Dările de seamă în regiunea Buceag


Ora 06:00 dimineaţa, echipa uniunii este deja în mişcare spre Bugeac. La fel ca şi ieri drumul lung a fost răsplătit cu căldură şi o masă gustoasă în familia pastorului din Taraclia, Pirneac Petru. Ajunşi la Biserică “Renaşterea” din Taraclia toată lumea s-a pus pe treabă, fiecare cu ale lui. Valentina Preoteasa şi Oleg Hîrbu au improviazat un mic magazin din scaune cu calendare şi agende pentru 2010 şi multe alte materiale pentru creştere spirituală. Iar contabila şef şi episcopii au făcut totalurile anului cu fraţii deja prezenţi.

Pastorii din Buceag în închinare

Pastorii din Buceag în închinare

După ce au pus câteva lucruri administrative la punct au venit în închinare înaintea Tatălui. În timp ce fraţii ascultau Cuvântul predicat de vice-episcopul uniunii, Alexandru Goncearuc, surorile pregăteau masa bogată, cum doar la Sud poate fi. După închinare şi rugăciune, au început dările de seamă propriu zise.

vice-episcopul UBCEB, Alexandru Goncearuc

Alexandru Goncearuc

Responsabilul pentru regiunea Buceag, Iosif Caraseni a făcut o trecere în revistă a anului 2009. În acest an în regiune au fost ordinaţi un pastor şi trei diaconi. Au desfăşurat tradiţionalul Seminar de creştere spirituală pentru pastori, în colaborare cu fraţii din Statele Unite ale Americii şi mai multe conferinţe pentru surori. Pentru viitor, îşi doresc instituirea “Şcoala Biblică a regiunii Buceag”, care v-a activa în regiune sub egida Colegiului Teologic Pedagogic din Chişinău. La şcoală vor putea participa tinerii de la 16 ani în sus, care frecventează regulat Biserica. Scopul acestei şcoli v-a urmări instruirea tinerilor în domeniul spiritual şi primul obiect de viaţă va fi “Viaţa Creştină”. Profesorii vor fi foştii studenţi al CTP, din regiunea Bugeac, dar vor fi şi invitaţi din profesorii de la colegiu. Dacă Dumnezeu va binecuvânta această lucrare, şcoala îşi va începe activitatea anul viitor şi va dura trei ani de instruire, în fiecare sâmbătă.

episcopul UBCEB, Ion Miron

Ion Miron

După aceste noutăţi din regiune, echipa uniunii a prezentat fiecare departament. Episcopul UBCEB, Ion Miron a prezentat realizările din 2009 şi lucrarea de misiune. Responsabilul departamentului de informare, Virgil Cozonac a prezentat proiectul Mobilazarea Bisericilor la Misiune, lansat în cadrul uniunii în acest an. Totodată a provocat pastorii să implice Bisericile lor în misiune. Coordonatorul departamentului de instruire a misionarilor, Nicu Holban a prezentat cursul Kairos şi a motivat pastorii să înceapă acest curs în Bisericile lor. Tatiana Romanel a prezentat situaţia financiară şi a lăudat regiunea Bugeac pentru disciplina la darea zeciuielilor. În încheiere am prezentat ziarul şi întrunirea de lucru a continuat cu masa gustoasă şi multă părtăşie. Prin mesaje şi mărturii, pastorii au fost îndemnaţi de reprezentanţii uniunii să crească ucenici, să motiveze tinerii la misiune şi la slujire în cadrul Bisericii.

Astăzi echipa uniunii a avut una din cele mai plăcute zi. În Biserica “Renaşterea” din Taraclia, a dominat, dragostea,

responsabilul regiunii Bugeac, Iosif Caraseni

responsabilul regiunii Bugeac, Iosif Caraseni

pacea, unitatea şi bucuria. Atitudinea călduroasă a fraţilor şi surorilor vorbitori în mare parte de limbă rusă, a încurajat echipa noastră. Regiunea Bugeac, face parte din Autonomia Administrativă Găgăuzia. Regiunea este populată de patru etnii, bulgari,  ucraineni, găgăuzi şi moldoveni. Există sate unde locuiesc reprezentanţii la toate patru naţii şi podul de comunicare este limba rusă.

În regiunea Bugeac sunt înregistrate 33 de biserici, majoritatea din ele fiind vorbitoare de limbă rusă. Voia bună primită din căldura cu care ne-au primit a uşurat drumul lung de trei ore până la Chişinău. Bugeacul e o zonă binecuvântată de Dumnezeu şi foarte frumoasă, chiar şi acum când afară e iarnă fără zăpadă.

Mâine cinci regiuni se adună la Chişinău, în incinta Bisericii “Isus Salvatorul” pentru acelaşi lucru, dările de seamă. Vineri va fi ultima zi de lucru la capitorul dări de seamă şi va avea loc la Biserica “Emanuel” din Bălţi.

vice episcopul, Alexandru Goncearuc şi contabila şef, Tatiana Romanel la Taraclia

vice episcopul, Alexandru Goncearuc şi contabila şef, Tatiana Romanel la Taraclia


Sursa
2009-12-09 21:27:14




Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:00:00A New Way to Earn Money on WordPress.com —» Blogul Alinei Godzin
12:31:32Reacția lui Iohannis după demiterea guvernului Sandu: „Sprijinul financiar din partea României va fi strict condiționat” —» Corlateni official blog
11:32:14Inevitabilul s-a produs: Maia Sandu și Andrei Năstase au pierdut tot —» Elena Robu
11:10:09S-a întâmplat: Guvernul Sandu a căzut —» Elena Robu
11:00:35Восстановление экологии населённых пунктов руками самих жителей на примере села Копчак —» Заметки Начинающего Журналиста
10:31:12Inexpensive Kitchen Sinks —» Andrei Fornea
10:21:16Se laudă că a fost la vot, dar încalcă legea —» Curaj.TV | Media alternativă
09:03:37Cum se Naște Sărăcia la Moldoveni? —» Curaj.TV | Media alternativă
07:25:40Affordable Sectional Couch —» Andrei Fornea
04:22:12Asta ești tu pentru mine: o întindere fără sfârșit —» Taaleex's Blog
04:09:19Iordania din nou —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
22:34:37Swiss Parking —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
21:57:48Alina Șerban a țipat la avanpremiera filmului ei de debut —» Curaj.TV | Media alternativă
17:26:55©️ Uneori —» Licurici de suflet
16:37:36Copiii nu au nevoie de darurile noastre, ci de timp petrecut cu noi! —» Sunt MAMĂ!
15:29:40Imposibila coaliție. Uroborus, noua eră —» Gheorghe Erizanu
15:03:57Felicitări echipei de robotică! —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
14:54:02Pentru un mediu mai curat… —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
14:51:04Curtea Internațională de Justiție și-a recunoscut competența de a examina cererea Ucrainei împotriva Rusiei —» ACUM ÎN UCRAINA
14:45:00Călătorie în lumea științei —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:12:34După vot —» Primul meu blog
12:57:24O nouă gafă a Maiei de dragul ambasadorilor… —» un alt blog
12:20:11Petre Crăciun – un scriitor de poveste —» BiblioCity
11:44:53Natura spirituală şi umană, separate şi distincte —» adevaruri biblice
11:17:56Aventură spațială la Disneyland(vlog) —» Cojocari Vitalie