Legitimitatea Republicii Moldova

RM este un stat fantom recunoscut în mod illegal de tote statele care au recunoscut Suveranitatea şi indendenţa. De oarece nu a fost nici un act juridic pentru baza de recunoaşterea RM ca stat independent şi suveran. Exist ape acel timp doar o declaratie făcută de o parte din poporul din întreaga Românie. Şi mult mai mult că nu există documente de petrecerea unui referendum pe întreg teritoriul al statului ai cărui îi aparţine teritoriul autoproclamat.

Deci revenim la istorie. Pe acest teritoriu a existat un stat cărui nume a dispărut în timpul istoriei. Şi această denumire era Dacia.

Cum a dispărut această denumire? Se ştie că Dacia a fost cotropită de Imperiul Roman. Şi purtarea unui stat cotropitor este imprevizibilă, unde urmărind purtarea de astăzi a acestor state cotropitoare ptem face concluzii negreşite. Să luăm pilda statuli rus. Se ştie din istorie despre repetate ocupaţii a teritoriilor Româneşti unde folosea aceaşi tactică a Imperiului Roman unde impunea modificarea denumirii de stat şi a cetăţeniei. Adica Dacia şi dacii nu aveau dreptul să se numească daci şi ţara dacă. Din partea rusiei s-a modificat ca Basarabia şi basarabeni, unde cetăţenia pînă în anii de după războiul din 1941-45 abea a fost întrodusă legea de a fi întrodus punctual de cetăţenie în acte de indentificare a cetăţenilor. Adica noi nu v-om găsi paşapoarte eliberate pînă în anii 1945 punctul ca naţionalitate. Şi prin acest motiv a fost manipulate denumirea naţionalităţii.

Reeşim la concluzia:

1) Pe timpul Imperiului Roman, Dacii erau nevoiţi să se infifice după denumirea teritoriului unde locuiau. Adica cei ce locuiau în muntenia se numeau Munteni, români (ţărani-în traducere) şi se mai numeau Valahi.

2) Cei din partea Transilvania se numeau transilvaneni.:.

3) Cei din părţile moldovei se numeau moldoveni.

Deci noi nu v-om găsi mai mult denumirea ţării dacia după ocupaţia Imperiului Roman.

Acum privim ce face Imperiul Rus, ocupă o parte din teritoriul daciei din meleagurile moldave şi îi modifică denumirea în Trnsnistria. Acest teritoriu era mărginit între rîul Nistru şi rîul Nipru.

Apoi Rusia mai ocupă încă o parte din teritoriul daciei prin aşa numitul Pactul Molotov-Ribentrop, şi tot din plaiul moldav dar îi dă o altă denumire, adica Basarabia. A cărui teritoriu este cuprins între rîul Prut şi rîul Nistru şi eşire la Marea neagră.

Văzînd Rusia că moldovenii nu vor să se schimbe indentitatea din Moldovean nici în Transnistrean şi nici în Basarabean la acea de ultima ocupaţie din anii de după războiul din anii 1941-45 nu-i mai modifică denumirea de naţionalitate şi teritoriu şi o lasă după dorinţa populaţiei. Şi declară capitala a Republicii Autonome Moldoveneşti în componenţa Ukrainei oraşul Balta. Un oraş care este foarte departe de hotarul improvizat între teritoriile ocupate şi cele libere.

După ce vine d-l Hruşiov la conducerea a URSS-ului desparte teritoriul ocupat în două, o parte mai mare o trece sub jurisdicţia ukrainei şi una ca republică îndependentă în componenţa URSS. Partea de teritoriu trecută în componenţa ukrainei nu mai are dreptul a purta denumirea nici Transnistria, nici Basarabia şi nici Moldova dar numai Ukraina.

Acum venim la denumirea de ţară România. Deci, la Marea Adunare Naţională la Alba Iulia s-a votat unirea a trei teritorii dacice, adica teritoriul moldoviei, teritoriul transilvaniei şi teritoriul moldovei. Şi tot s-a votat noua denumire a daciei, denumirea România. Adica aceste trei teritorii dacice au renunţat la indentificarea denumirii de după localităţi în folosul a unei denumiri unice de indentificare ca Romăn şi ţara Romănia.

Adica denumirile de provizoriu a dacilor a murit, adica indentificarea după naţionalitaate a muntenilor, transilvanenilor şi moldovenilor nu se recunosc după o singura denumire de naţionalitate de Român.

URSS se desfiinţază la sfîrşitul anilor 1989-90 şi peste puţin timp se condamnă şi se anulează Pactul Molotov-Ribentrop, dar fara a se revindeca consecinţele acestui pact de ocupaţie şi reîntregirea a celor teritorii româneşti se fondează nelegitim un nou stat cu denumirea Republica Moldova şi indetificarea de cetăţenie ca Român confor a declaraţiei votate de Adunarea Mare Naţională a o parte din teritorii ocupate din teritoriul Român. Conform acestei declaraţiei RM este declarată şi principiu de conducere a statului ca conducere Democrată. S-a elaborat o constituţie care a fost întrodusă în viguare nelegitim, fără a fi pusă în dizbaterea publică şi votată de cetăţeni prin referendum. Şi s-a instaurat un sistem de conducere Aparteid-ă, unde toate legile primite de parlamentari nu au avut dezbateri publice şi modificările în Constituţie s-au făcut fără consinţămîntul cetăţenilor. Cum trebue să se fondeze un stat pe principii democratice?

1) Se petrece o adunare naţională (în cazul RM de cetăţenii băştinaşi români).

2) Se votează Declaraţia.

3) Această declaraţie trebue să fie votată de cetăţenii băştinaşi prin referendum unde trebue să fie votată pro de majoritate.

4) După referendum local trebue să teacă această declaraţie prin referendumul în ţara de provenenţă a acestui teritoriu care se separă.

5) După ce trece al doilea referendum se semnează de înalţii demnitari de ambele state, adica statul nou fondat şi statul mamă.

6) După se elaborează noua constituţie.

7) Apoi Constituţia trece prin dizbateri publice unde participă numai băştinaşii.

8) După se petrece a doua Mare Adunare Naţională unde se votează primii candidaţi în postul suprem de conducere, adica candidaţii în postul de Preşedinte de Ţară.

9) Apoi se petrece votarea primului preşedinte de ţară şi se votează prima Constituţie.

10) Şi după ce este ales primul Preşedinte dumnealui în baza Constituţiei adoptate numeşte data alegerilor parlamentare şi numeşte primii guvernatori.

11) După ce sunt aleşi parlamentarii începe elaborarea noilor legi prin dezbateri publice la nivelul profesional (adica la legile de mas-media la desbateri participă numai deţinătorii de diplomă de jurnalist) ş.a.m.d. Modificările în Constituţia ţării participă la dezbatere toţi cetăţenii băştinaşi şi apoi trece legea nou constituţională prin referendum obligatoriu.

12) După, prin modificarea adăugarea articulelor constituţionale se pimesc legi privitoare la cetăţenii străin.

Ce am avut noi băştinaşii din RM?

1) Am avut un separatism impus.

2) O Constituţie impusă.

3) Ne-o impus acceptarea în drepturi nenormale a cetăţenilor străini veniţi în timpul ocupaţiei.

4) În teritoriul RM trupe militare de fosta ocupaţie se mai află pe teritoriul republicii şi îşi îndeplinesc mendrile ca trupe de ocupaţie. Adica nu suntem şi nici nu am fost suverani şi independenţi. Acum apare întrebarea: Ce să facem pentru a întra într-oalbie vitală benefică şi legitimă?


Sursa
2009-12-04 07:00:04



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

19:23:08Ucraina în limba română 28: Bugetul 2020 – priorități sociale, de apărare și diplomație —» Curaj.TV | Media alternativă
16:35:20Am susținut un briefing în cadrul căruia am comunicat decizia oficială —» Igor Dodon
16:12:13eBook Cartier. Top vânzări octombrie 2019 —» Gheorghe Erizanu
15:09:47Vor discotecă în sat, dar distrug scaunele —» Curaj.TV | Media alternativă
15:01:26Essencial Home Office Interior Design Tips —» ajna-blogging-press
14:59:29Amman —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
14:06:50Am avut discuții separate cu toate fracțiunile din Parlamentul Republicii Moldova —» Igor Dodon
12:04:34Învățarea alfabetului la preșcolari: căutăm literele cu pensula —» Planeta Mami
11:58:19Light Up Air Jordans —» Andrei Fornea
11:40:08Majoritatea critică socialiștii, dar tot aceștia câștigă alegerile. Cum e posibil? —» Elena Robu
10:06:43Avertizarea MAIB privind e-mailurile virusate care pretind a fi trimise din numele bănci —» edufin.md
09:23:32Fur Blanket King Size —» Andrei Fornea
09:21:23„Degustare de butoaie” la Castel Mimi —» Fine Wine
09:19:22Moldova, grație performanței lui Radu Albot, s-a calificat la prima ediție a ATP Cup! —» un alt blog
07:28:27E plină țara de proști —» Primul meu blog
07:26:28Scandal uriaș în Marea Britanie privind implicarea Rusiei în alegeri —» Elena Robu
06:42:53Walmart Landscaping Rocks —» Andrei Fornea
03:00:16Let’s go —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
21:50:24Reacții din UE cu privire la situația din Republica Moldova —» Elena Robu
20:37:56Anka Moldovan, prima româncă aleasă în Parlamentul Madridului —» Elena Robu
20:03:04Critica unei soluții negândite și nedrepte a CCR referitoare la modificările Legii dării în plată —» Drept MD
18:51:57Criză politică peste Prut, a picat Guvernul #palavre —» Curaj.TV | Media alternativă
18:47:06Hora Științei a poposit la grădiniță —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
17:28:38Şi-a organizat ”biserică” acasă —» Curaj.TV | Media alternativă
16:18:00Aparențe —» Primul meu blog