Un moldovean la RomaGoogle Page Rank

Un moldovean la RomaUn moldovean la Roma


Fara Descriere
RSS posts

Personale


Comenteaza





SERGIU MOCANU, UN BEPPE GRILLO AL MOLDOVENILOR
  

Sergiu Mocanu Unul din cei mai importanți luptători anti-sistem în Italia a fost Partidul Radical al lui Marco Pannella. Considerați demagogi și excentrici, radicalii au lovit cu duritate în comoda perindare la putere a marilor partide consacrate, au demascat așa-zisele „inciucci” (înțelegeri secrete) între acestea, au promovat un referendum care să taie finanțarea partidelor de la bugetul statului. Acel referendum nu a trecut, dar actualele scandaluri legate de delapidarea unor sume fabuloase de bani din fondurile partidului lui Francesco Rutelli „Margherita” și partidului Liga Nordului al lui Umberto Bossi au demonstrat justețea cauzei pentru care au militat radicalii. E de amintit că anume datorită radicalilor au fost aprobate în Italia legile care permit divorțul și avortul, precum și legea care permite „obiecția de conștiință”. Radicalii au avut metode de luptă întotdeauna curate, inspirate din Martin Luther King și Mahatma Ghandi, au făcut uz pe larg de greva foamei și protestele pașnice. Nu au fost ei unicii luptători anti-sistem în Italia și au avut un succes întotdeauna slab la alegeri. Dar autoritatea lor a fost oricum foarte mare. Nu se poate spune același lucru despre Beppe Grillo și „Movimento Cinque Stelle”, care da, este și el contra sistemului și a atins în ultima vreme rezultate electorale importante, dar dă totuși impresia unui nihilism țipător. Oricum, după cum natura are nevoie de un sanitar al pădurii cum este lupul, așa și democrațiile au nevoie de luptătorii anti-sistem, care să muște la stânga și la dreapta, menținându-i treji și în formă pe subiecții politici majori. Dar oare pădurea politică moldovenească are un „lup sanitar” al ei? Da, din fericire îl are. Numele lui e Sergiu Mocanu. E fondatorul „Mișcării Populare Antimafie”. Ceea ce presupune că Republica Moldova are și mafie. Mafia, mafioți sau „mafioji” sunt cuvinte populare la noi, lozinca „Jos mafia!” țin minte că se vedea încă la mitingurile și demonstrațiile anilor 90. Noțiunea a fost împinsă în conștiința populară și de filmele italiene, în special de „Caracatița”, care a rulat în acea vreme, și denumește fărădelegile în sens larg. Ceea ce nu înseamnă că nu ar exista și la noi criminalitate organizată în sens italian. Există, dovadă este prezența în vocabular a cuvântului „crâșa”, acoperiș în traducere din limba rusă, echivalent al italianului „pizzo”, care nu e decât taxa ilegală plătită mafiei de un întreprinzător în schimbul așa zisei „protecții”. Dacă însă radicalii italieni denunță „regimul partitocratic”, apoi Sergiu Mocanu denunță mafiotizarea aproape că totală a statului moldovenesc. Regimul Voronin, spune Mocanu, a creat un mecanism pervers de vânzare a funcțiilor importante din stat, de supunere a justiției, de direcționare a fluxurilor majore de bani ai țării spre buzunarele câtorva granguri importanți. Lupta contra lui Voronin, dată de actualii lideri ai Alianței pentru Integrare Europeană Filat, Ghimpu și Lupu a avut ca miză majoră nu asanarea societății, nu democrația efectivă, dar acapararea mecanismelor de îmbogățire ilicită create de Voronin. Care mecanisme nu au fost deloc demontate, dar continuă să funcționeze în beneficiul paraziților cu nume sonore de liberali și democrați. Lucrurile acestea Sergiu Mocanu le spune cu curaj pe blogul său, în ziarul său, la radio și la televiziune.

Vladimir Plahotniuc Un capitol important din discursul lui Mocanu îl constituie omul de afaceri Vladimir Plahotniuc, denunțat ca fiind pericolul major pentru democrația moldovenească. Fost președinte la Victoriabanc, fost director general Petrom Moldova, fondator al Asociației Oamenilor de Afaceri din Moldova, președinte al fundației filantropice „Edelweiss”, Vlad Plahotniuc, acest rechin al capitalismului moldovenesc având o avere estimată la 300 milioane dolari americani, a devenit vicepreședinte al Partidului Democrat și vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova. Mocanu îi pune în cârcă lui Plahotniuc păcate multe și grele: ar fi furat întreprinderi de stat, bănci și hoteluri; s-ar fi ocupat de proxenetism și trafic de ființe umane; ar fi finanțat la început Partidul Comuniștilor, după care s-a reprofilat susținând Alianța; ar fi corupt și supus prin banii săi principalele instituții ale statului și presa. El, Plahotniuc ar fi faimosul „păpușar” de care vorbea mai înainte, Filat, dar cu care acesta, spre nenorocirea noastră a tuturora, s-ar fi împăcat. După alegerea Președintelui, a devenit clar cine este și „păpușa”, chiar Președintele Nicolae Timofti în persoană. Prin urmare, susține Mocanu, prețul pe care l-a plătit Republica Moldova pentru decomunizare a fost mafiotizarea generală a țării. „Comuniștii și mafia de la guvernare sunt o apă și un pământ”, recită unul din sloganurile Mișcării antimafie. Desigur, toate învinuirile pe care le aduce, Mocanu mai trebuie să și le demonstreze cu probe și martori în judecată, atunci când este chemat să dea socoteală pentru calomnie. E treaba lui. Simplul cetățean însă ar trebui să-i fie totuși recunoscător pentru faptul că îl ajută să-și formuleze niște întrebări. Cât de curați sunt cei care ne guvernează? Cum funcționează mecanismele puterii? Eu cu cine votez? Pentru țara noastră Mocanu este un Marco Pannella ori, dacă vreți, un Beppe Grillo. Nu știu în ce măsură are dreptate învinuind anumite persoane. Dar cred că nu greșește deloc atunci când trage din toate tunurile asupra patriotismului și naționalismului de paradă de la noi, asupra politicii păguboase care dezbină o populație și așa dezbinată pe baza unui trecut controversat. Patriotismul este ultimul refugiu al ticăloșilor, reia Mocanu o celebră maximă, și arată cu degetul la unioniștii noștri Ghimpu, Pavlicenco, Petrencu și alții care o tot țin în comemorări, condamnări ale imperiilor și ocupanților, zile de doliu și sărbătoare, marșuri cu surle și dobe și costume naționale – uitând totodată de viața reală a oamenilor, de reforme și legea antidiscriminare. Aș vrea să arăt și eu cu degetul la soiul acesta ciudat de liberali, mari amatori de costume naționale, icoane și zile de doliu, pe care îi avem și printre moldovenii din Italia – dar mă voi reține. Voi încheia cu o frază „mocănească” care mi-a plăcut: „Dacă pe timpul lui Voronin omul murea de durere, pe timpul lui Filat moare de jenă, a lui Plahotniuc – de umilință, a lui Lupu – de râs și a lui Ghimpu – de rușine.”  http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

DENUNȚ
   

Giuseppe Mazzini Citisem în „Corriere della Sera” un articol uimitor despre copiii norvegieni veniți pe lume datorită programului nazist Lebensborn, pus în acțiune de șeful SS Heinrich Himmler. După ocuparea Norvegiei de către trupele germane în 1940, militarii germani au fost îndemnați să se împreuneze cu frumoasele norvegiene și să facă copii. Înalte, blonde, cu ochii albaștri, fetele norvegiene ar fi născut niște reprezentanți perfecți ai rasei ariene. Și așa, treaba a fost pusă pe roate cu meticulozitate nemțească. Au fost create mai multe centre în care perechilor germano-norvegiene li se ofereau căsuțe drăgălașe cu camere luminoase, cu pereți vopsiți în culori plăcute, cu flori la ferestre. Iubiți-vă și faceți copii! E drept, că acele centre nu erau decât niște mini-lagăre înconjurate cu un gard de sârmă ghimpată, e drept că după ce tinerele femei nășteau, copiii li se luau cu forța... Soarta acestor copii după terminarea războiului, ca de altfel și a săracelor mame, a fost tragică. Copiii au peregrinat dintr-un orfelinat în altul, dintr-o familie în alta, trebuind să suporte un șir lung de umilințe și violențe. Mamele lor au fost considerate târfe care s-au vândut nemților și au trebuit să-și ascundă cu grijă trecutul sau să se dezică pentru a doua oară de copiii pe care i-au născut atunci când aceștia, prin nu se știe ce minune, le descopereau și doreau să le vadă. Când s-au maturizat, când au înțeles cine sunt și când timpurile s-au făcut mai tolerante, mai binevoitoare, acești Kriegskinder, copii ai războiului și a unor idei nebunești, au cerut să li se facă dreptate și lor. Pentru că și ei erau oameni. Am pus în legătură această istorie cu destinul Basarabiei mele. Cu destinul cetățenilor ei. Da, și noi suntem născuți în urma unui viol. Imperiul rus ne-a ocupat în repetate rânduri. Am luptat și murit în niște războaie care nu erau ale noastre. Am fost masacrați prin foame și deportați. Am fost deznaționalizați. Politicile imperiale ne-au adus pe glia noastră strămoșească numeroase minorități de străini. Și, ca un rezultat suprem al tuturor acestor violuri ale istoriei avem astăzi statul independent Republica Moldova. Care însă, tot așa cum au dreptul la un tratament uman copiii Lebensborn-ului, are și ea, Republica Moldova, dreptul la o atitudine respectuoasă. Observ însă că mulți români ne rezervă tratamentul pe care l-au avut în Norvegia de după război copiii și mamele Lebensborn-ului. Republica Moldova, în ideea lor, e „republica Molotova”; moldovenii sunt „maldafani” sau „moldoivani”. Vizitatorul român al portalurilor media moldovenești poate fi cult și înțelegător, poate să susțină idei progresiste, perfect europene, pentru care merită toată lauda; dar de multe ori este un rusofob și un anticomunist înrăit. De unde răsare și disprețul magistral pe care acesta îl are față de moldovenii cu idei de stânga, față de moldovenii care „strică” limba română sub influența limbii ruse, față de moldovenii care își doresc independența țării lor Republica Moldova. Acest român virtual nu ne dorește pe noi basarabenii uniți cu România, treaba asta îl cam dezgustă vedeți dumneavoastră, dar, aidoma unei femei care te urăște dacă n-o admiri și nu-i spui că e frumoasă, consideră că a nu fi unionist este o ofensă adusă României și lui personal. Opțiunea pentru independență și lipsa urii etnice față de populația rusofonă sunt calificate de către acest român virtual drept evidente manifestări ale „sindromului Stokholm”. Basarabenii s-ar fi îndrăgostit deci de asupritorii lor, care, din contra, deducem că ar merita o ură veșnică. Iar atunci când un basarabean publică (pe vox.publika.md , de exemplu) un articol în limba rusă, românul nostru îl ia la trei parale. Denunț aceste atitudini, împărtășite de altfel pe larg de chiar mulți basarabeni de-ai noștri, ca fiind superficiale. Doar niște oameni superficiali pot reduce complexele realități ale Uniunii Sovietice la două cuvinte: totalitarism, imperialism. Doar niște oameni superficiali pot pune semnul egalității dintre fascism și comunism. Doar niște oameni superficiali nu-și dau seama că Republica Moldova – dacă și-o dorește – are dreptul să devină o națiune civilă, națiunea moldovenească. Ideea călăuzitoare a acestor oameni superficiali, scopul lor final este România Mare. Unitatea poporului român e mai presus de orice, ca puritatea rasei pentru Himmler. Nu contează deci conținutul vieții sociale, nu drepturile și libertățile, dar forma. Recunosc că forma mă interesează mai puțin decât conținutul. Dacă drepturile civile și naționale ale românilor moldoveni ar fi fost respectate în Uniunea Sovietică, aș fi fost un înflăcărat patriot sovietic. Pe timpul perestroikăi, moldovenii progresiști anume asta și doreau: drepturi civile și naționale în URSS, pentru că nimeni nu știa că aceasta este sortită pieirii. Atunci când chem la crearea națiunii civice moldovenești, nu mă interesează forma goală a statului și nici birocrația statului, dar conținutul de pace și bună înțelegere din interiorul națiunii civice moldovenești, drepturile respectate, supremația legii, învățarea de către rusofoni a limbii române. Cer deci absolut aceleași condiții care, eventual, ar fi necesare și pentru unirea cu România. Unirea însă, cu toate că o consider benefică, n-o vreau făcută de domnii Guțu, Petrencu și Pavlicenco. Am impresia că oamenii aceștia alta nu fac decât să lupte pentru o formă goală, desconsiderând conținuturile. Legea antidiscriminare – proaspăt exemplu – intens dezbătută în Republica Moldova actualmente, a cam fost trecută sub tăcere de acești promotori ai unei forme goale și a unei memorii istorice abil manipulate. Da, știu că ar fi mai bine să facem parte dintr-un stat mare și bogat în diversitate, dar acesta nu e un lucru care poate fi făcut peste voința poporului. Și atâta timp cât această voință, fie ea absurdă și inexplicabilă, este independența, trebuie să ne îmbunătățim viața în cadrul acestei independențe, care de altfel ne oferă în acest sens toate instrumentele necesare. De aceea îmi voi permite să-mi bat joc în mod deschis de comemorările lacrimogene și victimiste ale diferitor ocupații, care nu sunt decât focuri de paie și vorbe goale. Trebuie să ținem minte istoria, de acord, dar aceste comemorări formale se fac a uita de niște esențe. Și eu nu vreau să uit esențele, așa cum nu le uitau eroii Republicii Romane din 1849, care, sub focul artileriei franceze, discutau în cele mai mici amănunte proiectul Constituției. Da, acei eroi, Mazzini și Garibaldi, au fost unioniști, dar au pornit nu de la lozinci goale, dar de la drepturi cetățenești. Constituția creată de ei a devenit un model pentru toată Europa. Comentând un articol semnat de mine (http://www.gazetaromaneasca.com/integrare/moldoveni-in-italia/3323-am-creat-republica-moldova-acum-trebuie-s-i-crem-pe-moldoveni.html ), cititorul Gheorghe Țeavă se întreabă consternat „cum de un nostalgic al Uniunii Sovietice poate să publice în „Gazeta Românească” !?” Nu sunt nostalgic al Uniunii Sovietice, chiar dacă am vorbit cu simpatie despre poporul acelei țări din care am făcut parte. Dar dacă veți citi cu atenție „Gazeta Românească”, veți observa, poate, domnule Țeavă, că articolele lui Sorin Cehan, ale Irenei Cara și ale altor jurnaliști taie fără milă în carnea viciilor românești și că ziarul acesta, spre onoarea celor care îl fac, nu evită nicio noutate care s-ar putea să pună într-o lumină mai puțin favorabilă neamul românesc. Întrebați-vă de ce. Poate de aceea că lucruri mai bune decât sinceritatea și adevărul nu există, iar până la urmă importă nu în ce limbă vorbim, dar cât de oameni suntem. „Gazeta Românească” este un ziar bun, domnule Țeavă.http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

AM CREAT REPUBLICA MOLDOVA, ACUM TREBUIE SĂ-I CREĂM PE MOLDOVENI


Primăria orașului Chișinău a luat cu câteva zile în urmă hotărârea de a declara ziua de 16 mai zi de doliu pentru întreg orașul. Drapelele vor fi coborâte în bernă. Cetățenii vor fi probabil îndemnați să se abțină de la serbări zgomotoase, să nu facă cumătrii și zile de naștere. Pentru că Chișinăul va fi în doliu... Dar mă rog dumneavoastră, ce s-a întâmplat? Ce tragedie cumplită s-a petrecut în capitala Moldovei? Un cutremur devastant? Un țunami din apele Bâcului? A, nu. Vom fi în doliu pentru că pe 16 mai 1812 la București a fost semnat tratatul de pace ruso-turc, conform căruia Basarabia a fost cedată de către Turcia Rusiei. Iar ruperea Basarabiei din ah!.. trupul îndurerat al Moldovei lui Ștefan cel Mare!.. a însemnat pentru neamul românesc o pierdere și o durere și o sfâșiere eternă! Doliul acesta de 16 mai nu e singurul ce reprezintă victimismul moldovenilor, care pare să fie unicul nostru produs de marcă și brand național. Am mai avut așa zisa „piatră a lui Ghimpu”, instalată în amintirea zilei de 28 iunie 1940, când Basarabia românească a fost răpită de URSS. Apoi mai comemorăm diferitele deportări operate de sovietici. Mă mir de un lucru. Dacă ne pasionează istoria cu o așa forță, de ce oare nu am celebra și ocuparea Daciei de către imperialistul de Traian, de ce nu am institui oare o Zi a Rușinii pentru romanii care ne-au lăsat sub loviturile hunilor? Ba poate ar fi cazul să ne aducem aminte cu revoltă în suflet și de odioasa ocupare de către hoardele de Cro-Magnon venite din Africa a acestor sfinte pământuri ale noastre pe care trăiau numai neandertalii, lupii, urșii și căprioarele! ...Cred că e absurd să judecăm istoria. S-a întâmplat pentru că s-a întâmplat, noi azi ce mai putem face? Moldovenii însă au ce face. În fiecare an calendarul le oferă diferite prilejuri de joacă. La 1 decembrie și 27 martie unioniștii fac diferite manifestații în favoarea unirii cu România, iar adversarii îi scuipă în fel și chip. La 1 mai și 9 mai izbucnesc manifestările procomuniste și prorusești. Anul trecut și anul acesta Liga tineretului rus din Chișinău a împărțit așa-zisele panglici ale lui Sfântul Gheorghe, care comemorează victoria asupra fascismului. Poate oare moldoveanul naționalist să accepte panglica sfântului Gheorghe? Nu! Victoria rușilor nu e și victoria noastră! Rușii sunt ocupanți! Noi vom împărți panglici tricolore! Între timp, pe când acest război al simbolurilor e în plină desfășurare, de ideea națională care să-i unească pe toți locuitorii Moldovei într-o singură națiune nu vorbește nimeni. Iar ideea națională plutește în aer, există, a fost de fapt exprimată în repetate rânduri până acuma. Crearea unui puternic stat de drept, a unei economii funcționale și a unui cetățean loial statului, iată ideea noastră națională. Integrarea europeană ne-ar ajuta la realizarea acestei idei, ar stimula-o cu putere. Statul nostru de drept este slab, la fel și economia, dar ceea ce lipsește mai mult este cetățeanul loial. Noi avem mai multe tipuri de cetățeni. Avem de exemplu unioniști care nu cred în eficiența și raționalitatea existenței statului moldovenesc și care prin urmare nu vor fi niciodată luptători pentru ideea națională moldovenească; aceștia consideră că numai unirea ne poate rezolva, așa, dintr-odată, toate problemele. Îi avem apoi pe rusofonii care nu sunt puși în condiția de a se integra și care au puțin respect pentru Moldova, și pe bună dreptate. Îi mai avem apoi pe așa-zișii „stataliști” moldoveni, care urăsc tot ce este românesc, limba română, istoria românească; aceștia visează o națiune moldovenească izolată de propriile sale esențe. Toate aceste tipuri de cetățeni nu sunt loiali țării lor, nu sunt moldoveni. Pentru a-i face loiali, pentru a-i face patrioți ai Moldovei, trebuie să-i convingi în primul rând a nu se certa. Trebuie să găsim ceea ce ne unește, nu ceea ce ne dezbină. Să lăsăm deci în pace istoria, să nu o mai instrumentalizăm ba într-un fel, ba în altul. Să nu ne mai prostim cu declararea de sărbători și zile de doliu care ne fac ridicoli. Să lăsăm în pace oamenii să poarte în piept panglicile care vor. Să nu ne mai uităm chiorâș la ocupanți. Să ne bucurăm din contra că avem o țară bogată în diversitate. Să ne dăm seama că, fiind noi o țară mică, izolarea e moartea noastră. De aceea să ne străduim a iubi toți vecinii noștri. Pe români în primul rând, căci de la ei am furat și continuăm să furăm sumedenie de valori culturale. Pe ruși și ucraineni, cu care am avut de împărțit multe. Dar să fim foarte atenți la ce se întâmplă în Europa, să înțelegem și să iubim Europa, ca patrie a celui mai sublim umanism. „Am făcut Italia, acum trebuie să-i mai facem și pe italieni”, a zis Massimo d'Azeglio după unificarea Italiei. Același lucru trebuie să-l zicem acuma și despre țara noastră: „Am creat Republica Moldova, acum trebuie să-i creăm pe moldoveni.”http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

„ITALIA ÎNTÂLNEȘTE MOLDOVA”
  

Sub acest generic s-a desfășurat în ziua de duminică, 29 aprilie, la Fiera di Roma, expoziția produselor moldovenești, eveniment organizat cu concursul Ambasadei Republicii Moldova la Roma și al Asociației A.N.I.M.I. (Associazione Nazionale Immigrati Moldavi in Italia). Promotori energici ai expoziției au fost Excelența Sa, Ambasadorul Republicii Moldova în Italia Aurel Băieșu, și Președinta Asociației A.N.I.M.I. doamna Marina Negară.

Pavilionul nr.4 a fost deci ocupat de o bogată expoziție de covoare a societății Moldabela. Au fost prezenți de asemenea meșteri populari care au expus ceramică, suvenire, costume populare, pictori cu variate tablouri. Un compartiment aparte l-au prezentat vinurile moldovenești. A fost expusă o colecție de vinuri și șampanie a celebrei firme Cricova. Vinăria Țiganca, de la Cantemir, a propus vinuri și în vânzare. Și-a expus producția întreprinderea de produse de panificație „Franzeluța” de la Chișinău. Vizitatorii au avut posibilitatea să guste din bucatele noastre naționale, mămăliguța, sarmalele. Afluxul moldovenilor de la Roma a fost considerabil. Organizatorii au avut fericita idee de a ne facilita intrarea pe gratis pe teritoriul expoziției. Și lumea a venit, folosind prilejul și pentru a comunica un pic în limba maternă, pentru a avea iluzia că respiri aerul patriei. Merg printre lume și caut și eu un capăt de vorbă. Iat-o pe Tatiana Nogailîc de la asociația „Assomoldave”, care îi ia un interviu unui pictor, apoi împarte exemplare din „Ghidul Moldovenilor în Italia”, ediția a doua. Ne salutăm, îmi spune că erorile din prima ediție nu mai apar în ediția a doua. Iată-i pe soții Vitalie și Tatiana Ciobanu, de la asociația culturală „Dacia”, cu care fac schimb de noutăți. Vitalie o laudă pe Marina Negară, de la „A.N.I.M.I.”, care a reușit să organizeze acest mega-eveniment. Iată-l pe italianul Luigi Neri, care ne vizitează des țara și care mă surprinde cu o poveste al unui viorist din Moldova, venit în Italia ca multă altă lume. „Acesta-i eroul vostru național! S-a produs aici în Italia în prestigioase săli de concert, dar încă nu are un acoperiș deasupra capului. Locuiește într-o școală abandonată, o adevărată speluncă, un loc de pierzanie și mizerabilă promiscuitate! Imaginează-ți ce îmi povestește acest viorist... Fusese într-o seară la o doamnă din înalta societate, care îl invitase la ea acasă, în cartierul Parioli, ca să cânte la o sindrofie. Ei bine, după ce a uimit publicul prin arta lui, artistul nostru se întoarce deci acasă, la așa zisa „casă”. Deschide ușa. În putoarea de mâncare și băutură vreo șase inși se sfădeau cu țipete și înjurături. Când l-au văzut, așa îmbrăcat în smoching și cu prețioasa vioară în mână, au amuțit cu toții, de parcă pogorâse din ceruri Arhanghelul Mihail!.. Ha, râde Luigi, iată eroii poporului vostru, nu Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul! Fii sigur că omul acesta va răzbate și se va afirma!..” Iată-i pe doi italieni, soț și soție, de la Asociația de voluntariat Puer Onlus, care îmi povestesc că intenționează să construiască în satul Cărpineni din Moldova, la casa de copii de aici, o instalație de purificare a apei. Iat-o și pe Aurica Danalachi, studentă la Roma, care vinde... ce vinzi, Aurica, conserve de pește? „Nu, e ceva mult mai delicat, vând Aer de Roma! Iată, această cutiuță pe care scrie „Aria di Roma” conține 17% aer de la Coloseu, 14% aer din Piața Sfântului Petru și așa mai departe. ...Acest suvenir a fost proiectat de Gheorghe Ghertescu și realizat cu ajutorul designerului Catia Skrupskaia, îl vindem ca să supraviețuim în timp de criză...” Frumos suvenirul, vânzare bună! Și iat-o și pe Liliana Verlan, Prim Secretar al  Ambasadei noastre, care aleargă peste tot și le pune pe toate la locul lor, ca o adevărată amfitrioană. Îmi spune cu părere de rău că expoziția trebuia să fie mult mai reprezentativă, dar mulți din cei invitați nu au binevoit să vină sau și-au trimis doar produsele fără reprezentant și deci fără drept de vânzare. Îi laudă pe reprezentanții vinăriei Țiganca, „Gitana Winery”, cum am văzut că scrie, doi tineri frumoși, el italian, ea moldoveancă, care își promovează cu succes produsul.Dar uite că începe și concertul! Sunt în ospeție la Fiera di Roma grupul de dansatori Art Studio Repede, formația „Trandafir”, interpreta Cezara Cardaniuc, duetul Radu și Violeta Zaplitnii, celebrul Vitalie Dani. Impresionează mai ales băieții de la „Trandafir”, Ion Oprea, Sergiu Plugaru, Vitalie Chiruță. Virtuozități încântătoare la trompetă, ritmuri drăcești. Dansurile celor de la Art Studio Repede sunt de-o frumusețe fantastică. Violeta Zaplitnii cântă dumnezeiește. Piesele Cezarei Cardaniuc te duc cu gândul în satele noastre de departe. Și astfel, spectatorii sunt atrași într-un vârtej de emoții și amintiri. La un moment, nu mai rezistă și încing o horă...http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

Fumatul ucide
HOȚUL  CEL MORT ERA MOLDOVEAN...

Satul era mic și era noapte. Dar tocmai pentru că era mic, oamenii se temeau mai tare. Și cu toate că era noapte, dormeau iepurește. Și mai țineau la îndemână câte un pistol, câte o pușcă de vânătoare. Pentru că era o zonă de vânătoare pe acolo, prin împrejurimile satului Civè din Zona Padovei, unde mai bântuise cândva și o bandă vestită de hoțomani. Era deci normal ca oamenii să se teamă noaptea, era normal să mai fie și înarmați! Ha, chiar și respectabila doamnă din barul din piața centrală avea ascunsă sub tarabă o bâtă de baseball. Cine știe la ce te mai poți aștepta, cu toată criza și toți emigranții de primprejur!.. Poate că cei patru hoți nu știau toate aceste amănunte. Cei patru hoți, ziceam, care puseseră ochiul pe magazinașul unui italian care vindea țigări și ziare. Nu, nu vroiau să-i fure ziarele. Numai mie mi s-a întâmplat odată ca să fiu jefuit la Brașov de un grup de țigani, care mi-au furat 3 genți bucșite cu cărți – ce s-au mai delectat cu lectura după aia! Nu, hoții noștri voiau să pună laba pe țigări. Au pus deci între ușa tutungeriei și mașina lor, sigur furată și aia, o bancă de alea de șezut găsită prin apropiere, berbecele adică, ca să folosesc un termen militar, au apăsat cu grijă acceleratorul... și ușa a cedat! Intrați deci buluc în încăpere, cei patru au început a cărăbăni cartușele de țigări...Dar, surpriză! S-a trezit tutungiul, care dormea, iepurește cum ziceam, cu un etaj mai sus. Și, în timp ce băieții noștri încărcau în mașină țigările, el – un tip calm, un om de treabă – și-a încărcat pistolul său calibru nr. 9. A coborât deci scările și i-a găsit pe cei patru porăind pe proprietatea lui. Tutungiul, Franco Birolo, căci așa îl cheamă, a ochit și a apăsat trăgaciul. Unul din hoți a căzut la pământ și a murit peste câteva clipe. Alți doi au reușit să-și ia tălpășița. Pe când al patrulea a rămas împietrit în loc, fermecat de țeava neagră și încă fumegândă a pistolului care acuma îl ochea chiar pe dânsul... Când au venit carabinierii, l-au găsit cu cagula pe cap și cu mâinile legate la spate. Iar Franco Birolo, tot calm, tot echilibrat.S-a întâmplat joi, 26 aprilie. Hoțul cel mort era un moldovean, de numai 20 de ani... Fumatul ucide, e adevărat ce scrie pe pachetele de țigări.http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

UN PIC DE RELATIVISM PENTRU O ȚARĂ ABSOLUTISTĂ


Legea antidiscriminare este în ultimul timp subiectul unor discuții fierbinți în societatea moldovenească. Au protestat împotriva ei biserica ortodoxă, partidul comuniștilor, partidul popular creștin-democrat, organizațiile de extremă dreaptă, numeroși bloggeri și cetățeni. Au apărat-o premierul Vlad Filat, asociația Antidiscriminare și portalul Curaj.Net, bloggeri ca Vitalie Sprânceană, Arcadie Cotruță, Denis Cenușă. Subsemnatul a publicat o serie de articole în acest sens pe vox.publika.md. S-a ridicat în apărarea acestei legi și diaspora moldovenească din Franța și Italia prin publicarea unor declarații de presă, prin luările de poziție ale lui Vitalie Vovc și „Gazetei Basarabiei”. Discutarea largă a acestei legi cred că este foarte binevenită. Spre deosebire de găunoasele discuții despre identitate și despre trecutul istoric, care nu ajung la niciun liman și nu sunt în stare să schimbe nimic, discuțiile despre legea antidiscriminare ating o chestiune fundamentală: cine este și cum este omul european modern, se va putea moldoveanul împăca cu tipul acesta sau se va lua la bătaie? Este curios că moldovenii aflați în Europa Occidentală sunt prieteni cu omul occidental și îi acceptă valorile, pe când moldovenii din patrie de cele mai multe ori îl demonizează pe occidental, se tem de ideile lui și consideră Europa un loc de desfrâu și pierzanie. Răsună în cadrul acestei discuții urâte înjurături la adresa diasporei – e o premieră pentru Moldova! – și grele învinuiri la adresa Europei, sunt pronunțate prostii răsunătoare, enormități ce te lasă fără cuvinte. Dar e bine așa. Și mai ales e bine că marii disprețuiți ai moldovenilor, homosexualii, – a căror existență era tot atât de plauzibilă ca și viața pe planeta Marte! – intră cu curaj în discuțiile de pe forumuri, își împărtășesc ideile și revendică să fie tratați ca orice altă persoană. Atunci când un dușman teoretic se incarnează într-o persoană concretă, e inevitabil ca ura să slăbească. Observ că discuția cu privire la legea antidiscriminare contrapune în mod spectaculos nu două ideologii diferite, nu două religii diferite, nu două culturi diferite, ci două etape de evoluție ale aceleiași ideologii democratice, ale aceleiași religii creștine, ale aceleiași culturi europene. Estul și Vestul au evoluat cu viteze diferite. În Vestul mai bogat și mai dinamic au căzut una după alta un șir de bariere care creau discriminare și lipsă de drepturi. Au fost eliberați din sclavie negrii și au devenit treptat cetățeni cu drepturi depline. A fost eliminat cenzul de avere din dreptul de vot. Au fost egalizate în drepturi femeile. Iar acolo unde religia impusese norme constituționale care contraziceau morala nouă a timpurilor moderne, detașamentele de avangardă ale societății civile au pornit la atac și au provocat căderea acelor norme. Așa s-a întâmplat de exemplu în Italia, unde în anii 60-70 au căzut, sub presiunea mai ales a radicalilor, legile care interziceau divorțul și avortul. În timp ce Estul stagna sub cizma totalitarismului comunist, în Occident aveau loc furtunoase procese de evoluție, drepturile deveneau mai numeroase, libertatea mai multă. Societățile europene au micșorat din an în an numărul oamenilor săraci și fără drepturi. Au fost astfel reduse tensiunile sociale și a fost afânat terenul pentru cultivarea unui umanism transversal care unește toate clasele societății, chiar dacă luptele sociale sunt mereu aprinse. Da, au existat în Occident întotdeauna enorme diferențe de avere între oameni, dar evoluția în sens umanist este evidentă. Bogatul de azi nu-l mai consideră pe muncitorul sărac unealtă vorbitoare, așa cum era considerat sclavul în antichitate. Chiar pe perioade scurte, progresul e evident, diferențele sunt vizibile cu ușurință. Pasagerii de clasa a treia de pe „Titanic” astăzi ar fi tratați mai bine. Imigranții sunt tratați mult mai bine. Sunt tratați în genere mai bine decât în trecut cei care au constituit obiectul disprețului public pentru secole de-a rândul: evrei, țigani, handicapați, homosexuali. Acest umanism, rod al unei educații sociale specifice și al bunăstării, lipsește în Est. Și anume această lipsă creează diferența și conflictul. Dar să ne întrebăm care sunt premisele filosofice, ideologice ale acestui umanism, din ce semințe răsare. Fără îndoială, Grecia antică și filosofia ei, dreptul roman, raționalismul și iluminismul european. Dar nu în ultimul rând creștinismul, această ideologie morală care i-a egalizat pe toți – greci și evrei, bărbați și femei, bogați și săraci – punându-i în fața unui etalon moral sclipitor. În concertul acesta al ideilor și ideologiilor europene nici un instrument nu are însă o valoare absolută, totul capătă sens numai în relație cu altceva, nu există voci care să fie considerate mai importante decât altele. Rațiunea și roadele ei sunt minunate, dar știm că e slabă și poate fi pusă oricând la îndoială. Religia creștină este de multe ori contrară rațiunii științifice, dar vocea ei în societate poate crea pace și armonie. Libertatea individuală este un bun prețios, dar o vom îngrădi acolo unde ea creează pericole pentru comunitate. Vom pedepsi criminalii, dar nu le vom închide gura, îi vom lăsa să se exprime, așa cum au făcut-o norvegienii cu Breivik, lăsat să vorbească în sala de judecată pentru 75 de minute... Exemplele pot fi continuate la nesfârșit. Iar esența lor ar fi cuvântul relativ. Totul trebuie considerat relativ. Nimic nu are valoare absolută. Europa modernă e zidită pe relativism. Desigur, relativismul este primul dușman al oricărei religii. Pentru că religiile pretind de a fi fundamentate pe adevăruri absolute revelate de divinități. Papa Benedictus al XVI-lea a atacat în repetate rânduri relativismul moral al Europei. Dar anume relativismul este vaccinul perfect contra tuturor totalitarismelor și fundamentalismelor. Iar discutarea proiectului legii antidiscriminare la noi în țară arată că foarte multă lume dă preferință anume valorilor absolute ale creștinismului ortodox. Suntem împotriva legalizării islamului pentru că Moldova este o țară creștină. Suntem împotriva homosexualilor pentru că Biblia îi condamnă pe homosexuali. E adevărat. Dar dacă mergem pe calea intoleranței, încetăm să mai fim creștini. Iar dacă respingem relativismul și umanismul care îl însoțește, riscăm să creăm o inedită țară a izolării absolute unde va domni prostia absolută.   http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

J'ACCUSE (exercițiu de retorică)
Moștenirea pierdută

Moldovenii, luați aparte, pot fi oameni de treabă, primitori, harnici, veseli, sufletiști. Dar moldovenii ca țară, ca națiune politică – sunt un dezastru.Am primit în moștenire de la Uniunea Sovietică o țară ca o floare. O industrie care producea tractoare, televizoare, oțel. O agricultură care aproviziona cu fructe, legume, conserve, vinuri și coniacuri o piață sovietică imensă. Produceam cantități uriașe de carne în mari complexe industrializate de creștere a animalelor. Șoselele erau bune. Câmpurile erau prelucrate. Drumurile de țară printre lanurile de grâu și porumb erau flancate de șiruri de nuci cu crengi doldora de rod. Moldova aceasta sovietică înfloritoare, în care se trăia mai bine decât în Rusia, a fost edificată într-o scurtă perioadă de circa 30 de ani.A fost nevoie pentru edificarea Moldovei sovietice, în afară de bani și resurse, și de multă pasiune omenească. Să nu-mi spuneți că era doar dictatura partidului comunist. Nucii de pe marginea drumurilor nu creșteau din dictatură, dar din dragostea oamenilor pentru pământul lor. Nu era peste tot la fel. Casele de cultură mari și frumoase, care existau în unele sate dar lipseau în altele, dovedeau priceperea de a gospodări a unor președinți de colhoz, pasiunea lor edificatoare. Acea pasiune care se vede în personajul Pavel Rusu, președintele de colhoz din piesa „Păsările tinereții noastre” a lui Ion Druță. Pasiunea civilă, o pasiune înflorită din naive idealuri comuniste, răsare din versurile, de multe ori sincere, ale poeților moldoveni din anii 50-60, Andrei Lupan, Emilian Bucov, Bogdan Istru și alții.Ne-au condus niște tipi șterși sau ridicoliSe părea că timpurile noi, bogate în libertate, vor face să explodeze pasiunea civilă. Și într-adevăr, perestroika sovietică ne trezise pe toți, am luptat cu multă pasiune pentru limbă și alfabet. Am avut în mișcarea aceea lideri spirituali adevărați, Matcovschi, Vieru, Lari. Dar pasiunea noastră mai departe de poezie și istorie nu a mers. Politica moldovenească a rămas un teren al diletanților. Noi nu am avut politicieni pasionați de idealuri. Nu am avut oameni pasionați de tribune și de mulțimi, de mari proiecte și ideologie. Ne-au condus niște tipi șterși sau ridicoli. Acești oameni au distrus economia Moldovei în doar câțiva ani de gospodărire independentă. Privatizarea a fost făcută cu întârziere, după ce colhozurile au falimentat, iar ferme și complexe de vite au fost lăsate în voia sorții și furate pe bucăți de cui nu i-a fost lene. În Occident oamenii s-ar fi organizat de la sine și nu ar fi permis distrugerea patrimoniului. La noi oamenii erau obișnuiți cu ordinele de sus. De aceea patrimoniul au trebuit să-l salveze elitele. Prin legi și măsuri adecvate. Nu au făcut-o și nici nu s-au căit. Lucru pentru care îi acuz.S-au lăsat târâți în războiul cu Transnistria, dar n-au știut să lupteÎn 1992, puțin după declararea independenței, politicienii moldoveni s-au lăsat târâți în războiul cu Transnistria. Fără să încerce în mod serios a găsi o cale de împăcare. Le-a fost mai ușor să trimită oamenii la moarte. Politicienilor le-a lipsit în zilele acelea inima, clarviziunea, pasiunea politică. Iar intrând în război, n-au știut să lupte. Pentru că le-a lipsit și curajul. Au lăsat ca Tighina, fosta raia turcească, să devină raia rusească pe teritoriul basarabean. Și trebuia cucerită cu orice preț, în numele vechiului și frumosului hotar istoric de pe Nistru! Ei, politicienii, au lăsat ca conflictul cu Transnistria să ne înghețe într-o zonă moartă. Străinii nu vor investi cu dragă inimă într-o țară măcinată de conflicte. Iar noi nu putem intra în Uniunea Europeană având hotare incerte, două capitale, două guverne, două armate, două popoare. Niciunul din politicienii noștri nu a pronunțat vreun discurs patriotic care să vizeze Transnistria. Nici nu ar fi putut s-o facă. Știu toți că pentru noi teritoriul de peste Nistru a fost întotdeauna străin; că însuși numele de Transnistria i-a fost dat oficial în timpul când a fost administrat de trupele de ocupație românești. Pentru ca elitele din Transnistria să fie atrase în națiunea moldovenească era nevoie de o politică abilă, îndrăzneață și de multe compromisuri. Era nevoie de dialog între cele două maluri, nu de mediere internațională și pacifiști. Politicienii moldoveni au mimat numai eforturile de rezolvare a conflictului, dar nu s-au angajat plenar, cu pasiune în unificarea celor două maluri. Lucru pentru care îi și acuz. Există cauze nobile și luptători pentru cauze nobile, care câștigă sau pierd. Noi nu am avut nici cauză nobilă, nici luptători, ci mai degrabă niște actori stângaci care recitau un rol prost scris sau care tăceau.Lipsiți de pasiune politică, animați de egoism măruntÎn 2009, după niște dezordini rușinoase care au pângărit instituțiile-simbol ale statului, vin la putere niște politicieni care își zic liberali și democrați. Sunt oare aceștia pasionați cu adevărat de politică? Îi doare cu adevărat integrarea europeană a țării, după cum declară? Aș! Nici pe departe. Mașina propagandistică a războiului anticomunist ar trebui să urle în Moldova ca o Harley-Davidson care gonește cu 200 km la oră! Dar potentații moldoveni tac, replică leneș la sălbatica propagandă comunisto-ortodoxă, de parcă ar alunga o muscă care îi supără. Apoi se adună în sfatul țării să se admire reciproc, să scoată ași falși din mânecă, să facă glume de prost gust, să pună la cale afacerile puterii. Cu alegerea Președintelui, au ținut țara în suspensie ani de zile. De ce nu s-au grăbit? Pentru că nu au pasiune politică, pasiune civilă, pentru că sunt animați doar de egoismul lor mărunt.Situația ia o turnură antieuropeanăAduc această acuzație pornind mai ales de la turnura antieuropeană pe care a luat-o actuala situație politică din Moldova. Biserica ortodoxă, partidul comuniștilor, partidul socialiștilor, partidul social-democraților și alte mișcări sunt contrare cursului european al actualei guvernări. Victor Șelin, președintele social-democraților, a și început campania propagandistică pentru inițierea unui referendum care ar decide aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică, recentul proiect al lui Vladimir Putin. Dar adevăratul pericol constă în dezmățul propagandistic contra legii antidiscriminare, cu care Uniunea Europeană ne condiționează în vederea unor raporturi mai strânse.Buturuga mică răstoarnă carul mareLegea antidiscriminare, a cărei proiect a fost retras din parlament pentru a fi reelaborat, sub presiunea protestelor bisericii, este zugrăvit de oponenții săi ca o adevărată anticameră a iadului, ca portița prin care vor intra în Moldova toate păcatele imaginabile. Ne vom islamiza, ne vom pederastiza, hoarde de pedofili ne vor viola copiii, în fine, vom arde toți în focul gheenei. Ar fi firesc ca cei trei corifei ai guvernării, Filat, Ghimpu și Lupu, să răspundă la aceste atacuri aberante prin luări de cuvânt în public, prin articole în ziare. Dar corifeii tac. Bănuiesc că subiectul li se pare un pic deranjant. Cum așa, ei, oameni serioși, capi de familie, și să se apuce a discuta în public despre homosexuali? Fu! Bărbații noștri de stat nu îndrăznesc a se lua de piept cu biserica și din rațiuni populiste. Prin urmare cochetează cu mitropoliții într-un mod cu totul penibil; se exhibează cu pompă la sărbătorile religioase; Marian Lupu l-a întâlnit pe patriarhul rus Kiril la aeroport; iar Vladimir Filat, cu toate că a fost amenințat cu excomunicarea pentru promovarea legii antidiscriminare, a plătit din buzunarul propriu aducerea focului Învierii de la Ierusalim. Nu sunt mai breji nici alți activiști de partid. Atunci când domnii Diacov, Godea și Hadârcă au trebuit să atingă subiectul discriminării la emisiunea „În Profunzime”, discuția a derapat în hohote de râs. Dar nu e nimic de râs, domnilor, din contra. Pentru că anume neadoptarea legii antidiscriminare s-ar putea să fie buturuga mică care răstoarnă carul mare al integrării noastre europene. Nemaiavând regim liberalizat de vize și acord de liber schimb comercial cu Europa, nu ne va rămâne decât să ne aruncăm în brațele lui Putin, Lukașenko și Nazarbaev.O campanie pro-Europa de proporțiiAșadar, eu denunț lenea și lipsa de pasiune politică a clasei noastre conducătoare și o îndemn din toată inima să se trezească la viață. Îl îndemn și pe Președintele Timofti să nu tacă, dar să dea chiar tonul în lupta pentru integrarea europeană. Și amintesc că valorile culturii și toleranței europene nu ne sunt necesare pentru a le prezenta ca pe un pașaport la vamă, dar pentru a avea o viață civilizată la noi acasă, chiar dacă nu vom face parte din Uniunea Europeană niciodată. Indiferent dacă va fi ori ba referendumul despre aderarea la Uniunea Euroasiatică, forțele democratice din Republica Moldova trebuie să se lanseze într-o campanie pro-Europa de proporții. Iar în acest război trebuie să stoarcem din noi toată pasiunea civilă și toată retorica de care suntem în stare.http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

PAȘTE ISTORICO-ETIMOLOGIC


   Pe prietenii noștri italieni i-am invitat de paște la noi. Tocmai venise în vacanță din Spania și fiica noastră mai mică, studentă la arte. Am fi petrecut cu vin iberic si ne-am fi distrat cu ceea ce ar fi povestit fata mea despre spaniolii din Galicia. Dar italienii ne-au refuzat. „Nu putem, mergem la mama, veniți voi la noi.” „Va bene”, am zis eu. Fiică-mea însă mi-a declarat că nu merge în ospeție pentru că îi curge nasul. „Lasă că-ți trece până mâine”. „Nu-mi mai trece!” „Ba îți trece și-ai să mergi, pentru că tu, cu Spania ta ai să fii în centrul atenției, și-ai să aperi onoarea familiei făcând conversație!..” Nu vroia nici în ruptul capului, dar am insistat, că mă miram eu însumi de cât de rău pot fi cu biata fată răcită și cu mamă-sa care o apăra. Până la urmă a fost pe-a mea. Și ne-am dus. Am luat un coș cu flori și vinul iberic, cum e tradiția pe aici, să nu te duci în ospeție cu mâna goală. Am intrat în casă, ne-am felicitat reciproc, auguri, auguri. Prietenul meu e jurnalist, soția sa – profesoară universitară, mama ei, stăpâna casei, fostă profesoară de latină. Au două fete școlărițe. Ne-am așezat la masă. Era cu noi și îngrijitoarea bătrânei profesoare, o moldoveancă de la Țaul. A fost servit un antipasto din felii de pâine cu unt, presurate cu icre roșii, și somon de Norvegia. Soția amicului meu primise cadou cutia de icre de la un profesor rus, la o conferință internațională. Nu știa ce-s și nici cum se mănâncă. I-am spus eu, pâine cu unt pe care se întinde un strat de icre; și vodcă. Dar vodca desigur lipsea. Era în schimb o șampanie foarte bună.

„Pe la noi, cum vine Paștele, orice formulă de salut este înlocuită cu „Hristos a înviat!”, am dat eu cep conversației. „Zici deci „Hristos a înviat” pentru 40 de zile în șir, de dimineață până seara. E un pic cam obositor. Mai bine în Italia. Dar am fost consternat la începutul experiențelor mele italiene când vedeam că aici, în familii, se serbează învierea fără să fie măcar pomenit numele lui Hristos.” Prietenul meu mi-a replicat că aici în Occident lucrurile se mai schimbă, din foarte reacționari catolicii devin doar reacționari, iar paștele s-a transformat într-o sărbătoare civilă, atât pentru credincioși, cât și pentru necredincioși. „Pe când ortodoxia voastră se pare că a rămas neschimbată de la începuturi”. A trebuit să fiu de acord, căci nu-mi aminteam exemple de mari schimbări în cadrul bisericii noastre. „Dar, a zis soția mea, cât de frumos e paștele nostru când preotul sfințește cu agheasmă bucatele mirenilor, în zorii zilei, cât de frumos e să ciocnești ouă roșii! Dacă ar fi să fie pe-a voastră, ateilor și laicilor și emancipaților, viața ar fi foarte tristă și nu am avea nicio sărbătoare!..” Nu aveam nimic contra sărbătorilor. Cu atât mai mult că tocmai fusese scoasă de la cuptor o imensă tavă cu lasagna. Și, în timp ce lasagna era tăiată și distribuită în farfurii, eu povesteam despre mesele pascale de la noi, unde nu trebuia să lipsească rachiul, vinul, peștele afumat si marinat, vinegretul, mielul, pasca. „Hristos a înviat!”, am zis și am ridicat cupa de șampanie. „Cu adevărat a înviat!”, au răspuns voioși moldovenii mei, după care au repetat formula noastră pascală și italienii. După care eu m-am înfipt în cele opt straturi de lasagna cu carne, sos de roșii și mozzarella, iar prietenul meu a început s-o descoase pe fiică-mea despre Spania. Fusese cândva în pelerinaj la Santiago de Compostela, știa ceva spaniolă. Și fiică-mea a povestit de cât de încântată este de bursa ei Erasmus, de orășelul de pe țărmul oceanului unde se află, de colegii ei veniți din toată lumea, de carnavalul la care a participat. Vorbea într-un ciudat amestec de italiană, spaniolă și engleză, dar se făcea înțeleasă. Mucii nu-i mai curgeau, din fericire. Profesoara de latină, mama soției prietenului meu, nu prea vorbise cu noi mai înainte. Și acum s-a interesat mai ales de limba noastră, il moldavo, ce limbă e. O, atât mi-a trebuit ca să mă dezlănțui! „Nu există, signora, il moldavo, există numai il rumeno”. Și imediat au apărut cu noi la masă Traian și Decebal, ca martori ai istoriei noastre. Și eu am fost imediat cuprins de frenezia mea etimologică, căci nu pot să vorbesc altfel decât cu multă pasiune despre cuvintele românești ca mărturii fundamentale ale trecutului nostru istoric. „Fiți atentă, doamnă, ziceam, noi românii, cu toate că ne-am îndepărtat cel mai tare de Roma, am conservat caracterul limbii latine poate mai bine decât voi, italienii!” Doamna m-a privit neîncrezător, ca pe unul care bate câmpii. Dar eu am urmat cu hotărâre. „Ce-ați făcut voi cu cazurile limbii latine, le-ați pierdut, nu-i așa? Ei bine, aflați că noi avem cinci cazuri și azi!” Și am declinat substantivul omul la singular și plural. Apoi m-am oprit asupra epocii colonizării Daciei. „Uitați-vă, cuvântul vecchio în română este bătrân. Care provine de la veteranus! Înseamnă că inițial bătrânii noștri erau veterani ai legiunilor romane. Cuvântul turmă, greggio în italiană, vine de la latinescul turma care era un detașament de cavalerie. Cuvântul sat, paese, vine de la fossatum, șanțul de apărare în jurul castrului sau în jurul localității. Dar cât e de grăitor mire! Mirele român, lo sposo, era inițial un miles romanus, adică un soldat! Ceea ce mă fascinează însă în mod deosebit este „țărănizarea” în Dacia a unor cuvinte latine strict orășenești. Pavimentum, strada orășenească pavată, devine la noi pământ. Paniere, coșul cu care se duceau gospodinele să cumpere pâine la piață, devine la noi coșcogea paner, pentru culesul strugurilor!.. Și anima, sufletul, devine la noi inimă! „Tată, grăiește mai încet!”, mi-a șoptit fiica. „Vorbesc tare ca să mă audă și cei din fundul clasei, știi c-am fost învățător.” „O să te audă mătincă și morții din morminte!” A trebuit să mă relaxez puțin și să-mi temperez entuziasmul. Astfel, i-am dat voie să vorbească și prietenului meu care a mărturisit că provine din aristocrația Romei antice, ceea ce m-a impresionat. „Iar noi, moldovenii, provenim din toate colțurile pământului”, a intrat în vorbă și îngrijitoarea bătrânei profesoare. „Printre strămoșii mei, din câte știu, au fost și ruși, și ucraineni. Și nu m-aș mira ca, la o atentă analiză, să se descopere că îmi curge prin vine mai mult sânge slav ori tătăresc decât roman sau dac”. Am râs, am fost de acord.

În continuare am mai discutat problema Transnistriei și am hotărât cu generozitate să-i recunoaștem independența. Apoi am luat în dezbatere problema Unirii. „Unirea Republicii Moldova cu România ar simplifica harta Europei și ar reduce substanțial problemele voastre”, a zis prietenul meu, mai adăugându-mi șampanie în pahar. Am fost de acord, și cu șampania, și cu unirea. Era vremea să plecăm. Sorbindu-mi cafeaua, i-am cuprins cu privirea pe toți și m-am gândit: Cât de multe sunt lucrurile care ne leagă pe noi, europenii! Cât de frumos este mozaicul de culturi și popoare europene! Cât de dragă îmi e Europa!  http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

DE CE AVEM NEVOIE DE LEGEA ANTIDISCRIMINARE


Mai mult de jumătate din americanii adulți sunt single, trăiesc în afara familiei. Există în Occident un număr enorm de cupluri care nu sunt căsătorite. Există armate întregi de copii născuți în afara căsătoriei. Există studii care vorbesc despre copiii crescuți în familiile de homosexuali, care arată că acești copii sunt la fel de normali ca și ceilalți. Primul ministru al Marii Britanii a declarat că el dorește ca țara sa să legitimeze căsătoriile homosexualilor nu în pofida faptului că el, David Cameron, este conservator, dar anume de aceea că este conservator, și deci ideea sa este de a crea o structură familială stabilă, legală, controlabilă, așa cum le place conservatorilor. În biserica catolică italiană răsună din ce în ce mai multe voci curajoase care cer ca homosexualii credincioși să beneficieze de darurile sfinte, de împărtășanie și spovedanie în egală măsură cu ceilalți credincioși. Lucio Dalla, un celebru cântăreț homosexual, foarte apreciat de toți italienii, a fost înmormântat cu slujbă în biserică. Înșirui toate aceste fapte de care îmi amintesc la întâmplare în legătură cu lupta pe viață și pe moarte pe care o dau contra legii antidiscriminare frontiștii noștri comunisto-ortodocși. Punctul forte al talibanilor noștri, ultima lor frontieră, principalul lor argument, este morala. Cu morala luptătorii noștri fundamentaliști nu au făcut și nici nu vor face compromisuri. Morala este sfântă, morala este de la Dumnezeu. Amin! Ori Allah akbar! Iar familia este locul sacru unde morala este păstrată! Nu importă că o sumedenie de crime s-au făcut și se fac anume în interiorul familiei, nu importă că ușurința formală cu care se face divorțul la noi a redus căsătoria la ceea ce ar trebui să fie de fapt: nu o uniune sfântă și indestructibilă, ci o relație de comoditate pentru două persoane care consideră că au ceva în comun; și nu importă că lumea, viața se schimbă în grabă, iar odată cu ele se schimbă și morala. Nu, noi nu vrem să acceptăm schimbările, noi vrem să-i lovim cu pietre pe păcătoși, noi vrem să trăim în continuare într-un trecut imaginar de mare puritate ortodoxă, nebăgând de seamă că trecutul, chiar și epoca lui Hristos, a avut revoluțiile lui morale. Suntem deci contra Occidentului putred – da, putred, și sovieticii tot au zis că e putred până când au putrezit ei înșiși. Cu toate că, se pare, dacă Putin ar legitima căsătoriile gay, a doua zi ar face-o și moldovenii. Occidentul nu e putred. E mai viu ca oricând. Se schimbă de la o zi la alta, e dinamic. Mai și greșește, dar se corectează din mers. Are o morală superioară celei pe care o avem noi în Moldova. Se vede din cum zâmbesc oamenii pe stradă. Se vede din felul cum sunt tratați handicapații, cu egalitate, cu omenie. Se vede din felul cum sunt tratate animalele, cu atenție, fiind considerate egale în drepturi cu oamenii. Se vede și din felul cum suntem tratați noi, moldovenii, mai bine în străini decât acasă, da, da. Și voi vorbiți de putreziciunea Occidentului? Sunteți ridicoli, domnilor. Roșca face o demagogie de cel mai prost gust atunci când afirmă că legea antidiscriminare e primul pas, iar al doilea va fi acceptarea căsătoriilor persoanelor de același sex, urmată de pasul al treilea, adopțiile de copii în familiile homosexualilor, și de pasul al patrulea, interzicerea cuvintelor mamă și tată. Nu e deloc obligator să faci acest iter, mai ales cu halucinanta etapă a patra. Legea antidiscriminare Roșca o critică de o rupe fără să citeze textul proiectului. Legea antidiscriminare trebuie adoptată în numele interesului nostru național care este europenizarea. Legea antidiscriminare trebuie adoptată pentru ca să ne facă oleacă mai buni.http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

UN PREȘEDINTE PENTRU UNIRE
„Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port”

Învestit în funcția de Președinte al Republicii Moldova, după ceremonia de depunere a jurământului, Nicolae Timofti a ținut un discurs. Mi se pare deosebit de important acest discurs, care vorbește despre marile priorități ale țării și deci și ale Președintelui, pe durata unui mandat de patru ani. Chiar din start, Nicolae Timofti a enunțat prin cuvinte simple și lipsite de emfază că obiectivul cel mai important al țării, și deci al politicii, și deci al Președintelui țării, este consolidarea societății moldovenești, asigurarea concilierii civice și politice. Vă rog să luați seama, Președintele nu a pus pe primul loc nici integrarea europeană, nici rezolvarea crizei transnistrene, cu toate că nu s-ar fi mirat nimeni dacă ar fi făcut-o. Nicolae Timofti a vorbit despre conflictul intern, despre războiul civil care ne macină energiile și ne taie aripile. Toleranța, cuvântul-cheie „După ani grei de lupte politice care au dezmembrat societatea noastră pe criterii etnice, culturale, politice, lingvistice, religioase, avem nevoie de pace, de înțelegere, de stimă reciprocă, de toleranță. Anume toleranța trebuie să devină cuvântul-cheie care să marcheze un nou început pentru dezvoltarea societății moldovenești. Nu este vina noastră că suntem atât de diferiți. Așa a vrut istoria să se întâmple. Și dacă astăzi am ajuns să trăim împreună în același stat, trebuie să ne respectăm reciproc, să fim înțelegători, pentru că numai împreună, numai uniți de aceleași scopuri și idealuri, avem șansa de a ne dezvolta, de a ajunge în marea familie a democrațiilor europene, de a asigura cetățenilor noștri un nivel de trai prosper și un viitor democratic.” Cu aceste cuvinte Nicolae Timofti s-a angajat solemn să promoveze toleranța și respectul reciproc. În opinia șefului statului, marea prioritate a consolidării societății moldovenești, în afară de valoarea intrinsecă pe care o are, nu este decât un prim pas spre realizarea obiectivului integrării europene. Europa înseamnă nu doar bunăstare, ci și valori În legătură cu integrarea europeană, Președintele a făcut o importantă paranteză. În vederea integrării, Uniunea Europeană ne cere ajustarea legislației și o serie de angajamente. Dar, a zis domnul Timofti, „pentru a deveni membri ai marii familii a democrațiilor europene, țara noastră are nevoie nu doar să îndeplinească mecanic acele angajamente în fața partenerilor noștri de dezvoltare”. Europa înseamnă nu doar bunăstare, nu doar beneficii, ci și valori. „De aceea îmi propun să contribui activ la promovarea valorilor europene în societate, la implementarea tuturor actelor standard care vor face din țara noastră, de facto, un stat european.” Această pledoarie explicită în favoarea însușirii conștiente a valorilor europene este un evident reproș adus societății moldovene, unde încă mai bântuie o intoleranță de speriat. Iar referința la ajustările mecanice îi vizează pe cei care privesc de exemplu legea antidiscriminare ca pe un simplu tribut Europei, ne cam umilește, nu ne place, dar n-avem ce face, trebuie s-o adoptăm. Astfel, Nicolae Timofti s-a înscris și el în rândurile luptătorilor contra „formelor fără fond”. Această luptă, existentă încă pe vremea lui Eminescu, încă nu s-a sfârșit, din păcate, căci mai continuăm a alerga din urma trenului progresului. Transnistria și statul de drept Discursul Președintelui nu a evitat Transnistria. A fost definită ca cea mai gravă problemă internă. Au fost pronunțate cuvinte politicește corecte, despre găsirea compromisurilor și despre așezarea la masa tratativelor, grație partenerilor externi. Despre aceea că succesul reformelor și democrației în Republica Moldova îi va face pe locuitorii Transnistriei să accepte mai cu ușurință integrarea în hotarele noastre. Nicolae Timofti a încheiat cuvântarea prin a sublinia imperioasa necesitate de a întări prin toate mijloacele statul de drept, dovedind că va continua să rămână și în anii de președinție un jurist sufletește angajat. Surzi la chemarea Președintelui Angajați sufletește în lupta lor rămân și comuniștii moldoveni, ca să vorbim despre atmosfera în care răsună discursul lui Nicolae Timofti. După demonstrațiile din iarnă și primăvară, și-au luat o mică pauză până în mai. Dar consideră actuala guvernare ilegitimă, boicotează ședințele parlamentului, au boicotat alegerea președintelui în parlament și chiar ceremonia depunerii jurământului, la care au fost prezenți foștii președinți Snegur și Lucinschi, dar a lipsit Voronin. În felul acesta, din aprigi apărători ai statalității moldovenești comuniștii se transformă în dușmanii ei înrăiți. Au deraiat în așa măsură, încât atacă simbolurile statului, impunând la mitingurile lor, în loc de tricolorul moldovenesc, un bicolor roș-albastru, pretinzând că acesta ar fi drapelul Moldovei lui Ștefan cel Mare. Frizează în felul acesta lupta contra ordinii de drept și parcă s-ar autoinvita să fie puși în afara legii. La fel de surzi la apelul la pace socială al Președintelui s-au dovedit a fi și o anumită categorie de unioniști. Aceștia au organizat pe 25 martie așazisele Marșuri ale Unirii, în memoria împlinirii a 94 de ani de la declararea, la 27 martie 1918, a Unirii Basarabiei cu România. Grupuri de tineri și mai puțin tineri au mărșăluit strigând lozinci și purtând banere, pe unele din care se vedeau și crucile celtice ale Noii Drepte. Aceste marșuri, autorizate de poliție, numai datorită poliției și nu s-au transformat în bătăi colective de proporții. La Chișinău demonstranții au fost atacați de grupuri rivale, la Bălți au fost huiduiți de trecători. Sunt sigur că Unirea, în felul acesta vulgar și superficial, nu se va face niciodată. În titlul articolului vorbeam despre Nicolae Timofte ca despre un președinte pentru unire. Aveam în vedere unirea moldovenilor într-o societate de oameni normali.http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

Monstruozități moldovenești


 YETI A FURAT TRICOLORUL MOLDOVENESC Yeti, omul zăpezilor, nu a fost observat în Moldova niciodată. Nu avem nici lacuri locuite de monștri marini ca cel de la Lokness. Astronavele extratereștrilor încă nu au lăsat urme stranii în lanurile noastre de păpușoi. Și totuși, avem și noi fel de fel de lucruri uimitoare. Și avem și noi monștrii noștri, care chiar dacă nu aruncă foc și pucioasă pe nări, au totuși o respirație deosebit de otrăvită. Acești monștri sunt unele personaje ale vieții publice moldovenești, în care politica, statutul social înalt și analfabetismul cultural se îmbină într-o manieră cu adevărat monstruoasă. Vorbesc de domnii Voronin și Dodon. Voronin și Dodon sunt vip-uri perfecte. Unul a fost președinte al țării pentru două mandate. Altul, fugar din partidul comuniștilor, fost candidat la primăria capitalei, deputat în parlament, este și el o persoană publică importantă. Prestigiul lui Igor Dodon a crescut considerabil în ultimul timp, grație celor trei voturi ale grupului său parlamentar socialist care au făcut posibilă alegerea Președintelui țării, Nicolae Timofti. Dar aceste două personaje ale elitei politice moldovenești, îmbrăcate în costum și cu cravată la gât, vehiculează în spațiul nostru public niște idei atât de obscure și primitive, încât crezi că ar putea fi pronunțate doar de mușteriii nebărbieriți ai unei berării împuțite cu fum de țigară. „Moldova e mai veche decât România. Românii i-au românizat pe moldovenii din România, care și-au pierdut identitatea moldovenească și cultura specifică. Unica șansă de salvare a acestor moldoveni pierduți e ca să creăm o Moldovă mare până la Carpați, în care să răsune limba noastră moldovenească și de asupra căreia să se înalțe mândru drapelul nostru moldovenesc. Da, drapelul lui Ștefan cel Mare, roș-albastru, cu bour.” Gluma cu drapelul s-a îngroșat. Îl flutură comuniștii lui Voronin, îl flutură socialiștii lui Dodon. Iar între timp, când politica de stânga e dusă în derivă de valuri spre țărmurile cețoase ale Absurdistanului, politicienii de la putere se uită și tac. Ei, liberalii și democrații, care au declarat că ne vor duce în Europa, tac impasibili. Nu iau atitudini tranșante. Nu pronunță cuvântări înflăcărate de la înalte tribune. Nu publică articole în ziare. Nu demască. Nu încearcă să facă propaganda liberală a drepturilor omului, pentru ca să pregătească cel puțin terenul pentru adoptarea legii antidiscriminare în parlament. Am aplaudat cuvântarea Președintelui Timofti în ziua depunerii jurământului. Un text combativ, angajat fără rezerve în bătălia pentru Europa. Dar e puțin. Sunt necesare sute de astfel de texte, domnule Președinte. Puneți-vă scribii, secretarii, consilierii la treabă. Domnule prim-ministru și domnule Președinte al Parlamentului, țara așteaptă cuvântări bătăioase și de la voi. Pentru că monstrul moldovenismului primitiv amenință demnitatea noastră națională. Ne facem de râsul lumii și nu e bine. Vor zice unii că moldovenismul primitiv nu e decât o reacție la propaganda unionistă. Poate. Dar nu are nimeni monopolul adevărului și nu știe nimeni ce ar fi mai bine pentru Moldova: independența sau unirea cu România. De aceea ambele opțiuni au drepturi egale. Dar atâta vreme cât nu suntem hotărâți, nu trebuie să schimonosim istoria și să ne batem joc de limbă, de străbuni și obicei, vorba lui Eminescu. Domnilor Voronin și Dodon, sunt atâtea lucruri „de stânga”, socialiste cu adevărat, care trebuie făcute în Moldova. Lăsați drapelul în pace și ocupați-vă de cei mulți și obidiți.http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

DOI MANKURȚI SE IUBESC


Ziarul „La Repubblica” din 28 martie scrie despre căsătoria lui Almir și Dusica, el musulman, ea sârboaică creștină ortodoxă. S-au căsătorit la Srebrenița. Acest oraș, o enclavă musulmană pe teritoriul Serbiei, e locul unde sârbii ortodocși și dreptcredincioși ai lui Mladici au masacrat în șase zile ai lui iulie 1995, în timpul unei curățenii etnice de proporții, 8372 de musulmani. Șase din unchii lui Amir au pierit atunci. Familia Dusicăi s-a pierdut în haosul războiului, iar ea a crescut într-o tabără de refugiați. Mă gândesc că între acești doi tineri se căscau prăpastiile adânci ale memoriei lor istorice. Ale religiilor diferite. Dar ei, proștii, ca niște adevărați mankurți fără memorie, au luat și-au făcut nuntă. După care au produs repede și un băietoi dolofan. Va deveni și acesta, la sigur, mankurt. Dar până una alta unii poate că l-au și etichetat drept „ciudovișcinoie tvorenie”, creatură monstruoasă născută din păcat. Filoislamiștii îl învinuiesc pe Almir că și-a ales o femeie care nu poartă vălul. Naționaliștii sârbi strigă caraul că se islamizează poporul sârbesc. Și numai oamenii normali, care totuși nu-s puțini, nu zic nimic. Ei știu că dragostea e absurdă. Și atotcuprinzătoare. Da, cam așa scrie „La Repubblica”. E drept că de mancurți nu pomenește nimic.

Iar eu mă folosesc de această istorie doar ca să-mi creez o ocazie pentru a spune că de la o vreme nu îmi prea plac cuvintele etnie și puritate. Parcă ar avea ceva în comun cu curățenia etnică a lui Mladici. Nu, nu fac aluzie la nimic. Știu că noi moldovenii nici nu ne gândim la curățenia etnică... Ei, poate numai așa, numai oleacă... I-am reproșat lui Ion Druță că s-a căsătorit cu o străină. Și lui Mircea Snegur. Poate și lui Lucinschi. Liberala, hm, liberala Ana Guțu i-a reproșat Nataliei Gherman că nu poate candida la funcția de Președinte al Republicii Moldova pentru că sângele ei nu este pur din punct de vedere etnic. Și lui John Onoje i s-a reproșat că nu e moldovean pur sânge. Și rusofonilor tot nu încetăm să le reproșăm că sunt ocupanți și fii de ocupanți și neamuri de ocupanți. Sunt străini, deci impuri... Da, e adevărat, dar o facem dintr-o pornire nobilă, vrem să fim puri și să avem o țară pură. Numai ortodocși, numai folclor, numai tradiție... Cred că de fapt așa vroiau și sârbii lui Radco Mladici. http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

Doi e mai mare decât unu


Nu-mi pasă deloc de felul cum a fost făcută Unirea Basarabiei cu România. Sunt sigur că ideile socialiste – da, am putea să le numim și bolșevice – care circulau în Basarabia anului 1917, erau mult mai progresiste, din punctul nostru de vedere european de azi, decât ideile guvernanților României, care cu doar câțiva ani mai devreme înecaseră în sânge răscoala țărănească. Basarabia era setoasă de „dreptate, voie și pământ”, după cum zicea Mateevici. Dorea democrație. Se găsea într-o fierbere foarte asemănătoare cu perestroika. România distruge perestroika basarabeană cu o brutalitate demnă de anul 1907. Se răfuie cu bolșevicii. Realizează o unire formală care nu rezistă nici unei critici. Îi promite Basarabiei autonomie și după 5 minute i-o ia. Din punct de vedere economic, îi lasă pe țăranii basarabeni să creadă că pe vremea țarului era mai bine. Dar. Așa cum o Republică Democrată Moldovenească independentă nu era credibilă – pentru că nu avea nici națiune, nici cultură, nici economie, nici resurse – atunci rămâne, măi fraților, că Unirea a fost un fapt pozitiv. Ne-a salvat de război civil și de ocupație sovietică pentru 22 + 3 ani. Ne-a lăsat să credem că, până la urmă, vom deveni o țară și o națiune împlinită. Unirile pașnice sunt o invenție a sfârșitului secolului 20. Unitatea Italiei a fost realizată prin război și represii, și cu toate acestea Italia e o națiune solidă. România Mare a fost un fenomen pozitiv, indiferent de cum s-a făcut. Tocmai de aceea, atunci când vorbește de suferințele bieților basarabeni înglobați cu forța în România, Stepaniuc face demagogie. Trișează. Era în interesul Basarabiei să fie înglobată în România, pentru ca să nu fie astăzi prada unor întrebări, unor frământări absolut anacronice. Pentru că prin discuțiile noastre febrile despre identități noi pierdem trenul modernității, nu discutăm filosofie ori morală ori artă, dar ne pierdem pur și simplu vremea degeaba. Astăzi, românii de pe planeta Terra au două țări. Iar doi, cer iertare pentru lipsa de originalitate, e o cifră mai mare decât unu. Îndrăznesc să-mi exprim opinia că poate asta e bine. Când vor trimite românii din România o interpretă de manele la un concurs muzical internațional, vor râde românii din Republica Moldova. Iar când va candida Traianus la Premiul Nobel pentru poezie, se vor prăpădi de râs românii din România.  (http://vox.publika.md/politica/doi-e-mai-mare-decat-unu-202091.html )http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

Revoluția italiană


În timp ce în Moldova se fac discuții profunde de caracter etnico-tribal și se vorbește despre moldoveni, români, daci, ruși, ocupanți, istoria românilor și alte pătărănii, în Italia are loc o adevărată revoluție. Guvernul lui Mario Monti zguduie din rădăcini vechea așezare a țării, schimbă sistemul de pensionare, intervine pe piața muncii și redesenează prin trăsături hotărâte relațiile dintre clasa muncitoare și patronate. Piața muncii italiană, care era prea rigidă din cauza hipergarantismului, excesiva protejare a muncitorilor, este reașezată pe baze noi. Pe de o parte, patronii vor avea dreptul să concedieze mai ușor; pe de alta, reforma lui Monti dă o puternică lovitură muncii așa zis precare, cu un contract pe timp determinat, care devenise foarte frecventă în Italia. Contractul pe timp indeterminat îi acordă angajatului un șir de evidente beneficii: concediu plătit, concediu medical plătit, salariul al 13-lea, o recompensă de circa un salariu mediu pentru fiecare an lucrat la încheierea activității. Nimic din toate aceste beneficii nu este prevăzut pentru posesorii unui contract de muncă pe timp determinat. Reforma lui Monti prevede că un tânăr de exemplu se angajează cu un contract de ucenicie (apprendistato), care durează 3 ani, după care patronul e obligat ori să-l concedieze cu o recompensă, ori să-i facă un contract pe timp indeterminat. În felul acesta vor fi favorizați tinerii, iar contractul pe timp indeterminat va deveni accesibil pentru toți. Guvernul Monti are mână liberă să reformeze Italia anume în virtutea faptului că este un guvern tehnic și a fost împuternicit de partide să lupte cu hotărâre pentru ieșirea din criză a țării. Cele trei mari sindicate italiene, CGIL, CISL și UIL, au discutat energic cu reprezentanții guvernului reformele prevăzute. Dar nu s-a ajuns la un consens și guvernul a declarat că va merge înainte indiferent de acordul sindicatelor sau al partidelor. Iar sindicatele, la rândul lor, au amenințat cu declanșarea unor greve de masă. Ascultând zgomotul revoluției italiene, mă surprind întrebându-mă: Dar noi, în Moldova, avem clasă muncitoare? Dar sindicate? Dar greve se fac? Dar dacă ești concediat, ai dreptul să mai iei salariu încă 15-27 de luni?  http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

FRONTUL ANTIEUROPEAN MOLDOVENESC


Noi, moldovenii, suntem vecini gard în gard cu Uniunea Europeană. Am declarat chiar că am vrea să ne integrăm în Europa. Ne place bunăstarea europeană, cultura europeană, stilul european. Nu ne place însă spiritul de libertate european. Ah, multiculturalismul. Ah, toleranța religioasă. Ah, toleranța minorităților sexuale. Mai ales asta de la urmă nu ne place. Avem dreptate să nu ne placă. E natural să nu ne placă. Noi, descendenții unei civilizații țărănești, suntem obișnuiți cu cucoșul care călărește găina, cu dusul vacii la buhai, cu motanii care intră primăvara în călduri și miorlăie sinistru pe acoperișuri. Nu numai că suntem obișnuiți – iubim chiar cu o anumită gingășie aspră animalele acestea care urmează din timpuri imemoriale legea lui dumnezeu. Cârlanii și iezii primăverii ne înduioșează, simțim pentru vaca care a fătat cu bine o caldă gratitudine. Iată de ce iubirea unui mascul pentru alt mascul ori a unei femele pentru altă femelă ne pare o nebunie. E o nebunie pentru că nu dă fructe, nu produce cârlani, și nu se știe pe ce instincte, pe ce legături tainice se bazează. Și deci, rupe cercul naturii în care ne aflăm cu toții și se pune în afara legii lui dumnezeu. Dar nu mai trăim demult într-o societate patriarhală. Omul s-a rupt de natură, mai bine zis a creat o continuare deosebită a naturii în noosferă, în sfera socială, în sfera spiritului. Și-a potențat nemărginit gândirea, și-a reprimat anumite instincte. A devenit o ființă liberă, care se creează pe sine însuși pe baza unor idealuri. Tinde să se rupă din vechile tipare, să inventeze lucruri și relații noi, să-și lărgească nemăsurat libertatea. Lucrul acesta a fost mai ales posibil în Occidentul industrializat, unde libertatea a avut o bază materială solidă. Iar homosexualitatea e un copil din flori a libertății. Puternic reprimată de religiile monoteiste de-a lungul secolelor, a fost încetul cu încetul acceptată în societățile democratice capitaliste. A devenit o opțiune de om liber. Homosexualii au fost mai întâi dezvinovățiți. Au fost mai apoi acceptați ca oameni obișnuiți. Astăzi e în curs legitimarea căsătoriilor dintre persoanele de același sex. Care legitimare nu este doar o chestiune de schimb de inele la biroul stării civile. Înseamnă și încadrarea acestor persoane într-o determinată categorie juridică, care prevede drepturi și obligații reciproce, dar și față de stat. ...Și noi, moldovenii, ce facem? Intrăm în noosferă ori rămânem la coada vacii? Acceptăm libertatea în întregime, ori așa, doar pe jumătate? Dar nu poți să fii gravidă, vorba ceea, numai oleacă. Republica Moldova s-a cerut în clubul Europei și Europa i-a pus în față niște condiții. Printre care și adoptarea unei legi anti-discriminare, care nu prevede nici uniuni civile pentru homosexuali, nici căsătorii. Este o lege inofensivă care tinde să înlăture discriminarea minorităților. Dar iată că apare imediat frontul antieuropean moldovenesc, sfânta alianță a bisericii ortodoxe, partidului comuniștilor și partidului popular creștin-democrat, care deschid un foc turbat asupra acestei legi. Și ce este această lege? Un fel de spravkă pentru Europa că suntem sănătoși la cap! Ei bine, partidele ca partidele, stau înglodate în populismul lor ticălos. Dar ceilalți? Că uite cât de puțini îs cei care au îndrăzneala să vorbească despre legea antidiscriminare, băieții de la Curaj.net , Natalia Ghilașcu, Vitalie Sprînceană. Să abordăm subiectul cu îndrăzneală, cu toate că știu că nu ne place. Și că am vorbi cu mai mare plăcere despre cârlani. Dar, dacă vrem în Europa, trebuie să ne placă nu numai euro și evroremontul.http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

Unirea, gripa de primăvară a moldovenilor


Nu sunt împotriva Unirii. Și nu sunt împotriva independenței Republicii Moldova. Nu am fost nici împotriva Uniunii Sovietice.Sunt împotriva trăncănelii fără rost. Sunt împotriva unor slogane strigate în stradă fără acoperire teoretică. Sunt împotriva unor drapele inventate ad-hoc pentru a băga ură și zâzanie între țări. Sunt împotriva etichetărilor facile: moldovenist, românist, securist, bolșevic, fascist.Unirea, făcută bine, pe baza unui proiect serios cu multe cifre și multe hărți, ar putea să însemne o mare victorie a tuturor cetățenilor Moldovei și a tuturor cetățenilor României. Dar unde este proiectul? Care dintre marii politicieni și intelectuali ai celor două țări l-au semnat?Republica Moldova să zicem că este un proiect. Dar este oare clar acest proiect? Avem noi un plan serios pentru limba română ca limbă perfect funcțională în Moldova? Avem noi un plan serios cu privire la Transnistria? Și avem noi un plan serios cu privire la salvarea noastră economică?Îmi scăpase vorba că nu am fost nici împotriva Uniunii Sovietice. Da, domnilor, muieți repede pana în călimară și scrieți în dreptul numelui meu înjurătura bolșevic, ori kaghebist. Nu am fost împotriva Uniunii Sovietice, țara mea, care începuse în 1985 o revoluție nemaipomenită. M-a emoționat acea revoluție, am participat la acea revoluție, am crezut sincer că țara aceea imensă va reuși să renască pe baza libertății popoarelor și a democrației. Și am deplâns sincer prăbușirea, din cauza ticăloșiei și a miopiei unor politicieni, a acelui proiect grandios, Uniunea Sovietică.Dați-mi niște proiecte serioase. Ori cel puțin scrieți niște cuvântări după toate legile retoricii și pronunțați-le de la niște tribune înalte. Că m-ați plictisit.http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

DE VORBĂ CU MILANEZA LUDMILA CHIVRIGA


Pe Ludmila Chivriga am cunoscut-o pe facebook. Văzând că e milaneză, m-am interesat de viața moldovenilor de la Milano, despre care nu am prea văzut să se scrie. Mi-a spus despre ceea ce face ea. Și așa am aflat că Ludmila are o istorie interesantă, o biografie de imigrantă care poate fi dată drept exemplu de succes. A parcurs un drum lung și greu de la a fi clandestină și a lucra la negru până la a avea o activitate autonomă și a conduce o asociație cum e „Integrazione in Italia”. Aventura ei începe în 2000, când sosește în peninsulă cu multe visuri, dar fără să știe nimic despre realitățile italiene. A trebuit să lucreze la negru și să fie plătită rău, să îndure diverse umilințe, să locuiască în case abandonate. Dar, după mai multe peripeții, a reușit să se pună în regulă prin legea Bossi-Fini. De aici drumul ei a fost în urcuș. A fost angajată de o societate care oferea diverse servicii. S-a integrat bine în societate, a avut rezultate bune și bune relații cu colegii de muncă și clienții. Iar lucrul acesta i-a ajutat ca la un moment dat să se pună pe picioare proprii, să-și deschidă deci o societate de servicii a sa. Și, deoarece în societățile de servicii majoritatea angajaților sunt imigranții, Ludmilei Chivriga i-a venit și ideea de a pune pe roate o asociație care să ajute la integrarea socială a străinilor. Așa apare, în ianuarie 2011, „Integrazione in Italia”.

- Ludmila, astăzi integrarea e un cuvânt foarte la modă. Ce înseamnă pentru tine integrarea, promovezi poate o standardizare a tuturor imigranților și ruperea tuturor legăturilor cu trecutul lor? - Pentru noi, cei de la „Integrazione in Italia”, integrarea înseamnă, în primul rând, bune raporturi cu instituțiile statului. În rândul al doilea înseamnă bune raporturi de muncă cu patronii și administrațiile întreprinderilor. Iată de ce asociația noastră își propune să ajute imigranții la rezolvarea tuturor problemelor care țin de birocrația statală sau relațiile de muncă. Oferim în acest sens consultanță la un înalt nivel profesional. Dar promovăm și acțiuni social-culturale, care presupun manifestări de obiceiuri și culturi ale altor popoare. Cu cât ne cunoaștem mai bine, cu atât ne împăcăm mai bine, iar diversitatea e o bogăție a tuturora. Prin urmare suntem contra standardizării. - S-a vorbit mult anul acesta în Italia despre cetățenia pentru fiii imigranților. Ce părere ai în această privință? - Sunt de acord, știu cât de rău se simt noii italieni, copiii imigranților din prima generație, care au învățat în școala italiană, au inspirat prin toți porii cultura italiană, dar nu sunt egali cu colegii lor care au părinți italieni. Asociația noastră a promovat în acest sens mai multe inițiative. Cred că în primul rând trebuie să vorbim mult despre drepturile noastre. Și anume pentru a facilita discuțiile Integrazione in Italia a deschis site-ul http://www.integrazioneinitalia.it/ . Mă folosesc de prilej și-i rog pe toți cei interesați să ne acceseze și să intre în contact cu noi. Mai mult, declar că avem intenția de a da spațiu pe site-ul nostru tuturor asociațiilor care încă nu dispun de mijloacele necesare pentru a se face auzite și cunoscute. Visul meu e ca de pe acest site să lansăm campanii transnaționale de sensibilizare a opiniei publice în materie de drepturi și antidiscriminare.- Care alte lucruri frumoase prin concretețea lor a realizat „Integrazione in Italia”?- Faptul că avem un oficiu, o adresă la Milano, un site sunt deja lucruri „foarte frumoase prin concretețea lor”, ca să-ți răspund cu cuvintele tale. Uite, am strâns relații de parteneriat cu unele ONG-uri din Africa, mai ales din Guineea și Coasta de Fildeș și colaborăm cu ele în vederea îndrumării la lucru a tinerilor din acele țări și în vederea asistării copiilor și tinerilor imigranți în Italia. Colaborăm cu cele mai diferite cùlturi religioase și biserici, ortodocși, catolici, degrabă îi înscriem în acest registru și pe musulmani. Și deci, o spun clar, pentru noi diversitatea este o bogăție, nu o problemă. - Și totuși, eu am să insist cu „concretețea”. Dă-mi numele câtorva colaboratori de ai tăi.- Iată. Consultanții Cinzia Passera și Giiseppe Nocera, apoi Vasile Botezatu și Nadejda Botezatu, apoi Fadiga Sekou, care vine din Africa. Avem și avocatul nostru, care intervine atunci când situația o cere.- Bine, iar acum îți propun să vorbim despre grandoarea planurilor tale de viitor.- „Integrazione in Italia” va construi într-un viitor apropiat un centru pentru copii, unde să fie prezent un ambulator medical și un punct de colectare a hainelor și jucăriilor uzate pentru copiii extracomunitarilor. Ar fi de mare ajutor pentru emigranții proaspăt veniți în Italia și pentru copiii lor. Iar visul meu, știi care este visul meu? Să fac un mare centru de primire și orientare pentru emigranți! Modern, frumos, curat!..- Dar sunteți așa de bogați ca să vă permiteți construirea unui centru pentru copii?- Nu suntem bogați. Suntem mai degrabă ambițioși. Și asta mă face să cred că visul meu va deveni realitate. Să-i urăm Ludmilei succes și împlinirea tuturor viselor. http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

„MOLDOVENI ÎN ITALIA”


Așa se numește ghidul pentru orientarea și integrarea socială a moldovenilor în Italia apărut anul trecut cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cu suportul proiectului „Susținerea implementării componentei de migrație și dezvoltare a Parteneriatului pentru Mobilitate UE – Moldova”, finanțat de UE și implementat de OIM în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova. Inițiativa de publicare a acestei broșuri aparține Tatianei Nogailîc, președinta asociației „Assomoldave”, care a fost și directorul proiectului „Moldoveni în Italia”, având ca partener Centrul Diaspora Moldova-Italia, în persoana domnului Oleg Josanu. Așadar, Tatiana Nogailîc, o moldoveancă bine cunoscută la Roma și prin alte proiecte și activități dedicate comunității, explică pe primele pagini ale broșurii de ce a fost necesară publicarea ghidului.Cu toate că internetul oferă răspuns la toate întrebările, situația cetățenilor moldoveni din Italia e foarte descurajantă în ceea ce privește informarea. Un număr destul de mic de moldoveni au acces la un calculator, iar mulți din cei care îl și au, îl utilizează mai ales pentru a face convorbiri gratis pe skype sau odnoklassniki, rămânând în continuare slab informați. E o situație gravă mai ales pentru badante, care trăiesc de multe ori într-o mare izolare. Și deci, dacă o moldoveancă, de exemplu, nu are permisul de ședere, iar pe de asupra mai este și slab informată, ea riscă să trăiască într-un stres continuu. Se va simți urmărită și persecutată, va avea frică să iasă din casă pentru ca să n-o aresteze poliția, nu va cunoaște acele drepturi pe care i le asigură statul italian chiar dacă nu posedă un permis de ședere. Apoi, de multe ori se întâmplă că cetățenii moldoveni nu sunt la curent cu serviciile sanitare de care pot beneficia și nu cunosc procedurile de acces la structurile sanitare. Nu cunosc bunăoară unde și cum pot să-și aleagă un medic de familie, ce documente sunt necesare pentru aceasta.

Tatiana Nogailîc Ghidul deci vine să suplinească aceste lacune ale informării. Este de un enorm ajutor pentru proaspeții debarcați în Italia, oferind informații despre centrele de primire, unde să mănânce, să se spele și să doarmă gratis, informații despre bisericile unde pot găsi un ajutor în cazuri dificile, ghișeul unic al imigrării, Serviciul Sanitar Național și multe altele. Dar broșura este utilă nu numai novicilor, ci și, ca să zicem așa, imigranților înrăiți, moldovenilor care au făcut peri suri aici, în Italia. Oferă o colecție foarte bogată de adrese electronice și linkuri utile. Oferă o privire de ansamblu asupra emigrației moldovenești în Italia. Iată denumirile incitante ale unor capitole: Șederea; Munca; Reîntregirea familiei; Sistemul de prevederi sociale; Sănătatea; Locuința; Servicii utile în Italia; Învățământul, organizarea educațională italiană. I s-ar putea reproșa acestei broșuri doar slaba redactare a unor pagini. Informații detaliate despre carte pot fi găsite aici: http://ghidmoldoveniitalia.blogspot.com/ . Descărcarea cărții în pdf poate fi făcută de la: http://www.italia.mfa.md/img/docs/originale-guida-dei-moldavi-in-italia.pdf . M-au impresionat plăcut cuvintele lui Franco Pittau, coordonator la Dossier Statistico Immigrazione Caritas/Migrantes, din introducerea cărții: „Moldovenii sunt o mare colectivitate, dar nu numai prin numărul de 124.270 de persoane (la începutul anului 2011) cât numără în Italia. Sunt o mare comunitate și prin bogăția tradițiilor lor culturale și religioase, atitudinea binevoitoare față de Italia, atașamentul pe care îl au față de familiile lor de departe, disponibilitatea de a susține prin munca lor familiile italiene, simțul recunoștinței și cel al prieteniei. Alte comunități de imigranți au reușit să se facă iubite numai după mulți ani de zile, pe când pentru moldoveni simpatia italienilor s-a declanșat aproape că imediat.” Ne cresc urechile de la aceste laude, dar trebuie să înțelegem desigur că șiretul domn Pittau ne laudă cu multă pedagogie, pentru ca să ne convingem noi înșine că suntem băieți deștepți și să nu ne abatem niciodată de la calea cea dreaptă.http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

Nimeni nu poate crește singur


În fiecare zi ne batem joc / De păsări, de iubire și de mare / Și nu băgăm de seamă că, în loc, / Rămâne un deșert de disperare... Ieri mi-am amintit de aceste versuri care răsunau demult, în tinerețea mea legănată de cântecele lui Tudor Gheorghe. Mă aflam la Accademia di Romania, casa culturii române de la Roma, pe unde călcase cândva și George Călinescu. Accademia di Romania găzduiește cu multă generozitate și manifestările basarabenilor noștri. Iar versurile lui Romulus Vulpescu mi le amintisem în legătură cu subiectul conferinței la care participam: Proiectul Nessuno può crescere solo (Nimeni nu poate crește singur), care ridică problema copiilor abandonați, dar și a copiilor neglijați pentru că părinții lucrează prea mult și nu au vreme să se ocupe de ei. E un proiect la care lucrează mai multe asociații românești și care are menirea să sensibilizeze opinia publică în legătură cu generația în creștere. A se vedea și: http://www.nessunopuocresceresolo.eu/html/rumeno/home.html

Mama și fiica, o familie din Republica Moldova, reîntregită de curând Și într-adevăr, din cele spuse în sala de conferințe care era arhiplină, noi, emigranții, de multe ori nu băgăm de seamă cum în sufletul copiiilor noștri abandonați sau neglijați crește amenințător un deșert de disperare. Ne lăsăm copiii cu scuza că o facem în numele viitorului lor. Îi copleșim apoi cu bani și cadouri trimise de departe. Pe când copiii au în primul rând nevoie de prezența noastră, de dragostea noastră. Și fără această dragoste se ofilesc, se închid în sine, se frâng, se înrăiesc, mor. Da, mor, la propriu, nu la figurat. Sala a vizionat cu multă emoție un scurt metraj de 15 minute în care se vorbea despre o fetiță din România, lăsată cu bunica de mama plecată la muncă în Italia. Ce s-a mai spus la conferință? Că românii sunt cea mai mare comunitate străină din Italia și că sunt totodată primii pe lista străinilor care au cumpărat case și apartamente. Că problema locuinței este totuși mare pentru români, mai ales pentru românii romi. Că țiganii români sunt totuși mai instruiți și mai calificați în comparație cu cei care provin din alte țări. Că românii au de suportat în Italia încă multă discriminare; și de aceea se întâmplă de multe ori ca copiii românilor să încerce să-și ascundă identitatea națională, iar părinții să refuze a-și trimite copiii la cursurile de limbă și civilizație românească din școli. Că școala românească se dovedește a fi de multe ori mai bună decât cea italiană, ceea ce îi ajută pe copiii români care au învățat în România să se integreze mai ușor în școala italiană. Că sunt în România 350.000 de copii fără un părinte sau fără ambii, din cauza emigrației...http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

DESPRE DREPȚII NOȘTRI


„Corriere della sera” din 10 martie scrie în articolul „Il vescovo antinazista e quei Giusti da ricordare” despre oamenii care au reușit să oprească, prin tăria lor morală, desfășurarea unor cumplite crime. Și o face în legătură cu inițiativa unui grup de europarlamentari italieni de a institui o zi europeană a Drepților. Adică a acelor eroi ai comunităților care, într-o epocă dominată de ticăloși și asasini, ne-au permis să nu pierdem speranța în umanitate, și-au riscat viața pentru a salva alte ființe umane. Sunt aduse drept exemplu câteva nume. Italianul Giorgio Perlasca a salvat viața a peste 5 mii de evrei din Ungaria, dându-se în fața autorităților fasciste drept diplomat spaniol. Un alt italian, Giacomo Gorrini, consul italian în Trapezunt, a descris genocidul armenilor. Oskar Schindler zmulse din ghiarele morții circa o mie de evrei cu pretextul de a-i angaja la fabrica sa. „Corriere della sera” vorbește și despre alți drepți mai puțin cunoscuți, care cred că ne-ar interesa și pe noi în mod deosebit. E vorba de episcopul bulgar Kiril, din Plovdiv, și de un alt bulgar, Dimitar Peșev, care era pe timpul războiului vice-președinte al parlamentului din Sofia. Se spune că între 9-10 martie 1943 naziștii grămădiră la gara din Plovdiv circa 8500 de evrei și începură să-i încarce în trenuri pentru a-i expedia la Treblinka. Aflând despre aceasta, episcopul Kiril merse la gară în fruntea a 300 de credincioși ortodocși. Și, sub ochii uimiți ai soldaților germani, încerca să deschidă vagoanele și să se urce la deportați. Să mă deporteze și pe mine, zicea și cita Cartea lui Ruth: „Unde vei merge tu, voi merge și eu; unde te vei opri tu, ma voi opri și eu; poporul tău va fi poporul meu, dumnezeul tău va fi dumnezeul meu!” Și, minune, naziștii au cedat. Evreii au fost lăsați să meargă la casele lor. Atunci când germanii au insistat cu deportarea evreilor, Dimitar Peșev, vice-președinte al parlamentului bulgar, patriarhul Ștefan și episcopul Kiril au scris o scrisoare foarte dură către țarul Boris, aliatul Germaniei, o scrisoare care a fost semnată de mai mulți parlamentari și care vorbea despre rușinea de care s-ar fi acoperit Bulgaria dacă ar fi deportat evreii. Țarul i-a dat ascultare. Și astfel, naziștii au fost nevoiți să renunțe la exterminarea evreilor, dezamăgiți tare de „lipsa de iluminare ideologică” a aliaților bulgari. Poate că avem și noi moldovenii drepții noștri. Dar nu-i știm. Poate că a ieșit vreun preot să protesteze în fața convoaielor de evrei care treceau prin satele basarabene, ținând drumul spre Transnistria. Dar nu-l știm. Poate că a bătut cu pumnul în masă vreun lucrător de partid în vreun raikom, protestând contra masacrării moldovenilor prin foametea din 1946-1947, când au pierit vreo 200.000 de suflete? Poate, dar nu-l știm. Poate că a urcat vreun scriitor sovietic moldovean - de bună voie și din solidaritate pentru poporul pe care îl cânta în versuri – în vagoanele de vite a deportaților în Siberia? Poate, dar cum îl cheamă? Poate că nu-i știu eu, și-mi cer iertare. Spuneți-i pe nume voi. De fapt, mă gândesc că nu e posibil ca drepții să ne lipsească. Și dacă ar veni azi la putere în Moldova un regim tare (așa cum le place unora), care să-i bage pe toți homosexualii în vagoane și să-i trimită la crematoriu, apoi părintele Marchel de la Bălți ar protesta și el. Ba poate că s-ar culca chiar pe șine în fața trenului.  http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

Apel către națiune
  

Ion e un moldovean de-al nostru, om de treabă, cu universitatea făcută, cu o educație decentă, bun patriot al țării sale. Dar, pornind dintr-un spirit de independență țărănească pe care i l-au educat părinții, buni gospodari la ei în sat, Ion nu acceptă în niciun fel ideea unirii Basarabiei cu România. El e de părerea că Republica Moldova urmează să rămână independentă. Independentă, pentru că așa îi place lui, pentru că așa l-a învățat tată-său, și lui taică-său nu i-a plăcut colhozul niciodată! Chiar să fim mai săraci, dar independenți la noi acasă! Ei bine, dar iată că Ion, moldoveanul nostru independentist, a avut o problemă. Într-o zi a intrat într-o discuție înfocată cu un unionist și, la un moment dat, a simțit că-i lipsesc argumentele. Nu reușea nicidecum să-l contrazică pe unionistul care turuia fără oprire! A trebuit deci să se întoarcă acasă nervos și indispus. S-a așezat atunci la computer și a început să caute argumente în favoarea independenței țării sale iubite Moldova. Și a dat aproape că imediat de site-ul www.moldovenii.md . Dar a fost suficient ca omul nostru să intre la o adâncime de 5 cm în textele despre etnogeneza moldovenilor ori în demonstrațiile despre aceea că moldovenii nu-s români, că a și realizat un lucru. Autorii care se dau drept vajnici apărători ai statalității moldovenești sunt pur și simplu niște ignoranți. Textele lor (dar e exagerat să numești acele mâzgăleli texte) sunt o chisăliță indigestă de date istorice, termeni din genetică, moralizări dulcege și alte ingrediente rău mirositoare. Îngrețoșat rău, moldoveanul nostru a ieșit la balcon să fumeze o țigară. Își dădea seama că țara sa iubită are de suferit enorm de la tipii care scriu pe acest site. Lumea ne citește, și lumea crede că toți moldoveni îs așa de proști. Românii ne vor arăta cu degetul ca pe niște monstruoase curiozități! Iar în felul acesta ideea însăși a independenței Republicii Moldova s-ar putea să ajungă de râsul curcilor. Șă fie compromisă pentru totdeauna!.. Ion a intrat în casă și a scris, inspirat cum era, un apel către națiune, în care îi ruga pe concetățeni să boicoteze cu hotărâre www.moldovenii.md și pe autorii lui. Oare cum suna apelul?  http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

DESPRE CARACTERUL BĂTĂIOS ȘI EXPLOZIV AL MĂMĂLIGII MOLDOVENEȘTI
  

Despre Moldova se vorbește din ce în ce mai mult. Pe când se scufunda Concordia, ieșea la suprafață subiectul Domnicăi Cemortan, care, trebuie s-o recunoaștem, a luptat contra anonimatului cu o convingere si o forță demne de toată admirația. Poate să nu ne placă faptul că Domnica a încercat să facă din Schettino un erou, dar nici nu ne impune nimeni s-o credem. Fata s-a autopromovat. A ajuns să dea interviuri unor cotidiane englezești ca Daily Mail. Și e bine ca numele Republicii Moldova să fie asociat în Occident nu numai noțiunilor de „badante” și sărăcie. Domnica Cemortan are caracter, este un caracter. Și anume prin caracter trebuie să ne impunem în lume. E mai măgulitor să citești despre Domnica decât despre faptul, de exemplu, că la 1-2 martie s-a reunit, în sediul Ministerului Muncii și Politicilor Sociale de la Roma, Comisia Interinstituțională a Proiectului „Addressing the Negative Effects of Migration on Children and Families Left Behind”, proiect care își pune ca scop să ofere asistență numeroșilor minori moldoveni care se află în dificultate din cauză că le lipsește tutela părintească. E adevărat, problema există, dar e înjositor pentru noi emigranții să aibă altcineva grijă de copiii noștri când se știe că tocmai de dragul acelor copii, și în numele viitorului lor, noi am plecat în lume cu traista-n băț. Dar să revenim la caracterul bătăios și exploziv al mămăligii moldovenești. Da, cred într-adevăr, fără șagă, că avem și noi un pic de caracter. Dovadă mi-i faptul că am reușit să organizăm sedința comună a guvernelor Republicii Moldova și României! A avut loc la Iași, în 3 martie 2012, la Universitatea „A.I. Cuza”. Rezultatul acestei ședințe a fost semnarea unor foarte importante acorduri interstatale, care ne fac să credem că ceva se mișcă și la noi. Vlad Filat, premierul Republicii Moldova, și Mihai Răzvan Ungureanu, șeful guvernului de la București, au semnat 8 protocoluri și acorduri de colaborare. S-a lucrat în direcții strategice pentru ambele țări: apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, îmbunătățirea mediului de afaceri, creșterea exporturilor românești, proiecte energetice de anvergură. E impresionant în acest sens proiectul gazoductului Ungheni-Iași, o investiție de 19 milioane de euro, care va da României posibilitatea de a exporta ca și de a importa gaze, iar Republicii Moldova îi va diversifica sursele energetice. A fost pus în discuție și proiectul unei căi ferate cu ecartament îngust, care să lege Chișinăul de Europa. Realizarea acestui proiect ar face ca trenurile de pasageri să nu mai staționeze ore interminabile în gară la Ungheni, pentru schimbarea roților. Emoționant, nu-i așa? Comunicarea între cele două țări va fi favorizată și de punerea în practică a interconectării viitoarei autostrăzi Târgu-Mureș – Iași – Ungheni cu rețeaua de drumuri moldovenească, prin construcția unui pod peste Prut, la Ungheni. Să sperăm că aceste fapte de caracter, realizate de Mihai Răzvan Ungureanu și Vlad Filat – apropo, ambii absolvenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” - să fie de bun augur. Și sperăm ca românii și moldovenii să nu ia exemplu de la mișcarea italiană No Tav, protestând contra autostrăzilor și căilor ferate, în numele unui plai strămoșesc pur și necontaminat. Dar la Iași s-a manifestat totuși. În fața clădirii Universității, acolo unde avea loc ședința comună a celor două guverne, grupuri de cetățeni români au protestat cu lozinci anti-Băsescu. Tineri din Noua Dreaptă au scandat sloganuri unioniste. Tot pentru unire a manifestat o delegație a Consiliului Unirii, proaspăt format, în frunte cu Vitalia Pavlicenco, președinta Partidului Național Liberal din Republica Moldova. Între timp la Chișinău Igor Dodon, președinte al Pardidului Socialiștilor, a condamnat ședința comună a guvernelor moldovean și român. Motivul ar fi aniversarea de 20 de ani de la declanșarea războiului de pe Nistru. Acest pas nechibzuit, declară Dodon, poate provoca suspiciuni și neîncredere din partea Transnistriei, deoarece este periculos să suprapui pe comemorarea conflictului armat cu Transnistria o ședință comună moldo-română a executivelor, o ședință care nu va fi lipsită și de o retorică interpretată ca unionistă... Vai de mine și de mine, să nu cumva să se supere Transnistria! Desigur, domnule Dodon, retorica drumurilor de fier, a autostrazilor, a conductelor de gaze e unionistă în cel mai înalt grad. Și sper ca anume această retorică unionistă s-o promovăm cu energie. Și cu mult caracter.  http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

Poem despre marea vânătoare de euroi
MAREA VÂNĂTOARE DE EUROITata a sunat prelung în corn, disdedimineață,Ne-a chemat, ș-am înțeles repede, la Marea Vânătoare;Ne-am scuturat toropeala nopții, am dat cu apă pe față.Începe vânătoarea, măi! Haideți cu toții la vânătoarea cea mare!Ehehei, euroiule, unde ești că venim!Șiretule animal bun de ținut în portofele,Nu te ascunde în găuri, că totuna noi te găbjim,Te apucăm de urechi, te jupuim fără milă de piele!Ion și Vasile, voi luați-o pe-aici prin ponoarăȘi să-mi stârniți euroii ascunși în Germania,Fa Ileană, tu fă ce știi și cum poți te strecoară,Dar să-mi fii mâine la vânătoare în Spania.Tu, măi Ghiță, ai să vânezi în Italia sus pe schele,Ia seama că euroii zboară, măi, și prin aer,Dar dacă pici de sus la pământ, te faci, prostule, bucățele,Și nu mai mănânci tu carne de euroi, ești un fraier!Domnică, ascultă la tata, tu ai să vânezi pe mare,Pe-o corabie plină de euroi, se cheamă Concordia Coastă,Pune-te bine cu căpitanul, arată-i dragostea cea mai mare,Dar ce să te-nvăț, știu eu că tu nu ești proastă.Și noi am pornit vânătoarea, iar tata din cornu-i tot sună!Vânăm euroi pe pământ, și pe apă, și-n cer!Și gata suntem de-a porni vânătoarea pe Marte, pe LunăȘi-n orice alt loc ce-o să aibă o rimă în „er”!Iar când ne-om întoarce din lume, din cosmos cu euro-n portofele,Pornim reparația-n casă, ar fi bine și-n beci și-n sarai,Îi cumpărăm mamei o cratiță nouă ș-un rând de perdele.Ș-o să trăim ca-n rai.http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

STRĂINA
    Emigrantelor din Est, de 8 Martie

Venise în Italia cu gândul că se întoarce acasă peste un an. Voi face orice, se gândea, voi câștiga ceva bani și mă voi întoarce acasă la familia mea. Trebuia să se întâlnească cu cineva care s-o ajute. N-a întâlnit-o nimeni și nimeni nu a răspuns la telefoanele pe care i le dăduseră prietenele acasă. S-a descurcat singură. După o săptămână în care a stat la Roma într-o cameră cu ferestrele închise, și era august, cu o babă nebună care fuma întruna, a ajuns într-un sat de munte. Îngrijea de o bătrână plângăreață și zgârcită. Nu trebuie să gătești multă mâncare, zicea, un ou fiert pentru noi amândouă în seara asta ajunge. Dar în satul acela de munte nu locuia doar baba cea zgârcită. Era suficient ca străina să deschidă ferestrele casei pentru ca imediat s-o urmărească mai multe perechi de ochi. Era suficient ca să meargă la magazinul alimentar, că oamenii intrau in vorbă cu ea, o descoseau despre viața ei de departe, îi dădeau sfaturi. Vecina o învăța felurile de mâncare italiene, vânzătorul îi dădea ceva pe de asupra când făcea cumpărăturile ei modeste, ciubotarul îi repara pe gratis încălțămintea și-i dăruia smochine din pomul lui. Și toți îi făceau complimente. Vai, cât de frumoasă ești! Și cât de înaltă! Nu se considera frumoasă, și cu atât mai mult nu era înaltă. În țara ei nimeni nu-i făcuse astfel de complimente. Chiar soțul ei, cu toate că aveau o viață fericită, n-o considera deosebit de frumoasă și holba mereu ochii la fundurile și piepturile altor femei. Aici însă era admirată în mod deschis. Într-o zi bătrânul ciubotar îi povesti cum a făcut el campania din Rusia în '42, cum a fost îngrijit de-o rusoaică în casa ei când căzuse rănit în zăpadă și nu-i rămânea decât să moară înghețat. Avea lacrimi în ochi. De ce-mi spune mie aceste lucruri? Poate că-i amintesc de femeia aceea, s-a gândit străina. Nu s-a întors acasă nici peste un an, nici peste doi. A lăsat însă satul de munte și a venit la Roma. Lucra cu o fostă partizană, soția unui celebru senator comunist. Aceasta era rea cu toată lumea. I se întâmpla să arunce gunoaie pe terasa vecinilor, cu un etaj mai jos, așa, dintr-un simplu moft. O mușcase până la sânge pe infirmiera care intenționa să-i facă injecția. Dar cu străina noastră bătăioasa partizană devenea un înger; zâmbea dulce, îi povestea cât de vesel țăcăneau mitralierele partizanilor, acolo la nord, în munți. La Roma străina s-a pomenit într-o altă lume. Îi plăceau enorm luminile orașului în seară, îi plăceau zgomotul, traficul infernal de pe străzi. Și motanii dormind la soare pe capotele automobilelor, în parcări. Într-o zi a asistat la o scenă care a tulburat-o profund. A văzut cum un șofer neatent a atins cu aripa mașinii un motociclist și l-a dat jos în mijlocul străzii. Trafic oprit, vacarm. Motociclistul s-a ridicat repede de la pământ, și-a scos cu o mișcare rapidă casca... Era o fată, părul i se revărsă pe umeri... Motociclista deci slobozi asupra nefericitului șofer o tiradă nesfârșită de imprecații și înjurături. Avea scrisă pe față demnitatea, era frumoasă, ochii îi luceau, semăna cu o zeiță greacă supărată. Iar după ce se răcori, își ridică motocicleta și demară într-un nor de fum... Străina zâmbi, încântată. Țara asta unde femeile aveau atâta demnitate și unde ei, unei străine, i se făceau atâtea complimente începea să-i placă. Și a simțit că un ceva subtil din frumusețea motociclistei trecu prin aer și-și găsi loc chiar în sufletul ei. Parcă i-ar fi înflorit în piept o floare miraculoasă. Bătrâna partizană muri după câteva luni de la venirea străinei la Roma. Urmară ani mulți de munci grele. Bărbați cu memoria ciuruită. Femei tinere țintuite la pat pentru totdeauna. Mari artiști pe patul de moarte. Tineri de 30 de ani cu mintea unora de 3 ani. Dar străina nu se speria, din contra, era fericită că găsea un zâmbet și o vorbă bună pentru fiecare din pacienții săi. Era fericită că în această țară, și datorită acestei țări, ființa ei înflorise ca o tufă de iasomie în primăvară. Stai un pic, străino, i s-a zis, dar oare nu-ți ajunge? Că doar ziceai să te întorci după un an acasă? Oare nu ți-i prea greu? Oare nu ai câștigat destul? Oare nu ți-i dor de casă?.. Cei care puneau aceste întrebări nu știau probabil că străina nu stă în această țară numai pentru bani. Și că nici nu mai este străină. Cum să se simtă străină când artistul care moare o cheamă delirând cu cuvântul mama? Când nebunul de care ea îngrijește îi propune să fugă cu el la Paris? Când aristocrate romane învechite în rele și intrigi o numesc soră și îi mărturisesc cele mai de nemărturisit secrete? Și când chiar și propriul soț, pe care ea l-a adus la Roma ca să nu-i fie urât, i-a cumpărat de curând un buchet de flori. Pentru prima oară în viață! http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

MESAJ DIN EVUL MEDIU


După cum informează HotNews.md ,Consiliul Municipal Bălţi a adoptat în 23 februarie 2012 o decizie cu “privire la declararea municipiului Bălţi ca zonă de susţinere a Bisericii Ortodoxe din Moldova şi de neadmitere a propagandei agresive a orientărilor sexuale netradiţionale în mun. Bălţi”. Pentru această decizie au votat doar consilierii din Partidul Comuniştilor. Comuniştii au interzis „propaganda agresivă a orientaţiei sexuale netradiţioanle”, care ar fi impusă de autorităţile centrale ale Republicii Moldova.Pe 26 ianuarie, consilierii comunişti au declarat că nu se supun Guvernului de la Chişinău, pentru că ar fi ilegal.



http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

Generat în 0.482 secunde. Thumbnail Screenshots by Thumbshots