Un moldovean la Roma

avem nevoie de niste crestini in Moldova…Vitalie Sprînceană

Nu ne prea ajung creștini în Moldova și chiar ar mai fi nevoie de câțiva…De mulți creștini, de fapt.Din cei moderați și îngăduitori care ar ști să împace iubirea față de aproape postulată în Biblie cu iubirea față de semeni ce se conține în bunul simț.Din cei care, în caz că întâlnesc o opinie diferită, un mod de viață ce se deosebește de-al lor, o linie de gândire ce nu se regăsește în mintea lor, vor folosi cuvântul ”frate” ori ”prietene”, nu ”pederast”, ”trepăduș”, ”lichea”. ”lepădătură satanică” (lista completă se găsește aici).Din cei ce știu și înțeleg că respectul față de concetățenii lor cu care trăiesc cot la cot dar care-s grupați în minorități de diferite constituențe și esențe – lingvistice, sexuale, etnice, religioase – nu trebuie să vină la insistențele și sancțiunile Fratelui mai Mare (acum UE și ONU), ci din lucrurile alea bune precum iubirea, îngăduința și înțelegerea pe care Biblia le conține din abundență.Din ăia modești care ar pricepe că și inșii de religie diferită au fost făcuți tot după chipul lui Dumnezeu, și probabil avea El ceva în Mintea-I Supremă când i-a lăsat să trăiască. Poate n-ar fi chiar cuminte și creștinește ca inși muritori și limitați ce suntem noi să îndrăznim a-l corecta și suplini pe Dumnezeu. Doctrinele teodiceii sunt pe loc și nu trebuie reinventate.Creștini ce s-ar dumeri că cea mai redutabilă armă împotriva intoleranței și nerăbdării față de problemele noastre cele mari, multe și diverse nu e tăcerea. Ci vocea și verbalizare. Scrisul, atitudinea. Care i-ar scrie răvașe și scrisori de protest lui Anatolie Cibric și mitropolitului Vladimir, ori chiar patriarhului Kiril în care i-ar ruga să-și tempereze puțin isteria că altfel riscă să rămână singuri ori le-ar explica că creștinismul ortodox nu-i un brand privatizat, ori o ceată de gură-spartă ci adunarea creștinilor, că limbajul Bibliei oferă suficiente căi de aplanare a conflictelor așa încât nevoia de a recurge la limbajul de birjar nu e chiar necesară. Ori apare chiar de-a dreptul inutilă.Creștini ce n-ar fi prinși într-atât de geopolitică, spiritism conspiraționist sau pur și simplu prostie obișnuită încât să se desolidareze, sper că Hristosul lor îi aude, de sărăcimea mondială sub pretext că asta ar fi conspirație a evreilor sau semn al Antihristului.Am avea nevoie de o clasă mijlocie a creștinismului ortodox, una ce ar sta între intoleranții de talia lui Cibric și funcționarii cinici din coridoarele și birourile Mitropoliei.Lipsesc multe voci.Întîi glasurile și poveștile personale ale unor mame ai căror copii au ajuns de cealaltă parte a baricadelor sexuale – gay, lesbiene, transsexuali.Apoi vocile unor mame și tați ai unor copii ce s-au decis, din dragoste, să-și lege viețile de bărbați/femei de consfesiune diferită – musulmani, evrei, catolici, protestanți, induși, atei, în Moldova ori prin Italii, Spanii, Israeluri. Părinți care, bănuiesc și știu, nu și-au lepădat copiii de teama de a nu-l trăda pe preotul din sat.În fine, lipsesc vocile celor 93 % de cretățeni care s-au declarat creștini la un referendum de făcătură. Prea mult se aud glasurile celor care vorbesc în numele lor.Pe fundalul acestei tăceri a creștinității normale și morale, vocile creștinității imorale, aia care aruncă pietre și înjură, sunt mult prea stridente…Nerăbdarea soră cu extremismul a falșilor creștini ce se luptă contra unor islamizări sau pederastizări inventate (ca și cum unii preoți ar mai avea nevoie de propagandă homosexuală pentru a se da patimii) au făcut ca cuvântul ”creștin ortodox” să sune pe plaiurile astea ca o vorbă de ocară.Și mai tragedie că fața publică a Bisericii Ortodoxe din Moldova a nimerit pe mâna unor indivizi inepți alde Anatolie Cibric și Viorel Cibotaru, ambii plini de stupidități – unul se crede moștenitor al lui Ștefan cel Luptător Inventat cu Jidovii, altul cu apariții insipide la TV în care zice, vezi omul învățat, că musulmanii sunt un pericol pentru societățile europeană și a noastră pentru că nu se mai ocupă cu meseriile tradiționale – vitărit și agricultură…De ce n-am reabilita/inventa conceptul de ”participare religioasă” alături de cel de ”participare politică” în jurul căruia se face mult haz și necaz și pentru promovarea căruia vin râuri de bani sub formă de granturi?De ce n-am face ca birocrația creștină cu mitropolitul și patriarhul în frunte să fie cumva responsabilă în fața comunității, atât pentru administrarea celor duhovnicești – iubirea față de Aproape și slujirea lui Dumnezeu, cât și pentru gestionarea celor pământești – transparență în contabilitatea Bisericii și a fondurilor ei?De ce n-am avea dreptul ca niște creștini ce contribuim în multe feluri la bunăstarea bisericii – impozite, taxe, plăți pentru servicii religioase, voluntariat și donații – să avem un cuvânt ceva mai mare la desemnarea preoților ce vor deservi parohiile noastre?De ce am lăsa ca grija față de nevoile spirituale ale noastre și ale copiilor noștri să fie lăsată pe mâinile unor funcționari de la Mitropolie ce vând parohiile la preț de câteva mii de euro ori episcopiile la preț de câteva sute de mii de euro?Compătimesc pe alocuri Guvernul Moldovei. Pentru că e nevoit să adopte de unul singur legile bune, alea care egalează în drepturi și lichidează inegalități sau discriminări istorice. Din păcate Guvernul e singur. Pentru că nu are o societate să-l susțină. Care să facă marșuri ale normalității. Bunăoară.Iar asta îl face susceptibil la șantaj din partea intoleranților cu gură mare.Au aparut deja câteva voci creștine tefere. Din interiorul Bisericii. Ele trebuie susținute.(sursa: http://www.spranceana.com/2011/10/14/avem-nevoie-de-niste-crestini-in-moldova/ )http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

 

Richard Dawkins Am citit „De ce susțin unii istorici că Iisus Hristos nu a existat niciodată?”, de Anton Constantinescu (http://www.curaj.net/?p=64256 ). Da, se poate demasca religia și prin arătarea contradicțiilor existente în cărțile sfinte. Dar nu-ți poți bate joc de acele cărți și de oamenii care le venerează numai de aceea că ele nu corespund anumitor rigori ale cunoașterii moderne. Religiile sunt în primul rând sisteme morale. Pe baza lor au fost create întregi civilizații. Oamenii au găsit în religie o oglindă în care să se privească, o regulă pe care să-și bazeze bunătatea, o armă de luptă contra străinilor invadatori, o modalitate de a fi spirituali și a se ridica de asupra mizeriei cotidiene. Desigur, religia a fost și este și o redutabilă armă de discriminare, de împilare. Dacă însă îți bați joc de credincioși luându-i de proști, ei pur și simplu nu te vor asculta. Pentru că credinciosul nu caută în religie explicații științifice, ci alinarea durerilor, calea dreaptă în viață, comunicare cu semenii. Ateismul științific sovietic era bazat pe știința modernă, dar nu a fost crezut de aceea că era prieten cu totalitarismul și interdicțiile. Ca rezultat, ex-sovieticii sunt astăzi mai credincioși și mai puțin laici decât occidentalii europeni. Religia trebuie combătută, dar cu ajutorul eforturilor întregii societăți, a savanților, a presei, a oamenilor politici și de cultură. În Moldova situația e deplorabilă. În fața bisericii, politicieni ca Lupu, Filat, Voronin, Ghimpu se prostituează în cel mai dezgustător mod. Legea anti-discriminare nu trece. Scriitori ca Druță și Vieru se proclamaseră credincioși. Ziarul „Timpul” are un „colțișor al credinciosului”, care ne tămâiește cu istorii despre zămisliri fară prihană și păcatele contra duhului sfânt. Bravi, însă, băieții de la Curaj. Avem nevoie de edificarea unei morale laice, care să corecteze morala religioasă și să nu se bazeze pe șantajul cu lumea de apoi. Avem nevoie de niște moldoveni ca Voltaire, Bertrand Russell, Richard Dawkins. Trebuie să salvăm miile de copii moldoveni de influența nefastă a drogurilor religioase. Trebuie deci să milităm contra religiei. Dar nu de pe pozițiile materialismului vulgar.http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

de Irena Cara

În ultima săptămână știm cu toții că s-au întâmplat niște chestii: în România au ieșit nişte oameni în stradă. Mai mulţi sau mai puţini.Pentru nişte motive mai mult sau mai puţin întemeiate, mânaţi de nişte mesaje mai mult sau mai puţin adevărate, date de televiziuni mai mult sau mai puţin politicizate, de personaje sau organizaţii mai mult sau mai puţin interesate... mă rog, nu vreau să discut aceste aspecte, ar fi timp pierdut de pomană. "Nu-i surd mai surd decât cel care nu vrea să audă."Pe mine m-a tulburat atmosfera de dictatură care s-a respirat, mai ales pe internet. Nu, n-am stat la taclale cu Băsescu, dictatorul zilelor nostre, căruia i s-au urat de toate, de la puşcărie până la cancer, şi pe care l-au batjocorit în tot felul de imagini de prost gust, că aşa-i stă bine revoluţionarului civilizat. M-am ciocnit doar de susţinătorii noii revoluţii. Căci aşa o cheamă pe chestia aia în care cere fiecare ce-l doare, de la legalizarea marijuanei, până la ajutorul din partea lui Chuk Norris, trecând prin "jos Băsescu", care e obligatoriu, cumpărând înc-o pungă de seminţe.Aşa zişii revoluţionari ai lui 2012 - să fie clar, în '89 existam şi am luat parte la Revoluţie, dar cu staţiile de autobuz nu s-a războit nimeni - se vaietă întruna de dictatură. Dar adevărul este că ei sunt singurii dictatori, dictatorii libertăţii de exprimare.Doamne fereşte să le spui că nu aprobi vandalismul de la Bucureşti, că nu pot ieşi în stradă să protesteze împotriva unei legi pe care n-au avut nici cea mai mică curiozitate s-o răsfoiască - "e făcută de chioru', cum ar putea să fie bună?", să le spui că românii nu sunt buricul pământului, că în toate ţările e recesiune, toţi se luptă cu salarii şi pensii mici, cu preţuri mari, cu taxe reinventate, cu lipsa de locuri de muncă. Dar că în alte ţări oamenii au ieşit în stradă împotriva băncilor, care ne-au adus pe toţi la faliment. În România au avut grijă să le ocolească, nu erau construite cu banii de la bugetul pe care toţi îl vor infinit, ca să aibă cine să le plătească daunele pe care le provoacă, ar fi trebuit să le plătească din buzunarul lor.... La fel cu multinaţionalele consumiste în care-şi face tot românul veacul, în timp ce "moare de foame": McDonalds', pizzerii, cluburi, mall-uri... nu şi-au atins templele de meditaţie nici cu un colţişor de piatră. Au avut ce-au avut cu bordurile şi cu staţiile de autobuz. Şi cu jandarmii, care nu le-au răspuns la pietre şi molotovuri cu... trandafiri, pupici şi-un colind cu leru-i ler.Imediat dictatorii cuvântului sar pe tine: lingău portocaliu (cum poţi fi altceva?!), taci ca nu ştii despre ce vorbeşti, eşti rupt de realitatea românească, nu eşti demn să fii român, se vede că nu munceşti cinstit, eşti jandarm... Şi lista continuă cu idioato, ţăranco, du-te şi caută un pic de p***, cuvântul cheie, cel care poate intra lejer în cartea recordurilor, pentru frecvenţa cu care este folosit, de mic, de mare, de bărbaţi, dar mai ales de femei, unele "de o anumită vârstă", în virtutea căreia pretind ceea ce pentru ele e o necunoscută: Respect. Dar cine e mai educat ca noi, românii? În care limbă mai există expresia "cei 7 ani de-acasă"?!Necunoscută mai e democraţia pentru revoluţionarii ăştia, jur că n-am avut onoarea să întâlnesc vreunul dispus să aibă un dialog, o replică diferită de "taci, fă, toanto" (în cel mai fericit caz), unul care să-mi zică măcar "soro, ai şi tu dreptate, dar am şi eu". Nu, doamne fereşte! În dictatura revoluţionarului este interzis să ai o opinie diferită, este interzis să nu-l vezi (numai) pe Băsescu vinovat, să nu-l vezi că e dictator (chior, hahait, marinar etc), este interzis să întrebi "ok, îl dăm jos. Pe cine punem sus?". Este interzis să le ceri un plan de acţiune, să le ceri să argumenteze cu cuvintele lor, pentru că de frazele prefabricate eşti sătul până-n dinţi, este interzis să iei distanţă de la ce fac ăia pe străzile Bucureştiului. Este interzis să le spui că democraţia se face "cu creionul în mână la urne", că tot vor fi alegeri anul ăsta, nu făcând gherile pe stradă! Ţi se interzice chiar să nu mai vorbeşti de o reţetă culinară, de o bârfă din showbiz, ţi se impune să opreşti rotirea pământului şi lansarea rachetelor pe lună, este interzis să naufragiezi şi să mori înecat: a explodat mămăliga la Bucureşti şi ăsta e singurul lucru lucru care contează! Şi dacă te-ar avea în faţă, ţi-ar da una-n cap fără ezitare! Până zici ca ei! Sau taci, nedemnule!Noi, cei din Italia, care nu avem abonamente la satelitul românesc, sau îl avem, dar mai schimbăm canalul şi pe TeleGiornale, doar pentru că ne interesează ce se întâmplă în jurul nostru şi nu trăim în bule, ca surzii din publicitatea Amplifon, am văzut deja scenele alea. Se petreceau la Roma, acum câteva luni, când indignatos ieşiseră pe stradă ca să protesteze paşnic şi civilizat împotriva băncilor mondiale care ne-au adus pe drumul fără întoarcere. Dar câţiva idioţi mascaţi au trecut capitala prin foc şi pară, distrugând maşinile oamenilor care încă mai plăteau rate la ele, magazinele amărâţior care îşi câştigau existenţa... muncind - oh, da, pe-aici se munceşte, dând foc maşinilor forţelor de ordine, cu tot cu militari înăuntru. Ne-am uitat impotenţi şi scârbiţi noi, s-a uitat la ei lumea întreagă, cu aceeaşi impotenţă şi scârba. Iar acum ar trebui să-i aplaudăm pe ăia de la Bucureşti, din oricare galerie ar veni ei, din aşa zisul... patriotism?! Sau ca să nu fim consideraţi băsişti şi să nu ni se ureze şi nouă cancerul?Încă o întrebare: de ce "căpşunarii" (cuvânt intrat în DEX cu sens peiorativ şi folosit din abundenţă de mass-media din România), care în timpul anului ar trebui să stea în banca lor, să li se ia dreptul de vot - asigurat prin constituţie, sau să li se taxeze votul (Antonescu, nu-i aşa?), să fie cosiderati nişte gunoaie plecate "la produs" în străinătate (la căpşuni sau la trotuar, fără distincţie) şi nişte trădători de neam, de ce, mă întreb, ar trebui să iasă să strige sloganuri pentru susţinerea ălora de-şi trag pietre (din şoselele obşteşti) în ţară? Poate pentru acelaşi motiv pentru care se priveşte către românii din diaspora atunci când mai vine câte o inundaţie şi rămân unii fără case prin Moldova?Niciodată n-a fost şi efectul invers: în Italia a fost cutremur, au fost inundaţii cu multe victime printre români. N-a sosit nici măcar o roabă cu un pachet de biscuiţi din România, din sărăcia "fraţilor români". Că şi diasporenii tot din sărăcia lor au umplut tiruri de fiecare dată, nici ei nu întorc averile cu furcă şi muncesc de le sar capacele, c-aşa e în capitalism. Tot statul italian le-a asigurat sinistraţilor întoarcerea în România, căci de la companiile româneşti n-au avut nici măcar o reducere de preţ, de la statul român doar mărire de taxe consulare... Dar cum vin alegerile sau "loviturile de stat", cum România Politică îşi aduce aminte de românii ei din străinătate, că-s mulţi şi însetaţi să fie băgaţi în seamă. Măi, dar chiar ne-aţi luat de proşti pe toţi?!Întrebarea asta le-o pun şi celor care-şi permit să mă reprezinte, numindu-se "românii din Italia" şi să ceară, şi în numele Meu, guvern tehnic în România. Cum am zis, nu suntem toţi surzii din publicitatea Amplifon (mă scuz cu cei care văd doar reclamele de la berea Cavou. Pardon, am uitat că doar lui Base îi place să tragă la măsea, aşa că mă scuz cu toţi ceilalţi care văd doar emisiunile culturale). Unii chiar ştim pe ce lume trăim. Şi tocmai gustăm din beneficiile guvernului tehnic, că doar şi italienilor li se părea că au un dictator la guvern şi acum nu ştiu cum să-l pună înapoi, c-au ajuns pe mâna bancilor.În treacăt fie spus, guvernul ăla tehnic e numit tocmai de... preşedintele ţării, cine altul?! Reuşiţi să convieţuiţi cu probabilitatea asta? Cunoaşteţi vreun "tehnic" care să vi se pară pur şi nepătat şi neportocaliu, pe care să-l numească chiar el, Băsescu? Sunteţi pregătiţi pentru sacrificiile care vi se vor pretinde sau sunteţi convinşi că vi se va dărui câte-o vilă cu BMW la scară şi cu făbricuţă anexată?! Voi "românii din Italia" care cerurăţi asta în faţa ambasadei... pe ce planetă trăiţi?! Nu mai vorbiţi în numele meu!Protestatari din România, ca să ştiţi, diaspora NU e cu voi. Doar unii români din diaspora, şase (din vreo 60.000) fuseră la Torino - din partidul lu' Elodia - şi-şi aduseră şi pruncii cu ei, ca să nu rămână neimplicaţi politic, doar se ştie, copilul stârneşte mila, când îi pui pe piept o pancartă cu mesaj d-ăla muşcător (şi cam prea des agramat), în timp ce el ar vrea doar să se spârcâie în pamperşi. Dar face număr.Cei care nu vă susţin nu ştiu să ureze cancere în stânga şi-n dreapta, fără număr, fără număr. Indiferent de culoarea care le predomină în dulapuri. Eu am o fustă portocalie, dar pe Băsescu nu vi l-am ales eu. Vi l-aţi ales voi, cu peste 5 milioane de voturi. Cei care v-aţi deranjat să mergeţi la vot, evident!(Sursa: http://www.gazetaromaneasca.com/comentarii/2440-despre-dictatur-revoluie-i-frai-romani.html )http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

Iata un model de subiectivism poetic talentat.Adrian Paunescu. Impozite, biruri si taxeDe ce nu puneţi şi pe râs impozitŞi birul progresiv pe sărăcie?De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?Impozitaţi şi vântul ce adie!Ar fi păcat să ezitaţi în crimaDe-a confisca şi sângele din vine,Continuaţi prăpădul cu ardoareŞi răul ce vă face-atât de bine!Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,Penumbra, deznădejdea şi oftatulŞi unghiile care cresc într-una,Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,Lucraţi neiertător şi echitabil,Impozitaţi şi laptele de mamă.Dar ce fiscalitate este aiaDin care nu se fură-ntreaga pâineAcestui neam ce şi-a luat maidanulDe-a nu trăi în lesă ca un câine?Taxaţi sever şi strângerea de mână!Impozitaţi total telepatia!Luaţi atâtea piei câte vă placeŞi desfiinţaţi prin taxe România!Ce e complicitatea asta bleagăCu sărăntocii şi dezmoşteniţii?Tot au şi ei ceva să dea ca taxă,Treziţi-le revolte şi ambiţii!Voi nu vedeţi că omul mai respiră?Cât amânaţi sentinţa capitală?Loviţi la oase naţia întreagă,Înduioşarea e un fel de boală.Adăugaţi impozite şi taxePe taxe şi impozite, cuminte,Impozitaţi şi lacrima şi ploaia!Taxaţi adânc şi morţii din morminte!Impozite pe floarea dăruită,Impozite pe cald, ca şi pe rece,Impozite pe rouă şi pe lună,Impozite pe notele de 10.Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,Fereastra, uşa, merită accizeCând, cu o poftă tragică, GuvernulÎi dă un nou impuls acestei crize.Impozite şi taxe pe cuvinte,Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,A jupui poporul este nobil,Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere.Hei, Românie, parcă răstignită,Degeaba vrem să te-ntrebăm “Quo vadis?”,Nici să trăim aici, nu-i cu putinţăNici să murim acum nu mai e gratis.La luptă împotriva tuturora,Într-un neomenesc război promiscuu,Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

Proteste în Italia, în România, în Rusia. Proteste în Republica Moldova. Mă rog, protestele și democrația sunt inseparabile. Iar a protesta în ianuarie o mai fi și un mod de a te încălzi, de a uita faptul că vara e încă departe și că iarna nu-i ca vara. Au protestat românii din Italia în fața ambasadei României. Au protestat moldovenii în fața ambasadelor Rusiei din mai multe țări. Moartea unui tânăr moldovean,Vadim Pisari, împușcat la un post de control al pacificatorilor ruși din Transnistria la 1 ianuarie 2012, a stârnit protestele unei demnități rănite, dar absurde. Pentru că incidentul dat putea fi nu numaidecât o provocare a Kremlinului, ci o pură întâmplare, ca și împușcarea peste câteva săptămâni a unui tânăr moldovean la un post de control din România. Și pentru că a protesta contra prezenței rusești în Transnistria, a revendica acel teritoriu pe care moldovenii nu au nicio susținere, nicio fărâmă de înțelegere și solidaritate e ca și cum bulgarii ar revendica Bucureștiul ori turcii Berlinul. O fi din cauza vârstei (care, după cum se știe, te face revoluționar la 20, centrist-moderat la 40 și reacționar la 60 de ani), dar protestele astea nu-mi prea plac. Poate că au dreptate taxiștii romani ori țăranii sicilieni, dar e sigur că nu urmăresc interesul național. Protestele Ligii Nordului mă scârbesc în mod absolut. Protestele românilor contra însărăcirii și în favoarea lui Raed Arafat sunt de înțeles, dar dacă protestatarii ar veni la guvern, oricum nu ar putea evita austeritatea. Protestele moldovenilor sunt și mai absurde. Cu toate că țara, pe fonul crizei mondiale, merge încă bine și a avut în 2011 o creștere estimată la 6,1%, iar pensiile și salariile au crescut, lumea, ca să vezi, e nemulțumită. Duminică, 22 ianuarie, Piața Marii Adunări Naționale din Chișinau a fost invadată de participanții la un miting antiguvernamental, organizat de Partidul Popular Creștin Democrat, un partid politic neparlamentar, naționalist, conservator, reacționar. Jos guvernul! Jos Alianța pentru Integrare Europeană! Și de ce mă rog? Păi, pentru că nu a putut să aleagă președintele țării. A, iată ce ne trebuie nouă mai tare în viața asta, un președinte. Și, când e frig, vom ieși oricum să protestăm. Vom striga, veseli: „Opriți mișcarea plăcilor tectonice!” http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

Naufragiul frumoasei „Costa Concordia” a trezit în Italia un enorm interes. Dar nu spectacolul în sine a suscitat participarea sufletească a italienilor, cu toate că nici spectacolul nu a fost neglijabil: o enormă balenă a mărilor, un oraș plutitor plin de lumini strălucitoare, de restaurante și piscine, populat de mai bine de patru mii de oameni, eșuează în mod lamentabil pe stânci și se răstoarnă pe o coastă. Iar pasagerii, fericiții care crezuseră de a fi cumpărat la doar 340 de euro o distracție de milioane, s-au văzut pe neașteptate în întuneric și cu un colac de salvare la gât. Nu, ceea ce a impresionat la maximum nu a fost tragedia propriu zisă, ci exprimarea ei mediatică. Tragediile, mai mari sau mai mici, au existat și vor exista întotdeauna. Dar cele mai multe din aceste tragedii sunt acoperite de colbul uitării, pentru că nu se găsește un poet care să le cânte. „Concordia” însă a fost, din acest punct de vedere, norocoasă. Pentru că tragedia ei a fost exprimată imediat, concomitent cu desfășurarea evenimentului, într-o operă pe care o cred înzestrată cu o frumusețe epică sublimă. O operă care mă duce cu gândul la Homer și Eschil. Această operă este dialogul telefonic dintre căpitanul „Concordiei” Francesco Schettino și comandantul căpităneriei portului Livorno Gregorio de Falco. Îl voi reda mai jos scris și tradus (după http://lanuovasardegna.gelocal.it/sardegna/2012/01/18/news/livorno-questa-la-trascrizione-integrale-del-dialogo-telefonico-tra-il-comandante-5550810), dar farmecul său e mai ales de natură audio. E vocea lui De Falco care te răpește prin tonul ei decis, prin supărarea greu stăpânită, prin punerea la punct a interlocutorului care se bâlbâie și nu mai știe ce vorbește. Dialogul merită ascultat chiar dacă nu înțelegi italiana. Iată linkul: http://www.youtube.com/watch?v=VtnesXFt1UE . Italia a ascultat acest dialog înregistrat de căpitănerie cu o emoție rară. Așadar, comandantul De Falco îl sună pe căpitanul „Concordiei” Francesco Schettino. Naufragiul deja avusese loc. „Costa Concordia” se apropiase de insula Giglio prea tare și cu o viteză excesivă. Căpitanul nu vrea decât să facă un „inchino”, să salute adică cu sirenele insula și pe un prieten al său. Când observă reciful, face o manevră bruscă la dreapta. Stânca însă îi taie babordul ca un cuțit. Sala mașinilor e inundată, generatoarele de electricitate ies din funcțiune, pe navă se întronează haosul si întunericul. Dar căpitanul ezită să dea semnalul SOS. Pasagerilor li se spune că e doar o defecțiune electrică. Între timp corabia eșuează la țărm, puternic înclinată pe bordul drept, sunt aruncate ancorele. Incidentul avusese loc la 21.45, vineri, 13 ianuarie 2012. Cu aproape o oră după incident, când deja pasagerii chemaseră prin telefoanele mobile ajutoarele de pe țărm, când echipajul începuse evacuarea pasagerilor din proprie inițiativă, iar în jurul „Concordiei” roiau șalupele și elicopterele salvatorilor, abia acum căpitanul Schettino recunoaste că a naufragiat. Comandantul De Falco îl cheamă la telefon pe căpitanul „Concordiei” la 01.46, sâmbătă. Schettino se afla într-o șalupă, împreună cu câțiva ofițeri din echipaj:Alo, sunt De Falco, de la Livorno. Dumneata ești căpitanul?Da, bună seara, comandante De Falco.Spune-mi te rog numele dumitale.Sunt căpitanul Schettino.Schettino? Ascultă-mă, Schettino. Au mai rămas oameni izolați la bord. Mergi cu șalupa la proră, partea dreaptă. Găsești o scară de funii. Dumneata urci pe scara ceea și mergi pe bord. Urci deci la bordul navei și-mi raportezi câte persoane mai sunt acolo. E clar? Te avizez că această convorbire se înregistrează, căpitan Schettino.Uitați, comandante, vreau să vă spun ceva...Vorbește mai tare! Pune mâna în fața microfonului și vorbește mai tare! Clar?Comandante, în acest moment nava e înclinată... Am înțeles. Dar ascultă-mă. Pe scara de la proră vei vedea oameni ce coboară. Ei bine, dumneata scara aia vei parcurge-o în sens invers. Vei urca pe navă și-mi vei spune câte persoane mai sunt la bord! Ai înțeles? Îmi spui dacă sunt copii, femei sau oameni care au nevoie de ajutor medical. Și-mi spui numărul persoanelor din fiecare categorie. E clar?.. Uite ce, Schettino, nu mă mai călca pe nervi. Poate că ți-ai salvat pielea de la înec, dar îți promit că te ia naiba dacă nu urci la bord! Urcă la bord, drace!Comandante, vă rog frumos...Nu, te rog eu frumos pe dumneata să urci la bord. Promite-mi-o.Eu sunt aici, cu ajutoarele, nu mă duc nicăieri, sunt aici.Ce faci, căpitane?Coordonez ajutoarele.Nu ai ce coordona acolo. Urcă pe punte. Vei coordona ajutoarele de pe punte. Dumneata refuzi?Nu, nu refuz.Dumneata refuzi să urci la bord, căpitane?Nu, nu.Atunci să-mi spui din care motiv nu urci? [...] Dumneata ai declarat abandonarea navei, acuma sunt eu cel care comandă. E un ordin. Urcă la bord. Vei găsi acolo un salvator trimis de mine cu elicopterul.Unde se află salvatorul dumneavoastră?Salvatorul meu e la proră. Hai, înainte! Sunt deja cadavre, Schettino.Câte cadavre sunt?Nu știu. Știu de unu. Am auzit că a fost găsit unu. Dar anume dumneata trebuie să știi câte cadavre ai la bord, o Dumnezeule! Dar vă dați seama că aici e întuneric și nu se vede nimic?Și ce, vrei să te duci acasă, Schettino? E întuneric și vrei acasă?.. Deci, ai să te urci la proră pe scară și ai să-mi spui ce e de făcut, câți oameni sunt și de ce au nevoie. Imediat. [...] Căpitanul nu a mai îndeplinit ordinul lui De Falco. A fost arestat și însoțit direct la închisoare. Dar ziceam că dialogul de mai sus este o operă epică. Da, pentru că eroii lui au căpătat măreție de simbol și sunt contrapuși unul altuia într-o perfectă antiteză romantică, cu o deosebită măiestrie artistică. Cât fac numai cuvintele lui Schettino „Dar vă dați seama că aici e întuneric și nu se vede nimic?”! Personajul Schettino e tipul meridionalului arivist, șiret, dominat de pasiuni și vanitate, care pentru italieni s-ar preta de minune și pentru un rol de mafiot. Încalcă reguli și legi pentru a face favoruri prietenilor și spune minciuni pentru a fugi de responsabilități. A făcut o carieră frumoasă, dar nu datorită unor calități nobile, ci cumetrismului și aranjamentelor. Are o familie respectabilă, dar numai în aparență, căci cultivă multe legături extraconjugale. Iar atunci când, din prostie, combină un dezastru și zdrobește de stânci frumoasa sa navă, Schettino se dovedește a fi pur și simplu un laș. Abandonează nava cu pasageri la bord, în loc să-și asume toate responsabilitățile și, eventual, să moară, precum o făcuse căpitanul de pe „Titanic”. Din contra, personajul Gregorio De Falco, comandantul căpităneriei din Livorno, este tipul unui nordic demn, dotat cu un simț milităresc, în sens bun, al datoriei și cu simțul sacrificiului. Oamenii din categoria lui au luptat cu Garibaldi pentru eliberarea și unitatea Italiei, au fost exploratori ca Marco Polo și Umberto Nobile, ori magistrați căzuți în lupta cu mafia, ca Giovanni Falcone și Paolo Borsellino. În viața privată este simplu, modest, soț model și tată iubitor. Acest personaj a trezit un val de pasiune civilă și a redat într-un fel Italiei demnitatea pierdută prin naufragiul „Concordiei” și loviturile crizei economice.

Prototipurile eroilor acestui dialog s-ar putea să fie foarte diferite de personajele care îi reprezintă pe marea scenă mediatică, De Falco poate că are și el slăbiciunile sale, iar Schettino poate că a avut și el o zi proastă în viața lui, nu e ticălosul ce pare. Dar lucrul acesta nu mai are importanță pentru masele populare așezate în fața televizoarelor precum anticii în amfiteatre. Mulțimile l-au ovaționat pe De Falco ca pe un erou, ca pe un model social demn de urmat. Vorbele cu care acesta se adresează lui Schettino, „Vada a bordo, cazzo!”, au devenit cuvinte înaripate. Iar Francesco Schettino a fost huiduit ca un laș și i s-a arătat degetul mare cu vârful în jos. Să vedem dacă prototipurile nu se vor prăbuși sub povara personajelor.http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

O SATIRĂ PREVENTIVĂ CONTRA UNOR POSIBILE EVENIMENTE

Convocat de urgență la începutul lunii ianuarie 2012, Parlamentul Republicii Moldova a luat o serie de hotărâri de importanță majoră, menite să mobilizeze țara la lupta contra crizei mondiale. Cele mai importante din acestea sunt amendamentele făcute la Constituția țării, care fusese criticată de nenumărate ori de oamenii de bună credință pentru caracterul ei excesiv de permisiv. O serie de așa-zise libertăți, care aduceau în țară stricăciunea moravurilor apusene, au fost anulate. Noua Constituție apără specificul național, economia națională și deschide noi perspective de viitor. Dar s-o luăm de la început. Așadar, noua variantă a Constituției spune, chiar din primul său articol, că Republica Moldova este un stat bazat pe băutură, pe producerea și consumarea băuturilor alcoolice, deaceea statul se obligă să ia sub înalta sa ocrotire omul care produce și care consumă băutură. Subparagraful 1 al paragrafului 1 echivalează în drepturi producătorul cu consumatorul, ambii deci având aceleași înlesniri fiscale și bucurându-se de dreptul de a se pensiona cu 10 ani mai devreme decât cetățenii obișnuiți. Imnul național vechi, „Limba Noastră”, a fost anulat fiind înlocuit cu cântecul lui Nicolae Sulac „Turnați vin și dați găluște”. Articolul 2 al noii Constituții moldovenești spune că vinul și vodca sunt declarate prin lege băuturi naționale. Cetățenii sunt obligați să consume nu mai puțin de 100 l de vin și 20 l de vodcă pe an. Este interzis importul oricăror băuturi alcoolice din străinătate. Academia de Științe e îndemnată să demonstreze beneficiile băuturii. Specialiștii prevăd că în felul acesta economia țării va fi puternic stimulată spre creștere. Un alt articol al Constituției declară că Moldova este un stat ortodox. Mitropolitul Moldovei devine în mod automat Președinte al Parlamentului și al Țării. Astfel, criza constituțională care a lăsat Moldova fără Președinte pentru mai bine de doi ani a fost rezolvată cu succes. Religia devine obiect de studiu obligator în toate instituțiile de învățământ, crucifixul și portretul lui Ștefan cel Mare și Sfânt sunt obligatorii în toate sălile de clasă. Celelalte religii, precum și ateismul, sunt interzise pe întreg teritoriul țării. E de remarcat că, atunci când textul noii constituții a fost publicat, în Piața Marii Adunări Naționale au ieșit să-și manifesteze bucuria sute de preoți în sutane negre. Ei au jubilat deschizând o mulțime de sticle de vin și șampanie de Cricova, iar în unele locuri au fost făcute ruguri de cărți ale unor autori ca Bertran Russell, De Sade și chiar Eminescu. Au fost aruncate în flăcări și alte publicații despre relațiile sexuale și educația sexuală a copiilor. Se vorbește în șoaptă că de acum înainte preoții vor avea o greutate deosebită în viața socială, mulți din ei vor primi funcții de conducere importante în nou instituita Poliție a Moravurilor, de pe lângă Ministerul Sănătății Spirituale a Neamului. Încă nu se știe cu precizie de ce se va ocupa acest minister. Dar ziarul „Timpul Ortodoxiei”(fostul „Timpul”) a făcut niște sugestii în acest sens: dacă de exemplu o femeie este măritată, dar nu-și acoperă capul cu o basma decentă; dacă un bărbat trece pe lângă o biserică și nu-și face semnul crucii; dacă o adolescentă iese în public cu o fustă mai scurtă decât centimetrii prevăzuți de lege... atunci de toți aceștia să aibă grijă Poliția Moravurilor și Coloniile de Reeducare. Noua Constituție a Republicii Moldova conține și niște legi deosebit de importante pentru ocrotirea sănătății populației. Astfel, urmând sfaturile unor preaînțelepte fețe bisericești, au fost interzise toate vaccinurile, în locul lor fiind introdusă utilizarea pe scară largă a agheasmei, care va trebui să nu lipsească din niciun ambulator medical, spital, școală și orice instituție de stat. Comentatorii noii Constituții propun de asemenea ca din lista medicamentelor realizate în farmacii să nu lipsească și moarea de varză, un produs natural strămoșesc, deosebit de eficient în combaterea mahmurelii, un fel de „la pillola del giorno dopo” a moldovenilor. În scopul creșterii demografice și urmând dreapta învățătură a sfinților părinți ai bisericii, în Moldova au fost interzise avorturile, realizarea și mai ales utilizarea prezervativelor și a altor mijloace anticoncepționale moralmente stricăcioase. Interzisă chirurgia estetică, mai ales operațiile de augmentare a sânilor. Și desigur, nu putea să lipsească din acest context și interzicerea homosexualității. Cetățenii vor fi obligați să denunțe la organele de drept pe purtătorii acestui viciu urât lui Dumnezeu. Alte articole ale Legii Supreme moldovenești se referă la valuta națională și la mijloacele mass-media. Moneta moldovenească nu se va mai numi leu, ci bou, pentru că boul este un animal domestic strămoșesc, neaoș, spre deosebire de leu, care poate fi văzut doar la grădina zoologică. Toate băncile moldovenești vor fi naționalizate și se vor supune guvernului. Presa însă va rămâne liberă și democratică, atât doar că directorii publicațiilor vor urma să depună un jurământ de credință guvernului și poporului Republicii Moldova și să urmeze întocmai indicațiile de sus. Ultima noutate pe care o aduce Constituția moldovenească este modificarea articolului 13 și se referă la etnia și limba moldovenească. Cu acest articol statul moldovenesc se declară ocrotitor al limbii moldovenești și etniei moldave, care își trag originea de la geți și de la daci, nu de la romani, cum se credea eronat mai înainte. Prin urmare, Republica Moldova va acorda cetățenie moldovenească tuturor locuitorilor planetei Terra, cu condiția să prezinte organelor abilitate un certificat genealogic de puritate a sângelui geto-daco-moldav... Încă nu s-au notat importante reacții interne și internaționale la adoptarea noii Constituții moldovenești. Uniunea Europeană probabil nu are timp, fiind ea însăși ocupată de combaterea crizei economice mondiale. Iar Chișinăul între timp se pregătește să-l întâlnească - cu vin, flori și busuioc - pe premierul guvernului ungar Viktor Orban. În limbajul presei moldovenești, Orban „va descăleca la Chișinău ca legendarul Dragoș Vodă”. Se vorbește despre o vizită epocală și despre semnarea unui tratat de prietenie care va schimba din rădăcini soarta politică a Moldovei.       P.S. Am scris această satiră fantezistă îngrijorat fiind de recenta derivă a democrației din Ungaria. M-am gândit că, dacă democrația poate fi în pericol la Budapesta, în plin centru al Europei civilizate, cu atât mai multe pericole o pasc la Chișinău, unde suflă vânturi reci, totalitare, mult mai puternice.http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

OROAREA DE VIDUL POLITICII

Natura are oroare de vid, zicea Aristotel. Și politica, aș zice eu. Iar demonstrația acestui postulat poate fi găsită cu ușurință în politica moldovenească de la Chișinău. Moldova nu are Președinte de țară din 2009. Fie pentru că această situație a convenit unora, fie pentru că demnitatea politicienilor moldoveni e așa de joasă încât nu i-a stimulat deloc să acționeze energic pentru a pune lucrurile la locul lor, alegerea capului statului a tot fost amânată și amânată. Din cauza nealegerii Președintelui s-au produs alegerile anticipate din noiembrie 2010 și riscă să se producă alte alegeri anticipate în 2012. În această toamnă, când funia constituțională se strânsese la par și parlamentul trebuia să declanșeze procedura alegerii Președintelui, au ieșit încă o dată în evidență hibele mortale ale politicii moldovenești: lipsa oricărui elan teoretic în a prefigura viitorul țării, lipsa de voință în a găsi soluții politice de compromis, lipsa discursului politic propriu-zis, a cuvântărilor politice, a dialogului politic dintre partide. Politica este, în toată lumea civilizată, un spectacol fascinant făcut din monologuri și dialoguri nervoase, publicul spectator este atras de jocul actorilor, îi aplaudă sau îi huiduiește. Actorii politicii de la Chișinău stau mai mult în culise și nu le ajunge curaj decât pentru a ieși în fugă la mijlocul scenei, a spune în grabă 2-3 replici scurte și bâlbâite, pentru ca mai apoi să dispară din nou după cortină. Un spectacol jalnic cu spectatori dezamăgiți. Alegerile Președintelui care trebuiau să aibă loc pe 18 noiembrie nu s-au produs pentru că nu a existat niciun candidat înscris. Situația a produs hilaritate pe mapamond. Televiziunea rusească a râs de moldovenii care nu vor să fie președinți de țară și a propus ajutorul frățesc al poporului rus. Dar iată că, revoltat că actorii nu-și fac datoria și că publicul se plictisește, din mijlocul sălii se ridică și se îndreaptă spre scenă un tip pitoresc. Are pielea neagră ca fundul ceaunului, buze groase, poartă pe cap o stranie pălărie de soldat englez colonial. Ține în mână un braț de gazete. „Vreau să fiu eu Președintele Moldovei!”

Acesta e John Onoje, vânzător de ziare ambulant, emigrant din Sierra-Leone, proaspăt cetățean al Republicii Moldova. Are tupeu, se propune ca Președinte cu toată seriozitatea, se înscrie pe lista candidaților, trece comisia medicală. Apt! Înscris în listă alături de Marian Lupu! Într-adevăr, Onoje, din punct de vedere formal, corespunde exigențelor constituționale, este cetățean al Republicii Moldova și locuiește pe teritoriul țării de mai bine de 11 ani. John și-a abandonat țara din cauza războiului civil care bântuia acolo și, venind în Moldova, spre lauda lui, a însușit limba țării și s-a orientat de minune în – vorba lui Dan Dungaciu – vectorii geopolitici. Omul, intrat cu ușurință și fără trac în rol, pledează pentru rezolvarea grabnică a problemei transnistrene. Pledează cu hotărâre pentru limba română și pentru unirea cu frații români. Limba noastră, zice! Frații noștri, zice! Îngrețoșat de actorii politici care nu știu să-și joace rolul, moldoveanul l-a primit pe John Onoje cu simpatie. Are o față umană, nu importă că este neagră. Este un afro-moldovean, un afro-român, trăiască Obama al moldovenilor! Webul a explodat în glume binevoitoare. Iată-l pe Onoje pe un afiș electoral: O mână caldă pentru Moldova! Iată-l cum trece în revistă garda de onoare, împreună cu Președintele României Traian Băsescu; are pe cap un fes cam mare, iar în mână – un clit de ziare... Nu sunt sigur dacă liderii de la Chișinău realizează ce se întâmplă. Dar se întâmplă că are loc o nemaipomenită bufonadă. Un om al străzii, un emigrant, care da, merită tot respectul și simpatia, dar nu poate nicidecum reprezenta Moldova ca Președinte, face uz cu multă dibăcie de procedurile birocratice și reușește să demaște spectaculos incompetența și iresponsabilitatea clasei politice, lenea și impasibilitatea ei. Sunt sigur că John și-ar fi căutat liniștit de treabă dacă cei trei corifei ai politicii moldovene, Lupu, Ghimpu și Filat, ar fi căutat să mimeze cel puțin un discurs și un dialog politic. Nu, ei nici măcar aceasta nu o fac, ținându-se mai mult de intrigile din culise. Așa că pe scena politică lipsește jocul politic propriu-zis, iar jurnaliștii nu mai știu ce să inventeze pentru a umplea coloanele ziarelor. Au lipsit luări de poziție serioase cu privire la alegerea președintelui, chiar subiectul lui Onoje e evitat de politicieni. Să vedem ce vor avea de zis aceștia cu privire la recentele demonstrații ale comuniștilor, care cer demisia guvernului. În Rusia iese la iveală, cu prilejul alegerilor din Duma de stat de la 4 decembrie, imensul cinism cu care politicienii din partidul „Rusia Unită” al lui Putin își tratează propriul popor. „Novaya Gazeta” publică mărturiile a sute de tineri care au fost corupți de putere pentru ca să voteze pentru „Rusia Unită”. Și aceștia, uniți în grupuri și urcați în autobuse, au votat de 15-20 de ori la diferite secții electorale, dar și-au mărturisit ticăloșia pentru că cei care urmau să-i „remunereze” au întârziat s-o facă! Astăzi Rusia responsabilă, Rusia progresistă protestează contra acestui cinism și samovolnicie prin demonstrații și mitinguri în toată țara. Sunt mai puțin cinici politicienii moldoveni? Mă bucur sincer că John Onoje i-a rușinat și a umplut vidul politicii moldovenești cu figura sa pitorească. Mulțumim, John!http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

Răsfoiam zilele astea cartea scriitorului israelian David Grossman „Con gli occhi del nemico”. Citeam la întâmplare fragmente în care se vorbea despre adâncile rupturi existente în societatea israeliană. Se urăsc reciproc evreii cu palestinezii, cei de dreapta cu cei de stânga, bogații cu săracii, laicii cu religioșii. Iar ura naște violențe, ziduri înalte de beton armat, neîncredere, suspiciune. Și, cu toate victoriile repurtate pe câmpul de luptă, cu toate realizările economice excepționale și democrația pe care a instaurat-o, Israelul nu este încă o națiune adevărată. Așa zicea Grossman în cartea sa. Iar eu mă gândeam între timp la țara mea. Moldova este și ea străbătută de ziduri, bariere, baricade de orice fel. Și este națiune doar dintr-un punct de vedere strict formal. Dar dacă războiul pe care l-a dus poporul evreu are origini foarte vechi, apoi în Moldova conflictele au devenit efervescente doar după prăbușirea Uniunii Sovietice. Pentru că până la acea vreme omul nostru a stat cu capul aplecat ca să nu i-l taie sabia sau a trăit conflictualitatea în forme latente. Nu puteai să urăști alte popoare în URSS, unde prietenia popoarelor era un slogan scris cu litere mari pe toate gardurile. Și, deoarece ura contra capitalismului exploatator era un sentiment cultivat doar de propaganda oficială, pe care puțini o credeau, moldoveanul trăia liniștit, în pace filozofică cu sine și cu lumea. Colectivizat cu forța, a descoperit la un moment dat că viața în colhoz are părțile ei bune. Impus să învețe rusește, a descoperit că i se deschide în față o țară cât o lume și s-a descoperit pe sine însuși mai deștept decât rusul, pentru că știa mai multe limbi decât acesta. Dar a venit perestroika și s-a început un război total. Au căzut în pulberea drumului idolii comunismului; au fost considerați cu toții criminali, iar faptele lor bune negate contra oricăror evidențe. A căzut alfabetul chirilic. Și limba moldovenească. Din frate mai mare rusul a devenit ocupant și imperialist. Unii nu au fost de acord cu această bruscă răsturnare și s-au declarat comuniști. Rusul s-a închis în găoacea lui. Ca rezultat, în 20 de ani de independență, cetățenii Moldovei au învățat bine doar un singur lucru: să urască. Direct, linear, fară excepții și fără nuanțe. Iar ura a creat ziduri despărțitoare. Nu poți să-i respecți pe ruși, că ei sunt Ocupanții. Nu poți, fiind rus, să fii prieten cu moldovenii, pentru că aceștia s-au dat cu fasciștii și naționaliștii români. Noi suntem ortodocși. Europa înseamnă pederastie. Musulmanii să nu fie legalizați. Iată doar câteva din ideile brute și nenuanțate care servesc în Moldova drept ziduri de despărțire între oameni. Recunosc, am o mare slăbiciune pentru cuvântul nuanță. Vreau să respect nuanța. Și îi descalific pe cei care n-o respectă. Cred că pentru pacea socială, democrație, modernitate și progres e nevoie anume de respectarea unor nuanțe. Prin nuanță, prin abaterile de la regula generală, prin înțelegerea celui care e diferit de noi ajungem poate mai curând la pace și omenie. Apropo de omenie. Săptămâna trecută a murit la Chișinău nașul meu Nichita Gorduz. Fusese operat la spitalul de urgență. Se știa că va muri. Dar atunci când soția și când copiii, veniți de prin străinătăți, au cerut să-l vadă și să-și ia adio, au fost refuzați. Nu se poate! De ce nu se poate? Pentru că nu se poate! Există regulament!.. Am rămas profund indignat de faptul că medicul nu a îndrăznit să încalce acel regulament care poate că nici nu este atât de absurd cum pare, dar care de data aceasta merita încălcat cu siguranță. Dar să revenim la nuanțe. Mă revoltă lipsa de nuanțe în ziarele care s-au aflat la început pe creasta valului de eliberare națională și de luptă anticomunistă, „Literatura și Arta”, „Timpul”. Acesta din urmă publică articolele unui oarecare George Damian, jurnalist român, care vede în alb-negru istoria sovietică și scrie despre limba rusă ca despre o armă de distrugere în masă și despre Uniunea Sovietică ca despre un malaxor al morții. Chiar de-ar fi adevărate aceste prezumții, ele nu fac decât să alimenteze focul urii și înstrăinarea oamenilor față de timpul în care au trăit și au iubit. Pe când Moldova, indiferent de soarta sa istorică viitoare, are nevoie de emoții pozitive și unificatoare. Există totuși și jurnaliști care cultivă nuanța cu multă inspirație. Vorbesc de Viorel Mihail de la „Săptămîna”. Viorel Mihail e un scriitor cu acte în regulă. S-a afirmat în perioada sovietică, s-a aflat pe baricadele luptei pentru eliberare națională de la sfârșitul anilor 80, a fost printre creatorii ziarului „Glasul”. În numele culturii și a literaturii române s-a considerat român și a promovat românismul. La un moment dat însă și-a nuanțat atitudinile. Da, vorbim limba română, dar suntem poporul moldovenesc, națiunea moldovenească. Avem soarta noastră istorică, specificul nostru, teritoriul nostru, statalitatea noastră. Fac parte din poporul moldovenesc și rușii, și găgăuzii și toate etniile conlocuitoare. Pornind de pe această platformă de idei, Viorel Mihail a criticat cu duritate naționalismul românesc deșănțat promovat în Basarabia de mai multe publicații, afirmând că acestea s-ar hrăni din banii contribuabilului român. A luat apărarea limbii și culturii ruse, bătându-și joc de personaje alde George Damian, de sub pana cărora ies enormități tip „limba rusă – armă de distrugere în masă”. Și, pe când cei de la „Timpul” l-au criticat pe Vladimir Filat ca pe un posibil dictator, el l-a lăudat ca pe un salvator al patriei. Viorel Mihail e foarte liber în mânuirea limbii, are un stil țărănizant, cultivă zeflemeaua și vorba groasă. Își colorează discursul cu o mulțime de rusisme și cred că deschiderea și vivacitatea limbajului său ar fi apreciată de un specialist al interferențelor lingvistice cum este de exemplu Alex Cohal. Iată ce scrie V. Mihail într-o scrisoare deschisă către ambasadorul României la Chișinău Marius Lazurcă, referindu-se la demonstrațiile unioniste și propaganda pro-românească: „ Scopul lor: menţinerea ţării noastre în zona gri a incertitudinilor, unde gradul de permisibilitate absolută transformă Legile Statului Moldova în Legile junglei şi turme de gorile... patrulează pe străzile Chişinăului, cerînd, nestingherit, schimbarea ordinii constituţionale în ţara noastră. Vă puteţi imagina ca această debandadă penibilă să se producă în Germania sau în Franţa, iar guvernele acestor ţări să nu acţioneze în spiritul prevederilor Articolului 40 (2) al Constituţiei României?! Cum ar proceda România dacă pe teritoriul ei ar activa presă scrisă, posturi de radio şi de televiziune care ar pleda pentru reeditarea Arbitrajului germano-italian din 30 august 1940 de la Viena? Să nu ne ascundem după un fir de păr: ţara dumneavoastră încurajează asemenea mişcări antistatale, le finanţează direct. Pentru atare fapte, orice stat european ar suporta consecinţele amestecului brutal în treburile interne ale altui stat, iar cînd Chişinăul încearcă să vă zică: “Măi fraţilor, asta nu e frăţie, asta e curată hoţie”, cineva de pe Bulevardul Libertăţii (?) îşi asmuţă imediat copoii, zăvozi de pe Bîc, să pornească hămăitul, larma şi flocăitul: “Săriţi! Ajutor! Că de după colţ a năboit un nou val de isterie xenofobă antiromânească la Chişinău.” Cred însă că Viorel Mihail, în nobila sa intenție de a spune adevăruri nuanțate și de a apăra culoarea locală basarabeană, a cam exagerat totuși. Și a ridicat din nuanțele sale și din vorbele sale de duh o altă barieră despărțitoare, de astă dată între români și moldoveni. Zic asta pentru că pe nuanțe, oricât de fermecătoare ar fi acestea, nu te poți baza. Așa mi se vede de aici de la Roma. Românii și moldovenii din Italia se „nuanțează” italienește în doi-trei ani. Basarabenii, odată înglobați în România, ar deveni români într-o săptămână. http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

LA UN PAHAR DE VORBĂ CU O VECHE CUNOȘTINȚĂ Cu vechiul meu coleg de școală m-am întâlnit întâmplător, într-o seară, pe o stradă din Roma. Emigrase din Moldova cu vreo 5 ani în urmă. Fugise de sărăcia la care îl condamna liceul din centrul raional unde lucra ca profesor și, după aventurile care însoțesc orice început, își găsise de lucru la un supermarchet din Milano. La Roma venise cu niște treburi. L-am invitat la mine acasă. Câtă vreme soția pregătea cina la bucătărie, noi ne-am așezat pe divan, în salon. Am evocat trecutul, am răsfirat amintirile. Pe vremea perestroikăi mergeam împreună la adunările cenaclului „Mateevici” la Chișinău, la mitingurile pentru alfabetul latin și limba de stat. Am fost eu cel care i-a dat să citească „Arhipelagul Gulag” de Soljenițîn. Eram amândoi pe aceeași lungime de undă. Ne împăcam de minune. Dar, după cinci minute de discuție, am făcut descoperirea că reușesc cu greu să fiu de acord cu vechiul meu prieten. Era cândva unionist, ca și mine. Vroia și acum Unirea. Vedea Unirea ca o izbăvire de politicianismul murdar de la Chișinău, ca o răzbunare cerească contra rușilor ocupanți, ca un punct la finele unei propoziții enunțiative. Răsărea din vorbele lui un dispreț magistral față de ticăloșii care au diluat sângele neamului românesc al Basarabiei cu impurități slave, găgăuze, evreiești. Îi ura pe străini cu o ură sfântă și nu fusese de trei ani la Chișinău pentru că nu suporta să audă vorba rusească de acolo. Stai oleacă, i-am zis. E drept, unirea ar fi o treabă foarte bună, dar nu o poți realiza trecând peste voința poporului. Și apoi, nu crezi că mai înainte de a ne uni trebuie să ne aducem țara în ordine, să-i facem de exemplu pe rusofoni să ne cunoască bine limba, să ne dumirim ce facem cu Transnistria, să eradicăm corupția... Nu, nu credea. Nu credea că moldovenii sunt în stare de ceva, nu credea că rușii ar putea să devină „gente per bene”, nu credea că ne vom elibera vreodată de blestematele nostalgii comuniste. „Salvarea este numai în reunirea cu Patria-mamă!” Da, anume așa a zis. Cu Patria-mamă. Și nu am fost de acord. Pentru că toate nuanțele realității basarabene știute de mine erau sterse fără urmă de duritatea acestui slogan monocolor. De la Unire am trecut la comunism. Colegul meu era un dușman neîmpăcat al comuniștilor. Ca și în tinerețe. Atât că se pusese la curent cu satanismul și îi făcea pe comuniști sataniști. De ce a distrus Stalin bisericile? E clar de ce, pentru că era satanist! Comuniștii italieni îl enervau la maximum. „Au băgat rușii în ei milioane de ruble, rublele noastre, ale sovieticilor. Au susținut stalinismul. Iar acum o fac pe reformiștii.” Dar tu, zic, ai citit ce scriu acești comuniști în ziarele lor, i-ai ascultat pe Bersani, pe Concita de Gregorio, pe Nichi Vendola? „Vendola? Cine, gay-ul cela cu cercel în ureche? Nici nu am de gând să-l ascult!” Ei bine, nu vrei să-l asculți pe Vendola, dar cunoști ce zice stânga românească? Citești ce se scrie pe site-ul CriticAtac? Îți dai seama că, indiferent dacă Marx a avut ori ba dreptate, tu, prin poziția ta socială de om cu venituri modeste, trebuie să apelezi la partidele de stânga ca să-ți apere interesele? Uite, nici eu nu cred că Marx trebuie reînviat, dar îi citesc cu interes pe criticii capitalismului. Spun uneori lucruri extraordinar de adevărate, de exemplu ideea că este în firea capitalului să ațâțe în permanență consumurile și producția, pentru a avea tot mai multe profituri, ceea ce duce la distrugerea planetei. E adevărat, Marx era depășit încă în secolul 19. Susținuse că exploatarea va fi din ce în ce mai dură, că se vor înrăutăți în mod progresiv condițiile de viață ale proletariatului. Din contra, salariile au crescut constant, chiar pe timpul vieții lui Marx. Iar lupta proletariatului organizat pentru drepturi a dus la crearea statelor sociale, a welfare-ului. Muncitorii au început a beneficia de pensii, concedii plătite, asistență medicală gratuită și drepturi democratice tot mai largi. Iar capitaliștii au observat stupefiați că, cu cât trăiesc mai bine muncitorii și slujbașii, cu atât și profiturile lor devin mai mari, pentru că marfa produsă se cumpără mai bine și banul circulă mai repede. Dar îți dai seama cât de important pentru bunăstarea muncitorului din vest a fost și primul stat al muncitorilor și țăranilor? Capitaliștii s-au temut de Uniunea Sovietică, de exemplul ei contagios, de aceea le-au cedat muncitorilor mai multe drepturi. Pe care acuma și le cam iau înapoi... „A, zise fostul meu coleg, și acuma vrei să mă convingi să mă dau cu comuniștii, să ocup Wall Street-ul? Eu cu antihriștii iștia nu vreau să am nici în clin nici în mânecă! Am cunoscut odată un comunist italian, era absolut necredincios, îl critica pe Papa și pe toți popii...” Păi, am zis, și eu sunt ateu. Colegul meu a rămas cu gura căscată. Nu-și amintea de mine ca de unul care aruncă cu barda în dumnezeu... Din fericire, soția mea ne-a invitat la masă. În fața cârnăciorilor proaspăt scoși din cuptor și a paharelor cu vin roșu, discuția a devenit mai blândă. Am zis că da, sunt eu ateu, dar am un mare respect pentru Hristos, și că mă emoționează mult Tatăl Nostru. Și colegului meu i-a plăcut ce am zis. La rândul lui, el a lăudat mult bucătăria italiană, dar a spus că-i compătimește mult pe italieni că nu știu ce înseamnă să mănânci slănină și să muști cu poftă dintr-un cățel de usturoi. Am fost absolut de acord. După al doilea pahar de vin i-am acordat un credit total de încredere lui Mario Monti, cu condiția să facă numaidecât „la patrimoniale” și să ne dea cât mai repede cetățenia italiană. Am mai turnat în pahare, și când eram aproape că ajunși „alla frutta”, am hotărât că, dacă nenorociții care ne conduc țara nu-și vor lua de seamă și nu vor alege până la Crăciun Președintele țării, noi îi boicotăm! Noi nu votăm! Noi nu mergem la anticipate și gata! Să știe ei!.. Când ne-am despărțit, aproape că redevenisem prieteni. Doar niște nuanțe ne mai deosebeau.http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

ÎNCOTRO MĂRȘĂLUIEȘTE RUSIA? Confruntându-se cu o puternică criză demografică, care o face să piardă anual circa un milion de persoane active, Rusia este o țară care are o stringentă nevoie de imigranți. Și imigranții nu întârzie să apară. Vin mai ales din fostele republici unionale ale Uniunii Sovietice. Vin din Republica Moldova. La Moscova și în suburbiile sale se estimează că ar lucra circa 150.000 de moldoveni. Merg la muncă, mai ales munci sezoniere, în Rusia circa 300.000 de moldoveni. Sunt discriminați, maltratați de poliție, dar merg oricum, pentru că nu au nevoie de vize, iar o viză pentru Europa îl costă pe un moldovean mai mult de 3000 de euro. Care e atmosfera în care trăiesc imigranții în Rusia, cum îi privește societatea, ce îi așteaptă în viitor? Și care sunt în genere perspectivele Rusiei, căci de acestea depinde în mare măsură și soarta imigranților? Încercând să răspund la aceste întrebări, am deschis edițiile on-line ale principalelor ziare rusești. Și noutatea cea mai importantă pe care acestea o dau în acest început de noiembrie este aceea despre „Russkii Marș”. Marșul Rusesc e o manifestare anuală, ajunsă deja la a șasea ediție, a forțelor naționaliste și de extremă dreaptă din Rusia. Se produce mai ales la Moscova, dar și în multe alte orașe. Iată principalele lozinci ale demonstrației de anul acesta: „Să nu mai hrănim Caucazul!”, „Imigrantule, acasă!”, „Moscova nu este un aul!”(aul - sat în Asia), „Rusia – pentru ruși!”, „Jos Corupția! Trăiască Revoluția!”, „Nu – islamizării!”, „Rusul e rapid!”, „Rusul e puternic”, „Rușii aleg sportul!”. Urmăriți îndeaproape de forțe masive de poliție, cu tunurile de apă ațintite asupra lor, demonstranții au mărșăluit prin cartierul moscovit Liublino. Unii purtau prapuri ortodoxe, arătându-și credința strămoșească, alții duceau drapelele alb-galben-negre ale fostului imperiu țarist, grupuri de sportivi făceau flotări în pumni ca să dovedească că rușii nu sunt un popor de bețivi, ci un popor voinic și demn. Mărșăluiau fete în costume populare și cântăreți la balalaică, exaltând adeziunea la valorile trecutului. Dar și tineri fasciști care, disprețuind memoria milioanelor de compatrioți căzuți în lupta cu fascismul, își aruncau mainile în sus strigand „sieg heil!”... E greu să înțelegi aceste lozinci fără a te pune la curent cu istoria și realitățile rusești. Demonstrația aceasta dovedește că în societatea rusească există o nemulțumire latentă care încearcă să iasă la suprafață și să-și găsească o exprimare. Prăbușirea regimului totalitar sovietic nu a însemnat pentru Rusia democrație și prosperitate. Democrația de la suprafață ascunde un regim corupt, afaceri mafiote, jurnaliști împușcați și o prăpastie foarte adâncă dintre săraci și bogați. Fuga a sute de mii de ruși din fostele republici unionale zguduite de conflicte interetnice a provocat puternice sentimente de frustrare. La fel războiul sângeros din Cecenia, soldat cu crearea la Grozny a regimului dictatorial al lui Kadyrov, susținut pe banii contribuabilului rus. Au fost foarte frustrante atentatele teroriste din chiar inima Moscovei. E frustrant să știi că economia nu prea merge și că Rusia continuă să trăiască pe baza resurselor naturale vândute în străinătate. E frustrant să vezi oameni beți pe stradă. În această gravă situație e nevoie să iei măsuri. Să-ți faci cumva curaj, să exaltezi trecutul imperial, gloriile sportive, arta rusească. Și mai e nevoie de un vinovat. Iar imigrantul e un vinovat ideal. Criminalitatea – e din cauza blestemaților de caucazieni! Șomajul – ne fură locurile de muncă moldovenii! Chiar și lipsa înzestrării tehnice a unei întreprinderi poate fi pusă în cârcă imigranților, pentru că e mai rentabil să pui la lucru 10 tadjici cu lopețile decât un buldozer! Vă imaginați deci ce înseamnă pentru un imigrant să respire în această atmosferă otrăvită și cât de deosebită este situația celor care emigrează în Rusia de a celor care emigrează în Europa occidentală. Și totuși. Nu se poate de spus că participanții Marșului Rusesc ar reprezenta fața adevărată a poporului rus. Sunt o minoritate, tot așa după cum se poate spune că sunt o minoritate nesemnificativă dezechilibrații care și-au făcut de cap pe 15 octombrie la Roma. Că rușii nu au rafinatețea occidentalilor e adevărat, dar au bunătatea, mărinimia lor, care nu sunt deloc neglijabile. Și apoi au o intelectualitate de tot respectul. Nu am găsit în ziarele și revistele importante rusești nici o părere favorabilă marșului. Toți comentatorii scot în evidență caracterul foarte pestriț al demonstranților, care, e adevărat, manifestă mult naționalism absurd, dar critică totodată și partidul de la putere, Rusia Unită, partidul lui Putin, poreclit de unii Partidul Hoților și Golanilor. Unii comentatori au zis că Marșul Rusesc de la 4 noiembrie nu e decât o supapă prin care să se dezumfle dorința de a protesta a nostalgicilor comunismului, la 7 noiembrie, fosta sărbătoare a marii revoluții socialiste din octombrie, declarată mai apoi Zi a Unității Poporului. Între timp, o altă noutate importantă este aceea că Vladimir Putin va candida din nou la alegerile prezidențiale din 2012. Deci, e de așteptat un alt regim semi-democratic, semi-țarist, lucru care îi întristează mult pe intelectualii progresiști, sortiți să trăiască cu nostalgii occidentale în mijlocul unui popor deprins să-și alinte despoții. Iar moldovenii, oare ce gândesc moldovenii din Rusia? „Fie cum ar fi, numai de lucru să fie!”. Ori poate își pun speranțe că Vlad Filat va reuși în sfârșit să liberalizeze regimul de vize cu Uniunea Europeană?http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

Silvio Berlusconi și Vlad Filat au aceeași problemă: luptă cu o justiție pe care o consideră injustă. Berlusconi se ia de Procura din Milano. Filat – de procurorul general al Repulicii Moldova. Dar situația primului ministru italian e incomparabil mai proastă decât situația premierului moldovean. Berlusconi e hăituitul. Filat e hăitașul. Situația de hăituit al capului guvernului italian și al celui mai bogat om al Italiei ar vorbi despre impotența banilor în fața justiției și despre justa separare a puterilor în stat. Situația de hăitaș al primului ministru moldovean, care e și unul din oamenii foarte bogați ai Moldovei, ar vorbi despre umilirea justiției de către sacul cu bani, despre imixtiunea puterii în bunul mers al justiției. Dar aparențele de cele mai multe ori înșală.În cazul lui Filat e foarte greu de exprimat o opinie bine argumentată, pentru că, așa e în Moldova, lipsesc multe date ale problemei. Cazul lui Valeriu Zubco, Procurorul General al Republicii Moldova, a apărut în legătură cu pericolul la care s-au expus la sfârșitul lui august curent patru bănci moldovenești importante. În opinia primului ministru, acesta a fost un atac raider concertat asupra sistemului bancar al ţării, menit să destabilizeze situaţia politică de la Chişinău, prin compromiterea Guvernului. A fost făcută încercarea de a prelua în mod fraudulos 27,5% din acțiunile Moldova Agroindbank, 78% de la Universalbank, 16,5% de la Banca de Economii și 5% de la Victoriabank. Operația ar fi avut loc printr-o decizie a unui arbitraj ad-hoc din Sanct-Petersburg, care prevedea preluarea acțiunilor în contul unor presupuse datorii, iar confirmarea juridică ar fi venit de la o instanță judecătorească din Căușeni, un mic orășel de la sudul Moldovei. Informat de ce se întâmplă, primul ministru a dat alarma, iar Banca Națională a anulat operația de transfer a acțiunilor către niște obscure companii off-shore. Și, deoarece organele abilitate și cele de drept nu au contracarat în mod eficient acțiunea raider, Filat a cerut sus și tare ca să cadă niște capete. Iar capetele aparțin partidelor prietene din Alianța pentru Integrare Europeană, democrat și liberal, căci anume lor le-au revenit, conform algoritmului, majoritatea funcțiilor de conducere în Banca Națională, Comisia Națională pentru Valori Imobiliare, Serviciul pentru Informații și Securitate (SIS) și Procuratura Generală. Audiat în Parlament, Valeriu Zubco, Procurorul General, a respins acuzaţiile aduse de Vlad Filat precum că Procuratura Generală a acţionat lent în cazul atacurilor raider. El a specificat că instituţia pe care o conduce a reacţionat prompt şi fără nicio întârziere în cazul atacurilor raider şi acestea au fost soluţionate pozitiv şi în termeni restrânşi datorită implicării Procuraturii Generale şi a Procuraturii Anti-Corupţie. Zubco a mai afirmat că cererea primului ministru de a-l demite nu se încadrează în normele legale și constituționale. De fapt, Filat nici nu a încercat să-l demită pe Zubco cu de la sine putere. A cerut-o Parlamentului și Președintelui Parlamentului Marian Lupu, tot el și Președinte ad-interim al țării. Care a refuzat s-o facă. Așa că lui Filat i-a reușit doar demiterea lui Gheorghe Mihai, director al SIS-ului, demitere realizată cu voturile liberal-democraților lui Filat și comuniștilor lui Voronin.Ce ar fi de spus în această situație? Atacurile raider, falimenturile frauduloase, fuga capitalurilor în străinătate, diversele „opa” și „scalata” asupra băncilor naționale sunt pericolele reale ale lumii capitaliste de azi, iar finanțele sunt terenul pe care trebuie să ne apărăm „sărăcia și nevoile și neamul”. Pentru o țară ca Moldova un „parmalat” ar însemna o tragedie cu mult mai mare decât pentru Italia. Iată de ce avem mare nevoie de oameni nu numai inteligenți, dar și morali, incoruptibili, care să apere interesele comunității cu un anumit spirit de sacrificiu. Și în acest caz întrebarea e: Vlad Filat e sincer? Vrea cu adevărat să asaneze mlaștina politicii moldovenești? Vrea să dezrădăcineze cumetrismul și aranjamentele ascunse? Să-i pună la punct pe așa-zișii oligarhi, unul dintre care, Vladimir Plahotniuc, tot el și cunoscut filantrop, e chiar vice-președinte al Parlamentului? Vrea binele țării și de aceea taie în carnea vie a alianței de guvernământ fără să-i pese că ar putea-o ucide? Mi-ar plăcea să fie așa. Ori poate instrumentează fără scrupule cazul atacurilor raider pentru a se răfui cu adversarii și a pune mâna pe o putere și mai mare? Nici asta nu ar fi de exclus. Oricum, este clar că un singur „erou” nu va face nimic într-o țară sfâșiată de clanuri și oligarhi. Pentru a face curățenie în Moldova e nevoie de eforturile susținute ale unui Solon în puterea legislativă, ale unui Napoleon în puterea executivă, ale unui Giovanni Falcone în puterea judecătorească și ale unei Anna Politkovskaia în puterea a patra. Nu e bine când Președintele Parlamentului Lupu refuză să ceară demisia Procurorului General, dar nu spune, într-o cuvântare pasionată, de ce o face. Nu e bine când Procurorul General îi amenință subtil pe grangurii care-i cer demisia cu materialele compromițătoare aflate în sertarele procuraturii, în loc să le pună pe rol dosare. Și nu e bine când jurnaliștii se complac în generalități și scriu articole comode în loc să facă cercetări serioase pe riscul propriu.Vlad Filat a intrat în conflict cu doi din aliații săi politici. Unii îl bănuiesc de alianță cu Voronin și de o posibilă renunțare la cursul pro-european al țării, ceea ce cred că e de domeniul absurdului. Dacă va distruge însă Alianța cu Lupu și cu Ghimpu, acești doi oameni fără caracter și fără ideologie, nu prea avem de ce plânge. Filat e unicul care pare „erou”. Să vedem dacă realitatea va confirma. http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/