1 DECEMBRIE. Monument pentru martirii antisovietici din banii unui pensionar

Pe 1 decembrie, în această zi mare pentru tot neamul românesc, vă propun să ne amintim şi de cei care menţin vie flacăra românismului în R. Moldova. În reportajul de mai jos, preluat din arhiva proprie şi care este printre cele de care sunt mândră în CV, vă propun spre vizualizare istoria lui Victor Boian, un pensionar, care a trecut prin vitregiile vremurilor de odinioară şi, acum, la bătrâneţe, s-a gândit să cinstească memoria ostaşilor români căzuţi în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Astfel, pensionarul din satul Carahasani, raionul Ştefan Vodă, a adunat ban cu ban şi, din resursele proprii, a ridicat un monument în memoria ostaşilor căzuţi pe câmpul de luptă.

Victor Boian spune că nu a luat bani de la nimeni şi nu l-a sfătuit nimeni în luarea acestei decizii. Ceea ce l-a motivat este omenia de care au dat dovadă ostaşii români în timpul celui de-al doilea Război Mondial, când forţele armate româneşti şi nemţeşti erau în retragere, şi se opriră pe malul Nistrului. În actualul sat Carahasani au stat mai bine de câteva luni, perioadă în care soldaţii au construit şi două biserici în localitate. Unii dintre cei care mureau în lupta de pe Nistru erau îngropaţi în jurul bisericuţelor. Cimitirul, dar mai ales atitudinea binevoitoare a ostaşilor faţă de localnici l-au determinat încă de pe atunci pe Victor Boian să răsplătească, în vreun fel, gesturile soldaţilor. Astfel, şi-a spus că nu se va opri până nu va înălţa un monument în amintirea lor.

„A fost ordin de la centru”

Deşi, în timpul sovieticilor era evident că nu avea cum să înalţe o asemenea construcţie, după 1990 ar fi părut că nimic nu-l mai poate împiedica pe Victor Boian. Dar, aş! Urmele caracatiţei roşii încă mai erau în mentalitatea unora. Toţi primarii satului Carahasani de după 1990 i-au pus piedici eroului nostru. A primit chiar şi ameninţări cu moartea. Abia în ultimii ani, odată cu venirea lui Vladislav Cociu în fruntea localităţii, Victor Boian şi-a dus la bun sfârşit lucrarea.

Pe locul unde se înalţă astăzi monumentul erau cândva flori, iar de jur împrejur morminte. Şi aici ostaşii îşi îngropau camarazii de luptă. Imediat după război, cimitirul a fost distrus, iar pe acel loc a apărut rapid, nu se ştie cum, o… gunoişte. Explicaţia fostului primar de Carahasani a fost cât se poate de simplă: „A fost ordin de la centru”.

Potrivit RGN Press, Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni a propus administraţiei prezidenţiale a României, dar şi Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, ca Victor Boian, omul care din bani adunaţi din pensia lui mizeră a reuşit să ridice un monument ostaşilor români căzuţi pe frontul antisovietic din Basarabia, să primească o distincţie înaltă din partea statului român.

Vedeţi reportajul mai jos.




Sursa: Blogul Stelei Popa


Sursa
2009-12-02 11:29:39



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

11:34:19Poliția e complice cu soțul/tatăl – agresor?! —» Curaj.TV | Media alternativă
11:15:54Алексaндр Леонидович Чижевский - учёный, биофизик, философ, поэт, художник. —» Удивительные истории из жизни великих людей
10:27:32Vedere dinspre stînga – A fost coaliția, nu mai e coaliția —» Curaj.TV | Media alternativă
05:36:23Solid Wood Chairs —» Andrei Fornea
01:52:15Kitchen Floor Ideas Pictures —» Andrei Fornea
19:15:01De la România Mare la România democratică —» Curaj.TV | Media alternativă
18:33:07Pairing Wine and Cheese: The Ultimate Guide —» ajna-blogging-press
18:27:10Doggy style —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:44:46O vinzatoare face evaziune fiscala la bauturi spirtoase si placinte —» Curaj.TV | Media alternativă
17:25:35CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
17:24:51CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
16:31:58©️ Să ai alături omul cu care îți va fi comod să vorbești despre lucrurile incomode.. —» Licurici de suflet
15:54:01Jurnal de tată: Ilinca a făcut primii pași —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
14:19:08Diaspora —» Primul meu blog
12:34:14Cât tupeu: Socialiștii românofobi cer ajutor României —» Elena Robu
11:56:46Best Ergo Chair —» Andrei Fornea
11:54:25Angela Stafii într-un VIDEO pentru diaspora: Cum facem față schimbărilor și cum ne adaptăm într-o nouă societate —» Elena Robu
08:44:58Nou: Malbec de Purcari 2018 —» Fine Wine
08:31:14Microfiber Couch Reviews —» Andrei Fornea
07:54:22Menards Wood Stoves —» Andrei Fornea
07:30:58The Gospel & Social Media —» Erik and Elena Brewer's Weblog
21:23:53Ucraina în limba română 29: Libertatea de exprimare și a presei în Ucraina —» Curaj.TV | Media alternativă
18:31:40Bobocii din clasele a X-a au devenit liceeni cu actele în regulă.. —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
17:45:53Arhitectura – muzica încremenită. 110 ani de la naşterea arhitectului Valentin Voiţehovschi —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
16:44:35Test: află ce spune despre tine poziția în care dormi —» Divers Media