Despre toateGoogle Page Rank

 Despre toate Despre toate



RSS postsRSS comments

Politica si Politici


Comenteaza





Despre feminism şi muierism.
Despre feminism şi muierism. Exista muierismurban şi feminism rural; muieriste în rândurile claselor superioare şi feministe în rândurile claselor inferioare; sunt muieriste cu doctorat şi feministe cu studii liceale; sunt feministe sărace şi muieriste bogate; există muieriste globalizate şi feministe active la nivel local. Anticlivajele produc multă confuzie, clivajele la fel. Totuşi ce diferenţiază şi ce au în comun feminismul şi muierismul?În societatea de marketing omul este obiect evaluat în baza criteriilor de valoare, rarirate, irepetabilitate, organizare. Dacă cele patru criterii acţionează într- un cadru legal, statutul social este determinat de diplome obţinute, de realizări în urma unei iniţiative libere şi individualiste, atunci este un spaţiu de manifestare preponderentă a  feminismului. În cazul în care criteriile menţionate sunt supuse unui mediu iraţional unde se preferă magie şi mistică, atunci aici se manifestă preponderent muierismul.Feministele, luptă să genereze şi să obţină direct prin forţe proprii drepturi şi libertăţi în cadrul instituţiilor şi reţelelor formale. Muieristele preferă să obţină drepturi şi libertăţi indirect prin interpuşi, manipulaţi şi persuadaţi în instituţii şi relaţii informale de amiciţie, cumătrism, nanaşism, relaţii sexuale.Feministele preferă să se informeze din surse verificabile, de încredere şi responsabile ce vor genera un comportament social corespunzător, muieristele prefera ca sursă de informare fie bârfele obţinute prin comunicare interpersonală, fie bârfe cotidiene din reţele de socializare, fie bârfe publice numite generic fake-news, uneori la asemenea rezultate se ajunge involuntar din cauza lipsei unor filtre intelectuale.Ce au în comun feministele şi muieristele ? Ambele au ca scop dominarea apropiaţilor şi a societăţii. Sunt interdependente, în anumite condiţii feminismul va tinde spre muierism, iar muierismul spre feminism. Ambele sunt lipsite de originalitate pentru că de fapt reprezintă copii şi adăptări la societatea de markerting.  
Colonizarea va continua dincolo...
Ne aflăm în faţa unei noi expansiuni coloniale: planeta Martie. Oricine ar vrea să ajungă acolo are nevoie de ordine şi previzibilitate pe Terra. Pentru aceasta trebuie depăşite o serie de antagonisme costituite în jurul avantajelor competitive deţinute de diferiţi actori, obstacole cu adevărat greu de depăşit .1. A supune B. Drepturile asupra avantajelor competitive aparţin lui A. Drepturile lui A au prioritate. B va cere drepturi egale cu A. A va oferi gradat drepturi lui B.2. Avantajele competetive lui A şi B sunt egale. B îl învinge pe A. Aplicarea drepturilor asupra avantajelor competetive va fi simultană.3. Avantajele competetive lui A şi B sunt egale. C deţine avantaje competitive superioare lui A şi B. Drepturile lui C sunt prioritare.4. Avantajele competitive lui A şi B sunt egale, drepturile se aplică simultan, de aceea este nevoie de un spaţiu juridic condiţionat D a cărui drepturi se vor aplica abea după iepuizarea drepturilor deţinute de A şi B.5. A,B,C,D renunţă la avantaje competitive fluide cu scopul de a le oferi actorului aAbBcCdD pentru gestionarea unor domenii de interes comun.6.AA deţine avantaje competitive superioare lui A,B,C,D. AA se va supune jurisdicţiei A,B,C,D.7.AA deţine avantaje competitive superioare lui A,B,C,D. AA se va supune jurisdicţiei lui C8.AA deţine avantaje competetive superioare A,B,C,D. A,B,C,D se vor supune avantajelor competitive lui AA.Din relaţiile expuse se poate remarca: drepturile au valoare dacă avantajele competitive au valoare; într-un context dat, avantaje competitive/drepturi apropiate ca valoare vor provoca conflicte; nimeni nu renunţă la avantaje competitive din nucleul dur; D chiar dacă există condiţionat este important; AA nu poate exista făra A,B,C,D; AA oferă pondere oricărui actor.Deci pentru cei ce pot zbura dincolo de Lună ce este important? Câteva concluzii: cei care deţin avantaje competitive militare trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru impunerea unor frontiere militare. AA trebuie să penetreze instituţiile A,B,C,D şi aAbBcCdD. Darwinismul poate fi doar în cadrul AA şi aAbBcCdD.
Societate irodică.
 Societate irodică.Metafizica se manifestă fie prin apatie, fie prin acțiune. Piatra filosofală - alchimia - chimia sunt un lanț de cauzalități a dorinței metafizice de bunăstare exprimate prin acțiune. Nevoia ancestrală de dreptate a codificat comportamentul uman în legi sacre, iar mai apoi în cele laice, evident că este încă un exemplu de acțiune. În alte cazuri metafizica rămâne la stadiul de non-acțiune, contemplarea devine ea însăşi acțiune, iar soluția este de fapt disoluție, cel aflat în apatie va deveni idiotul util a celui ce a acționat mai eficient în acel context. Un imperiu din Est a fost de-a lungul istoriei idiotul util a unui imperiu din Centrul Europei şi nu o singură dată, un alt imperiu de mai la sud s-a aflat în aceeaşi situație, iarăşi nu o singură dată. A fi idiot util nu este încă cel mai rău ce poate fi pentru că totuşi se manifestă o utilitate, iar utilitatea cu toată antiumanitatea sa este morală căci exprimă o acțiune în beneficiul cuiva sau a cauzei acestuia, deci sunt şanse de revenire la normalitate. Aşadar istoria nu este  altceva decât metafizica în acțiune prin depistarea şi exploatarea idioților utili. Dar poate fi ceva şi mai degradant atunci când eşti idiotul util al unui alt idiot util şi implicit a stăpânului acestuia. În acest caz la modul practic are loc o coborâre până la nivelul de masochism. Atunci când eşti exploatat geopolitic  prin pierdere de teritorii în favoarea idiotului util, iar apoi eşti exploatat şi de către stăpânul acestuia dar de data aceasta geoeconomic, prin plata unor salarii de mizerie şi deci susținerea indirectă a corupției, victima ajunge să considere că ea însăşi este vinovată pentru cele ce i se întâmplă, în acest context are loc devorarea semenilor pentru că ei sunt cei mai vulnerabili, asemenea societăți irodice îşi pierd  omogenitatea şi sunt sortite eşecului.Ieşirea dintr-un astfel de cerc vicios ar fi ca să ajungi la statutul de idiot util direct subordonat unui stăpân ceea ce nu este foarte uşor pentru că idiotul util ierarhic superior va lupta din răsputeri pentru a-şi conserva pozițiile. Aşadar în concluzie se poate spune că scopul unei societăți idiot utile ar fi să fie direct utilă, fără intermediari, adică să se treacă de la binomul masochist-masochist la binomul masochisto-sadic.
Azilul Eurozoo.
                                                                              Azilul Eurozoo.Starea de imperium caracterizează Europa cu excepția periferiei ruseşti şi turceşti.Atunci când există imperium singular este pace când sunt multe imperiumuri este război.După 1945 leii continentali, leii maritimi, vulturii cu coroane imperiale şi papale au fost băgați într-o grădină zoologică cu regim de azil - Uninea Europeană. Paza grădinii a fost asigurată la apus de vulturul cowboy, iar la est de ursul din circ.Fiarelor de ieri li s-au tăiat ghiarele, li s-au scos dinții, la gât s-au legat clopoței, labele s-au băgat în camaşă de forță, li s-au administrat sedative. Umilința celor cu sânge nobil s-a agravat după extinderele spre est. Porcul polonez, catârul bulgar, iapa ungurească, oaia românească, insectele baltice etc de care ursul circar s-a debarasat ceva timp mai devreme, s-au aşezat la aceaşi masa din cantina azilului cu leii şi vulturii. A fost greu de suportat când s-au întâlnit spiritul individualist de prădător cu spiritul de turmă a victimei, iar circarul se pare că a pasat şeptelul vechilor imperiali la îngrăşat ca să aibă ce mânca la primăvară. Să nu uităm de lista de aşteptare de a sta la masă cantinei şi a bea medicamente.În acest context veştile electorale din Republica Moldova sunt cât se poate de bune, Dodon nu e vinovat, este parte din scenariu.Între timp cei din grădina zoologică încă aflați sub paza celor doi "prieteni", au aflat că panda din pădurea de bambus a devenit dragonul de aur cu aripi uriaşe. Ba mai mult, pe lângă dragonul chinez au mai apărut încă câțiva dragoni la fel de spectaculoşi, iar vulturul cowboy zboară mai sus ca niciodată. În acest context doctorii din Bruxelles nu prea mai pot face multe. De ce paznicilor şi dragonilor totul este permis, iar celorlalţi nu. Pacienții îşi cer dreptul la ură seculară, la impunerea intereselor particulare asupra celor generale, la o globalizare într-o singură direcție. Stocul de sedativele este pe cale de afi iepuizat.
Patru provocări pentru o societate nouă.
Patru provocări pentru o societate nouă.Cine la început de secol XXI încearca să fie neoconservator , socialist , comunist- minte -in funcţie de calitatea resurselor umane şi materiale pe care le are la dispoziţie. Multe resurse - multa geopolitica, putine resurse - puţină geopolitică. Dramatic este faptul că unicul fir ce trece absolut prin toate ideologiile şi situaţiile geopolitice numită la modul general democraţie contează din ce în ce mai puţin. Lipsa ideologiei favorizează dispariţia democraţiei şi viceversa. Ce rămâne în loc şi care sunt noile provocări ?1.Structură geografică incapabilă să asigure consumul riscă să intre în conflict atât cu proprii săi supuşi cât şi cu vecinii. De aceea consumul trebuie să fie nelimitat, atât pentru cei cu venituri mici ,cât şi pentru cei cu venituri mari . 2.Legi sunt multe, iar dreptul egal de a le încalca este unul fundamental. Corupţia nu poate fi eradicată, pentru că este adaptabilă la orice, însă ea poate fi morală dacă este accesibilă pentru toţi .3.Atunci când elitele acumulează suficiente resurse se produce privatizarea, iar atunci când suferă pierderi are loc naţionalizarea. Agenda electorală este construită pe aceasta dihotomie. Poporul crede că votul său aduce schimbarea, în realitate scopul votului este conservarea capitalului. Iluzia schimbării politice este trucul cel mai de succes pentru menţinerea coeziunii sociale.4.În secolul XVI biserica şi-a pierdut monopolul asupra magiei.Empirismul şi raţionalul au ajuns să domine în economie, medicină, ştiinţă, iar magia a reuşit să se impună în politic şi social. Laicitatea în viaţa politică şi socială este doar o aparenţă. În concluzie se poate spune că consumul nelimitat, corupţie ieftină, iluzia schimbării şi religiozitatea sunt pilonii unei lumi post democratice şi post idiologice.
7 aprilie - renaşterea feudalismului republican.
7 aprilie - renaşterea feudalismului republican.  Poporul până în secolul XVII a aparținut în totalitate elitelor simbolice: regi, împărați, preoți, papalitate, episcopi, generali, înalți funcționari etc. Elitele, fie laice, fie religioase, au avut şi au un scop unic de a se proteja reciproc contra poporului. Caracteristică esențială acestor elite este neproductivitatea ce poate fi definită prin feudalism unde raportul dintre cel ce deține mai multă putere şi cel ce deține mai puțină putere se bazează pe fidelitate personală şi obținerea rentei în feuda administrată.    În secolul XVII în lumea anglo-saxonă şi flamandă s-au fi afirmat elitele producătoare. Pentru supraviețuire ei şi-au cerut cota lor din popor prin reprezintare parlamentară, iar pentru legtimarea acestui fapt a fost nevoie de mai multe revoluții. Elitele producătoare au deschis o nouă epocă a globalizării ce a creat o lume cu un grad mai înalt de echitate politică şi economică (acolo unde au fost acceptate de elitele neproducătoare).  În alte geografii, elitele simbolice bazate pe un raționalism rupt de realitate au reuşit să-şi păstreze monopolul asupra societății. Încercând să se modernizeze pentru a ține pasul cu globalizarea, astfel de regimuri au preluat  formal atribute liberale : constituția, sistemul juridic, sistemul electoral, organizarea economică etc. ceea ce a creat premize necesare schimbării. Masele s - au activat preluând puterea de la câteva ore ( atâta timp cât se numără voturile), până la câteva săptămâni (recordul îl dețin francezii). Deținerea puterii nu semnifică însă faptul că masele pot să producă schimbarea, chiar dacă mulți naivi o cred cu tărie participând la alegeri ori ieşind la proteste mai mult sau mai puțin violente. După "carnaval "au venit alegeri de legitimare şi elitele simbolice s-au întors mereu la guvernare, iar democrația a devenit instrumentul de control al maselor.  Problema a fost că revoluțiile din secolul XX şi XXI au fost şi sunt de fapt lupte interne ale elitelor neproducătoare de sorginte catilinară de dreapta ori stânga ce au avut doar ca scop modernizarea feudalismului.   Evenementele din 7 aprilie se înscriu în aceasta logică. Aristocrații vechi şi aristocrații noi a societății moldoveneşti, presați de globalizare au avut nişte animozități. Sistemul moldovenesc de înrudiri şi amiciție datorită teritoriului şi a populației mici a fost prea "înrudit" şi "amic"pentru a exploda în comparație cu vecinii noştri (partea "bună" a sistemului).Aristocrații au pedepsit exemplar răsculații, iar mai departe democrația a pus la zid democrația şi a reinstalat feudalismul republican cu specific moldovenesc (pentru a ieşi din impas elitele au găsit deja o soluție, dar despre aceasta altă dată).
Povestea cocoşaţilor.(sfârşit).
     De trei ori pe zi toți locuitorii născuți în Oază, urmaşii acestora ce puteau dovedi faptul prin acte, se adunau în Piața Turnului şi citeau împreună cu Arhivarul cuvintele cărții aducătoare de apă, în curând era ştiută pe dinafară chiar şi de papagalii vorbitori din gradina zoologică.     Prizonierii din celula 134 o duceau bine. În fiecare zi o femeie umplea până la refuz masa cu fructe, legume, carne, din când în când erau aduse dulciuri siropoase spre bucuria Sclavei. Lenjerie de pat şi hainele erau shimbate săptămânal.- Cât vom mai sta pe aici?     Femeia nu răspundea niciodată la întrebările Negustorului. Îşi continua munca tăcută apoi părăsea in grabă celula.- Se teme să nu-i furăm cuvintele apei, a zis Sclava cu un oftat greu. Atâta grijă faţă de noi? Credeam că vom fi ucişi, dar când colo...- Arhivarul vrea să ne vadă în viaţă, poate chiar ne va numi consilieri, a zis zâmbind Negustorul, Deşertul mereu va ameninţă viaţa din Oază.     Timpul din celulă picura greu. Uşa din lemn lat de două palme ferecată în fier gros de un deget, se deschidea şi se închidea, la aceeaşi oră, apărea aceeaşi persoană, îşi facea lucrul într-o tăcere exactă şi plictisitoare. Apoi totul a rămas nemişcat poate câteva ore, poate câteva zile nimeni nu a ştiut cât. Cei din celulă au renunţat extenuaţi să lovească în uşă şi ziduri cu speranța că cineva îi va elibera. S-au culcat în paturile lor rugandu - se ca sfârşitul sa nu fie lung şi chinuitor.     - Unde sunteţi?     Prizonierii se priveau nedumeriţi, crezând că peste mintea lor a pus stăpânire delirul trecerii.- Mai e cineva acolo? Au urmat lovituri insistente în uşă.- Aici! Suntem aici! Salvaţi-ne... vă rugăm din tot sufletul fiţi marinimos... nu ne părăsiţi! Veţi fi bogat până la adânci bătrâneţe...- Sunt eu, Cerşetorul din bazar, aveţi răbdare că vă scot eu de aici! Să caut ceva potrivit pentru uşa asta blestemată, abia a reuşit el să strecoare câteva cuvinte prin trilul neobosit al fetei.     S-a auzit o lovitura peste lacătul uşii, ecoul căruia s-a rostogolit asurzitor prin pietrele zidurilor. A urmat o altă lovitură, mai asurzitoare decât prima. Lacătul s-a spart, uşa deshizându-se larg. Cerşetorul era de nerecunoscut în halat brodat cu fire de aur, pe cap avea turban de mareşal, iar pieptul îi acoperea regalii militare.- Mai sunteţi în viaţă? V-am văzut când eraţi duşi în celulă... Paznicii au plecat murmurând nişte sunete stranii, iar eu aşa ocazie de evadare nu pot să ratez, mă pregăteam să fug din oraş, dar mi-am adus aminte de voi. Nimeni în viaţă nu mi-a adus atâta fericire şi nenorocire la un loc. Veniţi jos. Între timp s-au schimbat multe lucruri! Haideţi o dată!     Fără să mai aştepte, Cerşetorul a pornit zgomotos pe scări în jos cântând ceva, urmat la câţiva paşi de foştii prizonieri. În Sala Fântânii au fost întâmpinati de o camilă, avea pe ea resturi de haine, se adăpa fără grabă din locul cel mai sfânt al Oazei atingând cu limba sur - violetă paginele cărţii de pe gratiile de aur.- Asta ai vrut să-mi arăţi? a întrebat ironic Negustorul.     Cerşetorul a pus mâinele pe blana cocoşatei. A încercat să o împingă mai departe de Carte, însă animalul continua să bea, impasibil la cele ce se întâmplau lângă el. Negustorul şi Sclava au ieşit din Turn, li se arată o priveleşte cuidată: mii de cămile având pe ele resturi de haine mai scumpe, mai ieftine se plimbau prin Piaţă şi străzile alăturate. La câţiva paşi de ei era răsturnat un coş cu fructe din care vagabondul deja se ospata zgomotos.- Nu am mâncat nimic de câteva zile bune, încerca el explice, nectarul zemos îi curgea pe barba murdară adunând bâzâitoare în jurul său. Un singur lucru nu pricep, cine a lăsat animalele să se plimbe nestingherit? Şi când se vor întoarce oamenii, îmi datorează nişte galbeni, aveam şi eu începută o afacere prosperă!     Apăru cămila ce se adapa din fântână. Şi-a întins botul ud de pe care picura apa peste coşul cu fructe trăgând cu poftă în nările păroase şi mucoase aerul înmerismat.- Pleacă! Pleacă o dată de aici nesuferito!     Vagabondul supărat gesticula şi striga fioros pentru a-şi apăra hrana. Cămila s-a îndepartat, apoi s-a culcat pe pietrele calde ale pavajului lângă celelalte cocoşate aşteptându-şi rândul la ospăţ.     Pe faţa fetei s-a schiţat un zâmbet. Acelaşi zâmbet misterios a apărut şi pe faţa Negustorului.- Nici acum nu ţi-ai dat seama unde sunt ceilalti?     În loc de răspuns Cerşetorul a deschis larg gura de parcă nu îi ajungea aer în plămâni. Buzele sale se închideau şi se deschideau haotic.- Toţi aceste ani... oame... brr-r-r-r, toate aceste animale sunt oamenii de ieri? Ei sunt cei ce construiau palate, faceau... averi, descopereau şi cucereau ţinuturi îndepărtate? De ce nu mai sunt ce au fost?- Ce este scris se citeşte în gânduri şi înfăţişare.- Vorbiţi despre cartea din fântână?- Da.- De ce doar asemenea cugete? a întrebat Cerşetorul încruntând fruntea.- Altele nu au fost, i-a răspuns trist Negustorul.- Să afle duşmanii pe care i-am aruncat în ghiarele uitării că eterna şi frumoasa Oază a fost înfrântă de nişte vorbe, ar inunda deşertul cu lacrimi ale disperării.- Cuvintele sunt la fel de ameninţătoare precum o armată condusă de generali talentaţi, au înfrânt cetăţi fără a fi vărsată nici o picătură de sânge, fără vre-un geamăt...a zis Negustorul.     Cerşetorul a aruncat o piatră în canal privind cercurile jucăuşe ce se îndepartau unele de celelalte, unele mai repede, altele mai încet.- Ei, cel puţin avem apă destulă şi cred că prea curând nu va dispărea. Cei care-i cunosc acum cuvintele nu le vor uita şi nu le vor vinde, aşa e? El a privit întrebător spre camile. Sunt nişte paznici ideali ai vieţii.  S-a auzit un tuşit delicat, era un necunoscut, locurile Oazei îi erau străine, ținea de căpăstru un măgar, pe spatele său erau agățați saci, câțiva s-au dezlegat. Vederii s-au arătat nestemate, erau mai strălucitoare decât soarele, mai multicolore decât stofele celor mai frumoase femei, mai ademenitoare decât cele mai dulci fructe din lume...Străinul a arătat cu degetul că doreşte ca toate cămilele să plece cu el în schimbul sacilor, apoi a întins mâina Cerşetorului semn că vrea să bată palma...     Sfârşit.
Povestea cocoşaţilor (continuare)
   Vreascurile fumegau fripte de lumina lentilei. Focul se pregătea să se nască însă soarele pe neaşteptate a dispărut. Sclava s-a ridicat să vadă ce este. Legat de un catâr sus plutea un palat multietajat. Avea coloane înalte pătrate, cupola de cristal străpunsă de albastrul cerului îi dădea un farmec de neuitat.- Bijuteria asta, cred eu, a costat o avere adunată de multe generaţii harnice a zis Negustorul ghicind din prima graiul celui întâlnit.- Ha, ha, ha! a râs binedispus omul ce ţinea catârul de capăstru. Am plătit fostului ei stăpân cinci burdufe. Îi era atât de sete lui şi familiei sale, încât mi l-a dat fără să mai stea pe gânduri prea mult. La bursă un pahar de apă valorează un galben. Of dacă aşi fi avut mai multe cărătoare câ-â-â-ţi bani făceam. Am dorit să aflu cât costă Turnul, dar nu am găsit nici un vânzător, porțile erau închise, poate data viitoare...     -Privirile oamenilor s-au îndreptat spre orizontul brazdat de alte şi alte case şi palate trase de vreo cărătoare.- Se vând bine cuiburile însetaţilor, Burdufarul s-a aşezat să se odihnească la câţiva paşi de ceilalţi. Voi? Încotro mergeţi? Să-mi fie scuzată curiozitatea.- Poate ştii cea mai scurtă cale spre Oraşul din Pădure.- Oraşul din Pădure?  O pe vremuri duceam acolo mărfuri felurite, era o piaţă bună, oamenii erau cinstiţi şi bogaţi.- Şi noi am auzit numai lucruri bune despre acel loc, a zis Negustorul.- Ultima oară când am ajuns acolo, a continuat Burdufarul, mi s-a părut un lucru ciudat că nu am fost întâmpinaţi de vre - o călăuza de frontieră. Fără cuvântul său pădurea nu-şi desfăcea pentru nimic în lume zidul de nepătruns a ramurilor sale. Duşmanii au încercat să taie copacii cu topoare pentru a face intrare, însă lemnul nu ceda, era mai tare ca piatra. Au încerat să-i dea foc - ramurile pline de sevă, nu ardeau, ci doar scoteau fum de la care atacatori se sufocau hrănind cu leşurile sale copacii şi ierburile.- Ştim asta, a zis Sclava, spune ce-ai păţit de ai început vorba.- Nu mă grăbiți, îndată vă povestesc ce a fost mai departe, a zis netulburat guralivul Burdufar, deci, ne-am pomenit într-o mare mare galbenă de frunze uscate. Ramurile ghimpoase nu dădeau vre-un semn de viaţă. Intrarea era deschisă. Ne era foarte frică.     Apoi norocul ne-a surâs. Am găsit printre buruiene urme de drum lat de patru care pentru fiecare sens de mers, doar că  pietrele din pavaj şi indicătoarele lipseau, pari-mi-se că fusese furate. El ducea spre Oraşul Verde aflat pe şapte coline împădurite, pe vremuri visam să îmbătrânesc acolo atât îmi era de drag acel loc, însă când am ajuns, nici urmă din acele frumuseți. Am găsit un oraş fără nici un arbore, iar printre gunoiae şi mizerie umană erau case ce doar aminteau de cele de mai demult...Bărbaţii, femeile, copiii din Oraşul Verde, erau arătoşi, înalţi... sănătoşi, iar ăştea, pe care îi vedeam chiar dacă erau îmbrăcaţi după portul celor din pădure, erau scunzi, cu feţe bolnăvicioase şi slute . Ce molimă o fi dat în ei? Când ne-am arătat au fugit cu toţii care încotro, chiar şi cei în haine ostăşeşti s-au ascuns. Mai fricosi ca ăia nu am mai întâlnit! Eu le-am strigat pre limba lor pe care o cunoşteam bine să nu le fie teamă, câțiva mai curăjoşi s-au apropiat mai apoi de mine, i-am întrebat ce-au pățit de arată atât de jalnic, dar ei nu pricipeau nici o boabă, îşi ridicau neputincios umerii şi zâmbeau ruşinos cu capurile aplecate.- Şi marfa cui aţi vândut-o?- Ce marfă să vinzi dacă ei nu aveau parale nici pentru o muscă moartă!     Câinele legat de o coloană a palatului începu să mârâie. Burdufarul a pus degetul pe buze arătând cu ochii că ceva este sus. Încet a dus mâina spre suliţă. O săgeată îl trânti jos însângerându-i umărul. În sol s-au înfipt câteva ancore aruncate din barci zburătoare, pe sfori au lunecat soldaţi.- În numele poporului oazei sunteţi arestaţi! Pânzele sus, ne întoarcem acasă! a lătrat Căpitanul împreună cu câinele.     În câteva ore nava a aterizat pe acoperişul Turnului Oazei înnecat în fum. Gardieni au târât prizonierii pe scările ce păreau că vor spirala până în celălalt capăt a pământului. I-au lăsat într-o sală boltită. În mijlocul ei era o fântână umplută cu nisip. Pe buza sa şedea Calăul ascuţind în grabă muchia toporului. Alături era un bărbat a cărui vârsta era greu de ghicit, cicatricea palidă îi traversa fața.- Încerc să pricep, a zis el în limba pe care o înţelegeau toţi călătorii, cuvintele apei au fost ucise sau furate?- Am cumpărat ceva de la un vagabond din bazar.- Şi ce - ai scris unde se află?- A, aţi adus-o deja! E în lada din lemn roşu de lângă Dumnevoastră, da-da de acolo ea e, a remarcat ironic prizonierul.- Deschide-o!     Ţanc, ţanc, ţanc cheia se răsuci ruginos. Negustorul i-a ridicat capacul. Lada era goală.- Unde sunt sulurile cuvintelor furate?- Ce-am găsit nu poate fi scris căci ar aduce moarte oricui şi oriunde. Fântâna e dovada spuselor mele.- Doar un demon poate să ştie asemenea lucruri!- Îmi câştig existenţa din tălmăcire - sunt Negustor de Cuvinte.- Ştii-i-i... cum să întorci apa? Călăule vino mai aproape.- Cred că da...     Necunoscutul făcu semn calăului să se retragă.- Caută manuscrisul pe care l-am cumpărat în Port, a zis Negustorul Sclavei în timp ce răsturna conţinutul sacului de piele pe pietrele pardoselei... Nu e ăsta. Nici ăsta. Iată-l! Am plătit câţiva bănuţi pentru el... Nici nu mi-am închipuit că ar putea să-mi fie de folos... Librarul mi-a zis ca...- Astea sunt?- Citiţi-o şi memorați-i rândurile şi apa va veni, aşa mi-a zis fostul proprietar, eu încă nu-i cunosc puterile.     În sala au intrat soldaţi, aveau săbiile scoase din teacă, gâfâiau sacadat striviţi de caniculă. Arhivarul simți iarăşi dureri.- Excelenţă, spre Turn se îndreaptă Candidatul şi gloata. Ordonaţi să fie opriţi?- Nu-i împiedicaţi, este un drept ce le aparţine, duceţi prizonierii în celulă 134! Şi acum lăsaţi-mă singur.- Da, Excelenţă!     Arhivarul a aşteptat până siluetele au dispărut în obscuritate, a pus manuscrisul în Carte, ea se răsfoi singură acoperindu-se îndată cu litere şi desene multicolore.  - Ce naiba scrie aici, nu pricep, începu cu neâncredere să o citească, la capătul celei de a doua pagini apa răbufni afară din strânsoarea coperţilor, Arhivarul se îndreptă  zâmbind spre fereastra larg deschisă.     Pentru cei din piaţă picăturile din Turn străpunse de curcubeu păru un miraj, ezitarea a fost de scurtă durată, însetaţii urlând s-au aruncat să prindă stropii reci-cristalini. Când din balta amesticată cu sudoare şi salivă însângerată nu a mai rămas nimic, de sub arcele porţilor ieşi încovoiat stăpânul Oazei. A ridicat mâina, dorea să spună ceva, mulţimea tăcu cu înţelepciune.- Apa era sufocată de nisipul deşertic, a răcnit Arhivarul, din întâmplare sau nu, ea a auzit rugăciunele strămoşilor noştri ce mureau de sete ca şi voi acum. Atunci ea s-a arătat la suprafaţă. În acel loc începu să bată un izvor. Şi nici o furtună de nisip nu a reuşit să-l omoare pentru că se afla în cel mai sigur adăpost - cuvintele noastre. Primul Arhivar le-a scris în Cartea Oazei dându-i fiecăriui sunet câte un semn.     Ne-am împotrivit mii de ani ameninţării Deşertului. I-am învins hoardele. Atunci el a venit la noi în şiruri lungi de caravane de târgoveţi. Au fost cei mai buni cumpărători a mărfurilor noastre. Cu banii lor am construit Turnul, palate şi am umplut camarele cu aur şi diamante. Apoi, atraşi de bogăţie am învăţat şi cugetele lor. Cuvintele apei le-am uitat...Iar când a dipărut şi ultimul...ea a plecat.  Eu vă promit că de acum încolo Deşertul fără de Margini va fi o Mare fără de Margini! Am găsit ce a fost uitat. Ascultaţi-mă!     Oamenii cuprinşi de evlavia revelaţiei repetau cele citite iarăşi şi iarăşi într-un cor ce se perfecţiona cu fiecare pronunţie. Arhivarul s-a retras în Turn. Cu un scut găsit la întâmplare a săpat în fântână până a dat de gratiile de aur, acolo a lăsat comoara. Nisipul se topea asemenea zăpezii sub razele soarelui primăvaratic. O picătură se facea cât o sută, apoi cât o mie, o mie cât zeci de mii...     În canalul de lângă Turn scârţâi ceva. Catargul unei nave s-a mişcat în direcţia opusă malului. - Minunea s-a întâmplat! A strigat Inginerul valsând cu o torţă aprinsă. Lumina focului sărea pe lemnul bordului murdar de noroi uscat legănat splendid de apele ce răbufneau cu nesaţ de sub Turn.Va urma.
Povestea cocoşaţilor (continuare).
     Zidul de suliţe...atacul cavaleriei...sunetul surd al oaselor zdrobite. Lovitura în piept... tăişului halebardei...Arhivarul a deschis ochii chinuit de greutatea mirosului florilor ce-i acopereau trupul. Cineva alături tuşi delicat.- Heralde tu eşti?- Da Excelenţă.- Bine că nu m-aţi pus iarăşi în cavou lângă ceilalți. De ce e atâta gălăgie în piaţă? Faceți ordine!- Apa nu mai curge din Carte! Faţa speriată a celui de lângă el îl făcu pe Arhivar să-şi revină mai iute din amorţeală.- Coiful!     Heraldul a dezlegat închizătoarele de la ceafă. Arăta groaznic. Era despicat în două.- La fel arăta şi capul excelenţei voastre, după ce aţi fost lovit. A mai rămas doar o cicatrice.Arhivarul privi pe geam, canalele erau secate, corăbiile marfare arătau jalnic răsturnate pe o parte, balena acoperită de apărătorii drepturilor animalelor cu frunze şi crengi nu mai dădea semne de viață, pisicile, câinii, bâzâitoarele se pregăteau de ospăț.- Ajută-mă .- Ţineţi-vă de braţul meu.     S-au apropiat de mijlocul sălii, lată de câteva palme, îmbrăcată în piele de cămilă, deasupra fântânii pe gratiile de aur se odihnea Cartea Oazei. De la suflul ieşit din narile oamenilor ea şi-a luat zborul asemeni un puf de păpădie, Heraldul a prins-o speriat şi a dat-o înviatului. - Ce-am de făcut azi?- Seara aveţi întâlnire cu ambasadorii, apoi balul victoriei.- Era cât pe să uit, a zis Arhivarul îndreptându-se şchiopătând spre ieşirea din sală flancată de uriaşele statui eroilor cetăţii.- Să vă ajut?- Nu mai am nimic, pot merge singur.- Da Excelenţă.     Porţile s-au deschis lent. Arhivarul a păşit afară întâmpinat de canicula sufocantă. Umbrelele mulţimii chinuite de setea mahmurelei de după carnaval au înmărmurit în aşteptare.- În curând veți fi izbăviți de năpastă! Apa se va întoarce. Spuneţi orice ce vă trece prin cap acum sau v-a trecut prin cap dimineaţa sau poate ieri seara, oricând. Veţi primi în dar o viaţă lipsită de griji! a strigat Arhivarul.     Au trecut câteva clipe grele de nehotărâre şi tăcere.- Curaj!      Oamenii s-au dezlănţuit, spusele lor apăreau scrise în aer apoi cădeau ca nişte picături de ploaie peste carte umplând-o cu rânduri ordonate. Arhivarul arăta cu degetul spre cei norocoşi căci cartea pentru cuvintele primite scăpa de blesteme, sărăcie, boli, ajuta la căpătarea de talente felurite închipuite sau nu.- Aoleu piciorul meu! Pot să-mi mişc piciorul, s-a bucurat un olog, nu mai am nevoie de cârja asta blestemată, miere, miere, ce sunet tămăduitor.- La-la-la-la, lo-lo-lo, li-li-li începu să cânte asurzitor un bărbat entuziasmat de baritonul său bun pentru vraja serenadelor nocturne.     Fericirea a fost darnică, dar spre disperarea celor din jur la timpul cuvenit ea a plecat. - Cartea și-a primit înăpoi cuvintele a strigat Heraldul și a suflat în goarnă. Arhivarul s-a pomenit într-un păiengeniş înfricoşător de dorințe neâmplinite, glasuri şi mâini ce încercau să-l atingă. Era cât pe ce să fie iarăşi sfârtecat. Gardienii lovind cu bâte însângerate în stânga şi în dreapta, l-au târât la adăpostul Turnului. Şi când părea că ce a fost mai rău a trecut deja, s-a strecurat un :”La naiba!”- Ce e?- Din Carte curge nisip!- Repetă ce-ai spus!- Din Carte curge nisip îmi frige mâinele! Soldatul ce abia reuşea să o ţină în braţe, părea că va plesni de emoţii.- În numele legii şi poporului declar că sunteţi arestat! a zis Heraldul abia desluşibil. Arhivarul s-a lăsat resemnat în genunchi punânduşi faţa în palme semn că se va supune. - Am o singură dorinţă, vreau să mor onorabil, în linişte.- Vă promit să fac tot ce pot, Excelenţă. Pâna la inaugurarea succesorului Domniei Voastre aveți timp să readuceți apa în Oază, doar aşa vă veți păstra viața şi...puterea, a răspuns Heraldul sec, apoi a adăugat ferm, declar noi alegeri.     A tunat goarna peste mulţime, apoi anunţul:„ Până la apusul soarelui vom avea un alt Arhivar. El ne va salva de secetă. Aşa mereu a fost. Duceţi-vă la casele voastre şi aşteptaţi. Păstraţi liniştea şi ordinea!”.     A fost adusă harta Oazei ţesută pe o pânză. Întinsă, ocupa aproape toată Piaţa Turnului, deasupra se legăna în aşteptare nava amiral. La semnal din ea s-a aruncat un sac mic de mătase umplut cu păr de cămilă înmuiat în apă donat cu marinimie de o băbuţă de la marginea cetăţii: ''pentru viitorul nepoţilor noştri!'', a zis ea aplaudată frenetic de cetăţenii însetați.     O fetiţă eminentă la învăţătură şi-a frecat picioarele de pavaj, apoi a păşit cu grijă pe hartă, de parcă îi era frică să nu calce vre-o fiinţă umană sau să dărâme vre-un palat brodat. Ajunsă în faţa petei, a pus palma pe ea.- Este a cincea casă pe dreapta de la strada ce porneşte de la Canalul de Miazăzi, a piţigăit ea martorilor de la marginea pânzei.     La locul indicat de apă au venit soldaţii insoţiţi de bubuitul ritmic al dobelor. Aveau pe umar halebarde cu taişuri aurite, pe cap purtau coifuri cu pene multicolore.- Mai verificaţi încă o dată... să nu greşim cumva căci ar fi... haideţi o dată! Heraldul îşi pierdea calmul caracteristic ocupaţiunii sale de o viaţă.- Am numărat de două ori, aici e, i-a răspuns în şoaptă adjutantul mustecios.     Toiagul a lovit uşa, s-au ridicat drapelele de luptă. Din interior s-au arătat câteva persoane, vizibil speriate de tot ce se petrecea.- Căutăm bărbat din casa aceasta ce a împlinit treizeci de ani, apăru cel chemat, la pieptul său s-a aruncat o femeie cu lacrimi în ochi, el încercă ruşinat să o îndepărteteze intuind rolul hărăzit de viitor.- Aveţi onoarea de a fi candidatul  pentru funcția de Arhivar al Oazei! a zis Heraldul, vă invităm să ne urmaţi pentru ceremonia de investire. Cu toţii suntem bucuroşi şi onoraţi să ne aflăm în preajma Candidaturii Voastre.     Cei prezenţi s-au închinat. Drept a rămas doar vechiul Arhivar încă egal al celui nou. Încerca să ascundă emoţiile unei dureri insuportabile, de parcă cineva şi-a băgat mâinele în corpul său rupându-i măruntaiele,  puterea începu să-l părăsescă. Chinurile sale trupeşti şi sufleteşti au trecut neobservate pentru că momentul solemn al alegerilor a fost rupt brutal de un ecou: ”Apă! Vin caravane cu negustorii de apă, oameni buni! Vine apa în cetate! „     La auzul cuvântului atât de mult dorit de toţi, candidatul proaspăt ales a luat un ulcior de după uşă iuţind - o în direcţia vocii. Apoi s-a oprit, Heraldul a răsuflat înzădar uşurat.- Mamă, dă bani!- Te ajunge imediat sora ta cu nişte galbeni, venim şi noi din urmă, prinde un loc în rând, i-a strigat femeia fiului său.     Arhivarul privea calm la cele ce se întâmplau în jurul său, durerile l-au părăsit. Ultima oară când Cartea a secat era cât pe ce să-şi piardă viața. Însă apa a revenit, mereu a revenit, iar o dată cu ea şi puterea, graţie ei era protejat de moarte şi copiii săi - suferinţe, boli, nenorociri purtate de orice cuvântător de rând, doar că atunci erau  alte timpuri...foarte îndepărtate.. A pornit spre Turn, făcându-şi loc printre însetaţi. A mers aşa singur până s-a apropiat cineva de el. Era îmbrăcat în straie scumpe, dar ceva spunea că bogăţia îl cunoaşte de puţin timp.- Ce vrei?- Eu ştiu cine a furat cuvintele apei din Cartea Ozei.- Cine eşti?- Cerşetorul mi se mai spune, dar de fapt am fost cerşetor până acum câteva zile când am primit monede de argint de la un negustor fără marfă...- Urmează-mă! i-a zis Arhivarul.(Va continua)
Povestea cocoşaţilor.
Povestea cocoşaţilor.În bazarul Oazei, nu prea departe de Turnul Apei, s-a aşezat un cort, acel loc era râvnit de toți târgoveții căci a înzecit multe averi, noul chiriaş spre vânzare nu a scos însă nici un fel marfă... Trecătorii, aşa cum era obiceiul locului, scuturau pungile umplând aerul cu melodii aurii,căci se bârfea prin bazar că aici au fost aduse săbii ce taie eşarfe de mătase uşoare precum eterul, talismane azurii pentru dragoste îndelungată, tigăi ce nu cer un pic de ulei, chiriaşul însă semne de dorință pentru acei bani nu dădea...  Un Cerşetor de ocupație şi după nume, de altfel unicul în cetate şi regat, măcinat şi el de curiozitate s-a apropiat de acel cort şi a dat la o parte pânza de la intrare. Din semiumbră se arăta negustorul, era la fel ca ceilalți: barbă, halat, turban, doar că croiala a fost meşterită după regulele altor meleaguri, el vorbi ceva timp de vre-o douăzeci de picături de apă, Cerşetorul a dat nedumerit din umeri, nu pricepuse nimic, atunci i se făcu semn să se aşeze, câțiva bănuţi de aramă i s-au pus în palmă. Fata îmbrăcată în haine de sclavă apărută parcă din nicăieri a dat la o parte paharele goale de pe tava argintie aşezată pe o măsuţa joasă, în loc Negustorul a turnat nisip colorat indigo, la nivelat cu grijă, a desenat un cerc şi câteva linii în diferite direcții.- Este un soare, s-o-a-r-e! a zis cel sărac arătând cu degetul sus unde trona discul incandescend, zâmbetul i-a fericit fața căci bănuţi pentru o muncă atât de uşoară rar se oferă cu atâta uşurunță. Negustorul a dat din cap mulțumit și a scris în sul cu răbdare de juvaier totul ce s-a auzit spus în acele câteva ore de gura omului născut în Oază.   Când foamea s-a făcut simțită, bazarul deja se golise de vacarm, Sclava a adus fructe siropoase şi friptură fragedă. Cină deliciosă ar fi cerut şi o discuție, acum însă s-a lăsat tăcere, iar vuietul cascadelor slobozite de Turnul Apei, l-a adormit pe stăpânului cortului, Cerşitorului nu i-a rămas  altceva de făcut decât să dispără cu regret în labirintul străzilor. După ce banii au fost cheltuiți pentru a fi stropit de balenă într-o tavernă plutitoare plină de spectatori speriați până la moarte, vagabondul s-a întors la negustorul fără marfă şi ziua a doua și celelalte zile au fost la fel ca şi cea dintâi și poate ar fi urmat și altele, dar într-o după amiază s-au auzit goarnele şi bubuitul dobelor. Cerul cât îl putea cuprinde privirea, s-a acoperit de bărci zburătoare. Sub cea mai mare de lanțuri era legat un sicriu făcut din armuri lucioase.- Drapelele poartă culorile victoriei. Carnaval! Carnaval! Ur-a-a-a! Vom primi daruri din prada de război. Priviți, Cerşetorul şi-a ridicat buza, dintele l-am primit de la duşmanii învinşi acum patru ani.   Negustorul a arătat cu degetul spre coştiug.-Cine e acolo? Arhivarul Oazei, a răspuns vagabondul,el mereu aşa se întoarce... Străinul făcu îndată semn sclavei să se pregătească de plecare.   Sărăntocul a primit o pungă cu monede de argint şi a rupt-o la fugă pentru a vedea defilarea prizonierilor...îi mai lipseau câţiva dinţi.     Noaptea târziu mica caravana a părăsit oraşul obosit şi amețit de atâta sărbătoare. Porțile erau deschise, câțiva paznici beți se certau pentru un scut trofeu bogat ornamentat, iar nu departe de ziduri, pe marginea drumului, luminaţi de torțe se rugau sute de târgoveţi. După câteva plecăciuni ei nu s-au mai ridicat, Negustorul a scos din teacă sabia şi s-a apropiat încet de ei, a găsit doar haine şi movile de nisip, fără a mai sta pe gânduri a adus sulurile cu cerneală proaspătă şi le-a dat foc. Va urma...
Stabillitatea revoluției, instabilitatea evoluției şi sexul.
 Stabillitatea revoluţiei, instabilitatea evoluţiei şi sexul. Secolul XVIII a adus în nucleul anglo-saxon sfârşitul revoluţiilor şi începutul evoluţiei. Revoluţiile au impus religia civică fundamentată pe garanţii de drepturi şi libertăţi destinate elitelor, apoi extinse asupra plebei, iar în final şi asupra elitelor şi plebei din zonele învecinate nucleului anglo-saxon, iar evoluţia la rândul său le-a menţinut prin intermediul democraţiei şi economiei de piaţă . Zonele primare de aplicare acestor garanţii şi-au temperat conflictele în interior ceea ce a permis exportul instituţional politic, economic şi social în exterior. Exportul instituţional pentru unele zone geografice a luat forma fie de modernizare - evoluţie, fie colonianism - revoluţie. Elementele revoluţiei şi evoluţiei  pot fi "descărcate" oriunde, de oricine, oricând, ceea ce au şi făcut aproape toate statele lumii. Unii au obţinut drepturi şi libertăţi. Alţii au implementat democraţie şi economie de piaţă. Au mai fost încercări de a găsi o altă cale, însă evoluţia pentru cei mai mulţi a rămas o himeră. De fapt termenii de revoluţie şi evoluţie semnifică gradul de conectare la democraţia, libertatea, legile şi piaţa imperiilor din nucleul atlantist. Conexiune de grad înalt semnifică evoluţie, conexiune cu grad scăzut semnifică revoluţie.Deşi imperialismele sunt unice, cei care deţin custodia asupra lor sunt diferiţi. Modernizarea sau evoluţia oricând poate fi oprită  în funcţie de contextul geoeconomic şi geopolitic gestionat de custodele imperio-resurselor. Salturile modernizatoare sau prăbuşirele revoluţionare unor state pot fi explicate din acest punct de vedere. Consecinţele sunt grave: migraţia, terorismul, războaie civile, războaie mondiale, pandemiile, crize economice, cursa înărmării, blocuri militare adverse...Unica armă veritabilă ce rămâne celor aflaţi în afara evoluţiei este puterea de reproducere. În secolele XVIII-XX pe ambele maluri ale atlanticului elitele se aflau în starea de evoluţie, plebei nu-i rămânea altceva de făcut decât revoluţii şi sex. Numărul din ce în ce mai covârşitor a plebei a obligat elitele să facă cedări până s-a ajuns la starea de echitate politică şi economică. Pe arena internaţională, statele aflate în starea colonial-revoluţionară sunt veritabile superputeri  ale reproducerii geometrice ce pot schimba harta politică a lumii, ceea ce se şi întâmplă la ora actuală. Deci alături de geopolitică şi geoeconomie, geosexul poate fi considerat o veritabilă superarmă ce va face lumea viitorului poate un pic mai echitabilă.
Banilizarea votului.
                                                                      Banilizarea votului.Lipsa clivajelor din politica moldovenescă au transformat campaniile electorale într-un proces monotonon: promisiunele concurenților sunt în mare parte aceleaşi, candidații au pregătire şi experiență asemănătoare, electoratul este puțin sofisticat căci nu cunoaşte programele partidelor şi candidaților pentru care votează. În acest caz cum este influențat votul? Mai întâi să facem distincția dintre libertatea formală şi libertatea materială. Libertatea formală este activă în timpul crizelor istorice, libertatea materială domină rutina zilnică. Aşadar în condiţiile actuale de rutină dacă alegerea trebuie făcută între un candidat sau partid necorupt, dar cu valoare de piață mică şi candidat sau partid corupt, dar cu valoare de piață mare, pe cine electoratul îl va alege? Rezultatele recente alegerilor locale demonstrează că opțiunele sunt pentru candidatul sau partidul cu cea mai mare valoare de piață. De ce? Societatea moldovenească este profund individualistă cu variații de stânga sau dreapta strâns corelate cu libertatea materială. Alegătorul crede că reprezentantul ales va contribui direct la creşterea bunăstării sale, de aceea preferă un candidat care gestionează propriile resurse financiare sau candidat ce are acces la resurse baneşti provenite de la organizații şi structuri locale sau financiare internaționale prin intermediul cărora poate dezvolta proiecte pentru individ şi implicit comunitate. Sursa de venit a alegătorului joacă şi ea un rol important. Dacă banii sunt suficienți şi provin din spațiul euro-atlantic atunci alegătorul moldovean cel mai probabil va vota cu candidații ce reprezintă spațiul eurodolarului, iar dacă suficiența bănească provine din spațiul euroasiatic atunci votul se va duce în acea direcție, proveniența etnică implicit geopolitica având un rol secundar.Excepție de la tendință o prezintă independenții. Aceştea au învins preponderent în comunități mici unde condițiile sunt favorabile unei democrații directe.În concluzie se poate afirma că candidații cu cea mai mare valoare de piață directă sau indirectă sunt favoriții scrutinului electoral.
Utopia
Utopia.Egoismul în capitalism produce profit, pus în cadru legislativ corespunzator va genera bunastare generala. Pentru politica potrivit este conceptul altruism caci are ca scop fericirea si binele celorlalţi. Când egoismul economic si altruismul politic se afla în echilibru va rezulta o societate libera bazata pe egalitate de sanse; altruismul si egoismul ce nu se afla la locurile potrivite vor crea societaţi totalitare (iluzia schimbării, iluzia consumului nelimitat, iluzia corupţiei ieftine, iluzia vieţii private), iar democraţia ce nu este capabila sa menţina frontiera dintre cele doua tendinţe si ofera legitimitate unor astfel de regimuri poate fi numita moarta sau necrofila, ea va naste adunari constituţionale cu aceleasi caracteristici.Cum putem învia si activa democraţia într-un asemenea legislativ? Desigur propunerea data este o utopie, dar totusi se poate aplica. Într-o prima etapa reprezintanţii partidelor parlamentare si reprezintanţii societaţii civile ( asociaţii şi organizaţii ce activează în afara statului, pieţii, şi partidelor politice) vor constitui în parlamentul cu mandat valabil, comitete de lucru comune. Scopul comitetului de lucru comun este de a defini un compromis între versiunile proiectelor de lege promovate de legislatori membri partidelor politice si membri societaţii civile; fara aprobarea comitetului comun proiectul de lege nu poate fi propus pentru votare în legislativ. Membrii societaţii civile cu pregatirea necesara ar trebui sa faca parte din comisiile speciale pentru controlul activitaţii legislativului, executivului, sa participe la sedinţele guvernului, sa aiba reprezintanţi în ministere, departamente, agenţii guvernamentale. În etapa urmatoare este necesara înfiinţarea unui legislativ bicameral. O camera legislativa va aparţine reprezintanţilor alesi pe lista de partid, cealalta camera va aparţine reprezintanţilor propusi de societatea civila pentru a putea participa direct la votarea proiectelor. Reprezintanţii societaţii civile nu vor participa la crearea executivului cu scopul de a pastra funcţia de control asupra puterii politice si vor continua activitatea descrisa în etapa anterioara. Astfel nu doar democraţia indirecta ci si democraţia directa vor fi implicate în activitaţile publice si afirmaţia lui J.J.Rouseau ca omul este liber doar în timpul scrutinului electoral se va diminua din intensitate. Garanţia ca membrii societaţii civile participanţi la viaţa politica o vor face întru-un mod altruist si nu vor deveni parte a structurilor politice sunt mici. Însa daca egoismul oficial îl va întâlni pe cel non-oficial poate totusi sa se nasca un altruism de care va beneficia întreaga societate.
Revanşa elitelor
                                                                    Revanşa elitelor.Banii, legile pozitive, diviziunea muncii au produs stratificarea societăţii în elite şi cei care o servesc. Antagonismul claselor a declanşat o perioada lunga de conflicte,ghilotina, unul din simbolurile acestei dialectici avea toate şansele să devina un obiect de rutina in pieţele marilor oraşe europene  până în zilele noastre. A urmat un process lung şi anevoios de cedari reproce dintre elite şi mase ce a culminat cu instaurarea păcii prin intermediul mecanismelor ideologiei democraţiei liberale . Unele ţări pentru soluţionarea conflictelor sociale au încercat să adopte ideologiile egalitariste însă au suferit eşecuri, apoi au implimentat modelul democraţiei liberale(direcţia după caz a fost şi inversă) însă a făcut-o selectiv ceea ce le-a provocat  iaraşi o serie de eşecuri şi umilinţe . Ca rezultat şi-a făcut apariţia non-ideologia caracterizată prin lipsa unei doctrine politice oficiale.Cum funcţionează non-ideologia? Grupurile de elite sunt reprezintate de partide şi organizaţii cu orientare individualistă sau colectivistă din domeniul statal şi a societaţii civile. Supunerea elitelor faţă de lege este discreţionară, sunt acceptate primirea de foloase necuvenite,spălarea banilor, extorcarea de fonduri, conflictul de interese, nepotismul, kickbackurile în cadrul instituţiilor statului ce activeaza pe banii publici. Este mimată responsabilitatea faţă de alegatori.Totul ce a fost menţionat este tolerat cu o singură condiţie să te supui deciziilor liderului naţional ce întruchipează trecutul, prezentul şi viitorul victorios. La rândul său liderul naţional este garantul vieţii şi proprietăţii private, bunastării materiale şi morale a elitelor susţinătoare.Poporul non-ideologic are obligaţia să lupte contra duşmanilor interni şi externi, şi să legitimeze regimul politic prin intermediul alegerilor libere. În schimb poporului se va garanta viaţa şi proprietatea privată, consum nelimitat, dreptul la protecţia contra libertăţii prin intermediul statului social. Un asemenea model este urmarit şi chiar urmat de multe democraţii considerate a fi consolidate pentru că se adapteaza uşor la orice regim politic şi nu necesita cheltuieli mari pentru implimentare în comparaţie cu democraţia liberală vulnerabilă la fluctuaţiile economice şi opinia publica.Dar cel mai important fapt este ca oferă liderului şi elitelor  non-ideologice posibilitatea să nu ţină cont de recomandarile FMI,directive a Comisiei Europene, miilor de reglementări al Aquisului comunitar, să evite părerea Congresului American, să ignore rapoartele agentiilor de rating, ongurilor din domeniul drepturilor omului, ecologic, luptei cu corupţia etc.Atunci când non-ideologia are capacitate financiară, energetică, militară, media şi umane atunci ea poate concura cu alte ideologii în special cu cea a democraţiei liberale.În final se poate afirma că elitele ţărilor democraţiilor consolidate privesc cu interes revanşa şi libertatea elitelor democraţiilor non-ideologice- o adevarată lume a zeilor.
...2001
…2001Influenta referentilor identitari asupra votului din Republica Moldova.La 25 februarie 2001 comunistii moldoveni au primit permisul pentru guvernare. Concluzia generala a fost ca saracia a influentat votul.Oare? De ce totusi unele tari cred ca saracia poate fi eradicata cu partide de dreapta iar altele cu partide de stanga? Oare nu cultura unui popor da acest raspuns? Parerea mea este ca votul s-a dat in cazul Republicii Moldova, in functie de referentii identitari cuprinsi in memoria sociala . In ansamblu toate aceste elemente alcatuiesc cultura definita  ca: “totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire si a institutiilor necesare pentru comunicarea acestor valori”(Dex , 1998, pag.248).Votul poate antrena la guvernare diferite doctrine si ideologii ,dar toate subordonate  unui interes comun tuturor membrilor unei comunitati politice dintr-un stat. Daca se voteaza la unele alegeri cu dreapta sau cu stanga , atunci se aplica doctrinele acestor partide in toate planurile acelei societati . In ansamblu insa aceste doctrine sunt in armonie cu memoria social anterioara. Nucleul cultural ramane stabil iar zonele fluide culturale se adapteaza valorilor identitare a natiunii.Regula afirma  ca nucleul cultural compus din referenti culturali corespunde valorilor,normelor si simbolurilor unei etnii majoritare. In acest context Republica Moldova  prezinta un caz aparte si totodata dramatic. Etnia majoritara este una iar nucleul cultural cu care se identifica este altul,el corespunde etniilor minoritare.Nominalizand toate aceste subiecte abstracte cu care s-a operat pana acum se evedentiaza urmatoarea situatie moldovenii(romanii) reprezinta peste 70% din populatia Republicii Moldova. Circa 50% dintre acestea au votat cu acelasi nucleu cultural a rusilor,ukrainenilor,gagauzilor si bulgarilor reprezintati de comunisti si Alianta Braghis. Restul  de 20% dintre moldoveni au votat cu al doilea ca putere electorala nucleu cultural pro-roman reprezintat de UFD, PRCRM si PPCD,unicul care a reusit sa ocupe locuri  in parlamentul unicameral al Republicii Moldova. Deci spatiul politic , cultural si mediatic elemente ale realitatii politice,este impartit intre aceste doua nuclee culturale in jurul carora graviteaza procesul electoral.Se evidentiaza faptul ca nucleul cultural pro-rus ocupa un spatiu electoral predominant si foarte solid.Partidele si alegatorii care se identifica cu acesta prezinta o capacitate de sodalitate politica (crearea de grupuri politice),sociabilitate politica (comunicare politica intre grupuri)si socialitate politica (capacitatea de a mentine impreuna grupurile si retelele politice) mai mare fata de nucleul cultural pro-romanesc.Grupul electoral pro-rus isi datoreaza superioritatea caracteristicilor mentionate mai devreme fata de grupul electoral pro-romanesc ,referentilor psihoculturali de identitate plasati in spatiul geografic si istoric a Rusiei ,iar mai apoi a spatiului sovietic.Au mituri si simboluri identice,limba de comunicare este intaleasa si utilizata de catre toti iar religia ortodoxa este confesiunea comuna.Imagologic Rusia , tara de origine a factorilor de identificare a nucleului electoral pro-rus, se prezinta ca purtatoarea adevaratei  credinte,invingatoare de imperii pagane si europene neortodoxe,creatoarea unei ideologii mondiale de emancipare ale popoarelor mici,cuceritori  a spatiului terestru si cosmic. La toate aceste elemente adaugam o cultura diversa si bogata prezenta in toate manifestarile ale creatiei umane.Autosuficienta istoriei ,societaii si culturii ruse este foarte evidenta si amplificata de mass-media rusa prezenta in spatiul mediatic moldovenesc prin noua posture TV fata de numai trei romanesti si opt posture de eadio FM fata de numai doua posturi romanesti de FM.Mai trebuie de mentionat ca in comparative cu posturile tv si radiouri rusesti, posturile romanesti sunt purtatoare  a unor culturi straine si valorifica putin propriile creatii culturale.Ca urmare referentii identitari :psihoculturali,psihosocilai,materiali fizici si istorici a moldovenilor se regasesc  in spatiul  nucleului cultural  ruso-sovietic.Cultura romana lipseste din punctele pivot a nucleului cultural spatiului modovenesc.Acestei culturi ii revine locul zona fluida a reprezintarilor sociale avand doar o functie de alternativa in perceptia moldovenilor.Concluzie:referentii identitariau avut o influenta decesiva asupra votului din  25 februarie 2001 saraciei revenindu-I o functie secundara. ...2015

Secretul Rorusului            Româna a născut mai demult... Chestiunea nu s-a întâmplat la spital, nici acasă şi nici măcar în codru, cum şi-ar fi dorit folclorul, nu mai ţine minte nici ea unde, ştia doar că rula un film şi hop-a-a-a... De asemenea ştia că cealaltă jumătate a însămânţat-o pe calea naturală şi artificială pentru că e un bipenisual . Copilul acum e mare, sănătos, obraznic, însă nu prea îşi înţelege părinţii şi nici părinţii pe el.            Atenţie! Un truc publicitar gen Procter & Gamble. Chişinău, două cinematografe identice, o peliculă identică de preferinţă hollywoodiană recentă cu multe scene de nu mai întelegi ce se mai întâmplă, un preţ identic. Într-un cinematograf filmul va fi dublat de actori profesionişti în rusă, iar celălalt va fi în engleză cu subtitre în română. Unul va avea o sală plină, iar la celălalt vor merge probabil doar patrioţii şi cei de la limbi străine cu scop didactic, ei şi poate câţiva turişti. Două posturi TV unul mai la vest decât noi şi altul mai la est, să zicem că se află în aceleaşi condiţii, cine credeţi că va strânge mai multă publicitate? De ce e aşa? E simplu! Omul nostru este de mic obişnuit cu filme dublate. Închipuiţi-vă, sunteţi la volan, aveţi viteză, aveţi şi muzica, soţia de pe bancheta din spate vă povesteşte despre noile tarife la întreţinere, ceea ce spune apare scris pe parbriz. Totul trebuie citit rapid să nu scapi ceva...            Unii ar zice că privind filme cu subtitre, vei reuşi să vorbeşti o limbă străină. Fără dubii, poate fi adevărăt, dar în general omul cinemează ca să se relaxeze şi nu să studieze.            Odrasla din părinţi basarabeni, dat la grădiniţa, şcoală, liceu, facultate cu predare în română va prefera adesea să vorbească sau şi mai grav să gândească într-o altă limbă, iar atunci când este atenţionat că nu e prea corect să stea lucrurile chiar aşa, se va enerva spunând că atentezi la identitatea sa. Mecanismul e unul hipnotic, învăţatul la şcoală a zeci de poezii miraculos îmbinate şi scriind zeci de comentarii literare - un chin pentru nişte note, pe care unii le detestă apoi restul vieţii, echivalează exact cu o oră şi jumătate de vizionare a unui film american, german sau francez sonorizat în rusă. Copiii la joacă în curte ori la şcoală vor glasui ceea ce au auzit de la eroul lor virtual.            Cei de mai la vest decât noi ar spune: „dar oare cum e să-l auzi pe Terminator vorbind româneşte! E o porcărie!” Păi acelaşi Terminator este dublat profesionist în ungureşte, ruseşte, poloneză fară ca respectivul personaj să-şi piardă calităţele ce l-au facut celebru. Terminatorul oricum va rămâne Terminator indiferent în ce limbă ar vorbi pentru că aşa l-a creat regizorul.            Dar de ce atunci publicitatea este dublată? Iarăşi e simplu - cu subtitre sufletul şi mintea omului ar fi greu de cucerit! Interesul comerciantului(politicianului) este ca clientul (alegătorul) să meargă la magazin (secţia de votare), să lase banii (buletinul de vot) la casă (urnă). La fel ar trebui să procedeze Româna în Basarabia, şi nu numai, dacă vrea să rămână frumoasă ca în DEX.             Şi dacă aţi crezut că Rorusul este unicul copil a Românei, atunci vă înşelaţi. Pentru că el mai are şi o soră, o cheamă Romgleza, care va deveni poate la fel de viguroasă ca şi fratele său.
Despre utilitarismul moldovenesc.
Pe vremuri, democrațiile populare din America Latina, Africa, Asia de Sud-Est primeau din republicile unionale sovietice ajutoare materiale și ideologice pentru crearea societății pe temeiurile socialismului cu capital de stat. Se construiau școli, gradinițe, spitale, drumuri, porturi și desigur obiecte militare pentru ca realizarile marelui octombrie să fie la adapostul armelor in cazul unei agresiuni din partea foștilor stăpâni coloniali. Un  asemenea comunism mesianic utilitarist promotor a libertății pozitive avea un cost ridicat ,sacrifica bunăstarea și fericirea noastră în folosul altora cu prețul salariilor mici, infrastructurii subdezvoltate, magazinelor cu rafturile goale, rânduri interminabile dupa produse, tabere și case de odihna sărăcăcioase, dar cel puțin din punct de vedere moral o asemenea stare de lucruri era justificata căci traiul gri și plin de lipsuri materiale nu era chiar atat de inutil, ne simțeam ajutați și de propagandă, parte a spiritului universal în lupta pentru autoemanciparea contra formelor de dominare socială vechi. Un nevoiaș ajuta un alt nevoiaș cu speranța că viitorul luminos deja undeva e aproape, plămădind in final o sărăcie naiva romantică irațională între doi masochiști. Experimentul de impunere a dictaturii proletariatului între timp a ieșuat. Frontierele comuniste s-au prăbușit ,managementul de stat a fost inlocuit de cel privat. O parte din fabricile și uzinele cu planificare centralizată nimicite de globalizare au fost redeschise de investitori multașteptați din fostele state inamice ce ar putea fi asemănat cu debarcarea omului cu cruce și arme de foc pe tărâmul Lumii Noi. Se credea ca salariații moldoveni lucrând, nemțește pe utilaj nemțesc vor produce profit și vor avea dreptul la venituri ce le vor satisface meritele și nevoile conform legii economice. Se mai credea  ca valorile umaniste sunt universale și noii proprietarii vor fi masochiști altruiști, precum am fost noi o dată, însă ei s-au dovedit a fi niște sadiști egoiști oferind un euro sau chiar poate mai puțin pentru o oră de munca, reducând drastic puterea de cumpărare în condițiile în care cheltuiele noastre s-au egalat cu cele vestice. Daca politic am făcut pasul spre valorile democrației liberale, atunci social și economic prin salariile de mizerie plătite de investitori am rămas înca la un nivel totalitar creind in așa mod grave disfuncționalitați morale și materiale în colectivitatea noastră. Și la fel ca pe vremurile sovietice prosperitatea este exportată, sărăcia rămâne la nivel local doar că înainte eram mijloace utilitariste pentru popoarele democrațiilor populare, azi iarași suntem mijloace utilitariste dar de data aceasta pentru cele a democrațiilor de piață consolidate, iar atunci cand un nevoiaș îl ajută pe unul bogat și prosper pare a fi ceva sadic. Brandurile bogaților fabricate de cei săraci aduc țărilor investitoare profituri importante, mențin prețurile accesibile și consum nelimitat, contribuie cu taxe la bugetele locale și centrale ce ofera la rândul său protecție socială generoasă și fonduri pentru dezvoltarea infrastucturii; altfel spus modul de tratare cetățenilor rămâne a fi unul kantian in ciuda tuturor provocarilor cu care se confrunta guvernele acestor state.In cazul moldovenilor pentru a nu mai fi sacrificați în abatoarele capitalismului monopolist protejat de legile pozitive imperfecte este nevoie de schimbare statutului din oameni mijloace în oameni scopuri, soluția ar fi obținerea unei ponderi morale egale cu cei din Vest, iar acest proces se poate realiza la etapa actuală doar prin situarea sub arcada marii familii euroatlantice

Generat în 0.299 secunde. Thumbnail Screenshots by Thumbshots