Love and SarcasmGoogle Page Rank

 Love and Sarcasm Love and Sarcasm


Ganduri si trairi transpuse in virtual!
RSS posts

Societate


Comenteaza






Vinovata. Stiu ca sunt foarte sensibila.Ma uit si sper ca voi gasi o cale pentru ca sunt sensibila. Ma uit si stiu ca sunt foarte vinovata.       "Adolescenta o pot descrie scurt. E complicata, la fel ca si viata. Nu numai ca in acea perioada ne gasim drumul dar si atunci, cel mai probabil ne indragostim pentru prima data si automat intram intr-un labirint al emotiilor unde parintii parca dubleaza zidurile de spini.      Nu conteaza de fapt ce spui, ci cum o spui. Nu,nu spun prostii. Conteaza ce spui dar conteaza si mai mult cum o spui. Si aducand ideea de vorbe, trebuie sa ai grija, tu, adolescentule ce prostii inspiri doar printr-o privire.E greu sa intelegi toate lucrurile de mai sus cand suntem inconjurati de ambalaje care doar fac reclama penibilismului.      Tu, adolescentule, asuma-ti toata vina pentru cine esti. Ai voie sa te modelezi cum vrei si poti sa iti alegi orice persoana sa iti fie alaturi. E greu. E greu pentru ca pe ea nu o poti modela la fel de usor cum ai facut-o pentru tine. Iti trebuie milioane si milioane de secunde pentru a medita ca sa-ti poti da seama ca in viata asta trebuie sa oferi iubire ca mai apoi sa o primesti inzecit.     Iubirea o primesti, o meriti. Atunci  iti vei da seama ca lucrurile sunt pe dos, Soarele va apune inaintea veninului inchegat din ochii mei.Atunci iti vei da seama ca lucrurile sunt pe dos.O primesti, o meriti-Iubirea."< Credits to I.B. >

         Dacă vrei să vezi raiul pe pământ, priveşte în ochii unui copil.          Si cum sclipesc, zici ca-s nistre astri  indragostiti unul de celelalt. Doua giuvaiere parca abia slefuite de iscusitul maestru strabun asezate pe chip de copila faurit in vapaie de dragosti trecute si viitoare.         Si ce sa vezi daca nu inocenta unui prunc inca fara de pacat sau poate fericirea celei ce i-a dat dar fara de-arginti.        In adanc de pleoape obosite sta zestre de trairi si sentimente greu de mazgalit pe foaie sau suflate printre buze.       Sau poate-i haos, sau poate nu, sau poate susura izvor de lacrima de dor, nu ai de unde sti. Sau e desert, suflet uscat, humus uitat de gradinar. Sau poate piatra far` de rost, te uiti, admiri, dar ce folos?                            Sau poate toate, sau nimic, sau totul fara de-nceput, sau Rai fara de ingeri, sau iad cu flori la geam...Cum sa descrii perfectul patat de timp si societatea din el ?      Devii nevrotic cand vezi ca ultima farama de perfect dispare, inecata in izvor de ordinar.

„În sfarsit, mi-am atins idealul: batranetea. Numai de s-ar prelungi.”

                        Ma sprijin de raceala ta, felinar batran. Amic nocturn far' de cuvinte ce-mi alungi singuratatea.                Uite-ti si fratii 'colo sus, in 'nalt de negura far' de sfarsit. Ce frumos lucesc, par sa-ti vorbeasca, ii intelegi?                Saracul de tine, mereu in doliu...uite, iar! Si ce frumos isi lumina partea lui de infinit.                 Uite ce multe sunt acolo, adunate. Ce se intampla? Tu nu esti invitat? S-au suparat ca ai plecat?Stai, cu cine vorbesc eu acum? Cu-n felinar? Ce tanar mai eram candva...

                Un cantec de inima veche, violonistule sa-mi canti as vrea si iti promit ca in bistari te-oi imbraca.Uite si tu, zici ca-s nebun, vorbesc cu-n greiere ratacit prin taram necunoscut.              Si totusi cata liniste pe-aici, numai un greiere si 5 furnici? Asa se pare, n-ai ce-i face, sortiti ati fost sa imi vegheati somnul. Uite, un pat de frunze 'colo, e numa' bun sa sfarsesc in el.Maestre greiere, un ultim cant, te rog! Iti multumesc !

Femeia este o mancare pentru zei, gatita de diavoli.                                                                               

              Oare gresesc cand uit de placeri trecatoare doar sa te pot privi?         Gresesc oare ca venerez femeia in esenta si nu in aparenta ? Iubesc sa te privesc in margarit si sa iti sarut obrajii rosiatici atat de dragi mie.        Ador sa iti simt caldura fruntii sprijinita de pieptu-mi dezgolit. Saruturi juvenile ce alunga tristeti as vrea sa iti pot oferi, sa adormi zambind in fiece seara tarzie. Vreau sa pierd ore doar sa te pot privi cum dormi, sa te sarut usor si apoi sa dansam in vis, vals al iubirii, pe pat de frunze ruginii in iz de brad batran.         Dimineti pierdute, cu tine la piept si cuvinte insirate pe firul ploii reci... asta cersesc.Sunt cersetor in lume far` de-arginti, un doritor de absolut ce uita ca idealul este mit.               De ce te venerez, femeie de tipar modern, cand as putea sa ma despart de maniere si bun gust si sa devin “barbat”?     Nu imi raspunde, te-as ruga, nu vreau sa il cunosc. Ma tem sa nu ma modeleze dupa a noastre timpuri unde femeia isi ucide identitatea  iar barbatul ii este complice.

“Artistul e cel ce iubeşte Natura, de aceea e sclavul şi totodată stăpânul ei.”

          Ma sprijina nervuri de salcam batran in bataie de foc ceresc.          Cat de frumos renaste spiritul ludic al domnisoarei gargarite si cum isi incalzeste maestrul greiere glasul pentru recitalul nocturn.          Devin melancolic la moarte de lumina tarzie si gust din intunericul ce imbraca pana si umbra-mi.            Ucid orice gand morbid si-mi las trupul sa cada prada humusului far` de mila.           Ma las prada intunericului aducator de moarte fara de dric si ucid gandirea-mi de muritor,plina de suferinti si versuri albe.            S-a dus,a fost ! Vine lumina peste sonete de greiere si dans de frunze.            Renaste omul: copil al naturii ce-si uita parintii !  

Am şi eu o speranţă: speranţa uitării absolute. Dar aceasta mai e speranţă, nu e disperare?

              Ştii,aş vrea câteodată să stau sub crengi de măslin,să privesc salturi de greiere peste păpădie sau să cânt cu el ode doar de noi înţelese.Aş vrea să mă îmbrăţişeze malul apei aceleia grăbite şi să privesc moarte de stele sub salcâm ridat de timp.              Să mă fac una cu pământul când Ziua pierde lupta cu Luna.Să invit onorabilele stele la masă,cu maestrul Luceafăr şi să povestim viitorul.             

               Aş vrea să ucid ceasornicul aducător de rutină,să îl îngrop în ape tulburi că privirea unui îndrăgostit făr`de curaj.Să mă-mbăt de roua dimineţilor târzii şi să mor până la următorul asfinţit.              Fluture să fiu,veşnic doar pentru o zi,m-aş înalta la cer,fără să gust din viaţă,fruct pătat şi crud.            Până atunci însă,rămân om : stăpân peste trecut,sclav al viitorului

"Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta."                Incep prin a-mi cere scuze pentru lacrimile varsate pentru mine,pentru orice gand fara noima,pentru inlantuirile de cuvinte gri !                 De ce nu am scris acest post mai devreme? Nu stiu,poate de frica,de nesiguranta sau poate ca,daca il scriam asa,doar sa conteze la numar,devenea banal.                Parerea asta se sprijina pe ani de discutii si secrete inca doar de noi stiute,pe noptile in care adormeam cu telefonul in mana,pe mesajele de “Buna dimineata!” sau pe gesturile mici,dar adorabile facute de tine.                Poate esti un copil,poate esti micuta sau poate crezi ca imperfectiunile pe care le urasti sunt o bariera in apropierea mea de tine.Sufletul nu-mi cere perfectiune,s-ar plictisi.Cere intelegere,iubire si un strop de nebunie.                Esti un copil cu chip brazdat de fericire ce insufli iubire golului din mine.Imi rade inima cand iti zaresc zambetul cuceritor de tristeti si imi umplu buzele de dulceata pe care o storc din fiecare cuvant al tau.                Iubesc sa iti readuc zambetul pe fata in momentele mai dificile(“psiholog”,parca) si sa iti reamintesc ca sufletul acesta,far` de sentimente cum il stii,iubeste sa te iubeasca.                Esti un copil ce merita mai mult decat sentimente false sau “inlocuitori” de fericire.Meriti totul.De ce? Nu stiu dar asa simt eu.                 Stii ca ti-am promis si o poezie,nu ? Uite un fragment    (e banala,dar e a ta):Suflet de-artist,un curcubeuSchitata in sufletul meuPaleta de trairi si viseCe intr-o zi vor fi atinse.................Adu-mi pe buze Rai cerescAtunci cand spun ca te iubescSi umple-mi sufletul pustiu Cu zambetul pe care-l stiu..................In cea din urma clipa-as vreaSa am un loc in lumea taSa fiu in colt de suflet bland Sa pot zambi din cand in cand.

„Dorul este focul care arde sperantele, dorintele, durerile iar cenusa care ramane reprezinta amintirile...”             Mai tii minte cand obisnuiam sa pierdem noptile doar uitandu-ne unul la celalalt?Atunci cand cuvintele erau de prisos iar linistea ne incanta auzul?

                 Mai stii cand ne imbracam in umbra copacului nostru si pamantul ne era asternut?                   Iti mai aduci aminte clipele in care tristetea disparea doar printr-un sarut juvenil?Atunci cand cerul ne era acoperis iar Luna,felinar,atunci cand stelele ne cununau in taina iar invitati ne erau buburuzele?

                    Acele clipe cand privirea ta topea gheata din sufletul acestui neinitiat?       Momentele acelea in care maiestru greiere ne canta ode de dragoste doar de noi stiute,acele momente cand orele se opreau sa ne priveasca si intunericul se lumina!

Imi e dor...nici nu stii cat de dor.Ai grija de tine!

           „Nimeni nu poate legifera dragostea; nu i se pot da ordine și nu poate fi lingușită și făcută să-ți dea ascultare. Iubirea își aparține doar sieși, e surdă la rugăminți și nu o poți negocia."

                           Copii te-asteapta cu cina pregatita,pregatita de ei.Eu am curatat casa,micul nostru apartament.Ti-au scris o scrisoare in care te cheama inapoi.            Mi-am mai luat un serviciu,sa avem de toate.Stii ceasul ala al meu,scump?L-am amanetat sa iti iau tie un cadou.Am inscris copii la scoala si au scris o compunere.Stii despre ce ? “Mama.Chiar daca ai plecat,noi te iubim!”.            Se roaga la Barbos in fiecare seara sa te intorci si adorm cu ochii umezi.Ii mint in fiecare seara ca tu te vei intoarce la ei.Ca ii iubesti,ca le vei aduce jucarii si bobo.Cele 8 ore libere ale mele le petrec cu ei,sa uite de tine,sa nu mai sufere.Dorm doar 4 ore pe seara.            Ii mint ca nu i-ai uitat,ca vei veni intr-o zi,ca o sa le aduci bobo.            Ti-au pus poza in camera lor,pe perete,si o saruta in fiecare seara.Iti spun tot ce au facut in acea zi,te roaga sa te intorci.Ma iau in brate si ma roaga sa te aduc inapoi.Le povestesc prietenilor de la scoala ca mama lor le va aduce masinute si papusele cand vine.            Buni le mai alina tristetea cand vine.            Sa-i fi vazut cum cresc,asa de repede,tot mai frumosi se fac.            Eu mananc o data pe zi sa le pot da lor.Sunt premianti la scoala,stiai?            De ziua mamei au pus o poza de-a ta la masa,sa mananci cu noi.            

         Zi-mi,te rog,ca te intorci!Ca nu-i vei lasa sa mai planga noptile in fata unei fotografii ,ca le vei sterge lacrima plina de suferinta adunata in tot acest timp,ca vor putea sa spuna si ei “Te spun lu` mama” sau ca vor avea cui sa ofere o floare de ziua mamei.             Imi voi sacrifica timpul ca voi sa aveti de toate si tu sa le fii alaturi.Vreau sa-i vezi cum cresc si cat de frumosi se fac.Vreau sa-i inveti sa se descurce,sa ii inveti totul despre dragoste.            Sa te sarute pe tine,nu o poza,inainte de culcare,sa le faci prajituri cand iti cer,sa-i scoti in parc si sa le iei inghetata.Sa poata simti si ei ce inseamna dragostea de mama,nu doar sa o viseze prin poze.            Intoarce-te,te rog ! Nu pentru mine ci pentru ei,acesti doi ingeri cu aripile frante.            “De ce a plecat mama,tati?” <- Nu am stiut ce sa raspund.Le-am sarutat fruntea calda si le-am promis ca te intorci.Ingerii te asteapta acasa ! 

"Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor. Voi, cei care știți că meritați dragostea mea, aveți grijă să nu mă ucideți."               Iubim sa fim iubiti! De asta facem ceea ce facem.Ne hranim sufletele patate de rutina zilnica cu aceasta iubire,fie ea conditionata sau nu.              Orice os miscat vine cu un scop,cu un tel de atins,acela de a gusta din bucata de fericire ce ni se ofera.Iubirea actioneaza ca o pastila pentru suflet,care,din pacate,se poate transforma in drog.              Nu e nimic neobisnuit la dorinta de a oferi iubire persoanelor dragi,e ceva neobisnuit la modul in care acestea incearca sa extraga iubire din radacinile tale.Uiti ca si tu ai nevoie,ca si tu iti indrepti frunzele spre Iubire.                           Sigur,multi se integreaza in intelesurile zicalei : "Daca ii pot face pe ei fericiti,atunci si eu sunt fericit!".Nu e nimic anormal doar ca atunci cand doar oferi,fara sa primesti,lipsa aerului(in acest caz,al iubirii) duce la halucinatii,nevroza ce se intrupeaza in asa-numita sora a Iubirii,Ura!

                    Deci atunci cand te daruiesti cauzei iubirii,ai grija sa nu fii ca apa in desert-toti o cauta,se-mbata cu ea,isi curata intunericul in ea si apoi o lasa infectata cu griji,intrebari si lipsuri.              Ofera iubire,pentru ca este cel mai minunat lucru,insa nu uita ca si tu ai nevoie de acest ser,de gustul acestui fruct.

Respectul este iubire în haine simple.            Am sa incep acest post prin a explica modul meu de a fi : sunt un tip ce iubeste sa smulga zambete de pe fetele triste ale prietenilor,ce nu zice nu atunci cand i se cere sa faca ceva,pentru prieteni,ce are grija de fericirea lor,de multe ori,mai mult decat de fericirea proprie.            Din pacate,aceste favoruri nu se reintorc si,mai mult,sunt luat drept "tipul ala la care apelez doar cand am nevoie".            De ce imi vand sufletul si timpul pentru un "Multumesc!" impins cu greu printre dinti? De ce ma multumesc doar cu atat? De ce imi sunt uitate "binefacerile" asa de repede?            Ok! Acel "Multumesc!" imi hraneste sufletul catusi de putin,dar mai am nevoie si de "apa".            Imi fragmentez timpul pentru a inchide rana dintr-un suflet ranit,iar cand acesta este vindecat,ma da uitarii?            Incerc sa ofer iubire(atat cat imi permite acest suflet gol) ori de cate ori cineva drag are nevoie,dar atunci cand eu vreau sa aud glasul ei,toti se prefac ragusiti.            Atunci,ma intreb,de ce as continua sa incerc a aduce zambete pe chipuri ratacite? De ce m-as lipsi de libertatea „nepasarii”?Chiar nu stiu !


       BUNICUL MEU        Acum cateva zile,intr-o zi scaldata in raze de lumina,am vizitat casa bunicilor.        Desi au trecut 7 ani de cand bunicul a plecat la ceruri,acea casa inca imi trezeste amintiri.        Obisnuiam ca mare parte din vacanta de vara sa o petrec  alaturi de ei. Iubeam sa petrec timp cu ei.        Fiecare vizita era ca un drum spre Paradis.Tin minte si acum cum eram primit de fiecare data : bunicul ma lua in brate si ma pupa.Simt si acum barba aia aspra a sa,dar totusi atat de moale cu care imi mangaia obrajii la fiecare imbratisare.        Atunci cand intram in casa,mirosul de cozonac proaspat si paine aburinda imi alinta simturile.       Imi  apar si acum momentele cand,desi venea ostenit acasa,incepeam runda zilnica de “batalie” ce ducea in final la un somn adanc si linistit,in bratele bunicului.       Rutina de dimineata incepea cu ceasca de ceai si dulceata de capsuni nu inainte de un “Buna dimineata” ragusit dar totusi plin de iubire.       Desi nu imi cerea,eram mereu in spatele lui,un fel de ucenic,sa-l ajut la trebaluit.Poate nu faceam multe,dar zambetul ce il trezeam pe fata lui era de ajuns.       Fiecare vizita la vecini sau la bodega din sat era un prilej pentru el de a-si lauda nepotul,desi nu eram chiar de laudat.       Si,intotdeauna era o ocazie pentru mine de a lua tot ce imi doream.Imi este dor de acele bomboane presarate cu cacao sau de jeleul prea tare din care ma chinuiam sa rup bucati.       Multe ar mai fi de spus,dar ma rezum la atat.       In final,am reusit sa-i compun si o poezie pe care sper ca o va auzi de acolo,de sus:“I. Inger stingher in lumea luiDe multe ori ateuPlecat in-naltul ceruluiBunicul meu.II.Luceafar stins de rautateA rezistat cu greuPuzderii de griji in spateBunicul meu.III.Poet in lume far` de foiIngandurat mereuCu zestre numai de nevoiBunicul meu.IV.Dar a plecat spre ImparatIncet ma duc si euInger cu sufletul patatBunicul meu.“


Seara de vara,plina de melancolie prematura.Discutii juvenile apar in peisaj fara subiect clar.Apoi,din senin,vine intrebarea:"De ce s-ar indragosti cineva de mine? :(".M-am gandit ca este unul din acele momente de nesiguranta specifice femeilor.Si uite asa,am decis sa o inveselesc putin si sa o ajut sa isi recapete prestanta feminina! Cum?Prin cateva randuri :                                                   De ce respiram,de ce visam,de ce iubim?Pentru ca avem nevoie.Uite de aceea se indragosteste lumea de tine.Pentru ca are nevoie de zambetul tau de pici adorabil,pentru ca are nevoie de glasul tau lin si patrunzator ce tremura cand aude un "Te iubesc" sincer,pentru ca atunci cand te vede grijile dispar,pentru ca discutiile cu tine pot face pana si inima unui burlac convins sa bata mai tare de emotie!Mai vrei motive?Zambetul,gingasia si naturaletea de care dai dovada impreuna cu ochii aceia trezesc in inima lui sentimentul suprem! Nu sunt "texte" sau "abureli",sunt sentimente sincere! Daca e sa ma raportez strict la mine,pe langa ce am spus mai sus,faptul ca desi te cunosc de doar 2 saptamani,simt ca te stiu de mult.Am prietene mai vechi cu care nu am vorbit atat,cu care nu am impartasit atatea trairi si secrete!                        Sa devii asa apropiat in asa scurt timp de cineva este un lucru,dupa mine,frumos,avand in vedere ca noi nici nu ne salutam.Imi pare rau ca aceasta relatie nu a inceput de mai mult timp.Chiar nu stiu de ce nu te-am bagat in seama pana acum.Sau stiu... .Oricum!                        Multumesc melodiei "Impossible" ca a dat drumul la prietenia aceasta.Si sa inchei,sa nu te mai intrebi de ce ar trebui sa fii iubita!Esti o persoana extraordinara si iti multumesc ca imi esti prietena! Te iubesc pici mic si sa nu te schimbi !            Sper ca oricine citeste acest mesaj(ma refer la voi,domnisoarelor) sa prinda putin curaj si sa atace necunoscutul,poate iese ceva bun.

"Iubirea este strălucirea care preschimbă praful vieţii cotidiene într-o ceaţă aurie."(Elinor Glyn)                   Iubirea,daca este sa gandim ca niste filosofi incurabili atinsi de acest feeling nemarginit de reguli,este sentimentul suprem pe care fiinta umana il poate inhala din aceasta lume si din cea viitoare.Este ca un drog injectat direct in inima:desi stii ca iti face rau,continui sa il cauti si sa il "consumi".                  O lume fericita,doar zambete lipsite de falsitatea contemporana,o lume in care totul este un vis si acest vis este totul.                  Totusi,daca revenim putin la realitate,intruchiparea cancerului pentru filosof,lucrurile nu par a sta chiar asa.Sigur!Sentimentul apare,uneori,zambetul deasemenea,dar totusi parca lipseste acel iz de basm atribuit intregului spectru al iubirii.Visul este ucis de realitate,zambetele pier in mediocritate si astfel sentimentul moare incet dar sigur!                 Aici este vorba de “iubire conjugala”.Daca este sa vorbim de iubire in general...eee…altfel stau lucrurile.

Ce ti-e si cu "evolutia" asta !"Ne pasă de familie şi de prieteni dintr-o constrângere evoluţionistă. Şi tot dintr-o constrângere evoluţionistă nu ne pasă de nimeni altcineva. Dacă am ţine la toţi oamenii fără discriminare, nu am mai putea să funcţionăm."            Ce ar fi daca ne-ar pasa de toti? Daca nu am mai zice : "Saracii!" -> dar defapt ne zicem : "Ce bine ca nu am patit noi sau apropiatii nostri asta! "?            Dar asa suntem facuti.Sa avem sentimente doar pentru o sfera marginita de persoane.            Ce ar fi daca am avea sentimente(pozitive) fata de toti? Pur si simplu nu vom face fata. 

Generat în 0.271 secunde. Thumbnail Screenshots by Thumbshots