Blogul lui Dima JomirGoogle Page Rank

Blogul lui Dima JomirBlogul lui Dima Jomir


Blog despre Media, Lirism și Opinii. Diverse drăcării pe blogul lui Dima Jomir.
RSS posts

Mass-media


Comenteaza





Despre activitățile bloggerilor din Moldova
Cu ceva timp în urmă descopeream ce înseamnă bloggingul. Pentru mine, a fi blogger înseamnă să fii la curent cu o mulțime de evenimente, să știi ce se întâmplă în lumea internautică și să scrii despre acestea din prisma propriei opinii.Ceva mai târziu, am decis să-mi fac și eu blog. Ca să scriu și să văd reacțiile oamenilor. Primul meu interes a fost cel sportiv - să văd câți oameni îmi vizionează postările. Apoi, scriam doar pentru mine și am transformat blogul într-un jurnal al propriilor gânduri, care trebuiau expuse literar.Pe urmă am văzut că bloggerii se împart în categorii. Sunt cei care scriu despre politică, cei care scriu despre modă, cei care scriu despre culinărie, sport, media sau dragoste și cei care scriu despre tot. Cineva din bloggeri spunea că nu te poți numi blogger dacă scrii despre tot. E absurd. E ca și cum ai zice că nu te poți numi jurnalist dacă scrii sau faci materiale despre tot. Aici am simțit tangența dintre jurnaliști și bloggeri.Diferența dintre aceste două îndeletniciri este echidistanța. Nu poți fi jurnalist dacă-ți expui propria opinie la radio, tv sau în online, decât dacă ești un editorialist și exprimi opinia împărtășită de întreaga redacție. La fel, un blogger nu se poate numi blogger dacă ar fi echidistant față de ceea ce se întâmplă în societate.Asemănarea ar fi că atât jurnaliștii, cât și bloggerii scriu. Iar ceea ce scriu este făcut public. Și bloggerii, și jurnaliștii culeg informații, au surse, au cititori și platforme de exprimare - fie paginile de ziar, fie sticla, radioul sau paginile de internet.Ceea ce este minunat în această simbioză este faptul că bloggerii tind să ajungă în presă, iar jurnaliștii au propriile bloguri în care-și expun propriile păreri. E un ciclu de activități și informații din care au de câștigat foarte mult consumatorii. Aceștia pot să-și formeze o închipuire mai amplă și mai aproape de realitate vizavi de ce se spune că se întâmplă. Și asta e ciotka.Bloggerii sunt mai activi decât jurnaliștii. Mai rar vezi campanii solidare între companiile media, mai rar vezi jurnaliști din diferite instituții să conlucreze în realizarea diferitor evenimente, mai rar vezi ca un jurnalist să se bucure pentru altul.Chiar dacă de cele mai multe ori cei mai mulți dintre bloggeri urmăresc scopuri înguste, aceștia dau dovadă tot mai des că pot realiza lucruri frumoase. Drept exemplu ne servesc campaniile și evenimentele organizate cu participarea bloggerilor. Ei devin o forță în realizarea unei imagini a unui politician, a unei companii sau a unei acțiuni publice. Ei înșiși realizează evenimente.N-o să stau să-i enumăr pe cei mai populari dintre bloggeri, mă tem să fiu incorect. Dar am să enumăr câteva din acțiunile care mie, personal, îmi plac.1. Offline-urile cu persoanele publiceCu toate că aceste evenimente sunt organizate mai mult pentru PR, ele mie îmi plac pentru solidaritatea creată între bloggeri. Nu mă refer la faptul că toți scriu același lucru. Mă refer la faptul că foarte mulți dintre bloggeri își tăguiesc colegii care au participat la eveniment. Vom vedea foarte des „Despre eveniment a scris și X, Y, Z.” - ceea ce în presă nu am văzut vreodată. Ceea ce nu-mi place la acest gen de evenimente e faptul că ele sunt organizate de unu - doi bloggeri care aleg ceilalți bloggeri participanți la eveniment. Deseori, sunt aleși bloggeri „comozi”. Scriu asta pentru că am citit mai multe „răzvrătiri” ale bloggerilor ignorați.2. „Redescoperă Moldova”Din câte știu eu - au fost două ediții. Prima în 2012, a doua - anul acesta. Desigur, e o idee excelentă, benefică pentru Moldova și turismul din țara noastră. Cele mai multe dintre merite îi pot fi atribuite unuisingur blogger - Eugen Luchianiuc, cel care și-a bătut capul și a organizat cum a știut mai bine această aventură. La una dintre „sub”-ediții, Redescoperă Moldova. Cahul am pariticipat și eu. Mi-a plăcut, a fost corect, din punctul meu de vedere, a fost interesant, a fost bine. Ce nu mi-a plăcut în cadrul acestui proiect e faptul că pentru ceva oferit cu titlul „gratuit”, chipurile, unii bloggeri și-au ascuns demnitatea în portbagaj și au uitat cum murdăreau cu „rahat” unul din partenerii evenimentului.3. Apariția bloggerilor în presăTot mai des sunt invitați bloggerii să-și expună opinia la TV, radio și pe paginile unor ziare. De la scandaluri politice până la evenimente mondene, bloggerii „specializați” participă mândri la dezbaterile publice. Și această activitate este benefică pentru consumatorii de informații. Opinii proaspete, reprezentative pentru tineri, corecte și, la prima vedere, „împotriva tuturor” contribuie la fenomenul numit pluralism de opinii și asta e bine. Ce nu-mi place în comportamentul unor bloggeri este lipsa de utilitate. Da, sunt și din acei care vin cu soluții, propuneri, idei încurajatoare, care aleg o parte a baricadei și luptă, într-un fel, pentru o cauză sau alta, dintre acei care lasă în umbră propriul interes și scot la iveală interesul pentru problema discutată. Alții, însă, apăruți în presă, au bifat doar un punct în propria lor realizare. Posibil, au mai câștigat câțiva bănuți pentru intervenție, au adoptat o poziție care nu spune nimic și pleacă acasă cu ideea că au câștigat în imagine. Eu cred că opinia expusă într-un spațiu cu un rating mai mare decât propriul blog, trebuie să elucideze un conflict interior, o nedumerire a celor care te privesc, ascultă sau te citesc. Dacă nu poți formula o asemenea opinie, mai bine te limitezi la propriul blog. (Asta în cazul în care nu ești „eroul principal” al discuției din presă).4. Top-urile făcute de bloggeriUneori, ești sătul să urmărești date oferite de oficialități, specialiști, sondaje sau oameni de știință. Câteodată mi se pare interesant să aflu un top argumentat al politicienilor din viziunea unui blogger. Alteori, poate fi util să citești o explicație a fenomenului sforăit, a întrebării de ce fetele iubesc bărbații sau de ce cineva a ales să călătorească în Burkina Faso. Ceea ce nu-mi place în unele top-uri e lipsa argumentelor și implicarea prea personală. Cum n-ar fi, e o expunere publică.Dragi bloggeri, baftă în continuare și nu încetați să vă perfecționați. Revoluționa-ți-vă lumea! ;)

A doua zi de redescoperiri. Văleni și Nufărul Alb


De data asta fără ploi, dar cu mari dureri de posterioare, am pornit să vedem ce ne mai oferă Cahulul.Zi de sărbătoare. Sute de copii cu baloane și jucării în mână au colora într-un mod inedit orașul, oferindu-i un aspect inocent. La mică distanță de Piața Horelor, locație principală a manifestărilor culturale, se află sanatoriul „Nufărul Alb”. Este o atracție ce nu poate fi trecută cu vederea de iubitorii de odihnă revigorantă. Băile cu apă minerală stau în capul listei de proceduri ce le oferă instituția. Cu numere luxoase și servicii de clasa I, personalul a deservit oaspeți din Germania, Italia, SUA, Israel, dar și oameni cunoscuți din Moldova, printre care Iurie Roșca, Iurie Muntean ș.a.

Cameră lux. 45 m2Nu trebuie ratat detaliul care ne spune că „Nufărul Alb” este unicul sanatoriu din Moldova care are apă pentru proceduri scoasă de la o adâncime de peste 430 m.Ce mai, e frumos, e atractiv, m-aș odihni.(prețurile pentru un sejur variază de la 4 la 20 mii lei).Mai departe am văzut Văleniul. Acel sat din care se trage Boonika Zdubilor. Un sat liniștit în care am găsit agute și înghețata copilăriei mele.

Cu acest „ambalaj” eu îmi băteam palmele în clasa a 2a :DBunica și bunelul ne-au așteptat cu brațele deschise, ne-au primit cu muzică, voie bună și povești care așteaptă a fi înșirate într-o carte. Am vorbit despre Eurovision, despre Zdubi și Natalia Gordienko. Mândru satul de ei. Mândră și Moldova. Să ne trăiască!

Boonika bate doba, bunelul suflă-n fluier :D

Redescoperă Moldova. Cahul. Ziua I


 Ajunși după o călătorie somnolentă și friguroasă la Cahul, prima locație a fost dedicată foamei. Prețurile accesibile ne-au făcut din ochi a „wow” și ne-au permis să ne ospătăm decent. Ploaia de azi a reprezentat teroarea dulce a aventurii, dar ne-am luat inima în dinți și ne-am pornit să (re)descoperim piața ca să găsim impermiabile. Nimic. Toți ascunși de ploaie. Toți uimiți de curajul nostru și de bicicletele mov.   Ceea ce mă face să mă simt mândru este vizita de la Aeroportul Internațional Cahul. Nu atât „grandoarea” pistei de decolare, a clădirii sau a avioanelor (inexistente), ci distanța pe care am reușit să o parcurgem până acolo, peisajele, experiențele, dialogurile cu băștinașii au făcut spiritele noastre de aventurieri să înflorească.

   Aparent un oraș sovietic, Cahul dă semne de prosperitate și bunătate pe chipurile oamenilor. Cahulenii știu să zâmbească. Bine, nu toți, dar celor tineri li se primește de minune.   Istoria. Nu foarte multe am reușit să aflu. Remarcabilă este o mănăstire. Eu îi zic Mănăstirea Călugărului Singuratic. Povestea ei e atât de complexă, încât ar fi numai bună pentru un documentar. Construită, distrusă, reconstruită dintr-o fermă de vaci, apoi dintr-o cazarmă, lăcașul continuă să fie deschis pentru vizitatori și enoriași, primiți de un singur călugăr ce are grijă de „Casa Domnului”.

Uite-așa a încercat azi Cahulul să mă cucerească.Vedem dacă-i reușește. Mâine.

Moldova. Cahul. Cabul


Revin pe blog. Și cu ce ocazie! În weekend merg să redescopăr Moldova. De fapt, doar o părticică. Sudul. Acolo unde nu am fost niciodată. E o provocare. Dar și o dorință de a vedea oameni și locuri noi. Cu siguranță, nu va fi o aventură à la Bear Grylls, dar va fi o aventură. Trei zile călare pe biciclete cutreierând spații necunoscute și făcând poz(n)e ar reprezenta...ceva. Vom vedea ce.După o etichetare și un scurt chat s-a decis: Merg în Cahul. Vadim Zgherea și Eugen Luchianiuc au făcut (im)posibilul și m-au înscris în armata de bloggeri care vor redescoperi Moldova. Sunt onorat! Vă mulțumesc! Astfel am ajuns să fac parte dintr-o echipă (Cabul, Alocard, Trololo - cum vom decide noi azi-mâine) cu sus-numitul, Vadim Zgherea, Diana Mocanu și Victor Chironda. În continuare, pe blog va apărea o pagină cu Redescoperă Moldova unde voi posta materiale „de pe teren”, dar și pe ZUGO vor apărea informații despre proiect.Să ne-auzim de bine!Mai multe informații se găsesc aici.

Moldova, cum poate fi mai bună


Moldova trebuie să prospere!Foto: Modova TeIubesc   După cum am promis în unul din articolele precedente, astăzi voi enumera câțiva pași care, în opinia mea, sunt necesari dezvoltării Republicii Moldova și îmbunătățirii nivelului de trai al moldovenilor.Consider că pentru prosperarea țării noastre e nevoie de Unire. Și nu una cu România sau Rusia, sau una cu Uniunea Europeană. Dar o Unire între noi, cetățenii Republicii Moldova. E nevoie de însușirea unui profund sentiment de patriotism anume față de teritoriul dintre Prut și Nistru, anume față de strămoșii, de părinții și copiii noștri. Pentru asta cred că e necesară    1. Revenirea tuturor moldevenilor de peste hotare.Acest pas ne-ar mobiliza, am putea creea lucruri frumoase în baza experienței căpătate în țările europene, asiatice sau nord-americane. Întoarcerea în țară e importantă pentru copiii care cresc fără părinți, care nu au parte de acea căldură și educație din partea celor care le-au dat viață. Întoarcerea în țară e importantă pentru economia Moldovei, pentru creșterea randamentului muncii și pentru stabilirea ordinii în societate. Astfel, cei care vor veni (moldoveni cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani) vor face posibilă   2. Dezvoltarea afacerilor în sfera productivității și serviciilor.Cu toții știm că majoritatea moldovenilor plecați peste hotare (care nu și-au cumpărat case și mașini în leasing) au ceva bani puși deoparte. Revenind în țară, asociindu-se, pot realiza idei mărețe ce le-ar aduce atât lor, cât și comunității în care vor trăi beneficii esențiale. Vor creea locuri de muncă, vor dinamiza viața de la sate, le pot industrializa, transformându-le în localități de prestigiu. Pe scurt, își pot face viața pe care și-au dorit-o înainte de a pleca.În Moldova e dezordine. Atât gunoiști neautorizate, cât și oameni murdari la comportament creează această mizerie care ne face să roșim.    3. Creșterea amenzilor și educarea spiritului civic.Frica este cea mai eficientă metodă de educare. Trebuie să recunoaștem că, dacă nu ne-am teme de unele consecințe, am face multe prostii. Am deveni nebuni. Amenzile care ne-ar face să ne temem că mâine nu vom avea bani de o pâine sau frica de a fi privați de libertate, cu siguranță ne-ar face mai disciplinați. Știu că în situația în care ne aflăm și din cauza neîncrederii în autorități sau din cauza corupției este greu să realizăm acest pas sau această metodă, dar ar fi suficiente câteva exemple semnificative de combatere ale acestor vicii. Nu credeți, oare, că dacă vor fi pedepsiți drastic câțiva dintre înalții funcționari corupți și câțiva dintre cei care dau mită, societatea se va autoeduca?Și-n țară ar trebui mai multe și mai de amploare acțiuni de genul HAI, MOLDOVA!    4. Promovarea în școli și acasă a valorilor socio-umane.La moment, în instituțiile de învățământ are loc Goana după Note. Se pune accent pe cunoștințe superficiale și nu pe dezvoltarea copiilor ca viitori cetățeni activi. Dacă în școli, acasă, în cercuri restrânse, în rețelele de socializare, pe bloguri, în ziare, la TV s-ar promova mai des valori precum adevărul, ajutorul reciproc, hărnicia, modul sănătos de viață, respectul față de sine și apropiați, generațiile ce vin din urmă vor trăi mult mai bine.   5. Eliminarea conflictelor etno-lingvistice.Probabil, am să repet ce am zis în primul aliniat despre unire însă, cred că e necesar de explicat. Moldova niciodată nu a fost mai dezbinată de aceste criterii decât acum. Eu cred că a venit timpul să punem capăt neînțelegerilor și să ne dăm seama că putem trăi decent și fără orgolii prostești. Avem drept exemplu Canada, o țară în care există două limbi oficiale și o mulțime de națiuni prezente pe teritoriul ei. Acolo este prosperitate, se înregistrează creșteri economice, lumea vrea să trăiască în acel stat. Ceea ce nu se întâmplă la noi. Bine, nu vreau să dau vina doar pe această problemă și nu insist ca rusa să fie declarată limbă oficială, dar trebuie să credem că dacă ne-am înțelege mai bine unii pe alții, dacă n-ar exista bariere în comunicare și stabilirea relațiilor din cauza acestor conflicte, iarăși, Moldova ar trăi mai bine. Suntem supărați că rușii nu ne vorbesc limba, dar le dăm noi oare exemplu de o vorbire corectă? De fapt, vorbitorii de limbă rusă au făcut deja primul pas înscriindu-și copiii în școli cu predare în limba română. Cei care trăiesc pe teritoriul Moldovei ar trebui să-și dea seama că e în interesul nostru ca popor, ca personalitate aparte să ne dezvoltăm capacitățile lingvistice ținând cont că în lume mai trăiesc circa 170 milioane de vorbitori de l.rusă și 30 milioane de vorbitori de l.română. Și, în cele din urmă, important e să aibă loc comunicarea.Ruși, învățați româna!Moldoveni, deveniți exemple!Nu în ultimul rând,    6. Dezvoltarea personală.„Учиться, учиться, и еще раз учиться!”, e fraza lui Lenin care nu a fost, probabil, înțeleasă corect și nu a fost implementată de moldoveni, cu toate că toți au auzit-o. Probabil, atunci când ești matur ai atâtea griji pe cap încât nu mai ai timp să citești un ziar, o carte, un studiu sau o biografie. Însă cât ești tânăr sau copil, când ai 5 minute libere - te poți informa, poți acumula informații, în loc să tragi din țigară, să „tusești” prin cluburi. Avem nevoie și de astea uneori, dar nu cred că e cazul să exagerăm.Putem împinge țara înainte numai dacă noi vom fi buni, dacă noi ne vom autoperfeționa, dacă vom fi cu adevărat specialiști în ceea ce facem. Așa se clădește un stat prosper.(*ca bonus)    7. Împrumutarea exemplelor pozitive.Nu trebuie să reinventăm ceva nou în comportament sau atitudine, nu trebuie nici să ne naștem din nou ca să fim mai buni. Avem atâtea exemple de comportamente exemplare: americanii în sfera afacerilor și antreprenoriatului, japonezii în devotament, muncă și onestitate, nemții în punctualitate, thailandezii în cultură și tradiții (aici și noi suntem buni). Ar fi foarte bine să deprindem calitățile acestor popoare, să aducem câte un reprezentant al acestor națiuni în toate localitățile Moldovei și să învățăm de la ei cât pot ei să ne ofere.În loc de încheiere:                              

ZUBCO, ACUZAT DE OMOR


Foto: csm.md    Ziua din ajunul Crăciunului a început cu o declarație a liderului Mișcării Populare Antimafie, Sergiu Mocanu precum că procurorul general al Republicii Moldova, Valeriu Zubco ar fi împușcat mortal un bărbat în vârstă de 34 de ani la o vânătoare.   Gravitatea evenimentului nu ar fi subliniată de moartea bărbatului, ci de faptul că demnitari, alde Filat și Plahotniuc, mai ales acesta din urmă, tind să ascundă și să-l apere pe procuror. Ciudat, dar la declarațiile lui S. Mocanu a participat o singură televiziune - JurnalTV, televiziune care, după cum se vehiculează, ar fi finanțată de frații Țopa, business-mani care susțin și Mișcarea Antimafie. Acest fapt, nu vine decât să confirme faptul că celelalte televiziuni sunt controlate de oameni care ar avea interesul să nu fie dat în vileag evenimentul din Fălești.   Nu știu care este politica celor de la Publika, dar dacă aș fi eu redactor sau director al unei televiziuni aș fi dat aceaste declarații ale lui Mocanu din simplul motiv că a fost comis un omor. Apoi, un alt motiv ar fi că în acest omor sunt implicați demnitari ce trăiesc din bani publici. Chiar în acest timp, pe publika.md sunt plasate știri despre Cadillac-uri, iar la TV, este dat un subiect despre Adriano Celentano. Foarte interesant. Prime-ul de asemenea, își vede de interesele sale. Moldova1, în genere, nimic! Așteptăm Mesagerul, poate, poate. Unica instituție media, pe lângă Jurnal Trust Media, care a publicat declarațiile lui Mocanu este UNIMEDIA, instituție care-și confirmă afirmațiile precum că nu ar fi simpatizanții niciunei forțe politice. Dar care trebuie să-și verifice mai des și mai riguros greșelile de tipar. Să nu ne abatem.   E interesantă abordarea acestui partid politic, Mișcarea Populară Antimafie, care încearcă să ajungă la putere anume prin intermediul poporului, și nu să se infiltreze, să cumpere sau să influențeze unele structuri ale statului, unele grupuri de persoane, instituții și oameni influenți. Mă rog, își are și ea păcatele sale, dar este de apreciat efortul constructiv pe care-l face în opoziție. Mai pe scurt, vorba lui Constantin Cheianu, e un subiect ce trebuie urmărit, și, dacă e cazul, de intervenit.    

Călărași, iubit oraș!
Coordonate geografice: 47°15′N 28°18′E47°15′N 28°18′E;Perioada: vara 2012;Cameră: Nikon D5100;Fotograf: Dumitru Jomir;Model: Viorica Toma;

Intrarea în Călărași.Traseul Ungheni - Chișinău.   Legenda spune că voievozii Moldovei au descălecat în repetate rânduri, pe meleagurile orașului, acesta constituind un loc de importanță strategică. Oștenii domnului Moldovei ademiniți de natura Codrilor din preajmă și frapați de farmecul peisajului podgorean, au descălecat și au rămas aici pentru totdeauna împreună cu căpeteniile lor. Ostașii - călăreți se numeau pe atunci călărași.

Vedere dinspre Tuzara. Denumire inițială a orașului. 21 aprilie 1873, la Călărași vine primul tren. De atunci orașul începe a exporta în cantități mari fructe proaspete și uscate, precum și nuci în orașele mari ale Rusiei. Având școală parohială din 1864, în 1873 la Tuzora sau Călărași apăru o școală populară de alfabetizare, în 1881 aici instruiau copiii învățătorul Ion Oprea și preotul Gheorghe Cerchez. Între timp se deschise un spital cu 10 paturi și o poștă. În 1884 Tuzara-târg întrunea 288 de case, Călărași-sat – 447 de ogrăzi.

str. Biruinței.Stradă ce duce spre Stadionul Orășenesc și Parcul Central al orașului.    În august 1940 localitatea Călărași este declarată oficial oraș, iar din noiembrie a devenit centru raional. În anii celui de-al doilea război mondial orașul Călărași a fost aproape în întregime distrus. După război, însă, orașul a renăscut pe un făgaș urbanistic și arhitectural contemporan, căpătând cu timpul aspectul său de astăzi.

Pe fundal - cartierul Bojole.    Firme mari, aparținând proprietarului Saradjiev încep, în 1901, producerea coniacului, la Chișinău și Călărași. Contele Matei Derojinschi fondează în 1905 un atelier de altoire a viței de vie pe portaltoi american, creează o mare pepinieră de butași și pomi fructiferi. Gazeta „Drug” din 17 decembrie 1906 anunță că la Călărași sunt puși în vânzare butași de soiuri europene, nuci altoiți și copăcei de caiși. Pînă la anul 1925, conform “Dicționarul Statistic al Basarabiei Chișinău, 1923 ” Călărași era reședință de plasă în județul Orhei cuprinzând 53 de comune rurale.

PodgoriiMai sunt multe de spus despre Călărași și, cu siguranță, veți mai auzi de el. Personalitățile de aici, oamenii simpli și evenimentele ce se produc aici fac orașul un loc minunat - atât pentru cei ce aleg un stil de viață alert, cât și pentru cei care-și caută tihna.Informații: wikipedia.org

Ecaterina Mitin-Stratan: „Important e să nu te îmbolnăvești de vedetism”


foto: facebook.com                    „Doamnelor și domnilor, bună seara! Suntem din nou ÎN OGLINDĂ la Euro TV” – cu această frază s-au obișnuit deja mulți dintre admiratorii Ecaterinei Mi­tin-Stratan, care în fiecare marți și joi aduce în fața telespectatorilor cele mai fierbinți subiecte din soci­etatea moldovenească. De această dată, pe paginile ziarului SIRENA, rolurile s-au inversat și cunoscuta Ecaterina Mitin-Stratan va putea cunoaște emoțiile intervievaților ei.- Personal, am început să vă cunosc atunci când vocea dumneavoastră prezenta știrile la postul de radio „An­tena-C” însă, când și cum a început Ecaterina Mitin-Stratan cariera în Jurnalism?- Cariera în jurnalism am în­ceput-o acum 20 de ani. Această activitate a însemnat pe atunci o provocare pentru că eu îmi făcusem studiile la Facultatea de Litere. Un bun prieten care lucra la postul de radio național m-a invitat să particip la un con­curs. Am manifestat interes față de tot ce se mișca pe holurile și studiourile Radio Moldova și așa am început activitatea în redacția „Orașul și oamenii lui”, o redacție locală. După aceasta, în ’98 s-a anunțat de­schiderea unui post de radio municipal, e vorba de Radio Antena C, și pentru că eu deja eram la curent cu evenimentele locale, problemele cu care se confruntă locuitorii municipi­ului Chișinău, cunoșteam toată această bucătărie foarte bine, am trecut concursul de select­are cu brio și am fost angajată în Departamentul Știri la Antena C. A fost o perioadă frumoasă. La început, pentru că nu prea cunoașteam tehnica prezentam știri și noaptea (zâmbește). Eram o echipă nouă, o echipă tânără formată de Alexandru Dorogan și Ion Bunduchi și era important ca fiecare dintre cole­gi să aibă acest spirit de echipă. La Antena C am realizat și emi­siunea radiofonică „Din prima sursă” după care am mai avut un proiect „Afacerea de joi” – proi­ect care aducea bani la radio. Am traversat multe etape inte­resante, am învățat foarte mult de la Antena C. În anul 2001 am fost angajată și la EuroTV, postul de televiziune municipal la care realizam emisiunea „În serviciul comunității” și lucram paralel – atât la Antena C, cât și la EuroTV. „Antena C și EuroTV nu plăceau guvernării”- Dumneavoastră faceți parte din generația jurnaliștilor ale căror drepturi erau deseori încălcate. Cum ați reușit să supraviețuiți și să vă apărați valorile din punct de vedere profesional?- Atunci erau presiuni foarte mari, erau intimidări, colegii noștri erau ascultați, urmăriți. Mi-aduc aminte că atunci când eram la Antena C, practic tot ce se discuta în această instituție era ascultat pentru că în fața clădirii era o mașină de la securitate cu tehnică specială care avea posi­bilitatea să intercepteze tot ce se discuta în cadrul instituției. Pe vremea comuniștilor, Radio Antena C și EuroTV erau două instituții media care nu plăceau guvernării. Pentru a ne apăra drepturile eram nevoiți să facem grevă. Când a fost sistată emisia postului de radio Antena C am fost și în greva foamei, am scris scrisori diferitor organizații internaționale, președintelui parlamentului, președintelui țării, ca într-un final emisia să fie reluată. Noi am încercat să blocăm aceste fărădelegi însă nu am putut face față presiuni­lor venite din partea conducerii. Atunci, în schimb, am reușit să ne împrietenim foarte mult cu colegii, ca până acum chiar să ne mai întâlnim în fiecare an de ziua postului de Radio An­tena C, 1 octombrie, ca să mai discutăm despre noi, despre acele vremuri, despre care și pe unde a reușit să ajungă.

facebook.com„Mereu m-am străduit să fiu naturală”- Sunt sigur că înaintea fiecărei emisii încă mai aveți emoții. Cum vă simțiți atun­ci când se dă semnalul că sunteți în direct și trebuie să moderați emisiunea?- De fiecare dată am emoții pentru că suntem oameni vii și întotdeauna îmi fac griji ca emisiunea să fie interesantă, în­totdeauna mă strădui ca invitații să fie pe măsură, întotdeauna mă strădui ca discuțiile să fie constructive. Eu nu mă axez niciodată pe senzațional. Îmi place ca telespectatorul când privește emisiunea mea să aibă ce lua. Mereu am această stare de spirit și mă bucur când îmi reușește.- Sunteți o persoană care și-a câștigat admirația în fața colegilor, a publicului, a elitei politice ș.a.m.d., care sunt principiile după care v-ați ghidat în viață și carieră? - Întotdeauna m-am străduit să fiu naturală, să fiu așa cum sânt eu. Niciodată nu am uitat de acea calitate pe care mi-au insuflat-o părinții – omenia. Într-un colectiv întotdeauna trebuie să te regăsești. Mereu am găsit limbă comună cu ori­cine. Orice dificultate sau caz neplăcut am reușit să-l rezolvăm pe cale amiabilă. Cu politicienii nu-i atât de complicat, sunt și ei oameni, au și calități, și neajun­suri ca fiecare dintre noi. Nu știu dacă am cucerit cu desăvârșire publicul. În acest moment, oa­menii au foarte multe opțiuni și în cazul în care nu ești reală și încerci să duci discuția în altă directă imediat te taxează, pur și simplu schimbă canalul. Eu cred că atunci când ieși în emisie trebuie să fii reală, naturală și nicidecum falsă pentru că telespectatorul simte îndată și te taxează.- Când s-a lansat Publika, ați făcut și dumneavoastră parte din echipă. Analizând com­parativ cele două perioade – până și după 2009, cum a fost această trecere?- A fost o perioadă frumoasă pentru că am revenit după o pauză în televiziune. M-am în­cadrat imediat și am început să lucrez. Eram dornică și flămândă de această muncă. Prin 2007 nu credeam că va fi posibilă apariția unei asemenea televiziuni atât de repede, dar iată că lucrurile se schimbă vertiginos și odată cu schimbarea guvernării a apărut și acest post pe piața media. Mie proiectul mi-a plăcut foarte mult și am lucrat cu plăcere la PublikaTV. „Politica niciodată nu s-a făcut în mănuși albe”- În meseria noastră politicul joacă un rol foarte important în emiterea informațiilor. Care, în opinia dumneavoastră, ar fi politica perfectă pentru jurnalism?- Politica niciodată nu va fi perfectă. Politica niciodată nu s-a făcut în mănuși albe. Ca să devii politician cu carismă trebuie să ai abilitățile acestea ca să minți câteodată uitându-te în ochii oamenilor. Când ajungi la putere îți dai seama că nu tot poți să rezolvi, nu tot îți stă în puteri. E important ca în po­litica ce ține de media să nu se treacă niște limite. Oligarhizarea politică este foarte periculoasă pentru societatea noastră. Nu atât politica este importantă pentru jurnalism, cât valoarea umană.- Ați reușit să creșteți mereu în carieră. Acum sunteți și di­rector al unui post de televiz­iune care are, practic, acoper­ire națională. Cum reușiți să îmbinați viața profesională cu cea personală?- Nu a fost o problemă pentru mine să le combin. Fiecare om trebuie să aibă o familie care să-i asigură o liniște, o stabilitate, o familie în care să se regăsească, să fie fericit. Pentru mine nu a fost o problemă de acest gen ca din cauza carierei să ratez viața personală. Le reușeam pe toate, și acasă să fiu gospodină, și la serviciu să-mi fac treaba bine. - Presa online capătă din ce în ce mai mult teren, reușind să îmbine toate cele trei ramuri ale jurnalismului. Cum vedeți viitorul presei tradiționale în condițiile în care tot mai mulți tineri aleg Internetul ca mijloc de informare?- Conform ultimului sondaj BOP, populația a declarat că cel mai mult se informează de la televiziune, după care de pe Internet. Internetul este o perspectivă. Mă bucur că la noi foarte mulți cetățeni au ac­ces la internet, au calculatoare, au posibilități de a se informa. Eu nu cred că pot fi inversate aceste roluri, pentru că televi­ziunea îți oferă un produs fi­nal, îți oferă imagini frumoase. Da, poți să privești o emisiune înregistrată la calculator, în relu­are, dar senzația când o privești în direct, la televizor, este, după mine, altceva.- Activitatea jurnalistică, volens-nonvolens, ne impune unele deprinderi. Atunci când dați de o noutate, în primă instanță, cum o vedeți, din punct de vedere a cetățeanului sau a jurnalistului?- Când sunt niște senzații tragice le văd din punct de vedere al cetățeanului. Când se întâmplă ceva la nivel instituțional, bineînțeles că reacționez ca un jurnalist și imediat mă gândesc cum am putea să publicăm această știre, ce surse am putea contacta, cum am putea struc­tura acest reportaj ca până la urmă să-i aducem cetățeanului într-un minut și jumătate toată informația de care are nevoie. Mă marchează foarte mult știrile ce țin de viața oamenilor, de viața copiilor invalizi, famili­ilor în dificultate.„Privesc cu încredere spre viitoarea generație”- Dumneavoastră ați avut oc­azia să lucrați cu tinerii, vii­tori jurnaliști. Cum vi se pare această nouă generație?- Mie îmi plac tinerii și întot­deauna mi-a făcut plăcere să lucrez cu dânșii. Ei sunt tot tim­pul ingenioși, descurcăreți, știu foarte multe. Cu toate că mulți zic că tinerii noștri nu studiază, mai mult se gândesc la distracții, eu privesc cu încredere spre viitoarea generație. Ce ține de jurnaliști, la EuroTV vin foarte mulți tineri de la universități să facă practică, discut cu dânșii și îmi inspiră încredere foarte mulți dintre ei. E foarte important în jurnalism să nu te îmbolnăvești de vedetism. Atunci când se cred vedete foarte multe lucruri nu le observă, care ar trebui să le ia în calcul și să le impună într-un material. Dar în general, îmi plac tinerii noștri. Au viitor.

eurotv.md„La EuroTV există libertatea de creație” - De cele mai multe ori redacțiile instituțiilor me­dia, imediat sau pe par­cursul activității lor, încep să depindă de o oarecare influență. Judecând după experiența dumneavoastră, e posibil să existe și să facă is­torie o instituție liberă?- În presă e important să existe libertate. Spre exemplu, la Eu­roTV există libertatea de creație. Dacă o să întrebi pe cineva de aici, oricine poate să-ți spună că nu există asemenea indicații pre­cum: „pe cutare nu-l filmăm” sau „azi îl arătăm doar pe unul din ac­torii politici”. Nu există interdicții de la cine să iei interviuri sau să îl chemi ca invitat într-o emisiune. Ne se cere doar să fim echidistanți și să respectăm codul deontologic al jurnalistului. Acest lucru a fost demonstrat și de rapoartele Con­siliului Coordonator al Audiovi­zualului și Centrului Independent de Jurnalism. De aceea, eu cred că poate să existe și nu întotdeauna e necesar să depinzi de cineva. Dar până la urmă, fiecare își alege modul de activitate în dependență de scopurile propuse.- Care este mesajul care vi-l doriți să-l adresați cititorilor mei?- Toți trebuie să fie ambițioși. Să-și dorească foarte mult să atingă un scop anume. Să aibă obiective propuse. Atunci când îți pui obiective reale și ai ambiție, cu siguranță le real­izezi. Să citească foarte mult. Să fie informați. Atunci când mergi la un eveniment nu pleci acolo ca să afli, ci deja trebuie să știi mai mult decât îți va spune in­terlocutorul sau cel care a orga­nizat conferința de presă. Și nu în ultimul rând, fiecare jurnalist trebuie să fie obiectiv. Obiectiv și echidistant, pentru că corecti­tudinea în profesia noastră este foarte importantă. Un om infor­mat este un om puternic.

(despre) Migrația moldovenilor peste granițe


    Majoritatea moldovenilor spun că au plecat peste hotare de nevoie. Că Moldova, patria lor, nu le oferă nimic - nici locuri de muncă, nici perspectivă, nici condiții, nici securitate. Dar voi ce oferiți Moldovei?!   Foarte mulți au muncit aici, fie că au avut grijă de cetățenii țării însănătoșindu-i, fie că au contribuit la socotirea banilor, fie că au ajutat la distribuirea produselor, bunurilor și altor necesități. Au plecat. La fel de mulți, fără cale de întoarcere. Și-au găsit în Țările Străine locuri mult mai confortabile, locuri care au fost create nu de ei, ci de stăpânii acestor țări. Au mai revenit pe-acasă. Unii și-au luat familiile, alții au lăsat copii în țară și-au plecat din nou să muncească. Să-i întrețină pe cei rămași aici.   Cu adevărat, cei plecați au contribuit la crearea bunăstării celor de aici. Cu adevărat, și-au luat mașini scumpe. Cu adevărat au construit case și au trăit mai bine. Cu adevărat, au semănat invidie în rândurile semenilor săi. Astfel societatea de aici se întâlnește cu o barieră pusă de societatea de acolo. Barieră pusă în calea dezvoltării țării și poporului nostru. Cei mai „îndrăzneți” dintre moldoveni au ales să rămână acolo din diverse motive - Pentru că văd nivelul de trai de acolo peste al nostru, pentru că de fiecare dată când se întorc acasă sunt iritați de fărădelegi, corupție și de mizeria de pe străzi.    În orice caz, din punct de vedere material, modul de viață al moldovenilor s-a îmbunătățit substanțial odată cu migrarea acestora peste hotarele țării. Din punct de vedere spiritual însă, stările moldovenilor au avut de suferit enorm. Soții și soțiile, mamele și fiicele, tații și feciorii, cu toții s-au abătut de la normalitate și relațiile lor au devenit ostile și nepotrivite dezvoltării. Vorbim acum despre o dezvoltare, care statului nostru, îi este vitală din mai multe puncte de vedere. Politic. Social. Economic.

  Întrebarea care apare tot mai des în societate este „De ce moldovenii nu revin acasă?!”. Nu pot să greșesc generalizând, dar sunt un grup de migranți moldoveni care aleg să rămână în străinătate din simplul motiv că acolo este mai bine. Mai bine ca în țara de origine, mai bine ca acasă. Nu pot să nu mă gândesc de ce moldovenii refuză în a crea condițiile care și le doresc - la ei acasă, în țara lor, pentru strănepoții noștri? Din ceea ce cunosc, am înțeles că moldovenii rămân acolo pentru șansă. Au acea șansă de a se simți cineva, de a se simți, oarecum, importanți. Aici, în Moldova, ești privit cu ochi de dușman pe stradă, în instituțiile de stat și în unele private. În străinătate toți îți zâmbesc, toți se oferă să te ajute și ești mereu încurajat. Oricum, ești privit ca un străin.  Nu cred că reușesc să structurez bine ideile, dar am vrut să spun că cei care refuză să facă ceva pentru Moldova, pentru acest neam cu o istorie frumoasă, cu locuri minunate, cu oameni care, în adâncul sufletului, știu, în adevăratul sens al cuvântului, ce înseamnă omenia, ospitalitatea, ajutorul și dăruirea de sine, sunt niște oameni care nu știu a lua o atitudine față de națiune, căci fiecare dintre noi ne naștem cu obligația morală de a contribui la prosperarea propriului poporului.   În fine, ar fi minunat să vedem și partea bună a acestei migrări. Cum am spus mai sus, pe lângă nenorocirile care s-au întâmplat și efectele care se vor resimți ulterior, avem o situație îmbunătățită a nivelului de trai, avem o experiență și cunoștințe dobândite în urma călătoriilor peste hotare, DE CE NU AM CONTRIBUI CU TOȚII, ÎMPREUNĂ, LA PROSPERAREA ȚĂRII, la numele și dezvoltarea cetățenilor ei?! Am putea, dar pentru asta ar trebui să revenim acasă!P.S: articolul următor va fi despre cum am putea îmbunătăți starea și imaginea Moldovei.

Cum va fi 2013
apasă play   De fiecare dată când începe un an nou arunc o privire în viitor, peste fiecare lună, peste fiecare anotimp. Cred că iarna asta va fi una frumoasă. Cu soare. Cu fulgi. Cu dragoste. Cu începuturi. Primăvara va aduce acea verdeață revigoratoare. Acea prospețime de care nu poți să te ascunzi. Cu siguranță voi găsi o pădure în gura noastră de rai din care să culeg flori, în care să urlu ca un nebun și...poate să-mi petrec o noapte în răcoarea razelor de lună. Vara va fi una nebună. Temperatura de afară va fi amplificată de grija examenelor, de organizarea balului și de nopțile în care dorm...fără plapumă. Vara va fi anotimpul în care voi pătrunde în interiorul meu pentru a scoate cele mai productive decizii. Toamna nu știu cum va fi. Probabil cu frunze galbene. Sau poate cu străzi ale altor orașe. Sau poate, cine știe...solitar în Chișinău. Și va veni o iarnă nouă. Una în care voi face totalurile unui 2013 plin. Dar până atunci mai este.    2013 - În societateSe prevăd crearea unor noi relații. Productive. În urma cărora se vor crea evenimente interesante. Cu unele poate chiar vom intra în istorie. Vor fi testate legături, prietenii, idei, potențe, influențe, creații. Se va încerca ascensiunea. Anul acesta cu mai mult tupeu. Vor fi urmărite activități, grupuri, acțiuni, procese și va fi pusă la încercare capacitatea de muncă. Vor exista schimbări în urma cărora lumea își va da seama că trebuie să fie mai bună. Sau mai rea. În dependență de caz. Radicalizarea, în acest an, va fi evidentă, fie că e vorba de idei și concepte sau acțiuni și strategii. Se anunță o creștere în „bicepși” (sens metaforic).  2013 - SănătateDin punct de vedere al modului de viață, lucrurile vor sta mai bine decât în anul precedent. Sportul și mâncarea sănătoasă vor ademeni cei 100 de ani ai existenței mele pe pământ :D. Vor fi efectuate examene medicale doar pentru a fi siguri că mă simt excelent.  Răsfățurile matinale cu raze de soare vor reda tenului un aspect sănătos și mereu proaspăt. Respectarea orelor de somn vor contribui la crearea echilibrului mental și emoțional. Da, va fi foarte bine.  2013 - CarierăCreații, creații și iarăși creații. Activitatea în diferite domenii va aduce perspective și realizări noi. Munca pentru oameni va aduce multe beneficii personale, iar experiența dobândită va aduce realizări mai mari. Pe plan profesional e posibilă situarea în extreme. Pe de o parte va fi nevoie de superiori, pe de altă parte va fi nevoie de o echipă luată sub conducere. În ambele cazuri, stăpână pare a fi libertatea. 2013 reprezintă un început, unul cu bază bună.  2013 - DragosteÎn acest an va domina maturitatea relațională. Acea maturitate în care îndrăzneala de a fi copil va fi la ea acasă. Acea maturitate în care responsabilitățile fac viața mai frumoasă. Momentele romantice nu sunt reprezentate de banalități, iar noile abordări ale persoanei iubite vă vor face fericiți. Sclipirea din ochi persistă și anul acesta.     Anul care vine dansează pe ritmuri de muzică, sare, sparge tipare, frici. Ne aduce oportunități, ne aruncă provocări, ne pune bariere, ne dă aripi să zburăm peste ele. Let's get started for life! 

Cu Transnistria ce facem?!
    Ruptă din brațe. Astfel poate fi numită bucata de pământ de peste Nistru. Nu că am fi ținut-o foarte mult la pieptul nostru, dar ne-a aparținut și ne-a fost zmulsă pe nedrept. Furată în interese geo-politice, autointitulata Приднестровская Молдавская Республика pare a fi într-un somn liniștitor după războiul din 1992. Celor de acolo parcă le-au fost ștearsă memoria. Au uitat de frații lor de sânge, de mame, de copii și par a fi indiferenți. Timpul ne schimbă și oricât de mult nu ne-am dori noi, cei de aici, să trăim în aceeași țară cu oamenii alături de care am copilărit, am învățat și am vorbit în același grai – misiunea pare a fi imposibilă. Zic imposibilă pentru că cei pe care i-am numit mai sus au cam uitat de noi.  Le plac prea mult noțiunea de separatiști și sunt mândri că vorbesc limba criminalilor din secolul trecut. Nu prezintă nici un interes pentru a face parte din același stat și tot mai des au pe frunte vectorul anti-european. Se vor în Rusia.

     Mă întreb dacă cei de acolo au dorit vreodată să fim împreună Republica Moldova. Că n-a durat mult indepndența țării noastre. Nici un an n-a trecut că s-au dat sub „protecția”rușilor. Și totuși, ce facem cu Transnistria?! Fâșia de pământ de la granița cu Ucraina este una strategică, poate aduce profituri economiei țării noastre și împreună putem avea o viață mai bună. Asta nu trebuie să negăm. Însă cum procedăm dacă acest lucru nu este dorit de însăși cetățenii acestei separațiuni? Ar trebui oare să modificăm Constituția sau să trăim mai departe în situația creată?! La aceste întrebări, de vreo 20 de ani, se chinuie și aleșii poporului să găsească un răspuns. Avem implicare din exterior. Oare ne trebuie?! Dacă da, de ce?! Panorama spre Bosfor și Dardanele văzută din stânga Nistrului este o mană cerească pentru cei implicați activ în politica mondială. De aceea, cel mai bine e ca această porțiune de Europă să stea în „aer” pentru a putea fi mai ușor exploatată în caz de război sau în interesele meschine ale unui grup sau societăți străine. Ceea ce urmează să spun în continuare ar trebui să urmărească atent și cei din ПМР, și cei din afara ei: Pe acest teritoriu mai trăiesc oameni, mai sunt prezente valori și mai există speranțe. Le lăsăm să se piardă în focul puștilor și în goana după bani și putere?! Poate ar fi mai bine să transformăm întreaga regiune într-o bază militară și să lăsam oamenii liberi, să plece care și încotro vor dori?!

     Ideea de bază militară nu am conceput-o eu. Au mai fost asemenea declarații din partea rușilor. Însă ar fi incorect pentru restul locuitorilor al bătrânului continent ca această bază să fie condusă numai de ruși. Haideți să formăm o rânduire de comandare și gestionare a teritoriului dintre Moldova și Ucraina. Însă oameni să nu existe acolo. Acea jumătate de milion care este în scădere, să plece. Să vină care și pe unde-i este locul. Cei care se cred ruși – să plece în Rusia, cei care se consideră Moldoveni – să vină în Patrie, iar cei care vor să rămână – să stea sub ocupația fiecărei țări. Iar teritoriul, să rămână un teritoriu al tuturor.     Transnistria ar putea deveni un centru industrial al Europei. Pentru că, cred eu, nu doar din punct de vedere militar e bună această separațiune. Uzinele și fabricile, care încă se mai află pe teritoriu și încă mai sunt funcționabile ar putea fi ridicate la un nivel mai înalt încât să servească, din nou, întregii Europe. Să ne aducem aminte cum în fosta Uniune Sovietică Republica Moldova era cel mai mare producător dintre republici. Nistrul ne-ar putea permite să comercializăm ceea ce vom face aici, iar întreagă industria mondială să scadă (și prețurile, și producția, și relațiile comerciale cu alte țări) din cauza Transnistriei. Și asta ar fi posibil dacă țările de pe continent, dar și celelalte, și-ar uni forțele ca să producă pentru întreg globul mărfuri, alimente, arme, mașini ce nu pot fi produse în alte zone.     Transnistria, în cele din urmă, ar putea fi Generatorul Moldovei. Generatorul care să miște Moldova acolo unde-i vrea mușchiul și rațiunea. Cu ajutorul ei am putea pune pe roate economia și politica țării noastre. Am putea să urcăm pe clasamentul mondial al celor mai bogate țări. Am putea să ne facem propriul constructor de autoturisme care să reziste spațiului geografic al ambelor țări. Am putea repara drumurile ca să ne poată vizita și străinii țara noastră mereu înfloritoare și într-o continuă prosperitate. Împreună am putea să naștem și să creștem copii frumoși și deștepți, mai deștepți ca cei din Germania, Japonia și alte țări deștepte. Am putea să facem ordine în istorie, neam, teritoriu și să respirăm un aer mult mai liber și mult mai curat. Am putea, dar încă nu e timpul. Mai așteptăm.

Avortul - necesitate sau păcat?!
John Milton spunea că Femeia este o greșeală acceptabilă a Naturii. Însă care sunt cele mai dese și cele mai grave greșeli făcute de o femeie? Poate că se îndrăgostesc prematur și suferă în singurătate, poate că aleg să se combine nepotrivit și sunt mereu provocatoare. Poate că iubesc prea mult copiii încât uneori îi îndepărtează cu dragostea lor…iar alteori…îi omoară înainte de a se naște. Avortul este o crimă văzută diferit de societate. Pentru unii reprezintă o scăpare, pentru alții – păcatul suprem.Statisticile arată că, anual, în Republica Moldova, se produc în jur de 15 000 de avorturi. Este o cifră foarte mare pentru o populație ca cea a Moldovei. Tot mai mulți specialiști își expun opiniile referitor la riscurile de după procesul de expulzare a fătului din cavitatea uterină, așa cum i se mai spune avortului. Infertilitatea, cancerul de col uterin, sănătatea psihică deteriorată, toate acestea pândesc femeile de fiecare dată când ele iau asemenea decizii.Lipsa unei cariere sau a unei situații financiare bune te pot împinge spre avort. Lipsa de încredere, de susținere sau lipsa unui tată responsabil influențează direct decizia fiecărei femei asupra pruncului ce deja îl poartă sub inimă. Nu există timp sau loc potrivit pentru a naște, așa cum nu există mame tinere sau mame bătrâne. Există doar mame și atât.

Furtună în Chişinău
     E furtună în Chişinău. Oameni uzi continuă să alerge prin ploaie căutând un adăpost pentru a evita vreo hipotermie sau o răceală. Vântul aduce stropii de ploaie în rafale. Nedumeriţi, trecătorii nu ştiu încotro s-o ia. Instinctele sunt cele care coordonează acţiunile celor plouaţi şi speriaţi de mişcările copacilor ce se îndoaie asemenea unor paranteze.     Să conduci pe asemenea furtună e ca şi cum te-ai juca "De-a Baba Oarba", pentru că cel mai bine vezi la 2 metri, iar mai departe e ceaţa printre care se văd luminile gălbui ale colegilor de trafic. Acum e cel mai uşor să nimereşti într-un accident sau să vezi unul.    Intru într-o parcare aşa cum fac mai mulţi dintre şoferii care gândesc lucid şi nu se grăbesc în vreo oarecare parte. Scot un pix şi-o foaie. Îmi notez ce văd şi scriu aceste rânduri. Stau pe 100.9. Radioul prinde bine. N-a fost atins de furtună. Observ pleonasmul prezentatoarei şi zâmbesc. Descărcările electrice rozovesc şi albăstresc cerul, iar eu clipesc gândindu-mă că urmează să ne ne luăm zborul, apoi să ne trezim într-o altă galaxie :) . Ploaia, însă, reduce turaţiile, cerul se deschide la culoare, iar eu mă pornesc la drum.     Merg şi mă gândesc la ea - cea care mă lasă, de fiecare dată când pleacă, cu o greutate uşor transportabilă ce se aşează în jurul pieptului făcându-se simţită prin fiecare respiraţie. Vreau să-i vorbesc, să-i spun cum a fost azi, dornic s-o văd cum mă ascultă cu interes.     Ştiu că mă îndrept spre o destinaţie în care ea nu mă aşteaptă, dar mi-aş fi dorit. Ştiu că fără ea totul mi se pare o plutire în abis, iar ea e punctul meu de orientaţie. Niciuna din poveştile care s-au scris până acum nu au puterea să descrie alchimia dintre Eu şi ea.     Volanul îmi mângâie mâna dreaptă, mână care nu demult era mângâiată de mâna ei. Sau de chipul ei...sau de oricare parte a corpului ei. Ferestrele asudă şi încep să apară inscripţiile făcute cu ceva timp în urmă. "Te iubesc", "eşti perfectă...pentru mine", iar eu subscriu: "treizeci şi două"...zile rămase până la revederea ei.         Aprind aerul condiţionat şi aştept să se încălzească. Semaforul arde roşu. Îi scriu un sms. Răspunsul primit mă bucură, având parcă proprietatea de-a-mi umple golul aşteptării. Şi-i spun fără să ştie, s-audă sau să afle: "n-ai vrea să încetezi să te mişti acolo-n colţ de suflet, în partea stângă, jos, sub inimă unde ţi-e locul?!".     Tăcere. Drumul continuă. Privesc spre zare şi, la graniţa norilor ce acoperiseră Chişinăul, e senin. Eu voi ajunge acolo. Acolo unde norii nu vor mai fi un paravan al gândurilor mele.     Aici, drumul parcă nici n-a fost udat. Pot să accelerez în voie. Privirile mi se-ndreaptă spre locuri unde aş fi putut sta cu ea. Culcaţi pe-o pătură, să râdem, să privim cerul, să urmărim apusul. Se face seară. Stau sub stele, care, parcă spălate de ploaie, strălucesc mai tare. Vântul îmi adie părul, iar eu îi spun parcă mi-ar fi alături:Noapte bună,Te iubesc!

Cuvânt neinventat
Pentru ce  simt eu – nu s-a inventat cuvânt!Căci e prea pur și, parcă, e prea sfânt,Căci ucigaș, diavolește parcă,Plăcut de dureros inima-mi aratăCum din senin, dar și din nebuloase focuri,Vine un vânt ce-mi dezgolește locuri,Vine o ploaie ce sufletul mi-l aburește,O caldă respirație ușor mă amețește,Iar vocea unei dulci copile subtil îmi amintește: E-un joc abraș ce capătă esență,E-un loc nebun ce-mi fură a mea prezență.E o licoare tare, e chinul din povesteEliberat de un final frumos, pe noi ne-adăpostește.Dar ce folos, e efemer,E pentru câteva momente,Căci visul are și-un sfârșit știut numai de unul,Mai are și o altă față, ținută cu prudență, să nu se degajeze.Dar o mai face. Jucând pe-ascuns pe alte continente,Cu alte minți și ignorând momente,Ce-ademeneau în jurul meu trei universuri:Al meu, al ei și cel comun pierdut prin multe sensuri.Ah, și cât e de frumos s-o știi numai pe una…Când alergi cu ea, ținând-o strâns de mână,Când ea te-nvață a doua oară, având pe cap cunună,Să te săruți cu ochii-nchiși, ca la-nceput – sub clar de lună,Să simți plăceri sub degete durute,Să guști trupesc atunci când buzele stau mute.Și e superb să poți visa în doi pe-aceeași undă,Să ai ce n-ai putea avea, să o cuprinzi și să te pătrundă,Să dai ce ai și tot să nu-ți ajungă..E minunat s-o vezi lucind și să o vezi cuminte,S-o simți indiferentă, s-o simți cum se aprinde,S-o vezi nebun, s-o simți cum pleacă,Să o atingi, iar pielea ei să-ți cucerească porii,Să-ntinzi mâna în sus și să cutreieri norii…Ce simt eu e vis nestingherit.E vechiul nou cu soare-acoperit.E-un zbor plăpând ce-atinge orice strunăA unei voci ce-n șoaptă doar răsună.Pentru ce simt eu – nu s-a inventat cuvânt. 

Supradoză de F 63
     Nu demult, oficial, dragostea a fost declarată o boală. Organizația Mondială a Sănătății a ajuns la asemenea concluzie după cercetări acerbe și experimente imperturbabile, cred eu.      Și nu o oarecare boală, ci una mentală. Din cap se pornește totul. După ce am fost făcuți cu toții psihopați, am stat să mă gândesc dacă n-o fi adevărat. Și…cam așa e. Avem cu toții tulburări de afectivitate cauzate de persoane dragi. Devenim dependenți după ceva timp minunat petrecut lângă oameni frumoși la chip și personalitate. Suferim de insomnii și ne schimbăm brusc dispoziția. Avem comportamente ciudate. Devenim mai miopi, declarând că femeia de lângă noi e cea mai frumoasă și surzi, ignorând replici de genul: „nu e pentru tine”.     Transformată din sentiment în boală, iubirea pare să aibă cea mai mare popularitate printre maladii. Într-un mod cât se poate de firesc, ea pare să aibă drept victime pe fiecare dintre noi. La ce intensitate e trăită/simțită/tratată, ea pare să fie cea mai dorită betejeală. Și, la cât de mare e inima noastră (pentru că, drept urmare a activității creierului, F 63 influențează direct mușchiul cardiac), ea pare să ne „lovească” doar o dată cu adevărat și la intensitate maximă.      Aș putea spune că e unica boală „cu coaie”, pentru că ne joacă un milion de feste, ne pune la încercare, pleacă, se întoarce, iar pleacă, se face comodă în creier și lasă urme adânci (în trecut, pe corp, în minte și comportament).Din propria experiență, risc să afirm că iubirea e asemănătoare cu gripa. Zburătoarele pasiuni și scurtele aventuri pot fi asociate cu o răceală neînsemnată. Amorezările și obsesiile depresive ar putea fi acea stare incipientă a gripei când avem nevoie de aspirină, paracetamol, septolete și analgetice. Această etapă e cunoscută de 98% dintre pământeni, iar medicamentele sus-numite sunt înlocuite cu întâlniri fugare, flirturi, săruturi și relații scurte de suplinire a necesităților fizice și, hai să zicem, morale/spirituale. Ultima etapă, cea cronică, se caracterizează printr-un dramatism tragic, aș zice eu. Ori persoana iubită moare, ori pleacă forțată de părinți, destin sau circumstanțe geo-politice. În consecință, relația se destramă, persoanele implicate nu se mai văd o viață întreagă, iar sentimentul trăit de cei doi rămâne a fi cel mai puternic și în restul cazurilor de „îmbolnăvire”. La fel, gripa devine fatală dacă nu consultăm medicul la timp, dacă circumstanțele geo-politice ne-au forțat să luăm medicamente cu termenul expirat ș.a.m.d. =)) Ar mai fi o stare cunoscută de omenire și cea în care reușim să ne împrietenim cu maladia și mergem  braț la braț cu ea. Cert e că, în ambele cazuri, virusul e mereu în aer.Dragii mei, vă urez îmbolnăvire plăcută !Happy Valentine's Day!Inspirat de aici și aici.

2012, iarna
În nopți de ger, cu cer senin și lună plină,Când lemnele trosnesc pe foc,Eu lângă mine am minune.Nici gânduri, membre, ochi sau buze nu vor să stea pe loc.Nu am nici somn și nici un aer negru,Există doar un sunet orbȘi liniștea ce mă aprinde,Învăluit, profund atins de enigmaticul meu dor.E ea, perfecta-mbrățișare, magnet al sufletului meu.E ea, prea-dulce nebunie ce de tratat e greu.E un desert fără cireșe amare.E-un cer senin, iar eu – un soare ce apare.

Țigări și Ciocolată


     Stare. O stare care-mi stoarce din creier cele mai neobișnuite cuvinte. Cuvinte neînțelese. Din altă limbă. Nebune. Totuși nu sunt elocvente pentru a descrie ce simt. Un fel de motivare bolnavă, virusată de greșeli și alimentată cu siguranță.      Vinovăție. Una care mă face puternic, mă inspiră și-mi dă impulsuri de a deveni un acționist (care are nevoie de a face ceva cu propriile forțe) fără a avea timpul de partea mea. Și, cred, că nici locul nu pare a fi unul potrivit. Alături de mine am, însă, OAMENI. Oameni care continuă să-mi zâmbească, să-mi dea sfaturi, să mă certe și să-și facă griji, iar să zâmbească, să mă sărute, să-mi aducă cafea și să stea alături indiferent de dureri, pierderi, incomodități, emoții, griji sau adrenalină cerebrală provocate de firea mea zbuciumată.Nebunie curată. Țigări, ciocolată și dulceață omenească, stări sufletești vibrante și viața capătă sens, devine frumoasă ca un boț de soare sau o chitară ce acoperă nudul unei femei cu părul prins sus, în coc.. :*P.S.: Atenți la partea cu țigările, nu exagerați!

20 de ani. Review
(Pornit, grăbit, sigur)Azi e ziua mea. Am împlinit 21. Nu mai cânt piesa formației Voltaj ci revăd cele mai frumoase momente „ca la 20 de ani”. Le-am pus o asemenea etichetă pentru că au fost momente trăite sincer și cu pasiune. Au fost momente care au cunoscut entuziasmul la cele mai înalte turații și au fost momente în care soarele dimineții mă făcea să cred că trăiesc cu adevărat. A fost un an nebun, iar noul de la această vârstă s-a făcut simțit. Pot să afirm cu certitudine că la 20 de ani am început să mă cunosc mai bine și am reușit să-mi trasez niște linii de caracter destul de importante. La 20 de ani am devenit mai libertin, mai sigur, mai dornic și am pășit cu viteză pe trepte care se-ascundeau în umbra societății; am pășit, le-am adus la lumină și am ales de acolo ce-i mai bun.Am învățat să schiez, am învățat să cânt la chitară, să călătoresc, să trăiesc frumos din bani puțini și am învățat că femeile pot fi condimentul perfect pentru o viață de calitate. Am gustat din dragostea lor, nu o dată, și am văzut că e amară dacă nu-i reciprocă. Am văzut lacrimi, am trăit dezamăgiri și am cunoscut zâmbete și priviri care-mi făceau ziua – sărbătoare.Am văzut o mică parte din televiziune, din radio, din lumea banilor, a politicii, am înțeles lucruri și am auzit povești de viață care-mi erau cunoscute dar neînțelese. Au fost perioade de lenevism total și unele în care graficul de la servici îmi dădea senzația că trăiesc la limita acțiunilor mele.La 20 de ani am râs cu poftă și am avut sentimente ce au schițat acțiuni pe care n-am cum să le regret; am învățat că schimbările strategice sunt cele mai bune schimbări chiar și pe timp de pace și mai știu că lucrurile bune nu-s întotdeauna bune. Mai sunt și alte lucruri care le-am făcut la vârsta asta rotundă, mai sunt și alte cifre care ar putea fi menționate, sunt și oameni care au intrat în viața mea sunt și din cei care-au ieșit însă lucrul de care mă simt cel mai mândru e că la 20 de ani am învățat să trăiesc.(Sigur, pornit, grăbit)

Noapte
E noapte și felinarul stă aprins păzind întreaga punte.E noapte și după un lung suspin, o lacrimă cade pe frunte.E noapte, cu capu-n jos e spânzurată o curvă.E noapte și jertfa propriului destin se va ascunde-n umbră.E noapte, trecut-au multe amintiri.E noapte, și noaptea se consumă marile iubiri.E noapte, luna stă ascunsă printre nori de fum.E noapte, bordelul unei mari matroane s-a transformat în scrum.

POVEȘTI, BANI și MANIPULARE
(impresii după vizionarea filmului „Zeitgeist” sau „Spiritul Timpului”)

     A fi sclavul unui cent sau a muri nefericit – e o alegere care apare tot mai des în viețile a mii și mii de oameni. Valute, cash, cărți de credit, împrumuturi bancare, sechestru, faliment sunt cuvinte care deja au devenit obișnuințe. Ele sunt unicele obișnuințe care ne provoacă frica. Ne este teamă de a nu avea o casă, de a nu avea un viitor, de a nu ajunge să cerșim. Ne este frică ca nu cumva banca sau creditorii să ne păcălească și să pierdem totul. Toate astea – din cauza banilor. Ce am putea avea fără ei dacă banii au devenit valoarea supremă și tot ei dictează prețul fiecărei componentă a Universului?!      Omenirea a cunoscut politici devastatoare care urmăreau un singur țel: îmbogățirea. Chiar dacă mințeau, furau sau ucideau, conducătorii lumii continuau a fi lacomi, cruzi și nebuni. Spun nebuni pentru că unui om cu mintea întreagă i-ar lipsi curajul să organizeze atâtea evenimente într-o singură viață (p.r. Stalin, Hitler ș.a.).     De mici, am tot fost crescuți cu povești. Oamenilor le plac poveștile. Fie că sunt despre Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene, fie că sunt despre personaje mitice și personalități reale, nouă de place să stăm cu gurile căscate. Și rareori ne îndreptăm gândirea spre cei care le inventează. Anume aceștia sunt cei care vin cu scopuri meschine, urâte și distrugătoare – cei care ne spun povești pentru a ne adormi și a ne „muta” strategic pe tabla lor de șah. Cel puțin, asta vrea să ne spună prima parte a filmului documentar „Spiritul Timpului”, care ne prezintă religiile monoteiste ca fiind instrumente de  control social. Tot aici se spune că Domnul Iisus ar fi o amestecătură de religii și a fost cultivat politic de către conducători de-a lungul istoriei pentru manipula mai ușor lumea.      În cadrul aceleiași ecranizări, în partea a doua se vorbește despre atentatele din 11 septembrie 2001. Eveniment catalogat de autoritățile americane drept unul terorist, cu implicări al unor grupări ca Al-Qaeda. Autorii filmului lasă să se înțeleagă că guvernul SUA a știut din timp despre aceste atentate și a organizat o demolare controlată cu sacrificiul a mii de oameni. Astfel de zvonuri circulau imediat după catastrofă, însă filmul aduce comentarii, imagini și declarații care fac veridică teoria complicității guvernului american. Conform filmului, atmosfera de coșmar a fost creată ca o justificare a luptei împotriva terorismului, pentru a fi spălați bani și pentru a genera frică în societate. Ultima parte a „Zeitgeistului” vine cu descoperirea mai multor secrete americane ce au dus la îmbogățirea acestui stat, supranumit „Patria Democrației”. În film se pomenește de Federal Reserve Bank, un uriaș economic care ar fi impus SUA să susțină mai multe conflicte armate, asta aducând profit bancherilor internaționali. Acest „Spirit al Timpului” ne prezintă o altă față a Americii, o face părtinitoare a unor evenimente ce a bulversat întreaga societate, au zguduit istoria și au marcat milioane de destine. Concluzia ce ne-o dă filmul e că istoria, politica și viața de zi cu zi se clădește pe bani putreziți de povești, și odată probușindu-se, din ruine, se nasc noi istorisiri ce au menirea de a ne lăsa, din nou, cu gurile căscate.Privind acest documentar, fără să vreau, mă gândesc: De ce oare autoritățile americane n-au interzis răspândirea în masă a acestor „adevăruri” tremurătoare, care, voluntar sau involuntar, aruncă tone de noroi peste imaginea Statelor Unite ale Americii?! Oare nu-i o altă poveste care are ca scop manipularea lumii?! Oare nu-i o altă șmecherie ce-ar aduce profituri colosale vreunui grup de interes?!

Pasiunea mea este...
(Discurs preselecție - Oratorul anului „Pasiunea mea este...”)Bună ziua! Numele meu este Dumitru Jomir și ca toți dintre cei prezenți în această sală, o să vă vorbesc despre pasiunea mea. Nu cred că există vreun om care să nu aibă o pasiune. Mereu va exista ceva care să ne atragă să iubim un anumit lucru, o anumită acțiune. Asta nu se va schimba nici dacă Pământul se va roti invers și nici dacă timpul ar sta în loc. De fapt, atunci când zicem că timpul s-a oprit – trăim o pasiune.Întotdeauna am căutat să îndrăgesc lucruri complexe, care să mă intrige în fiecare zi și să mă facă să descopăr întruna ceva nou. Pentru mine, pasiunile nu sunt ceva stabil. Stabilitatea nu-mi provoacă plăcere. Din contra, tot ce este dinamic, dar continuă același curs – mă face fericit. Pasiunea mea – sunt femeile. Nu mă refer la sensul fizic al acestora. Ci anume la puterea lor de a crea armonie și de a inspira bărbații până la acțiuni covârșitoare. Anume la sensibilitatea de care acestea dau dovadă în momente pline cu încărcături emoționale. Mă refer la complexitatea manierilor pe care le afișează în mod surprinzător. Mă refer la inventivitatea lor cu care te cuceresc inevitabil.Jucăușe sau serioase. Tinere sau mature. Cunoscute sau necunoscute. Voi avea mereu o dorință aprigă de a mă împrieteni cu ele. Satisfacția care mi-o dă ființa lor întreagă este de neegalat. Sexul frumos a știut întotdeauna să-l domine pe cel puternic. Este un paradox care ascunde căi nebănuite pe care eu vreau să le aflu. Niciodată nu voi înceta să mă uimesc cât de diferită poate fi o femeie, dar în același timp – atât de comună. De aceea, femeile sunt pasiunea mea. Vă mulțumesc.

Cuvinte dedicate mamei
(Discursul meu la retorică)E unică. Ca ea nu mai e nimeni. Este irepetabilă și irevocabilă. Pe ea nu pot fi supărat mai mult de 5 minute. E înțeleaptă. Uneori, orice frază spusă de dânsa pare un aforism. Pot să afirm cu certitudine că fără ea viața ar avea un sens diferit, eu aș fi alt om și aspirațiile mele n-ar fi deloc atât de mărețe. Ea este cel mai autoritar om, fără a fi, însă, drastică sau cruntă. Mă poate convinge printr-o singură privire blândă, iar promisiunile făcute ei sunt mai mult decât o datorie.  Are trăsături fizice delicate, marcate totuși de ani și de greul vieții. Acestea o fac, însă, și mai frumoasă, pentru că acea licărire din ochi, care nu-i dispare niciodată, îi luminează chipul, vorba, mersul zvelt și întreaga-i ființă. Anume atitudinea ei pământească aprinde în interiorul meu un foc care vrea să lumineze și să încălzească mai tare lumea în care trăiesc.Firea ei șotioasă m-a marcat foarte mult. Tristețea nu are loc în viața mea, pentru că-i deajuns să-mi imaginez chipul ei plin de farmec și zâmbetul ei purificator și deodată prind aripi. Aripi ca să zbor deasupra întregului Pământ, în fiecare loc de unde aș putea să-i aduc un bob de fericire. Veselia ei nu doar îmi alungă tristețea, ci mă inspiră să-i fac pe alții să zâmbească.Mă inspiră să fac lucruri formidabile și cu ușurință alungă orice gând necurat din rațiunea mea tânără, încă. De aceea, anume ei, îi spun cel mai sincer „te iubesc”.Pot să mă mândresc că am furat multe de la dânsa. Mimici, gesturi, comportament, însă ceea ce n-o să pot să deprind vreodată este dragostea de mamă. Mi-amintesc într-una de grija și afecțiunea ei din zilele în care trebuia să plec de-acasă. Mă aranja, mă pieptăna, mă mângâia cu mâna ei cea blândă, mă săruta duios și mă privea mândră până mă pierdeam în zare. Iubirea ei nu are limite, puterea ei nu știe ce-i refuzul, iar tot ce face ea mă motivează să fiu bun, să fiu puternic, să fiu mândru de ceea ce fac, iar cei din jurul meu să mă iubească. Am impresia că sunt cel mai norocos bărbat având o asemenea făptură cu suflet extra-terestru. Sunt sigur – e ruptă din rai și dăruită mie, De ce m-a marcat acest om – cred că v-ați dat seama. Cuvintele spuse de mine sunt doar un punct din univers, sunt doar un fir cărunt crescut în părul des al mamei.

Mi-e dor
Mi-e dor, chiar poate te mai iubesc încă,Dar trecutul amintirii noastre, mi-a făcut inima de stâncă.Dar îți mai scriu, și te visez, îți simt privirea amară,Și dorul meu e-nnăbușit în fumuri de țigară.Iar chipul tău, ce blând îl mângâiam odată,S-a șters, m-a părăsit ființa-ți toată.Doar amintiri, închipuiri și visele nestinse,Mai apără lângă icoana noastră, candela aprinsă.Tu ai plecat, și eu m-am dus și drumurile toate,Ne-au despărțit, au amânat iubirea de altă dată.Când gura ta, cu buzele cărnoase, cu gust de dulce și cu suflări de foc,Și-mbrățișări cu pielea dezgolită, mă aprindeau pe loc.Te văd și azi cum umedă ca roua, cu ochii străluncind privești,Pe sticla aburită, noi desenam povești.Și tu râdeai, iar eu parcă pe-un nor zburam,Și visele trăirii atunci se împlineau.Ah, amorul, a plecat, sau poate, cine știe,Nici nu s-a dus, că altul n-a mai vrut să vie.Iar tu ca o fantasmă, în noapte-ai dispărut,Doar Cerul și cu mine mai știm – cât a durut!Te mai păstrez, ca o enigmă cunoscută,Ca un ocean cu ape străbătute,Ca un fluture ce-n palmă fâlfâia,Acolo-n colț de suflet rămâi numai a mea.

MBeyeline – rebela vestului sălbatic
 Pentru apropomagazin.md            allfun.md (l.rusă)

  Tânără, frumoasă, are o voce răsunătoare și o muzicalitate pe care nu poți să o uiți prea ușor. E vorba de Mariana Berdianu alias MBeyeline, moldoveanca cu nume american care abordează un stil de muzică rar, aproape neîntânit în showbizzul mioritic. Ar putea fi lăudată mult și bine pentru că, deși abia a atins majoratul, filozofia și experiența ei de viață e aproape formată și e una de invidiat. A participat la mai multe concursuri, printre care și preselecția Eurovision Moldova 2010. A fost jurizată la International Songwriting Competition de Rihanna, Timbaland și alți interpreți cu nume deja cunoscute. Fiind premiată cu ”Honorable Mention” și clasată în Top 60 al celor mai buni artiști independenti din lume ai genului pe care îl abordează, MBeyeline e hotărâtă să arate lumii întregi că poate impresiona foarte simplu – prin felul ei de a fi. Vă propun să o cunoașteți mai bine din interviul ce urmează.ÎNCEPUTURICare a fost primul contact cu publicul și la ce vârstă a avut loc?- Pentru că știam să vorbesc fluent la vârsta de un an, când împlinisem doi anișori am fost chemată la postul public de televiziune să recit o poezie, iar la 10 ani am început deja să cânt pe la diferite sărbători, evenimente în cadrul școlii și alte manifestații.Când ai realizat că vocația ta e muzica și că asta îți dorești să faci în viață?- Pe la 14 ani. Eram deja fermecată de muzică și am înțeles că asta m-ar reprezenta cel mai bine.Părinții sunt cei care te susțin cel mai mult, atât moral cât și financiar. Spune-mi, care sunt relațiile tale cu ei și cum te influențează în activitatea ta?- Suntem foarte apropiați. În ultima vreme ei sunt cei care cred cel mai mult în mine, poate mai mult decât eu însumi. Pot să spun că ei îmi sunt cei mai buni prieteni. Cred că dacă n-aveam susținerea lor, nu mă mai băgam în muzică. În acest domeniu chiar e nevoie de cineva care să stea în spatele tău și să te susțină. Uneori sunt momente în care crezi că totul s-a terminat, dar dacă cineva te încurajează poți să reușești mult mai multe.

Click pentru a mări „ONLINE-UL – MEDIUL CREAȚIEI MELE”Faci undeva studii muzicale?- Nu pot vorbi despre niște studii aprofundate, dar fac lecții de canto ONLINE cu un profesor american. Cunosc pianul însă îl învăț pe cont propriu, pentru că nu mă pot împăca cu notele alea negre. Cânt mai mult la auz. În această meserie, dacă ai talent, studiile nu joacă un rol atât de importantCe stil de muzică cântă MBeyeline?- E un fel de mixaj dintre RnB, hip-hop, rap și soul. 4 genuri de muzică într-unul singur.Cum decurge procesul de creație a pieselor tale și care sunt sursele de inspirație?- Părțile instrumentale, beaturile sunt făcute de un băiat din Italia cu care colaborez online, iar după ce am beaturile – eu compun versurile. Sursele mele de inspirație sunt oamenii din jur, experiența mea de viață, sentimentele proprii – ceea ce sânt. Spre exemplu, în piesa „It’s all my way” vorbesc despre personalitatea mea, despre felul meu de-a fi.Urmează apoi să-ți promovezi piesele. Prin ce modalitate reușești să te faci auzită?- Prin Internet. Aici colaborez, aici lansez piesele, tot aici am și baza mea de fani. La noi, acest gen este răspândit mai puțin și aproape nu are sens să activezi și să te implici cu toată forța. Poate mai târziu.Cum au reacționat cei apropiați când au ascultat stilul tău de muzică?- La început mi-au zis: „Ce-ai putea tu să faci în muzica moldovenescă, când la noi se cântă numai pe la nunți și cumătrii?!”. Dar am crescut, mi-am impus propriul punct de vedere și am zis că asta vreau să fac. În plus, mai mult mă promovez în străinătate pentru că acolo acest gen de muzică este respectat și ascultat. Însă rămân plăcut surprinsă când văd că sunt apreciată și de moldoveni.

„FAC MUZICĂ PENTRU CĂ O IUBESC”Ce ai reușit să câștigi din activitatea pe care o îndrăgești?- Dacă e să ne referim la partea financiară, nu sunt câștiguri foarte mari. Doar câteva vânzări de pe iTunes. Tot ce am făcut până acum e din dragoste pentru muzică. Nu e o afacere pentru mine și nici nu cred că va fi vreodată. Fac muzică pentru că o iubesc.Dacă nu ai fi cântăreață, ce altceva ai face?- Profesia mea e artist, artist și iar artist. Asta mă văd făcând toată viața mea și nimic altceva. Dar dacă ar trebui să aleg o facultate – aș da la Psihologie pentru că stau bine la capitolul „Citit Oamenii” și nu-mi plac științele exacte, cu toate că mă pricep la ele.Ai idoli în muzică?-Nu, idoli nu am. Am doar exemple pe care mi-ar plăcea să le urmez. O admir foarte mult pe J Lo (Jennifer Lopez) pentru că la cei 42 de ani ai ei a reușit să întreaca multe tinere care arată mai bine, mai cu forme și mai cu perspectivă. Îmi plac mult show-urile live ale lui Beyonce, ea știe să dea un live bun. Îl apreciez pe Jay-Z, nu pentru atât cum cântă ci pentru că a reușit să fondeze cea mai mare casă de discuri din lume și a șters nasul celorlalți.Am observat un stil agresiv în muzica ta și am înțeles că îți place. De ce?- Pentru că acesta e mai aproape de caracterul meu. N-aș putea zice că și eu sunt așa, dar atunci când ies pe scena îmi place să fiu un pic agresivă.Cum a fost experiența ta la Eurovision?- La preselecțiile pentru Eurovision am mers mai mult din inițiativa tatălui meu. Am participat cu o piesă care exprimă indignarea mea față de societatea în care trăim. Am trecut preselecția datorită votului oferit de către public, dar cu câteva zile înainte de show m-am îmbolnăvit foarte tare datorită unei reporterițe care era răcită în timp ce dădeam un interviu. Ne gândeam să retragem piesa din concurs, dar am zis că trebuie să particip măcar de dragul celor care m-au votat și să nu-i dezamăgesc. A fost și asta o experiență și îmi pare bine că am putut să merg mai departe.VIITORAi fi dispusă să-ți faci operații estetice pentru schimbări de look?- Ce schimbări?! Silicoane – nu-mi trebuie, buze botoxate – la fel nu-mi trebuie. Am tot de ce am nevoie (zâmbește)....și totuși?- Voi face schimbări numai dacă cineva mi-ar propune ceva mai bun decât ideile mele. Abia atunci.Care sunt aspirațiile tale?!- Aspirațiile mele sunt chiar foarte, foarte, foarte mari. Și nu vreau să le dezvălui până nu le ating. Mi-aș dori să ajung și eu în momentul acela în care alții să aibă postere cu mine pe pereții lor și nu doar într-o țară.Care ar fi planul unei zile perfecte din viața ta?- Să mă trezesc dimineață la ora 6, ca să prind primele raze de soare. Apoi să pap ceva bun, pentru că mâncarea e foarte importantă, după care să merg în studio ca să fac muzică. După prânz, mai înspre seară – să am întâlniri cu presa, cu fanii, filmări – uite, viață de vedetă! Așa zi chiar ar fi perfectă.

Click pentru a mări CHESTIONARMarca de mașină preferată: Bugatti;Felul de mâncare preferat: Făinoase;Numărul preferat: 21;Culoarea preferată: Nu am;Anotimpul preferat: Toamna;Superstițioasă: Deloc;Materialistă: Da;Bărbatul ideal: Sincer, ambitios, sigur pe el, misterios.         A dialogat                                                                                                      Dumitru Jomir

Generat în 0.476 secunde. Thumbnail Screenshots by Thumbshots