei Fornea
09:50:09Frightening Frequencies: The Dangers of 5G —» ajna-blogging-press
09:46:53Moldtelecom, cind ați făcut ultima inventariere? —» Curaj.TV | Media alternativă
09:28:01Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama —» Frinturi din suflet de femeie
08:57:21Mobelprogramm Uno —» Andrei Fornea
08:47:33Faceți cunoștință: ion cebanu, un liberast pitecantrop ancorat în Evul Mediu —» un alt blog
08:32:47Acordul La minor | Lecții de chitară —» Moldova Creștină
08:09:21Vinde marfa expirata cu mucegai vizavi de Judecatorie, Politie si Camera de Comert —» Curaj.TV | Media alternativă
05:39:29BALAURI/ DRAGONES* —» Andrei LANGA. Blogul personal
04:44:47Homosexualitatea la animale nu este scuza pentru oameni —» Moldova Creștină
23:16:33Dark Red Wine Bread —» ajna-blogging-press
23:04:51Ce a promis directorul retelelor electrice Edinet pentru Zabriceni si Onesti —» Curaj.TV | Media alternativă
19:35:46Cercetare și tradiții —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'