/AUDIO/ Ion Varta despre 7 aprilie: ” Scenariul odios era al guvernării comuniste”

ion vartaPrezent la o conferinţă, istoricul Ion Varta, a declarat, de curând, că cei tineri sunt cei care vor fi promotorii de mai departe ai Republicii Moldova.  “Actuala guvernare, într-un fel, trebuie să-şi asume şi nişte responsabilităţi în faţa acestor tineri, deoarece  este, într-un fel, şi exponentul intereselor lor. Iar tinerii au produs schimbarea, trebuie să recunoaştem acest lucru”, explică Ion Varta într-un interviu acordat în exclusivitate pentru “Mai aproape de Europa”. Domnia sa spune că a fost martor ocular al evenimentelor din 6 şi 7 aprilie, când la Chişinău au avut loc “acele evenimente triste”. Iată un istoric într-un moment istoric, am spus eu. Ion Varta mi-a povestit cum a fost  “în inima acelor evenimente” şi explică de ce crede că “autorii scenariului odios pus în implimentare” era unul al guvernării comuniste de atunci. “Şi acum cred că multe elemente pe care le-am remarcat îmi dau puterea să afirm şi să constat că scenariul era unul al guvernării comuniste”.

Vedem lumina din capătul tunelului?
Totuşi, după mai bine de jumătate de an situaţia s-a redresat în urma acelor evenimente, i-am spus eu istoricului Varta. De unde şi întrebarea: “A îndreptăţit guvernarea aşteptările acelor tineri şi nu numai?”. Ion Varta: “Acum s-a aprins o lumină în capătul tunelului şi foarte multă lume crede că deziteratul nostru, de a ieşi din această situaţie incertă, plină de lipsuri, de incertitudini, va avea un final fericit. Cred că sunt perspective sigure acum”.

Despre reuşita de mai departe a AIE de la Chişinău, istoricul Ion Varta nu exclude nici oarecare piedici, cum ar fi cele din partea “forţelor neo-imperiale”, care, crede el, “vor căuta să bage strâmbe pentru a contracara toate tentativele pe care încearcă să le implimenteze actuala guvernare”

Luciditate şi coeziune

“Luciditatea, coeziunea,  sunt cuvintele pe care trebuie mereu să le ia în consideraţie protagoniştii actualei guvernări”. Asupra acestor două aspecte le atrage atenţia istoricul noilor lideri de la Chişinău. Cât despre conjunctura politică internaţională, Ion Varta crede că “este una fericită” şi rămâne ca “cei care şi-au asumat misiunea grea şi responsabilă de a promova interesul naţional, pe opţiunea pro-occidentală, să fie la înălţimea speranţelor şi aşteprătilor cetăţeanului R. Moldova şi a acestei posibilităţi şi deschideri pe care o avem la ora actuală”.

Să nu ratăm!

În concluzie, Ion Varta trage linia: “R. Moldova nu a avut o asemenea gamă largă de oportunităţi favorabile pe care le are la ora actuală şi ar fi păcat să ratăm. Dacă ar fi aşa, ar avea consecinţe pur şi simplu dezastruoase”.


Sursa
2009-12-05 12:55:13



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

22:16:20Poluare masivă cu poliția lângă ei —» Curaj.TV | Media alternativă
14:08:31Valoarea banilor. Cât poți consuma cu 1mln €? Și ce are de spus Planeta? —» … mai mult emoţii, decît cuvinte.
14:01:58Volumul de poezie ”Roua sufletului” lansat la biserica USM —» Tineretul Ortodox
13:46:26(in)Justiția românească mă împinge spre CtEDO —» Curaj.TV | Media alternativă
11:56:19Diy Bedroom Organization —» Andrei Fornea
11:52:02Google Home Mini условно бесплатно —» XStrafer's WebPlace : unconformable point of view.
11:06:01Cum se face performanță în vinificație? —» Fine Wine
10:20:36Elibereaza marfa pe datorie, face evaziune fiscala si cu fărîmături la zacuscă —» Curaj.TV | Media alternativă
09:17:49Pelmeni ca la Ural —» Bucataria Talinei - condimentat cu dragoste
08:23:29Craftsman Garage Door Remote Replacement —» Andrei Fornea
08:01:34Cunoaște-ți drepturile îmreună cu noi! —» BiblioCity
07:50:56Povești cu tâlc la Biblioteca „Transilvania” —» BiblioCity
07:37:28Beauty news: linia de produse bio de la Avon perfecte pentru tenul meu —» Life is too short to wear boring clothes. - A blog about travel, lifestyle, healthy life and fashio
07:12:30Rollo 2m Breit Ikea —» Andrei Fornea
20:44:07Obligați să facă ”pomană” la Biserica din Trușeni —» Curaj.TV | Media alternativă
20:11:08Lansare carte de Paul Goma la Gaudeamus —» Curaj.TV | Media alternativă
17:24:27Theses on the Philosophy of History, boss —» turn up the silence
17:21:02Stig Simeon Frøyshov – Distincţia dintre slujbele de catedrală şi cele monahale —» Liturgică şi Misiologie Ortodoxă
16:37:53Earl Grey Verrine With Meringue Bites And Orange-Scented Cream —» ajna-blogging-press
15:28:11Serghei ESENIN: DOUĂ POEME CELEBRE —» Leo Butnaru
15:25:50Soluții —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
15:03:14Înveți să te pregătești sau să faci lucrurile? —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
12:21:42Maia Sandu, un exemplu de urmat —» un alt blog
11:23:16Trӑim ca-n poveste! —» Un PUNCT din .FR
10:55:30Când politicienii… – completează cu ce vrei —» apostu