 |
|
Comenteaza
Geta Vedeta
Deunăzi, priveam ştirile de seară PRO TV. Nimic deosebit, accidente, omoruri, violuri, replici usturătoare între politicieni, învinuiri ş.a.m.d. Totuşi a fost o ştire care mi-a atras atenţia: Geta Burlacu a provocat un mic acident şi se pare că era în stare de ebrietate la volan. „Se mai întâmplă” mi-am zis eu gata să o iert în adâncul sufletului, bine că nu sa comportat ca Victoria Vilnic (http://www.protv.md/stiri/social/soferita-beata-face-show-la-dispensar.html) surprinsă în ipostază similară. Ca mai apoi un domn să ne spună că poliţiştii au lăsat-o să plece, de altfel s-a văzut şi din ştire, pentru că e vedetă. Ea a fost lăsată să urce în maşină „aşa” cum era şi a plecat. Aseară expertiza a „dovedit” lipsa alcoolului în sângele şoferiţei. Această fază m-a transferat imaginar în trecutul nu prea îndepărtat. Şi anume iarna 2011 când „bravul” nostru primar Dorin Chirtoacă se găsea la volanul unei maşini de curăţit zăpada. Mai ţineţi minte ce s-a întâmplat? Corect, primarul a fost amendat de poliţia plătită din contul primăriei. Plus că jurnaliştii nu s-au sinchisit să-l arate la toate canalele de ştiri. De ce poliţia nu a acţionat la fel în cazul Getei? O să-mi spuneţi că e imposibil să fi scăpat fără a le da ceva la „mână”. De acord, dar diferenţa e că amenda lui Chirtoacă s-a dus în fondul primăriei iar cea a Getei în buzunarul ştiţi voi a cui. Şi posibil din banii primarului au fost procurate nişte becuri de iluminare a străzilor, pe când din banii Getei.....
„Ţiganii” şi „Maldavanii”
Romii, în societatea noastră dintotdeauna au fost plasaţi pe treapta cea mai de jos. „Argaţi”, „şmecheri”, „vrăjitori” - acestea de regulă sunt cuvintele ce li se atribuie. Mamele ne interzic să ne jucăm cu copii romi pentru că ei nu sunt „buni”. La şcoală trebuie să ne ferim de ei pentru că sunt murdari şi a.m.d. Cât este de adevărat? Personal, nu am avut ocazia să stau de vorbă cu vreo unul, dar sunt convins că practic, nu cunoaştem nimic despre ei. Şi ne lăsăm induşi în eroare de un stereotip cultivat de-a lungul secolelor, precum că, romii sunt răi. Iar ei la rândul lor se comportă aşa cum au fost trataţi, prin urmare comportamentul lor este un răspuns la aşteptările noastre şi nimic mai mult. Îi dispreţuim, nu ne împrietenim cu ei, îi marginalizăm, îi ignorăm. Iar când vine vorba de excursii la Soroca, păi atunci toţi străinii sunt plimbaţi prin „Dealul Ţiganilor” să vadă minunăţiile de castele. Am fost şi eu pe acolo şi, sincer, nu m-a mpresionat nimic. Case nefinisate, urâte, exagerat de mari, drumuri nepavate, într-un cuvânt - sărăcie. Vă sfătui să mergeţi pe „Dealul Telecentrului” din Chişinău. Iată acolo castele, frate, iată unde ar trebui să meargă turiştii. Cine nu se mândreşte cu aşa capodopere ca: „Lăutarii”, „Budulai”, „Tabor uhodit v Nebo”, sau ceva mai recent, desenul animat „Ţiganul” şi cântecul Zdubilor „Ţiganul şi OZN”? Aici imediat ne umflăm în pene de realizările noastre. Oare ale noastre să fie? Păi dacă ne mândrim cu ei de ce să nu îi acceptăm? Cu atât mai mult cu cât ei sunt singura minoritate naţională care ne vorbeşte şi ne învaţă limba.Hai Romală!
Romii, în societatea noastră dintotdeauna au fost plasaţi pe treapta cea mai de jos. „Argaţi”, „şmecheri”, „vrăjitori” - acestea de regulă sunt cuvintele ce li se atribuie. Mamele ne interzic să ne jucăm cu copii romi pentru că ei nu sunt „buni”. La şcoală trebuie să ne ferim de ei pentru că sunt murdari şi a.m.d. Cât este de adevărat? Personal, nu am avut ocazia să stau de vorbă cu vreo unul, dar sunt convins că practic, nu cunoaştem nimic despre ei. Şi ne lăsăm induşi în eroare de un stereotip cultivat de-a lungul secolelor, precum că, romii sunt răi. Iar ei la rândul lor se comportă aşa cum au fost trataţi, prin urmare comportamentul lor este un răspuns la aşteptările noastre şi nimic mai mult. Îi dispreţuim, nu ne împrietenim cu ei, îi marginalizăm, îi ignorăm. Iar când vine vorba de excursii la Soroca, păi atunci toţi străinii sunt plimbaţi prin „Dealul Ţiganilor” să vadă minunăţiile de castele. Am fost şi eu pe acolo şi, sincer, nu m-a mpresionat nimic. Case nefinisate, urâte, exagerat de mari, drumuri nepavate, într-un cuvânt - sărăcie. Vă sfătui să mergeţi pe „Dealul Telecentrului” din Chişinău. Iată acolo castele, frate, iată unde ar trebui să meargă turiştii. Cine nu se mândreşte cu aşa capodopere ca: „Lăutarii”, „Budulai”, „Tabor uhodit v Nebo”, sau ceva mai recent, desenul animat „Ţiganul” şi cântecul Zdubilor „Ţiganul şi OZN”? Aici imediat ne umflăm în pene de realizările noastre. Oare ale noastre să fie? Păi dacă ne mândrim cu ei de ce să nu îi acceptăm? Cu atât mai mult cu cât ei sunt singura minoritate naţională care ne vorbeşte şi ne învaţă limba.Hai Romală!
Casa
Acest documentar l-am gasit întâmplător şi am rămas uimit. Merită să fie vizionat. Te ajută să priveşti în retrospectivă asupra noastră, a oamenilor. Un sfat pe care l-aş da este, dacă vreţi să vizionaţi întreg filmul trebuie să dispuneţi de timp.
Versiunea completa o puteţi găsi folosind link-ul de mai jos:
http://www.youtube.com/watch?v=jqxENMKaeCU&feature=watch-now-button&wide=1
Lecţia dată de un American
Anul trecut am cunoscut un cetăţean al Statelor Unite cu numele Alex Demkin-Dick. Ne-am împrietenit. Am încercat să-i împărtăşesc din cultura noastră pe cât a fost posibil. Anul Nou l-am întâlnit în sânul familiei mele, la fel şi sărbătoarea de crăciun. De Paşte i-am spus: - Dacă vrei să vezi cum întâlnim Paştele trebuie să participi nu doar la partea festivă dar şi la pregătiri. Deci, l-am luat la părinţi acasă, i-am dat peria în mână şi... a vopsit un şopron băiatul. Tata ne mai cinstea cu vin, iar mama aducea câte o gustărică. Noaptea a mers la Slujba bisericeasca, s-a chinuit un pic, dar până la urmă a fost o experienţă ce a meritat efortul. Dimineaţa s-a spălat pe faţă cu ouă şi bani, apoi am stat la masă. Într-un cuvânt „ca la Moldoveni”. Pe cât de mult am împărtăşit cu el pe atât de mult am învăţat lucruri noi. În casa unde trăieşte, la bucătărie are o căldăruşă specială pentru gunoiul organic, pe care o aruncă în grădină. Am fost dogenit de cîteva ori că nu pun unde trebuie cojile de banană. Personal îi credeam alintaţi la mîncare şi haine, s-a dovedit a fi invers. Nu are nici o treabă daca haina e un pic ruptă sau adidaşii murdari. Ştiu să-şi numere banii şi îi cheltuie cu cap. Cel mai tare am rămas impresionat de dragostea pentru animale. A „adoptat” un câine maidanez pe care un alt american l-a găsit pe drum lovit de o maşină şi l-a dus la spital. Un câine care zici că a fost găsit la o gunoişte. Personal când l-am văzut am zis că posibil s-a smintit. Dar de fapt smintit sunt eu şi nu americanul. Câinele a fost sterilizat, vaccinat, i s-a introdus un cip de urmărire şi luni pleacă în Statele Unite. M-a pus pe gânduri. Ce ne încurcă nouă să procedăm la fel? Oare la multitudinea de maşini luxoase şi vile în capitală nu ne putem permite să curăţim oraşul de câini vagabonzi? Mereu dăm vina pe stat, primar, preşedinte, ţară. Plecăm de aici, dar cel mai rău e că nu schimbăm mentalitatea. Alex îţi mulţumesc.
Anul trecut am cunoscut un cetăţean al Statelor Unite cu numele Alex Demkin-Dick. Ne-am împrietenit. Am încercat să-i împărtăşesc din cultura noastră pe cât a fost posibil. Anul Nou l-am întâlnit în sânul familiei mele, la fel şi sărbătoarea de crăciun. De Paşte i-am spus: - Dacă vrei să vezi cum întâlnim Paştele trebuie să participi nu doar la partea festivă dar şi la pregătiri. Deci, l-am luat la părinţi acasă, i-am dat peria în mână şi... a vopsit un şopron băiatul. Tata ne mai cinstea cu vin, iar mama aducea câte o gustărică. Noaptea a mers la Slujba bisericeasca, s-a chinuit un pic, dar până la urmă a fost o experienţă ce a meritat efortul. Dimineaţa s-a spălat pe faţă cu ouă şi bani, apoi am stat la masă. Într-un cuvânt „ca la Moldoveni”. Pe cât de mult am împărtăşit cu el pe atât de mult am învăţat lucruri noi. În casa unde trăieşte, la bucătărie are o căldăruşă specială pentru gunoiul organic, pe care o aruncă în grădină. Am fost dogenit de cîteva ori că nu pun unde trebuie cojile de banană. Personal îi credeam alintaţi la mîncare şi haine, s-a dovedit a fi invers. Nu are nici o treabă daca haina e un pic ruptă sau adidaşii murdari. Ştiu să-şi numere banii şi îi cheltuie cu cap. Cel mai tare am rămas impresionat de dragostea pentru animale. A „adoptat” un câine maidanez pe care un alt american l-a găsit pe drum lovit de o maşină şi l-a dus la spital. Un câine care zici că a fost găsit la o gunoişte. Personal când l-am văzut am zis că posibil s-a smintit. Dar de fapt smintit sunt eu şi nu americanul. Câinele a fost sterilizat, vaccinat, i s-a introdus un cip de urmărire şi luni pleacă în Statele Unite. M-a pus pe gânduri. Ce ne încurcă nouă să procedăm la fel? Oare la multitudinea de maşini luxoase şi vile în capitală nu ne putem permite să curăţim oraşul de câini vagabonzi? Mereu dăm vina pe stat, primar, preşedinte, ţară. Plecăm de aici, dar cel mai rău e că nu schimbăm mentalitatea. Alex îţi mulţumesc.
Pastilele zilelor
Parcul Valea Morilor. Un cablu stă atârnat peste trotuar, nu departe se află topoganul copiilor.
Ora 10:00, strada Vadul lui Vodă. Lumina arde ca în plină noapte.Cred că iar primarul e vinovat. Interesant care primar al Capitalei sau al Raionului respectiv ?
Şoseaua Hânceşti. Atenţie la semnul rutier "Trecerea de Pietoni" Nici o şansă pentru şoferi să-l vadă!
Parcul Valea Morilor. Un cablu stă atârnat peste trotuar, nu departe se află topoganul copiilor.
Ora 10:00, strada Vadul lui Vodă. Lumina arde ca în plină noapte.Cred că iar primarul e vinovat. Interesant care primar al Capitalei sau al Raionului respectiv ?
Şoseaua Hânceşti. Atenţie la semnul rutier "Trecerea de Pietoni" Nici o şansă pentru şoferi să-l vadă!
To be...live or not to be...live
Privind ştirile de seară la televizor foarte des mă trezesc în faţa unor dileme. Ultimul exemplu este ştirea dată de PRO TV despre demiterea din funcţie a şefului Departamentului Instituţii Penitenciare Vadim Cojocaru. Anunţul a fost făcut de însăşi Ministrul Justiţiei Oleg Efrem, care a spus că generalul a fost reangajat ilegal, mai exact a fost încălcată procedura de numire la această funcţie. Domnul Ministru mai spune că potrivit legii numirea în funcţie este de competenţa Colegiului Ministerului de Justiţie şi nu al Ministrului. Tot în acea emisiune a fost contactat şi Domnul Alexandru Tănase, care în acea perioadă ocupa funcţia de Ministru de Justiţie pentru a se exspune la acest subiect. Dumnealui ne relatează că „această declaraţie e o prostie, Ministrul este cel care angajează şi nu colegiul. Colegiul este un organ consultativ şi de fapt această acţiune este un pretext pentru promovarea în funcţie a altor persoane” Acum eu, cel ce priveşte ştirea mă întreb. Din moment ce unul este Ministru al Jistiţiei şi altul a fost, presupun că sunt şcoliţi şi fiecare din ei ştie ce vorbeste şi ar putea argumenta cele spuse. Bine, dar eu ce mă fac, cui să-i dau crezare? Din ei doi sau cineva minte sau nu este competent. Şi uite dileme de felul acesta înălneşti în ştirile noastre la tot pasul. Daca la aşa nivel decizional nu este o concordanţă în declaraţii, atunci ce să mai vorbim de medicină, educaţie şi alte domenii. În această ordine de idei fiecare dintre noi ar trebui să devină şi jurist şi medic şi specialist în construcţii şi......
Dacă ai spus HRR spune şi HAM
Situaţia creată la recepţia de la Ambasada Rusiei a trezit nemulţumiri în societatea noastră. Şi nu numai. Moldoveni şi-au făcut treaba, jos pălăria. Au acţionat aşa cum prevede codul diplomatic în cazuri asemănătoare, s-a văzut clar că suntem şi vom fi susţinuţi de UE şi SUA. Din momentu ce diplomaţii acestor ţări au urmat exemplul delegaţiei moldoveneşti, acesta este un mesaj clar şi evident de a cui parte a baricadei cine se află. Următorul pas trebuie să-l facă cei de la conducerea acestei ţări..... Până la moment i-am auzit pe Filat care a constatat că am fost jigniţi şi atât. Dar cum va fi pedepsit cel ce ne-a jignit? Ghimpu a fost direct şi are dreptate: Kuzmin trebuie să plece. Cât vom fi insultaţi şi scuipaţi în faţă? De ce de fiecare dată căutăm scuze pentru greşalele altora? De ce suntem aşa de fricoşi, de ce Vlad Ţepeş nu s-a temut să bată cuile în capul solilor turci care nu au dorit să se descopere în faţa lui, iar nouă ne este frică să spunem V. Kuzmin „persona non grata”.
Situaţia creată la recepţia de la Ambasada Rusiei a trezit nemulţumiri în societatea noastră. Şi nu numai. Moldoveni şi-au făcut treaba, jos pălăria. Au acţionat aşa cum prevede codul diplomatic în cazuri asemănătoare, s-a văzut clar că suntem şi vom fi susţinuţi de UE şi SUA. Din momentu ce diplomaţii acestor ţări au urmat exemplul delegaţiei moldoveneşti, acesta este un mesaj clar şi evident de a cui parte a baricadei cine se află. Următorul pas trebuie să-l facă cei de la conducerea acestei ţări..... Până la moment i-am auzit pe Filat care a constatat că am fost jigniţi şi atât. Dar cum va fi pedepsit cel ce ne-a jignit? Ghimpu a fost direct şi are dreptate: Kuzmin trebuie să plece. Cât vom fi insultaţi şi scuipaţi în faţă? De ce de fiecare dată căutăm scuze pentru greşalele altora? De ce suntem aşa de fricoşi, de ce Vlad Ţepeş nu s-a temut să bată cuile în capul solilor turci care nu au dorit să se descopere în faţa lui, iar nouă ne este frică să spunem V. Kuzmin „persona non grata”.
De unde se trage neamul lui Voronin (Bujeniţa)
Vă propun să aruncaţi o privire, concluziile le face fiecare pentru el. Un adevăr rostit în acest filmuleţ e că: Kain şi Abel au fost şi ei fraţi........................................Isidor Sârbu (n. 1886, satul Corjova, gubernia Herson, Imperiul Rus) a fost un luptător împotriva comunismului.
Biografie:Isidor Sârbu s-a născut în 1886 în satul Corjova, aflat pe atunci în Imperiul Rus.În timpul colectivizarii din URSS a fost considerat un culac şi pe 14 martie 1933 i-au fost confiscate casa, 38 ha şi a fost ţinut la puşcăria dinTiraspol trei luni. A fost prima perioadă de închisoare, unde şi-a petrecut majoritatea timpului în perioada interbelica.Cronologie:§ 1881: se naste Isidor Filipovici Sârbu în satul Corjova; soţia Tatiana Sârbu se naşte în 1880.§ 14 martie 1933: i-au fost confiscate casa, 38 ha şi a fost ţinut la puşcăria din Tiraspol timp de trei luni§ 1933: Isidor Sârbu împreună cu soţia Tatiana Chirilovna Sârbu au fost răsculăciţi şi lăsaţi fără o fărâmă de pâine, împreună cu cei şapte copii pe care îi aveau;§ 20 iulie 1935: i s-a ridicat paşaportul pe motiv că a fost eliberat nelegal;§ 1935: Judecaţi şi exilaţi cu interdicţia de a veni la Corjova;§ 28 decembrie 1935: Secţia raională de miliţie Dubăsari îl reţine pe Sârbul şi îl obligă să părăsească localitatea. A semnat pentru a pleca, dar continua să locuiască în Corjova.§ 14 ianuarie 1936: Judecaţi din nou de „troika" NKVD pentru că au „încălcat regimul de paşapoarte şi pe cel de şedere în zonă cu statut special" (prin zonă cu statut special se înţelegea satul Corjova);§ 29 aprilie 1936: pedeapsa e schimbată prin decizia troicii NKVD a RSSU din 29/IV-1936 la trei ani interdicţie de a locui în regiunile cu statut special ale URSS.§ 26 octombrie 1937, Sârbul I.F. a fost reţinut de către secţia raională de miliţie Dubăsari şi a fost obligat, prin semnătură, să părăsească regiunea cu statut special.§ 20 decembrie 1937: Sârbul Tatianei Chirilovna a fost reţinută a doua oară, fiind obligată, prin semnătură, să părăsească (regiunea cu statut special), dar ea a încălcat regimul de paşapoarte şi continua să locuiască în regiunea cu statut special.§ 26 ianuarie 1938: pentru încălcarea regimului de paşapoarte, Sârbul I.F. a fost arestat de secţia raională de miliţie Dubăsari şi închis la închisarea din Tiraspol. Este condamnat la închisoare pe un termen de doi ani în închisoare cu regim general.§ 1 februarie 1938: Judecaţi şi condamnaţi a patra oară, tot de organele represive comuniste, fiind din nou deportaţi. Sursa: "Wikipedia"
RĂSĂRITA
Un lucru pe care l-am observat plimbându-mă prin parcurile şi ogrăzile din Chişinău este că toţi mănâncă seminţe de floarea soarelui, sau cum se spune în popor “răsărită”. O ronţăim cu ardoare, ne dor buricele de la degete, limba ni se umflă, însă noi continuăm să o mâncăm cu o devotare de invidiat pe care nu o demonstrăm din păcate în alte domenii. Cojile, le aruncăm tot acolo unde şi mâncăm, adică jos. Şi nimănui nu-i pasă, nimeni nu îşi pune întrebarea de ce facem gunoi, dar toţi ne plângem că oraşul este murdar. Unii deştepţi te lasă blocat cu replici de felul : “cojile de răsărită contribuie la îmbunătăţirea solului”. Mediocrii! Nu avem pe cine ne supăra, aşa am deprins de la părinţi şi bunei, şi aşa îi învăţăm pe copii noştri. Fiind puştan priveam uimit femeile de la sat care ieşeau în drum la o vorbă şi mâncau “răsărită”. Încercam să le emit, să bag seminţa în gură şi în acelaşi timp să vorbesc, şi să las cojile să-mi stea lipite de buze până cad singure, dar nu-mi reuşea. Eram uluit cum de ele reuşesc acest lucru, iar eu ba. Nu ştiam că e o artă şi asta, iar experienţa vine cu timpul. Deunăzi am urcat în rutieră şi ce credeţi că văd? Şoferul mănânca răsărită, în timp ce conducea, desigur. Te opreşte poliţistul pe drum şi de la el aduce a “răsărită”. Intri în magazin după cumpărături şi vânzătoarea te întâlneşte cu coji pe buze. O mâncăm când ne odihnim, o mâncăm când discutăm, o mâncăm când lucrăm şi culmea o mâncăm... când mâncăm! A devenit o boală a naţiunii, măcar ia şi schimbă ramura de măslin din ciocul vulturului pe una de floarea soarelui.I-aş sugera viitorului nostru primar (oricine ar fi), să ridice un monument. Mă refer la un monument ce ar reprezenta o seminţă mare de floarea soarelui (rasarită) şi nişte coji împrăştiate la bază. Locul în care să fie amplasat poate fi discutat, dar cu certitudine că trebuie să stea în centrul capitalei, să ne reamintească permanent de boala de care suferă această naţiune – RĂSĂ(RÂIE).
Un lucru pe care l-am observat plimbându-mă prin parcurile şi ogrăzile din Chişinău este că toţi mănâncă seminţe de floarea soarelui, sau cum se spune în popor “răsărită”. O ronţăim cu ardoare, ne dor buricele de la degete, limba ni se umflă, însă noi continuăm să o mâncăm cu o devotare de invidiat pe care nu o demonstrăm din păcate în alte domenii. Cojile, le aruncăm tot acolo unde şi mâncăm, adică jos. Şi nimănui nu-i pasă, nimeni nu îşi pune întrebarea de ce facem gunoi, dar toţi ne plângem că oraşul este murdar. Unii deştepţi te lasă blocat cu replici de felul : “cojile de răsărită contribuie la îmbunătăţirea solului”. Mediocrii! Nu avem pe cine ne supăra, aşa am deprins de la părinţi şi bunei, şi aşa îi învăţăm pe copii noştri. Fiind puştan priveam uimit femeile de la sat care ieşeau în drum la o vorbă şi mâncau “răsărită”. Încercam să le emit, să bag seminţa în gură şi în acelaşi timp să vorbesc, şi să las cojile să-mi stea lipite de buze până cad singure, dar nu-mi reuşea. Eram uluit cum de ele reuşesc acest lucru, iar eu ba. Nu ştiam că e o artă şi asta, iar experienţa vine cu timpul. Deunăzi am urcat în rutieră şi ce credeţi că văd? Şoferul mănânca răsărită, în timp ce conducea, desigur. Te opreşte poliţistul pe drum şi de la el aduce a “răsărită”. Intri în magazin după cumpărături şi vânzătoarea te întâlneşte cu coji pe buze. O mâncăm când ne odihnim, o mâncăm când discutăm, o mâncăm când lucrăm şi culmea o mâncăm... când mâncăm! A devenit o boală a naţiunii, măcar ia şi schimbă ramura de măslin din ciocul vulturului pe una de floarea soarelui.I-aş sugera viitorului nostru primar (oricine ar fi), să ridice un monument. Mă refer la un monument ce ar reprezenta o seminţă mare de floarea soarelui (rasarită) şi nişte coji împrăştiate la bază. Locul în care să fie amplasat poate fi discutat, dar cu certitudine că trebuie să stea în centrul capitalei, să ne reamintească permanent de boala de care suferă această naţiune – RĂSĂ(RÂIE).
Dodon 0-0 Chirtoacă
Cele mai fierbinte teme de discuţie la moment în politica Moldovenească - sunt alegerile locale din 5 iunie 2011. Săptămâna aceasta am urmărit întâlnirea dintre Domnii Dodon şi Chirtoacă la Publika TV. Aşteptând începutul emisiunii credeam că voi asista la o luptă în octagon. A ieşit însă, un „sparing” de antrenament. La general mi-a plăcut, nu au fost ridicoli, cât de cât s-au respectat unul pe altul şi au fost profesionişti. (vă daţi seama dacă venea Ghimpu şi Voronin, la ce asistam). Ceia ce am remarcat este că: - Moderatoarea nu a reişit să-i direcţioneze pe participanţi. Posibil nu are destulă experienţă şi probabil nu era percepută ca o persoană cu autoritate în domeniul dat. - Mult timp s-a irosit pe explicarea motivului de refuz a invitaţiilor la dezbaterile publice. - Analistul politic Domnul Boţan a fost ca de obicei la nivel. Când intervenea Dumnealui, elevii, pe loc se linişteau şi îi dădeau ascultare. Vorbea calm, obiectiv şi la subiect, încercând în acelaş timp să-i facă pe politicieni să înţeleagă ce l-ar interesa pe telespectator. - Domnul Dodon tot o ţinea cu „constructivizmul”, mai mult decât a fost necesar şi aceasta mă pune pe gânduri. Poziţia corpului şi zâmbetul ironic nu ştiu de ce dar îmi amintea de şeful lui -La întrebarea lui Dodon despre angajarea unei companii municipale „Idelitate” pentru reparaţia drumului Alba Iulia, Chirtoacă a inceput să-şi frece nasul. După cartea lui Alan Peez „Limbajul Gesturilor”aceasta înseamnă că persoana nu spune adevărul sau ascunde ceva. - Un plus pentru Chirtoacă a fost că nu a folosit foile ceia ce nu putem spune despre Dodon şi Chortoacă nu a ezitat să accentuieze acest fapt. Cum am spus, la general emisiunea a fost ok, dar din cauza timpului limitat sau a moderatorului, s-a discutat despre tot şi despre nimic în parte. Presupun că adversarii s-au studiat, acum au mers acasa pentru antrenament şi posibil să asistăm şi la alte dezbateri dar deja mult mai interesante.Prognoza personală pentru alegerile de primar: Lupta principală se va da între Dodon şi Chirtoacă. Turul doi este inevitabil. Chirtoacă va câştiga la o distanţă foarte mică.
Cele mai fierbinte teme de discuţie la moment în politica Moldovenească - sunt alegerile locale din 5 iunie 2011. Săptămâna aceasta am urmărit întâlnirea dintre Domnii Dodon şi Chirtoacă la Publika TV. Aşteptând începutul emisiunii credeam că voi asista la o luptă în octagon. A ieşit însă, un „sparing” de antrenament. La general mi-a plăcut, nu au fost ridicoli, cât de cât s-au respectat unul pe altul şi au fost profesionişti. (vă daţi seama dacă venea Ghimpu şi Voronin, la ce asistam). Ceia ce am remarcat este că: - Moderatoarea nu a reişit să-i direcţioneze pe participanţi. Posibil nu are destulă experienţă şi probabil nu era percepută ca o persoană cu autoritate în domeniul dat. - Mult timp s-a irosit pe explicarea motivului de refuz a invitaţiilor la dezbaterile publice. - Analistul politic Domnul Boţan a fost ca de obicei la nivel. Când intervenea Dumnealui, elevii, pe loc se linişteau şi îi dădeau ascultare. Vorbea calm, obiectiv şi la subiect, încercând în acelaş timp să-i facă pe politicieni să înţeleagă ce l-ar interesa pe telespectator. - Domnul Dodon tot o ţinea cu „constructivizmul”, mai mult decât a fost necesar şi aceasta mă pune pe gânduri. Poziţia corpului şi zâmbetul ironic nu ştiu de ce dar îmi amintea de şeful lui -La întrebarea lui Dodon despre angajarea unei companii municipale „Idelitate” pentru reparaţia drumului Alba Iulia, Chirtoacă a inceput să-şi frece nasul. După cartea lui Alan Peez „Limbajul Gesturilor”aceasta înseamnă că persoana nu spune adevărul sau ascunde ceva. - Un plus pentru Chirtoacă a fost că nu a folosit foile ceia ce nu putem spune despre Dodon şi Chortoacă nu a ezitat să accentuieze acest fapt. Cum am spus, la general emisiunea a fost ok, dar din cauza timpului limitat sau a moderatorului, s-a discutat despre tot şi despre nimic în parte. Presupun că adversarii s-au studiat, acum au mers acasa pentru antrenament şi posibil să asistăm şi la alte dezbateri dar deja mult mai interesante.Prognoza personală pentru alegerile de primar: Lupta principală se va da între Dodon şi Chirtoacă. Turul doi este inevitabil. Chirtoacă va câştiga la o distanţă foarte mică.
Întrebare adresată D-lui Dodon pe bloggul personal
Domnule Dodon! Am privit un reportaj despre conferinta de presa pe care aţi ţinut-o in faţa casei Puşkin în scopul salvării monumentelor istorice din capitală şi în special a casei sus menţionate. Nobilă pornire, nu zic, dar V-aţi trezit cam târziu stimabile. Am încercat să găsesc dacă aţi scris pe blogg despre distrugerea caselor istorice şi nu am găsit nimic. Sau să găsesc o replică de condamnare a acţiunilor de demolare a monumentului de pe strada Columna colţ cu B. Bodoni - şi iar nimic.
De ce nu va durut sufletul pentru arhitectura Chişinaului până acum?! Sau durerea a venit pe neaşteptate şi tocmai atunci când candidaţi pentru funcţia de primar? Dacă nu ştiţi(ar fi straniu caci aţi fost 8 ani la putere)dar demolările s-au ţinut lanţ de această capitală odată cu independenţa, şi condamnaţi ar trebui sa fiţi voi, toţi cei care v-aţi perindat la conducere.
Va sugerez să aruncaţi o privire http://orailean.blogspot.com/2011_01_01_archive.html să vedeţi ce sa facut în capitală la capitolul monumente istorice atâta timp cât D-stră aţi fost ocupat cu politicul.
Altă temă pe care doresc să o abordez - defunctul domn Puşkin şi exilul lui la Chişinău. O să fiu scurt. După cum toţi ştiu D-stră vă consideraţi şi sunteţi Moldovean. Deci, ca reprezentant al naţiunii "privilegiate" al acestei ţări, Vă întreb cum apreciaţi poeziile poetului la adresa băştinaşilor atâta timp cât s-a aflat în exil?
"Проклятый город Кишинев!
Тебя бранить язык устанет.
Когда-нибудь на грешный кров
Твоих запачканных домов"
"Sredi neistovîh ţîganok
Ia, kak Orfei sredi vakhanok.
V crugu koketok moldovanok,
Pojalui, Bog sredi bolvanok.
Zato mej grustnîh moldovan
Ne lani v ovraghe livinom.
Vernee, lev mej obezian.
Ia – koni arabskii Alimadan
V smirennom tabune oslinnom."
http://orailean.blogspot.com/2011_03_01_archive.html şi http://orailean.blogspot.com/2011/04/meciul-cu-puskin-continua.html
Nu vă simţiţi jignit şi înjosit de fratele mai mare? Sper să vă scadă din înflăcărare, sau din dorinţa de a atrage cât mai mulţi simpatizanţi sunteţi în stare să vă vindeţi şi sufletul.
Vă mulţumesc, sper să nu fiu cenzurat sau ignorat
p.s. lincul de pe bloggul lui Dodon http://dodon.md/2011/05/apel-la-corectitudine-si-echilibru/
Pastila de râs
Intersecţia Puşkin cu Cogâlniceanu. Domnul cu pricina a parcat exact pe trecerea de pietoni....... Să fiu sincer din cauza lipsei de spaţiu de parcare parchez şi eu maşina suindu-mă pe trotuar. Scopul scuză mijloacele.
Reminiscenţe ale duhului Sovietic. Într-o localitate din sudul ţării. Poate în capitală a ajuns democraţia, la sat oamenii trăiesc aşa cum au trăit şi mai înainte, adică „RĂU”.
Intrând în acest ascensor de pe strada T. Gheorghe mi-a trebuit să urc la etajul cinci. Aşa şi nu am înţeles pe care buton a trebuit să apăs!?!?
Un panou de publicitate. Patronii nici nu s-au încordat sa pună în imagine o sticlă produsă aici la noi în Moldova. Reclamăm vinul Moldovenesc dar tot cu sticla Franţuzească.
În această poză totul este haios. Prima, e că gardul a fost construit pe trotuar. A două, că, cine a făcut trecerea improvizată a făcut-o alăturea. Orăşelul Academic de la Telecentru.
Intersecţia Puşkin cu Cogâlniceanu. Domnul cu pricina a parcat exact pe trecerea de pietoni....... Să fiu sincer din cauza lipsei de spaţiu de parcare parchez şi eu maşina suindu-mă pe trotuar. Scopul scuză mijloacele.
Reminiscenţe ale duhului Sovietic. Într-o localitate din sudul ţării. Poate în capitală a ajuns democraţia, la sat oamenii trăiesc aşa cum au trăit şi mai înainte, adică „RĂU”.
Intrând în acest ascensor de pe strada T. Gheorghe mi-a trebuit să urc la etajul cinci. Aşa şi nu am înţeles pe care buton a trebuit să apăs!?!?
Un panou de publicitate. Patronii nici nu s-au încordat sa pună în imagine o sticlă produsă aici la noi în Moldova. Reclamăm vinul Moldovenesc dar tot cu sticla Franţuzească.
În această poză totul este haios. Prima, e că gardul a fost construit pe trotuar. A două, că, cine a făcut trecerea improvizată a făcut-o alăturea. Orăşelul Academic de la Telecentru.
Noi suntem soluţia
Ştim bine că naţiunea germană este una muncitoare şi disciplinată. Englezii sunt şi ei disciplinaţi, pedanţi şi mai reci. Spaniolii sunt ferbinţi, gălăgioşi şi puşi pe distracţii. Ruşii nebuni, tupeişti şi iubitori de vodkă. Dar cum suntem noi, Moldovenii?
Am fi oare aşa de harnici, buni la inimă şi muncitori cum ne-am considerat din totdeauna? Caracteristicile menţionate poate şi au fost ale noastre, însă acum cred eu, că nu mai sunt. Ne-am schimbat.... Straniu sau nu dar cei ce sunt în stare să schimbe această situaţie suntem tot noi, Moldovenii şi nimeni altul. Plecăm din ţară în căutarea norocului şi a unei vieţi mai bune. Dar ne-am pus întrebarea cine se face vinovat de ceia ce se petrece la noi? Într-o discuţie cu un prieten l-am întrebat:- De ce traim aşa de rău? Proşti, nu suntem! de lucrat, lucrăm! unde pleacă moldovenii sunt apreciaţi! depunem efort, dar parcă suntem blestemaţi.- Problema e în poziţionarea proastă a teritoriului, mi-a răspuns el. Posibil, nu spun nu. Dar cu cât e mai proastă poziţionarea noastră decât a Japoniei, sau a ţărilor Baltice, dar ce spuneţi despre Georgia? Totuşi, problema cred că este în noi, oamenii. În atitudinea noastră faţă de noi înşine, în dorinţa noastră de a schimba situaţia şi în efortul pe care îl depunem. Eu aş spune că poziţionarea ar trebui să o transformăm într-un avantaj. De ce nu am face din Moldova un fel de „Hong Kong” sau un „Switzerland ”al Europei. Cu capacitatea noastră de adaptare, posibilitatea de a vorbi două limbi (cel puţin) de ce nu am fi un „hub” de conectare a Europei cu Rusia, inclusiv cu parte ei Asiatică şi cu restul ţărilor din comunitate. Ce ne împiedică să devenim un centru informaţional sau financiar prin care ar avea loc tranzacţii bancare iar noi am juca rolul de conector? Vă spun ce, oamenii. Cel mai important resurs a unui stat nu este petrolul, gazul şi cărbunele (ruşii îl au cu duiumul), sau aşezarea geografică. Cel mai preţios bun pe care il poate avea statul este OMUL! Atâta timp cât vom ignora acest adevăr, vom rămâne unde suntem
Afacere de doi bani
Săptămâna trecută sa încheiat prima promoţie a ediţiei de carte “Classic Disney” a ziarului “ADEVĂRUL”. La care am participat şi eu, iar în prezent continuui să adun colecţia de 100 de cărţi. Personal, cred că această acţiune este binevenită. În primul rând, se simte lipsa de carte în limba Română, piaţa e abundată de literatura rusă. Daca stau bine şi analizez atunci îmi dau seama că personal am citit mai multe cărţi în limba rusă decât în limba maternă (adică Româna). Un alt indiciu în suportul acestei idei ar fi preţul. O simplă vizită la librărie însoţită cu comparare de preţuri ne indică o diferenţă evidentă. Şi în ultimul rând calitatea cărţilor promoţionale e destul de bună în raport cu costul. Să fim sinceri, nu avem chiar aşa mulţi moldoveni care îşi permit să cumpere aceste cărţi fără a simţi impactul. Sunt sigur că putem găsi păreri în suportul acestei idei şi contra, însă, nu cred că veţi nega faptul că această acţiune se bucură de un succes destul de mare. Să revin, totuşi la gândul cu care am început acest articol. Deci, în fiecare marţi între 07:30 şi 08:00 trec pe la chioşc şi cumpăr cartea promoţională, pentru ca seara, să-mi bucur odrasla. Totul a mers bine până la ultima carte din această colecţie. În dimineaţa ceea am trecut pe la trei chioşcuri, fără nici un rezultat. Dezamăgit, am mers la servici şi mare mi-a fost mirarea când am văzut aceia-şi carte pe sit-ul 999 la preţul de 100 de lei. Şi cum să-i explic copilului că nu i-am adus cadoul din cauza unui excroc ieftin care nu-l ajunge capul de ceva mai mult decât să cumpere o carte şi să o vândă mai scump. Nu am nimic împotriva micului business, chiar sunt pentru, însă suport afacerile care îţi pun mintea în mişcare şi te face să gândeşti. Veţi spune: dar ce fac cei de la pi-aţă, oare nu e una şi aceia? De acord, similitudeni sunt, dar vă rog să mergeţi să vorbiţi cu cei de la piaţă şi veţi vedea oare e chiar aşa de uşor cum pare. Deşi dorinţa de a-mi bucura copilul era foarte mare, am hotărât să nu încurajez astfel de activităţi. Ziarul a promis că va tipări un alt set, pentru a acoperi deficitul, urmează să aştept. Ceea ce îi sfătui şi pe alţIi să facă.
Meciul cu Puskin continuă
O iniţiativă din partea unor cetăţeni ai capitalei:
Primarului General al Municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă Consiliului Municipal Chişinău *** Cerere de reamplasarea la locul iniţial al monumentului lui A. Puşkin *** "PROKLEATÎI GOROD KIŞINEV" (BLESTEMATUL ORAŞ CHIŞINĂU) Pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din centrul Chişinăului (parcul Ştefan cel Mare), în cel mai de cinste loc stă cocoţat bustul lui Alexandr Puşkin, pe postamentul căruia sunt cioplite versurile ce-i aparţin: "Cu lira nordică, dând glas pustietăţii Am poposit aici..." Cuvântul "pustietăţii" ar fi însemnând că atunci, în acea perioadă, când Alexandr Puşkin fusese exilat în Basarabia (1820), moldovenii nu aveau tradiţiile, obiceiurile, folclorul care-l au acum Oare marele poet rus a văzut numai locuri pustii şi n-a putut să-l impresioneze nimic De ce Basarabia, în viziunea lui era un loc pustiu Într-o scrisoare a sa, din 1830, scrisă deja după plecarea lui Puşkin din Basarabia, el îi comunica amicului său din Chişinău N.S.Alexeev: "Aflarea mea în Basarabia nici până în ziua de azi nu mi-a lăsat vreo amprentă cât de cât, nici poetică, nici prozaică". În prefaţa ediţiei complete a lui Alexand Puşkin din 1887, aflăm preocupările şi pasiunile ce le-a avut tânărul surghiunit în Basarabia: "Vinul, jocul de cărţi, turbulenţa după cochetele şi uşuraticele fete moldovence, grecoaice, italience, evreice şi ţigance: confruntările zvăpăiate cu potlogarii, coţcarii... în sfârşit – două dueluri, care s-au terminat cu bine, acestea erau manifestările tânărului şi aprigului surghiunit". Dintr-o altă scrisoare adresată de către Alexandr Puşkin amicului său: "Zdesi u nas moldovanno i toşno, ah Boje moi..." ("Aici la noi e moldovenime şi greaţă, Dumnezeul meu..."!) (vol.7, S-Petersburg, 1903, pag.47) Cum oare puşkiniştii înţeleg cuvântul "moldovanno" (moldovenime) Cuvântul "toşno" (greaţă), însă, nu exprimă nici un dubiu, nu-i aşa Acelaşi "respect" al poetului faţă de noi în "Evghenii Oneghin". În română ar fi aşa: "Eu v-am uitat cu nordu-n ceaţă Stoliţa, dragi concetăţeni Ca să-i trezesc în dimineaţă Pe somnoroşii moldoveni." Apoi mai turnând, ca din gavanos, următoarele strofe: "Sredi neistovîh ţîganok Ia, kak Orfei sredi vakhanok. V crugu koketok moldovanok, Pojalui, Bog sredi bolvanok. Zato mej grustnîh moldovan Ne lani v ovraghe livinom. Vernee, lev mej obezian. Ia – koni arabskii Alimadan V smirennom tabune oslinnom." În limba română: "Printre-ale ţigănimii mutre Eu sunt Orfeu ca printre cutre. Eu printre moldovence proaste Sunt Zeu al vechilor năpaste. Iar printre moldoveni sunt eu Nu căprioară, dar un leu. Mai bine zis, printre maimuţe Sunt leu şi cal de Almadan, Tu al măgarilor tăpşan." Este evident că poetul a avut o atitudine de ostilitate şi plină de aroganţă. Alexandr Puşkin venise la numai 8 ani după cotropirea Basarabiei de către Imperiul Rus. Poziţia lui Alexandr Puşkin – a unui om progresist al Rusiei – faţă de răpirea teriroriului dintre Nistru şi Prut la 1812: "Dunărea trebuie să devină reala frontieră dintre Rusia şi Turcia. De ce Ecaterina nu a realizat acest plan important la începutul revoluţiei franceze, când Europa nu avea timp să acorde atenţie la întăririle noastre militare, iar Turcia extenuată nu putea să ne opună nici o rezistenţă Acest lucru ne-ar fi scutit pe viitor de griji suplimentare." Din cartea "Viaţa lui Puşkin povestită de el şi contemporanii lui" (Moscova, 1987, pag.428): "E o chestie importantă: ce are de făcut Rusia Vom cuceri noi Moldova şi Valahia sub pretextul mijlocitorilor pacifişti, vom trece Dunărea în calitate de aliaţi şi duşmani ai duşmanilor lor" Apoi în viziunea sa Prutul era frontiera dintotdeauna a pământurilor aflate în posesiunea ruşilor: "Peste-al Bugeacului întins Pe unde Prutu-şi face cale, Ocrotind moşii ruseşti natale..." Moldovencele noastre pentru Puşkin erau "moldavskie durî", adică "proastele moldave" (opere complete, 1887, pag.388), iar oraşul Chişinău în viziunea poetului e: "Prokleatîi gorod Kişinev! Tebea braniti iazîk ustanet, Kogda-nibudi na greşnii krov Tvoih zapacikannîh domov Nebesnîi grom, konecino greanet..." În româneşte: "Blestemat oraş Chişinău, Am obosit să-ţi zic de rău. Cândva pe-acoperişul tău, Peste-ale tale case slute Va bubui un tunet greu!" A spus poetul şi... a plecat. A plecat, iar ilustrul nostru clasic Vasile Alecsandri, pe bună dreptate i-a răspuns cu următoarele versuri, recunoştinţă la atitudinea rusului, faţă de poporul nostru: "Fiind mai negru ca ţiganii Ce-ai tot cerşit la noi cu anii, Tu, cel primit cu dor de sus Nici bogdaproste nu ne-ai spus. Cu dar de pâine şi de sare, Cu vin din beciul nostru mare Te-am ospătat. Iar tu în zori Râzând, te-ai scârnăvit în flori. Apoi prin codri de milenii Ai tot umblat de dragul lelii. Ei, vezi atunci Pun mâna-n foc: Tu n-ai fost cal arab, ci PORC! Cine i-a permis să ne ponegrească, să ne insulte în opera sa pe care ruşii an de an o reeditează şi o popularizează nu numai la ei în ţară, ci pe toate meridianele globului Aceste injurii dăinuie în opera sa. Iar noi, puşkinizăm în continuare localităţile din Moldova. În toate oraşele şi orăşelile avem străzi ce-i poartă numele. În satul Dolna – muzeu şi monument. La Chişinău – casă-muzeu şi trei monumente ş.a.m.d. Iar în centrul Aleii clasicilor literaturii române de la Chişinău, aidoma unui feldfebel (fruntaş), ca reprezentantul "fratelui mai mare" stă monumentul lui. Deşi, din istorie este cunoscut că acest monument, a fost înălţat în altă parte din parcul respectiv. Prin anii 60 al secolului trecut, când s-a construit Aleea clasicilor, comuniştii l-au strămutat, ca să simbolizeze "influienţa marii culturi ruse, prin persoana lui A.Puşkin" asupra literaturii ...române. L-au amplasat comuniştii, în perioada sovietică! Monumentul propriu zis (autorul Opekuşin) a fost inaugurat la Chişinău în anul 1887 şi se afla într-un colţ al parcului, mai aproape de veceul public. PRIN ACEASTĂ PETIŢIE CEREM PRIMĂRIEI CHIŞINĂULUI SĂ REAMPLASEZE MONUMENTUL LUI PUŞKIN, CEL PUŢIN ÎN ACEL LOC INIŢIAL! Asta ar fi ceva firesc şi ar însemna un adevăr şi un loc care-l merită un poet din partea unui popor ce se respectă! ÎN CAPUL ALEII CLASICILOR LITERATURII ROMÂNE NU POATE STA ALTCINEVA DECÂT MARELE _MIHAI EMINESCU_, MONUMENTUL CĂRUIA CEREM SĂ FIE AMPLASAT ÎN LOCUL RESPECTIV! * * * * *
Primarului General al Municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă Consiliului Municipal Chişinău *** Cerere de reamplasarea la locul iniţial al monumentului lui A. Puşkin *** "PROKLEATÎI GOROD KIŞINEV" (BLESTEMATUL ORAŞ CHIŞINĂU) Pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din centrul Chişinăului (parcul Ştefan cel Mare), în cel mai de cinste loc stă cocoţat bustul lui Alexandr Puşkin, pe postamentul căruia sunt cioplite versurile ce-i aparţin: "Cu lira nordică, dând glas pustietăţii Am poposit aici..." Cuvântul "pustietăţii" ar fi însemnând că atunci, în acea perioadă, când Alexandr Puşkin fusese exilat în Basarabia (1820), moldovenii nu aveau tradiţiile, obiceiurile, folclorul care-l au acum Oare marele poet rus a văzut numai locuri pustii şi n-a putut să-l impresioneze nimic De ce Basarabia, în viziunea lui era un loc pustiu Într-o scrisoare a sa, din 1830, scrisă deja după plecarea lui Puşkin din Basarabia, el îi comunica amicului său din Chişinău N.S.Alexeev: "Aflarea mea în Basarabia nici până în ziua de azi nu mi-a lăsat vreo amprentă cât de cât, nici poetică, nici prozaică". În prefaţa ediţiei complete a lui Alexand Puşkin din 1887, aflăm preocupările şi pasiunile ce le-a avut tânărul surghiunit în Basarabia: "Vinul, jocul de cărţi, turbulenţa după cochetele şi uşuraticele fete moldovence, grecoaice, italience, evreice şi ţigance: confruntările zvăpăiate cu potlogarii, coţcarii... în sfârşit – două dueluri, care s-au terminat cu bine, acestea erau manifestările tânărului şi aprigului surghiunit". Dintr-o altă scrisoare adresată de către Alexandr Puşkin amicului său: "Zdesi u nas moldovanno i toşno, ah Boje moi..." ("Aici la noi e moldovenime şi greaţă, Dumnezeul meu..."!) (vol.7, S-Petersburg, 1903, pag.47) Cum oare puşkiniştii înţeleg cuvântul "moldovanno" (moldovenime) Cuvântul "toşno" (greaţă), însă, nu exprimă nici un dubiu, nu-i aşa Acelaşi "respect" al poetului faţă de noi în "Evghenii Oneghin". În română ar fi aşa: "Eu v-am uitat cu nordu-n ceaţă Stoliţa, dragi concetăţeni Ca să-i trezesc în dimineaţă Pe somnoroşii moldoveni." Apoi mai turnând, ca din gavanos, următoarele strofe: "Sredi neistovîh ţîganok Ia, kak Orfei sredi vakhanok. V crugu koketok moldovanok, Pojalui, Bog sredi bolvanok. Zato mej grustnîh moldovan Ne lani v ovraghe livinom. Vernee, lev mej obezian. Ia – koni arabskii Alimadan V smirennom tabune oslinnom." În limba română: "Printre-ale ţigănimii mutre Eu sunt Orfeu ca printre cutre. Eu printre moldovence proaste Sunt Zeu al vechilor năpaste. Iar printre moldoveni sunt eu Nu căprioară, dar un leu. Mai bine zis, printre maimuţe Sunt leu şi cal de Almadan, Tu al măgarilor tăpşan." Este evident că poetul a avut o atitudine de ostilitate şi plină de aroganţă. Alexandr Puşkin venise la numai 8 ani după cotropirea Basarabiei de către Imperiul Rus. Poziţia lui Alexandr Puşkin – a unui om progresist al Rusiei – faţă de răpirea teriroriului dintre Nistru şi Prut la 1812: "Dunărea trebuie să devină reala frontieră dintre Rusia şi Turcia. De ce Ecaterina nu a realizat acest plan important la începutul revoluţiei franceze, când Europa nu avea timp să acorde atenţie la întăririle noastre militare, iar Turcia extenuată nu putea să ne opună nici o rezistenţă Acest lucru ne-ar fi scutit pe viitor de griji suplimentare." Din cartea "Viaţa lui Puşkin povestită de el şi contemporanii lui" (Moscova, 1987, pag.428): "E o chestie importantă: ce are de făcut Rusia Vom cuceri noi Moldova şi Valahia sub pretextul mijlocitorilor pacifişti, vom trece Dunărea în calitate de aliaţi şi duşmani ai duşmanilor lor" Apoi în viziunea sa Prutul era frontiera dintotdeauna a pământurilor aflate în posesiunea ruşilor: "Peste-al Bugeacului întins Pe unde Prutu-şi face cale, Ocrotind moşii ruseşti natale..." Moldovencele noastre pentru Puşkin erau "moldavskie durî", adică "proastele moldave" (opere complete, 1887, pag.388), iar oraşul Chişinău în viziunea poetului e: "Prokleatîi gorod Kişinev! Tebea braniti iazîk ustanet, Kogda-nibudi na greşnii krov Tvoih zapacikannîh domov Nebesnîi grom, konecino greanet..." În româneşte: "Blestemat oraş Chişinău, Am obosit să-ţi zic de rău. Cândva pe-acoperişul tău, Peste-ale tale case slute Va bubui un tunet greu!" A spus poetul şi... a plecat. A plecat, iar ilustrul nostru clasic Vasile Alecsandri, pe bună dreptate i-a răspuns cu următoarele versuri, recunoştinţă la atitudinea rusului, faţă de poporul nostru: "Fiind mai negru ca ţiganii Ce-ai tot cerşit la noi cu anii, Tu, cel primit cu dor de sus Nici bogdaproste nu ne-ai spus. Cu dar de pâine şi de sare, Cu vin din beciul nostru mare Te-am ospătat. Iar tu în zori Râzând, te-ai scârnăvit în flori. Apoi prin codri de milenii Ai tot umblat de dragul lelii. Ei, vezi atunci Pun mâna-n foc: Tu n-ai fost cal arab, ci PORC! Cine i-a permis să ne ponegrească, să ne insulte în opera sa pe care ruşii an de an o reeditează şi o popularizează nu numai la ei în ţară, ci pe toate meridianele globului Aceste injurii dăinuie în opera sa. Iar noi, puşkinizăm în continuare localităţile din Moldova. În toate oraşele şi orăşelile avem străzi ce-i poartă numele. În satul Dolna – muzeu şi monument. La Chişinău – casă-muzeu şi trei monumente ş.a.m.d. Iar în centrul Aleii clasicilor literaturii române de la Chişinău, aidoma unui feldfebel (fruntaş), ca reprezentantul "fratelui mai mare" stă monumentul lui. Deşi, din istorie este cunoscut că acest monument, a fost înălţat în altă parte din parcul respectiv. Prin anii 60 al secolului trecut, când s-a construit Aleea clasicilor, comuniştii l-au strămutat, ca să simbolizeze "influienţa marii culturi ruse, prin persoana lui A.Puşkin" asupra literaturii ...române. L-au amplasat comuniştii, în perioada sovietică! Monumentul propriu zis (autorul Opekuşin) a fost inaugurat la Chişinău în anul 1887 şi se afla într-un colţ al parcului, mai aproape de veceul public. PRIN ACEASTĂ PETIŢIE CEREM PRIMĂRIEI CHIŞINĂULUI SĂ REAMPLASEZE MONUMENTUL LUI PUŞKIN, CEL PUŢIN ÎN ACEL LOC INIŢIAL! Asta ar fi ceva firesc şi ar însemna un adevăr şi un loc care-l merită un poet din partea unui popor ce se respectă! ÎN CAPUL ALEII CLASICILOR LITERATURII ROMÂNE NU POATE STA ALTCINEVA DECÂT MARELE _MIHAI EMINESCU_, MONUMENTUL CĂRUIA CEREM SĂ FIE AMPLASAT ÎN LOCUL RESPECTIV! * * * * *
A.Puşkin 0 - 1 V.Alecsandri
Am căutat de mult timp această poezie a renumitului poet. Un coleg de orientare pro rusă mi-a recitat-o (o strofă şi aceia schimonosită) plin de mandrie şi de dispreţ. Nu i-am spus nimic, fiecare are dreptul la opinie.
De un lucru ma bucur, moskalul a primit un răspuns pe cinste. Câtă actualitate în aceste versuri chiar şi după atâta timp scurs.
ИЗ ПИСЬМА К ВИГЕЛЮПроклятый город Кишинев!Тебя бранить язык устанет.Когда-нибудь на грешный кровТвоих запачканных домовНебесный гром, конечно, грянет,И — не найду твоих следов!Падут, погибнут, пламенея,И пестрый дом Варфоломея,И лавки грязные жидов:Так, если верить Моисею,Погиб несчастливый Содом.Но с этим милым городкомЯ Кишинев равнять не смею,Я слишком с библией знакомИ к лести вовсе не привычен.Содом, ты знаешь, был отличенНе только вежливым грехом,Но просвещением, пирами,Гостеприимными домамиИ красотой нестрогих дев!Как жаль, что ранними громамиЕго сразил Еговы гнев!В блистательном разврате света,Хранимый богом человекИ член верховного совета,Провел бы я смиренно векВ Париже ветхого завета!Но в Кишиневе, знаешь сам,Нельзя найти ни милых дам,Ни сводни, ни книгопродавца.Жалею о твоей судьбе!Не знаю, придут ли к тебеПод вечер милых три красавца;Однако ж кое-как, мой друг,Лишь только будет мне досуг,Явлюся я перед тобою;Тебе служить я буду рад —Стихами, прозой, всей душою,Но, Вигель,— пощади мой зад!Iata si replica lui Vasile Alecsandri. Fiind mai negru ca tiganiiCe-ai tot cersit la noi cu anii,Tu, cel primit cu dor de susNici bogdaproste nu ne-ai spus.Cu dar de pâine si de sare,Cu vin din beciul nostru mareTe-am ospatat. Iar tu în zoriRâzând, te-ai scârnavit în flori.Apoi prin codri de mileniiAi tot umblat de dragul lelii.Ei, vezi atunci? Pun mâna-n foc:Tu n-ai fost cal arab, ci PORC!
Curiozităţi lumeşti
Inscripţie pe peretele din veceul complexului "Chateau Vartely" din Orhei. Atenţie la diferenţa de intonaţie între aceste două mesaje!
Ce să faci dacă ia fost lene omului să ducă gunoiul la gunoişte. Cea mai uşoară ieşire din situaţie e să-l arunci pe fereastră..... Poza, din faţa fostului oficiu DHL de pe strada Academiei (Telecentru)
Universitatea de Stat str. A. Mateevici, nu departe de intersecţa cu str. Puşkin. Unii şoferi, mai ingenioşi din cauza ambuteiajului au luat-o pe trotuar. Pe care de altfel la ora 8 dimineaţa mai sunt şi studenţi.....
La această poză chiar nu am ce comenta, decât doar : Ora 08:00 dimineaţa str. Şoseaua Hânceşti , vis a vis de magazinul "Numarul 1" (Telecentru)
Inscripţie pe peretele din veceul complexului "Chateau Vartely" din Orhei. Atenţie la diferenţa de intonaţie între aceste două mesaje!
Ce să faci dacă ia fost lene omului să ducă gunoiul la gunoişte. Cea mai uşoară ieşire din situaţie e să-l arunci pe fereastră..... Poza, din faţa fostului oficiu DHL de pe strada Academiei (Telecentru)
Universitatea de Stat str. A. Mateevici, nu departe de intersecţa cu str. Puşkin. Unii şoferi, mai ingenioşi din cauza ambuteiajului au luat-o pe trotuar. Pe care de altfel la ora 8 dimineaţa mai sunt şi studenţi.....
La această poză chiar nu am ce comenta, decât doar : Ora 08:00 dimineaţa str. Şoseaua Hânceşti , vis a vis de magazinul "Numarul 1" (Telecentru)
Mărţişor
A sosit primăvara. Totul revine la viaţă, timpul se încălzeşte şi zilele devin din ce în ce mai lungi. Mergând pe stradă mă prind că zâmbesc doar din simplul motiv că afară e o zi frumoasa sau că văd nişte vrăbiuţe scăldându-se intr-o băltoacă. Acesta este unul din anotimpurile mele preferate. Şi cum e obiceiul la Moldoveni, am pregătit „Mărţişorul”. Cu o zi înainte, l-am prins la haină, iar pe 1 Martie, am păşit în întâmpinarea Primăverii, vroiam să-i arăt că a fost mult aşteptată, că o iubesc şi sunt nespus de bucuros că în sfârşit a venit. Mă simţeam aidoma unui ghiocel care vesteşte revenirea la viaţă după o iarnă grea. Deplasându-mă la servici, pe jos (aşa fac de obicei) căutam cu privirea să văd dacă întâlnesc în mulţimea de oameni alţi adepţi ai aceleiaş idei. În zădar. Mare mi-a fost mirarea când am constatat că după 35 min (atâta mi-a luat drumul) am numărat doar două persoane care purtau „Mărţişoare”. Posibil a fost prea devreme, însă după ce am vizitat aeroportul şi am numărat doar 9, mi-am zis:- Aloo! Oare nu a sosit primăvara, oare nu avem frumosul obicei de a cadona şi purta mărţişoare de la 1 Martie până la 31, după care le aninăm de copacii din ograda casei? Ce se întâmplă cu noi şi tradiţiile noastre? Când vine vorba de „Halloween” sau „panglica Sf.Gheorghe” (în viziunea mea ea nu reprezintă o comemorare dar o promovare a Rusiei în acestă zonă) le acceptăm cu uşurinţă, Şi dăm cu piciorul în ceia ce ne reprezintă pe noi ca naţiune. Ignorăm nişte tradiţii exclusive pentru arealul Carpato-Danubiano-Pontic (România, Bulgaria, Moldova) care îşi au rădăcinile în epoca Imperiului Roman. Dacă continuăm în acelaş tempou, sărbătoarea o să dispară. Ca urmare, o să ardem momâi de paie, veselindu-ne cu clătite şi vodkă.
Buissness ca la MOLDOVA
Modul în care esti tratat fiind în postura de cumpărător de anumite bunuri sau servicii mă face sa conclud că moldovenii habar nu au cu ce se mănâncă buissnessul. Mă întreb, cum de sunt în stare să supravieţuiască concurenţei de piaţă, prestând servicii de aşa o calitate proastă. Nu mă refer la capacitatea unor indivizi de a iniţia o afacere sau de a o dezvolta. Am în vedere modul în care eşti abordat atunci când te situezi de partea tejghelii unde de obicei stă cumpărătorul. Căutam o firmă la care să comand două mese de cafea, pentru oficiu. Am intrat pe www.999.md şi după vre-o două trei telefoane m-am tocmit cu un designer de mobila să vină. Ulterior, echipa alcătuită din „două persoane, un creion şi o ruletă de măsurat s-au prezentat la oficiu. Măsurările, nu au durat, la final unul din băieţi cu un aier înrezător îmi spune:- Mâine, vă trimit prin e-mail schiţa meselor şi preţul.- Bine, am zis eu mirat şi surprins de profesionalismul lor. Ei bine au trecut patru zile şi nu am mai primit nici un mesaj de la ei....................................... Altă dată îmi trebuia să confecţionez nişte ecusoane. Găsesc o companie, le arăt modelul care doresc să fie replicat şi o întreb pe domnişoară de preţ. Ea îmi spune:- Iată buissness cardul nostru trimiteţi o poză a emblemei, facem calculele şi mâne vă dăm răspunsul.- Ok, am zis eu, luându-mi rămas bun.Ajung la oficiu, încarc poza şi trimit mesajul. A doua zi aştept răspunsul, toată ziua - nimic. Seara o sun şi rămân stupefiat:- Păi trimiteţi mesajul cu poza!- Am trimis-o de aseara! Nu v-am sunat pe parcursul zilei în ideia ca să nu par insistent, le spun eu!- A! bine, căci încă nu am verificat poşta electronică, haideţi că ma uit acum şi va dau răspuns.Nu am mai avut răbdare şi i-am zis:- Bine domnişoară, dar buissnessul nu se face aşa! Vorbiţi una faceţi alta! De ce mi-aţi mai dat buissnes cardul cu contactele dacă măcar nu verificaţi e-mailul? Credeţi că mi-a mai dat un răspuns? Pe naiba, m-a sunat peste trei zile cu anunţul că a făcut calculele, dar i-am tăiat din elan prin răspunsul că comanda deja o facem la altă firmă. Şi-au învăţat ei lecţia”? Puţin probabil, presupun că nu au o strategie de atragere a clienţilor, lucrează în voia soartei, „dacă nu ăsta las că o să vină altul”. Aceasta este realitatea cu care ne confruntăm zilnic, ba mai mult aflându-ne în postura de vânzător procedăm la fel. “Tratează-i pe oameni aşa cum ai vrea ca ei să te trateze”
SĂ NU FIM INDIFERENŢI
Era o zi de vineri, ora douăzeci şi trei seara, prin fereasta apartamentului mult iubit eram martorul unei scene care m-a pus pe gânduri. Am impresia că descriind doar, ceia ce văd prin geam aş putea fi angajat ca reporter la vre-un ziar. Cum spuneam, încercam sa-mi adorm fiica şi la un moment dat aud nişte strigăte afară. Curios cum sunt de fire am intrerupt povestea şi m-am ingit pe fereastră. Erau doi bărbaţi, unul statea jos în glod, beat, altul cu maşina încerca să afle cum il cheamă şi unde trăieşte. Din modul în care încerca şoferul să-l facă să răspundă mi-am dat seama că şi el (şoferul) nu era chiar treaz. După mai multe încercări a dat din mâină s-a suit în maşină şi a intrat în curtea blocului. Persoana de pe trotuar a ramas tot acolo. Încerca să se ridice dar de beat ce era nu ii reuşea nimic. Chiar şi pantofii îi sărise de pe picioare lăsându-l doar în ciorapi. Aşa a stat vre-o jumatate de oră in care eu mă zbăteam în încercarea de a urmări persoana din drum, rugămintea copilului să continuu povestea şi cererea femeii să termin de a ma uita pe geam. Oamenii treceau pe alăturea, se uitau miraţi, însă nu se opreau. Maşinele din mers claxonau şi îşi continuau calea. O indiferenţă totală. Bărbatul, beat, plin de glod, s-a ridicat cu greu şi făcând căţiva paşi cu pantofii în mâină iar a căzut la pământ. Văzând că a fost în stare să se ridice, am continuat să adorm fata, după care din purul interes m-am uitat iar pe fereastră. Ce credeţi? Bărbatul stătea jos întins, părea că doarme, aici răbdarea mi-a crăpat am luat telefonul şi am sunat poliţia. Băieţii au venit repede, chiar mi-au placut cum au acţionat, l-au urcat în maşină aşa de glod cum era şi au plecat(de aia şi sunt aşa de înrăiţi, au de aface cu oameni, care mai decare toată ziua). În fianl stând şi analizând cele întâmplate mă întreb, de ce oare a trebuit să treacă o oră şi ceva pentru ca să fie chemată poliţia, dacă era mai frig……daca nu sunam poliţia…….
LANTUL SLĂBICIUNILOR
Dacă privim societatea noastră ca o alcatuire din mai multe verigi, atunci, ea, poate fi asemănată cu un lanţ. Şi dupa cum inelele sunt prinse una de alta, aşa si noi oamenii depindem intr-o masură mai mare sau mai mică unul de altu. În cazul meu aş incepe de la unul din cel mai mic element, vânzătorul. Rare sunt cazurile când mergi la piaţă şi să nu fii minţit cu 100 sau 200 gr din produsele procurate. Şi cum pe parcursul zilei nu eşti unicul, se adună ceva. Bucuros că şi azi Dumnezeu la blagoslovit cu cumpărători naivi, tărgaşul se suie în maşină şi pleacă seara acasă. Pe drum este oprit de D-l Poliţist, pentru o încălcare sau nu (depinde de la caz la caz). În fine şi el, poliţistul, vrea să se “hrănească”, vânzătorul nu are ce face - îl remunerează. De data aceasta este bucuros, poliţistul şi-ii mulţumeşte acelui-aş Dumnezeu pentru grija purtată. Dar ştiţi cum e serviciu prin forţele de ordine. Stai în frig, ploae, nu mănânci la timp te supra oboseşti, mişcare puţină. Vine timpul, ca poliţistul să meargă la doctor. Măria sa medicul, îl tratează, dar de, pentru o atitudine mai bună şi o grijă mai mare, îi bagă nea poliţaiul vri-o doua miare. Căci aşa e la noi, daca te-a lecuit, tre să vii la urmă cu flori şi ciocolate. Medicul îl ridică şi el în slăvi pe bunul Dumnezeu pentru pacienţi cumsecade. Acum, feciorul doctorului cade într-o belea. Vorba bubului Creangă în povestea “Ivan tirbincă”: fără femei, vodkă şi tabaciok, - rară este distracţia. Părintele, iubindu-şi odrasla, aleargă repede la procuror. Fac ce fac şi cu un support financiar din partea lucrătorului medical “Întrebarea se rezolvă”. Vine şi rândul procurorului: îşi ia sacoşa şi se duce la piaţă........ Exemple din acestea pot aduce o sumedenie, procesul a fost descris din punctual meu de vedere, însă vă daţi bine seama că se manifestă în toate direcţiile, şi fiecare din noi vrând ne vrând participă în acest lanţ al slăbiciunilor. Oare de ce nu înţelegem că ne minţim singuri pe noi.
Dacă privim societatea noastră ca o alcatuire din mai multe verigi, atunci, ea, poate fi asemănată cu un lanţ. Şi dupa cum inelele sunt prinse una de alta, aşa si noi oamenii depindem intr-o masură mai mare sau mai mică unul de altu. În cazul meu aş incepe de la unul din cel mai mic element, vânzătorul. Rare sunt cazurile când mergi la piaţă şi să nu fii minţit cu 100 sau 200 gr din produsele procurate. Şi cum pe parcursul zilei nu eşti unicul, se adună ceva. Bucuros că şi azi Dumnezeu la blagoslovit cu cumpărători naivi, tărgaşul se suie în maşină şi pleacă seara acasă. Pe drum este oprit de D-l Poliţist, pentru o încălcare sau nu (depinde de la caz la caz). În fine şi el, poliţistul, vrea să se “hrănească”, vânzătorul nu are ce face - îl remunerează. De data aceasta este bucuros, poliţistul şi-ii mulţumeşte acelui-aş Dumnezeu pentru grija purtată. Dar ştiţi cum e serviciu prin forţele de ordine. Stai în frig, ploae, nu mănânci la timp te supra oboseşti, mişcare puţină. Vine timpul, ca poliţistul să meargă la doctor. Măria sa medicul, îl tratează, dar de, pentru o atitudine mai bună şi o grijă mai mare, îi bagă nea poliţaiul vri-o doua miare. Căci aşa e la noi, daca te-a lecuit, tre să vii la urmă cu flori şi ciocolate. Medicul îl ridică şi el în slăvi pe bunul Dumnezeu pentru pacienţi cumsecade. Acum, feciorul doctorului cade într-o belea. Vorba bubului Creangă în povestea “Ivan tirbincă”: fără femei, vodkă şi tabaciok, - rară este distracţia. Părintele, iubindu-şi odrasla, aleargă repede la procuror. Fac ce fac şi cu un support financiar din partea lucrătorului medical “Întrebarea se rezolvă”. Vine şi rândul procurorului: îşi ia sacoşa şi se duce la piaţă........ Exemple din acestea pot aduce o sumedenie, procesul a fost descris din punctual meu de vedere, însă vă daţi bine seama că se manifestă în toate direcţiile, şi fiecare din noi vrând ne vrând participă în acest lanţ al slăbiciunilor. Oare de ce nu înţelegem că ne minţim singuri pe noi.
Chişinăule !
Vedere de pe arca in directa strazii A.Puskin. Recentele ştiri ale noului an mi-au trezit o asociere cu filmul “Cine arvoneşte acela plăteşte” şi anume fraza: “DA ŞII ASTA VĂI”.Am fost uimit de două ştiri: lupta dusă între edilul capitalei şi patronii de gherete fast food şi demolarea unei case datate din sec XIX din strada Bănulescu Bodoni. Până în present nu există un mechanism de demolare pe cale legală a gheretelor amplasate illegal pe străzile capitalei. Sunt 200 de gherete amplasate contrar prevederilor legale. Pentru amplasarea ilegală a unei gherete în locurile istorice, agentul economic poate achita o amendă de la 750 de euro până la 1.5 mii euro. Amplasarea ilegală a gheretelor nu au putut fi realizate fără semnătura factorilor de decizie de la preturi, Direcţia Comerţ şi Direcţia Agricultură şi Urbanism a primăriei. La moment în Chişinău sunt amplasate circa 2000 de gherete şi tarabe. (http://www.totul.md/) Şi culmea, pe lângă faptul că sunt nişte încălcări ale legislaţiei, au fost comise pe timp de noapte ! Deci, reparaţia străzilor şi tăierea copacilor nu se poate de făcut noaptea, le facem ziua, când traficul e aglomerat. Da iată pentru demolări de gherete perioada nocturnă se pare a fi cea mai bună. Experienţa de viaţă imi spune, dacă lucrurile se fac prin întuneric, este ceva de ascuns...“DA ŞII ASTA VĂI” Pentru cazul cu monimentele istorice a capitalei lucrurile stau şi mai complicat. În interviul său pentru “Capitala”, Ion Ștefăniță, directorul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor a relatat: “Astfel, au fost demolate 76 de edificii arhitecturale, dintre care 32 în perioada 2006 - 2010. În 2006, alarmaţi de situația din domeniu, un grup de arhitecți de la noi, încadrați într-un proiect european, au făcut o evaluare identică celei făcute de Agenția noastră. Până la 2006 s-au demolat 42 de edificii, pe care le-au fotografiat.” Iar Iurie Colesnic, istoriograf moldovean susţine că începînd cu anii 1990 şi pînă astăzi au fost demolate aproximativ 100 de monumente istorice incluse în registrul monumentelor din Republica Moldova. Tot el ne aminteşte că: ”Centrul istoric al Chişinăului” include 977 de edificii de arhitectură, dintre care 76 au fost demolate în ultimii 15 ani iar 155 de monumente au suferit intervenţii neautorizate de reconstrucţii, care au prejudiciat grav autenticitatea şi integritatea acestora. Nişte cifre cu adevărat strigătoare la cer. Sunt foarte multe monumente din care au rămas doar pozele, http://www.monument.sit.md/
Consilierul minicipal Oleg Cernei într-un comentariu spune: “Problema este ca Primaria Municipiului Chisinau nu are parghiile legale pentru a interveni in asemenea cazuri. Competenta in acest sens o are Inspectia de Stat in Constructie care este subordonata Ministerului Constructiilor si Dezvoltarii Teritoriului. In acest caz trebuie de modificat cadrul legal, pentru ca astfel de actiuni sa fie contracarate dur inclusiv si de autoritatile locale si chiar ar trebui sa putem face uz de codul penal, altfel noi nu ne vom invata minte.” Ma întreb “DA ŞII ASTA VĂI”? Câte monumente o să mai fie distruse? Câte gherete amplasate sau demolate pentru a modifica cadrul legal? De ce nu va pasă Domnilor de la conducerea capitalei? “Vom pleca şi noi cândva din viaţăŞi părinţii sus ne-or întrebaCe mai face casa lor cea dragă,Cine are grijă azi de ea...” (G. Vieru) Iar casa noastră, nu se limitează doar la pereţii apartamentului, are un înţeles mult mai larg, până la urmă însă, fiecare decide pentru dânsul.
Vedere de pe arca in directa strazii A.Puskin. Recentele ştiri ale noului an mi-au trezit o asociere cu filmul “Cine arvoneşte acela plăteşte” şi anume fraza: “DA ŞII ASTA VĂI”.Am fost uimit de două ştiri: lupta dusă între edilul capitalei şi patronii de gherete fast food şi demolarea unei case datate din sec XIX din strada Bănulescu Bodoni. Până în present nu există un mechanism de demolare pe cale legală a gheretelor amplasate illegal pe străzile capitalei. Sunt 200 de gherete amplasate contrar prevederilor legale. Pentru amplasarea ilegală a unei gherete în locurile istorice, agentul economic poate achita o amendă de la 750 de euro până la 1.5 mii euro. Amplasarea ilegală a gheretelor nu au putut fi realizate fără semnătura factorilor de decizie de la preturi, Direcţia Comerţ şi Direcţia Agricultură şi Urbanism a primăriei. La moment în Chişinău sunt amplasate circa 2000 de gherete şi tarabe. (http://www.totul.md/) Şi culmea, pe lângă faptul că sunt nişte încălcări ale legislaţiei, au fost comise pe timp de noapte ! Deci, reparaţia străzilor şi tăierea copacilor nu se poate de făcut noaptea, le facem ziua, când traficul e aglomerat. Da iată pentru demolări de gherete perioada nocturnă se pare a fi cea mai bună. Experienţa de viaţă imi spune, dacă lucrurile se fac prin întuneric, este ceva de ascuns...“DA ŞII ASTA VĂI” Pentru cazul cu monimentele istorice a capitalei lucrurile stau şi mai complicat. În interviul său pentru “Capitala”, Ion Ștefăniță, directorul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor a relatat: “Astfel, au fost demolate 76 de edificii arhitecturale, dintre care 32 în perioada 2006 - 2010. În 2006, alarmaţi de situația din domeniu, un grup de arhitecți de la noi, încadrați într-un proiect european, au făcut o evaluare identică celei făcute de Agenția noastră. Până la 2006 s-au demolat 42 de edificii, pe care le-au fotografiat.” Iar Iurie Colesnic, istoriograf moldovean susţine că începînd cu anii 1990 şi pînă astăzi au fost demolate aproximativ 100 de monumente istorice incluse în registrul monumentelor din Republica Moldova. Tot el ne aminteşte că: ”Centrul istoric al Chişinăului” include 977 de edificii de arhitectură, dintre care 76 au fost demolate în ultimii 15 ani iar 155 de monumente au suferit intervenţii neautorizate de reconstrucţii, care au prejudiciat grav autenticitatea şi integritatea acestora. Nişte cifre cu adevărat strigătoare la cer. Sunt foarte multe monumente din care au rămas doar pozele, http://www.monument.sit.md/
Consilierul minicipal Oleg Cernei într-un comentariu spune: “Problema este ca Primaria Municipiului Chisinau nu are parghiile legale pentru a interveni in asemenea cazuri. Competenta in acest sens o are Inspectia de Stat in Constructie care este subordonata Ministerului Constructiilor si Dezvoltarii Teritoriului. In acest caz trebuie de modificat cadrul legal, pentru ca astfel de actiuni sa fie contracarate dur inclusiv si de autoritatile locale si chiar ar trebui sa putem face uz de codul penal, altfel noi nu ne vom invata minte.” Ma întreb “DA ŞII ASTA VĂI”? Câte monumente o să mai fie distruse? Câte gherete amplasate sau demolate pentru a modifica cadrul legal? De ce nu va pasă Domnilor de la conducerea capitalei? “Vom pleca şi noi cândva din viaţăŞi părinţii sus ne-or întrebaCe mai face casa lor cea dragă,Cine are grijă azi de ea...” (G. Vieru) Iar casa noastră, nu se limitează doar la pereţii apartamentului, are un înţeles mult mai larg, până la urmă însă, fiecare decide pentru dânsul.
Să tragem deci concluzii
Ce părere aveţi ??? Asemănarea cu moldovenii e izbitoare, am în vedere dacă în loc de ''ruskie'' pui ''moldoveni''. М.ЗАДОРНОВ Московский Комсомолец № 25499 от 15 ноября 2010 г.
Если продолжать сравнивать нас с американцами, счет увеличивается не в нашу
пользу
После моего большого очерка в “МК” о том, что сегодня тупые не американцы, а мы,
подражая им в том, в чем подражать не надо, пришло так много писем, что я никак
не могу остановиться. И с ужасом думаю, что если продолжать сравнивать нас с
американцами, то счет увеличивается не в нашу пользу…
Много есть у “тупых” американцев того, чему нам, “не тупым”, можно поучиться.
Солдаты в Америке не строят генералам дачи, не делают голубятни и башенки из
головных частей ракет средней дальности, а заборы — из плит разобранных
аэродромов.
В лесах американских не накурено.
В отличие от американских спецслужб наши узнают о готовящихся терактах из…
выпусков новостей.
В США нет пьяных на улицах. У них на Рождество не встретишь ни одного пьяного
Санта-Клауса.
В Америке не сносят памятники, не переименовывают города, когда меняется власть.
В Нью-Йорке мэр менялся сотни раз, но никому в голову не приходило перенести
статую Свободы.
В Америке молодежь идет в армию, чтобы потом получить льготы при поступлении в
институт. В России поступают в институт, чтобы не попасть в армию.
В Америке, пока женщина не сделала карьеру, она не вступает в брак. У нас
вступают в брак с нужным человеком, чтобы сделать карьеру.
В США можно подать в суд за сексуальные домогательства на работе. Если бы такой
закон ввели у нас, то десятки тысяч женщин сели бы за решетку — за соблазнение
коллег мини-юбками и декольте до пояса.
В Америке почти в каждом дворе есть спортплощадка, у нас в лучшем случае —
грибок в песочнице. Каких спортивных достижений можно ждать от страны, где дети
растут под грибами?
В Америке детей по утрам развозит школьный автобус. У нас детей по утрам
развозит от пива.
В Америке самым страшным ужастиком считается фильм “Крик”. Потому что они не
видели нашего сериала “Школа”.
Не все знают, что аттракцион “американские горки” придумал американец, которому
довелось ездить по русским дорогам. А во многих штатах США этот аттракцион
называют “русские дороги”.
А быт? Разве могут в Америке в общественных местах появиться надписи,
объявления, предупреждения типа: “Осторожнее вынимайте деньги из банкомата — он
бьет током!”, “Входной дверью не хлопать — отключается эскалатор!”, “Осторожнее
открывайте входную дверь, она может на вас упасть!”?
Три дня назад я ехал в поезде из Питера в Карелию. В туалете вагона было
объявление “Осторожно вставайте с унитаза, чтобы не удариться головой о ведро!”.
Вы можете себе представить подобное в американском поезде, чтобы проводница
повесила ведро на водопроводный кран — единственное выдающееся место в туалете?
Американцы с утра друг другу улыбаются. Наши с утра ходят с таким выражением
лица, как будто всю ночь провели у практиканта-стоматолога, который учился на
“тройки”. У нас в стране самая искренняя улыбка — у Крошки-Енота из мультика.
Кажется, у русских атрофированы мышцы, отвечающие за улыбку.
В США с вами на улице может поздороваться незнакомый человек, спросить, как ваши
дела… Попробуйте завтра утром выйти на улицу, подойти к незнакомцу и спросить:
“Как ваши дела?”. И посмотрите, что будет дальше.
Жизненное кредо американцев — Don’t worry. У большинства наших — “Все твари!”.
Наши люди не скупятся на улыбку только в Интернете, обильно вставляя смайлики
между сквернословием на форумах.
Это ж насколько мы стали агрессивными, если у нас в зоопарке на клетке с
обезьянами висит объявление: “Не плевать в шимпанзе!”?
Наконец, американский сервис… Какой же он приветливый! Мой директор Оля зашла в
одном из российских городов в булочную купить свежего хлеба, а хлеб был
вчерашний. Она подошла к продавцу и спросила, почему весь хлеб черствый. Та,
широко (по Карнеги) улыбаясь своей улыбкой-страшилкой, ответила: “А вы сильнее
жмите!”
Если к американскому врачу придет зажиточный пациент, он не найдет у того
радикулит мочки среднего уха, эпистолярное дрожание эпителия гайморовых пазух и
астму мочевого пузыря.
В США есть только один тип полицейских, которым можно предлагать взятку, не
боясь, что тебя арестуют. Это лежачие полицейские.
Простые американцы не думают с утра до вечера, где бы им чего своровать.
Повальное мелкое воровство началось в Америке только в тех районах, где
поселились русские эмигранты.
Один из моих читателей в “ЖЖ” прислал такую историю. У входа в супермаркет
американец оставил свой велосипед, как и положено, приковав переднее колесо
цепью с замком к специальной велосипедной стойке-трубе. Наш в это время за ним
наблюдал. Американец зашел в магазин. Что сделал наш? Он взял свою цепь, свой
замок, приковал к стойке заднее колесо велика американца и спрятался за углом.
Американец вышел, открыл свой замок, снял цепь. Увидел, что заднее колесо
приковано, и подумал, что кто-то по ошибке надел цепь на его велосипед вместо
своего. Пошел в супермаркет искать хозяина цепи. Наш в это время открыл свой
замок, сел на велик — и уехал!
Американцы уважают человека при жизни. Они умеют работать и любят работать. Не
празднуют Новый год 15 дней, потом еще 15 дней Первомай и 5 дней — День
народного единства. Объяснять американцу, что такое Старый Новый год, никому не
советую. Он долго будет мучить вас расспросами. Одному американцу сказали, что
это контрольный Новый год — чтобы точно знать, что он наступил.
Американцы-бизнесмены как-то приехали в Москву 7 мая. Пустой город, ощущение,
что взорвалась нейтронная бомба. Офисы закрыты, ни одна компания не работает.
Только рестораны полны людей. Они ничего не могут понять, спрашивают:
— В чем дело? — Праздник. — Какой? — 7 Мая. — А что это за праздник? — 1 Мая.
Это же нормальным людям никогда не понять! Семь дней прошло, а мы все празднуем.
— Ну так скоро же 9-е, — объясняют.
— И до какого будете праздновать? — До 15-го.
У американцев нет показухи. Там не может произойти нечто подобное тому, как
нашего президента принимали в Омске. На улице, по которой должен был ехать
Медведев, покрасили все дома (естественно, только с фасадов). Причем несколько
домов закрасили полностью, вместе с окнами. Люди встали утром — ничего не видно.
В Америке, если губернатора или мэра снимают с работы, говорят — “отработал”, у
нас — “проворовался”.
Вы можете себе представить, чтобы их президент объявил войну коррупции? Там
коррупционера просто посадят без всякого объявления государственной кампании.
Более того, в Америке — чем больше своровал, тем больше получишь срок. У нас —
чем больше своровал, тем выше ты во власти. Когда в США говорят “тандем”, все понимают, что речь идет о продвинутом
велосипеде, а не о никому не понятных договоренностях двух выпускников одного
учебного заведения.
Если в США у президента падает популярность, никто не начинает трезвонить, что
надо немедленно свергать власть. Президент сам думает, как ему вернуть к себе
уважение. Ему не придет в голову, дабы освежить любовь народа к себе, проехать
на “Линкольне” от Нью-Йорка до Аризоны. А можете себе представить, чтобы
американский президент, чтобы усилить уважение к полиции, предложил
переименовать ее в милицию?
Я думаю, что Америка уже далеко не тупая, хотя бы потому, что именно туда
произошла утечка лучших мозгов из России. А по закону Ломоносова, если где-то
что-то прибавится, то в другом месте непременно должно убавиться. И мы все это
место прекрасно знаем…P.S. А главная разница между нами в том, что мы в России всегда живем с мечтой о
светлом будущем и с воспоминаниями о светлом прошлом. А американцы — просто в
нормальном настоящем.
Ce alegem?
Oamenii mai in varsta simt o nostalgie pentru Uniunea Sovietica. Personal, percep perioada de tranzitie de la communism la democratie ca o continua criza, criza care a inceput odata cu lipsa zaharului,carnatului si altor produse alimentare din magazine. Tin minte perioada de trecere la cupoane, tata veni intr-o zi si cumparase tot felul de fleacuri numai ca sa nu tina banii in casa, auzise ca se vor schimba. Razboiul din Transnistria. Oameni inarmati prin oras. Eu desenam chipuri hidoase la lectia de desen, subsemnandule cu numele liderilor transnistreni si apoi in drum spre casa le lipeam pe gardurile santierelor de constructie (aveam doar13 ani si asa imi exprimam ura fata de ei). Stingerea gazului in Chisinau. Parintii au gasit o plita electrica cu care mama pregatea bucate, cei care nu aveau faceau mancare in curte. O perioada dupa declararea independentei la radiou se intona “Desteaptate Romane”. Moartea Doinei si al lui Ion Aldea Teodorovici. (stirea am auzit-o pe la orele 22:00 pieptanandu-ma la oglinda si ascultad radiotocika). Accidentul in care a fost implicat poetul Dumitru Matcovschii. Trecerea la grafia Latina: un coleg de clasa mi-a dat un ziar in latina pe care taica-sau i la adus de la “Teatrul de Vara” si imi parea ca am in maina o revista din lumea capitalista. Revenirea comunistilor in 1993. Esecul lui Snegur…….. Si multe, multe alte amintiri care miau ramas in memorie inca din copilarie. Nu am descris evenimentele intr-o urmare cronologica, le-am insirat asa cum mi-au venit din memorie. Unele din ele au stat la baza formarii mele ca personalitate si m-au ajutat sa-mi creez valori. Dupa toate acestea de ce sa-mi fie dor ???? Nu vreau sa ma uit inapoi, sunt o persoana care priveste inainte si voi face tot posibilul ca acest “inainte” sa fie mult mai bun decat a fost. Eu deja am ales.
Oamenii mai in varsta simt o nostalgie pentru Uniunea Sovietica. Personal, percep perioada de tranzitie de la communism la democratie ca o continua criza, criza care a inceput odata cu lipsa zaharului,carnatului si altor produse alimentare din magazine. Tin minte perioada de trecere la cupoane, tata veni intr-o zi si cumparase tot felul de fleacuri numai ca sa nu tina banii in casa, auzise ca se vor schimba. Razboiul din Transnistria. Oameni inarmati prin oras. Eu desenam chipuri hidoase la lectia de desen, subsemnandule cu numele liderilor transnistreni si apoi in drum spre casa le lipeam pe gardurile santierelor de constructie (aveam doar13 ani si asa imi exprimam ura fata de ei). Stingerea gazului in Chisinau. Parintii au gasit o plita electrica cu care mama pregatea bucate, cei care nu aveau faceau mancare in curte. O perioada dupa declararea independentei la radiou se intona “Desteaptate Romane”. Moartea Doinei si al lui Ion Aldea Teodorovici. (stirea am auzit-o pe la orele 22:00 pieptanandu-ma la oglinda si ascultad radiotocika). Accidentul in care a fost implicat poetul Dumitru Matcovschii. Trecerea la grafia Latina: un coleg de clasa mi-a dat un ziar in latina pe care taica-sau i la adus de la “Teatrul de Vara” si imi parea ca am in maina o revista din lumea capitalista. Revenirea comunistilor in 1993. Esecul lui Snegur…….. Si multe, multe alte amintiri care miau ramas in memorie inca din copilarie. Nu am descris evenimentele intr-o urmare cronologica, le-am insirat asa cum mi-au venit din memorie. Unele din ele au stat la baza formarii mele ca personalitate si m-au ajutat sa-mi creez valori. Dupa toate acestea de ce sa-mi fie dor ???? Nu vreau sa ma uit inapoi, sunt o persoana care priveste inainte si voi face tot posibilul ca acest “inainte” sa fie mult mai bun decat a fost. Eu deja am ales.
Goonoiul
M-am trezit mai deunazi des de dimineata (7:30), ca un adevarat barbat, m-am frecat la ochi, si combinand intinsul cu scosul chilotului dintre fese, m-am apropiat de fereastra. Maaaare mi-a fost mirarea cand in loc de zapada, pe care o astept sa vina mai demultisor in fata ochilor mi se arunca o …“sacosa cu gunoi”, devorata si imprastiata deja de niste caini vagabonzi care mai continua sa vietuiasca prin apropiere. Prima ce mi-a venit in cap a fost: “Magarii”, (iar daca sa fiu sincer: “P….jii”), apuc repede telefonul si fac o poza, am blog frate sau ce naiba…. Dupa aia, somnoros, inca, am inceput sa ma pregatesc de o noua zi de lucru. La prima vedere se pare a fi un lucru minor, ei si, sacosa cu gunoi… putine ori ne trezim cu sacose sau cu gunoi in plina strada, in ograzi chiar, sau pe scarile din bloc? Nu. Cu peisaje de felul asta ne e deprins ochiul, si nu stiu daca e bine. Oare ne-am atrofiat, oare ne place nou rapanul, oare nu ne consideram gospodari?, sigur ca da, insa marea dilemma e ca fiecare se considera gospodar la el acasa …. Dar de ceia ce se petrece dupa gard il doare drept in fund, in cur. Poate, mai bine decit sa fac poze era mult mai correct sa ies afara, sa adun gunoiul si sa-l arunc acolo unde i se cuvine sa stea unui gunoi, insa, nu am facut-o. Am lasat lucrurile neschimbate si am trecut cu indiferenta, asa, cum obisnuiesc sa treaca oamenii de prin partea locului, sunt si eu gospodar, doar, la mine in casa, cu asata se explica totul, basta. Aceasta descriere pare sa fie una hazlie nu zic, exista un umor in toata treaba, pentru mine insa, e o durere, o durere care ma apasa de fiecare data cand privirea mii atrasa de gunoiul imprastiat si aruncat peste tot. Priviti ce se petrece pe strazile orasului si prin sate, cata mizerie , de parca intreaga Republica nu e altceva decat, o ripa, in care toti arunca gunoiul. Deci, prin urmare, magari si p..ji indiferenti suntem noi….toti….:):):)
Generat în 0.509 secunde.