Leo Butnaru

Leo BUTNARU MANIFESTELE AVANGARDEI RUSEAntologie, prefaţă, traducere şi note de  Leo BUTNARU

DE LA O PALMĂ DATĂ GUSTULUI PUBLIC – SPRE DEPARAZITAREA CREIERULUI(fragment din prefaţă)Prezenta antologie, pe care o propun cititorului nostru, încorporează mostre de manifeste  exclusiv  avangardiste, fiecare dintre ele reprezentând un credo colectiv sau unul personal. Însă şi în cazul când un manifest sau altul este elaborat de un singur autor, se întâmplă ca el să exprime o poziţie mai generală, o platformă pe care se situează mai mulţi afini întru teorie şi practică artistică. În majoritatea acestor declaraţii, de cele mai multe ori, , grupul sau unicul pretind în mod intransigent o modificare radicală a paradigmelor, canoanelor, şcolilor şi curentelor de până la ei, anunţând noi modalităţi de valorificare estetică, artistică a lumii. Ruptura categorică s-a produs în confruntarea futurismului cu simbolismul, cu care, de altfel, era în opoziţie şi akmeismul (zis şi: adamism), numai că acesta o făcea într-un chip moderat, caracteristic pentru semnatarii notificărilor inter-colegiale, cum ar fi Nikolai Gumiliov (Moştenirea simbolismului şi akmeismul), Serghei Gorodeţki (Unele curente în poezia rusă contemporană) sau Osip Mandelştam (Dimineaţa akmeismului), toate scrise sau publicate în anul 1913. Cei mai impetuoşi, însă, în atacurile asupra tradiţiilor anchilozante s-au arătat futuriştii şi cubofuturiştii. Chiar în vremurile când akmeiştii se delimitau treptat de simbolism, Burliuk, Maiakovski, Krucionâh şi Hlebnikov publicau, provocator, manifestele O palma dată gustului public (1912), Juvelnicul juzilor (1913), Cuvântul autotelic (Hlebnikov, Krucionâh, 1913), rămânând în continuare incitanţi, agresivi, sfidători, precum în Duceţi-vă dracului!, când celor patru li se alătură ca semnatar Igor Severeanin care fondase mai înainte „Şcoala intuitivă”, declarată ca: Ego-futurism universal, viitoare paradigmă a vieţii şi artei. Dintre „lupii singuratici”, l-am aminti pe Anton Sorokin care, în 1919, îşi lansa propriul manifest, specificând că e unul al „geniului Siberiei” şi că „nu se referă la idioţi, cretini, beţivani şi la cei care au gologani, astfel că această pleavă a vieţii poate să nu se deranjeze cu cetitul lui”.Şi încă un element definitoriu: dacă scriitorii de până la avangardişti, să zicem simboliştii, căutau să se unească prin declaraţiile lor, să se consolideze, manifestele avangardei  par a avea un caracter centrifug, ducând la singularizare, la răzleţire, inclusiv în mediul uneia şi aceleiaşi asociaţii sau grupări scriitoriceşti. De obicei, manifestele avangardiştilor erau concepute în spirit combativ, ca armă, de unde, nu de puţine ori, terminologia militară, tonalitatea ofensivă, de genul: „crezul nostru artistic de luptă”, „îi provocăm pe adversarii noştri”, „noi anunţăm lupta cu…” Fondatorii Asociaţiei Artei Reale declarau: „Nu există o altă şcoală mai duşmănoasă nouă decât transraţionalismul. Fiind oameni realişti până în măduva oaselor, noi suntem primii inamici ai celor care golesc cuvântul, transformându-l într-o corcitură neputincioasă, fără sens”. Iar Serghei Tretiakov declara în Perspectivele futurismului: „răbufneşte lupta pentru un mod original de a te emoţiona, pentru sentimente şi caracter în acţiunile omului, pentru constituţia lui psihică. În acelaşi timp, se declanşează imanenta luptă pentru modul de viaţă”. În această „beligeranţă generală”, manifestele se confruntau înde ele în căutarea unui nou adevăr artistic. (Antologia urmează a fi lansată pe 30 mai la Muzeul Literaturii Române, Bucureşti) 

Leo ButnaruDin jurnal14.XII.1983Alaltăieri, telefonează Alexandru Cosmescu. E cam suferind şi, dacă pot, să vin la el după articolul despre Balţan. „Drăguţule, îţi prepar chiar şi o cafea…” Apoi – o îndelungată explicaţie precum că, din păcate, acum are cafea nu de calitatea cea mai bună, dintr-o eroare… „De obicei, procur prin cineva de la Moscova, acum însă…” În fine, într-o jumătate de oră sunt la el. O mitraliere de multe cuvinte, legate într-un mod interesant în fraze „miezoase”. Precum Alphonse Daudet: oricum ar arunca verbul, acesta, ca pisica, cade numai în picioare.

Povesteşte de yoga, tratament tibetan, despre fratele lui Nikolai Rerih, despre ultima scrisoare a lui Fadeev (de ce a recurs la sinucidere), despre anul 1948, când Lupan a fost discutat, ca să fie exclus din uniunea scriitorilor. Neghiobul I. D. Ceban. Fruntea (chipul) semit(ă) a lui B. P. Hasdeu – cele două scrisori despre mama lui („fostă” ovreică). Despre miraculoasele floricele scoase în mijloc de iarnă din ramuri şi depuse la bustul lui Eminescu. Despre îngrijirea ediţiilor lui Sadoveanu: Igor Creţu – „Mitrea Cocor”, Alexandru Cosmescu – „Nicoară Potcoavă”. Insistenţa tâmpiţilor de la editură de a se scrie: „Traducere din româneşte”! În caz contrar – unul, Cosmescu, trebuia să plătească despăgubiri 75 de mii de ruble (bani vechi), Creţu – vreo 50 de mii. Se ajunge la un compromis: „Din româneşte” [fără „traducere]. Două vizite pe care i le-a făcut lui Sadoveanu. Memoriul pe care i l-a înmânat. Referatul, obiectiv, al lui Şişmariov. Sadoveanu – Şişmariov.Tot depănând atâtea subiecte – scoate râşniţa electrică, pune în ea boabe de cafea, cronometrează după ceasornic. Îmi explică: a ars deja vreo trei. E precaut. Într-adevăr, pe pervazul ferestrei văd „scheletele” râşniţelor ieşite din uz. Firul celei cu care macină – încâlcit la un loc cu firul telefonului care tot zbârnâie pe mică de ceas. Ibricul, tava, maşina de scris. Dostoievski, „Idiotul” – Cosmescu îl traduce. Carnetul de plată pentru întreţinerea apartamentului. Cam aşa arată masa scriitorului.Pe pereţi – câteva picturi. Un Mihai Grecu, portretul amfitrionului. Trei picturi ale lui Afanasiev din Tiraspol. Istoria extrem de interesantă a acestui om – născut în Franţa. Tatăl său – dintre ofiţerii ţarişti, dar nu albgardist. Mişcarea de rezistenţă. Reîntoarcerea după 1945. Nu înţelege că se poate propune să se aleagă doar… un singur candidat! 25 de ani siberieni. Foştii camarazi de rezistenţă fac apel la guvern. După 2 ani – eliberat. Însă moare în drum spre casă. Fiul acestuia, spune Cosmescu, şi-a susţinut disertaţia de candidat în ştiinţe fuizico-matematice. Însă, în semn de protest, şi-a ars-o chiar în faţa comisiei care îl promovase deja. Trebuia să ajungă în laboratoarele lui Kurceatov. Renunţă. Practică pictura şi yoga. Semnul crucii a apărut cu mult înaintea creştinismului. Cele 4 puncte ale crucii – locuri de masaj yoga.În fond, cafeaua a fost gata exact după 2 ore. Luându-se cu vorba, amfitrionul a lungit extrem aşteptarea. Însă a povestit multe lucruri interesante. Afectuos. Mă îmbrăţişează, mă invită să mai trec: „Fiindcă avem încă multe de vorbit”. Paginile despre Balţan – f. frumoase. Deocamdată, Cosmescu rămâne un stilist neîntrecut. Veste dureroasă – se zice că ar fi murit Nichita Stănescu. L-am cunoscut personal în septembrie 1976, la Chişinău.                        21.XII.1983Inteligentele pagini ale lui Cosmescu despre Balţan (1923-1975) au căzut jertfă obtuzităţii soţiei celui despre care au fost scrise – ea a venit la redacţie, a citit corectura tipografică, băgându-şi condeiul primitiv în mai multe pasaje bine scrise. Redactorul [V. Senic] nu ştiu cum de s-a lăsat convins de văduvă, iar Cosmescu, la rându-i, a insistat să scoatem articolul din număr. Pe bună dreptate, un om, muncind de circa 4 decenii în literatură, să fie supus cenzurii neghioabe venite din partea unei fitecine! Mai spunea Cosmescu că Balţan „fugea” cu lunile la casele de creaţie, să scape de soaţa-i cicălitoare. De ce nu l-am crede?6.III.1984M-am hotărât ferm să las fumatul. Duminică îmi zic să mă duc la Andrei, frământându-mă grija cum să fac să nu iau şi eu o ţigară  – la ceai, el e în stare să fumeze 3-4 ţigări la rând. Oricum, cred că voi fuma foarte puţin, să nu-i dau de bănuit. Vin la atelier. Bem ceai, vorbim de una, de alta şi, brusc, Burac îmi declară că nu fumează! Radios, îi răspund cu aceeaşi monedă. Zice: „Ştii ce m-a dus la această decizie? Intru eu alaltăieri pe la Glebus Sainciuc, telefonez şi trag pătimaş din ţigară. La un moment dat, maestrul îmi zice uimit: «Bre Andrei, ce fumezi tu aşa de nesăţios? Ştii, numai disperaţii ar fuma aşa». Şi m-a pus pe gânduri observaţia sa. Ce, la o adică, seamăn eu a disperat?”Andrei a sosit de la Moscova. Îmi spune că Emil Loteanu ţine un  jurnal. Îmi închipui: trebuie să fie extrem de interesant acest „letopiseţ”; Loteanu cunoscut-a oameni, ţări, evenimente, patimi…Dar să revenim la tema fumatului. Cosmescu, pe care-l consider fumătorul cel mai de forţă dintre scriitori, fiind şi el dăscălit cu argumente serioase despre ravagiile pe care le face nicotina în organismul omului, conchide oarecum dezorientat: „Bine, bine, sunt de acord că fumatul e o pacoste. Aş renunţa la el, dar… cu gestul, cu gestul cum rămâne? Aş zice că e mai a naibii obişnuinţa cu acest gest al mâinii – de el nu pot scăpa eu, că fumatul l-aş lăsa”, – zice, şi tot execută de câteva ori mişcarea mâinii care duce ţigara spre buze, de aici – spre scrumieră, şi tot aşa… „A naibii naveta asta diavolească, naveta mâinii. Ce gest inexplicabil, domnule”!

Leo Butnaru                            FILE DE JURNAL31 ianuarie 1985Anatol Ciocanu povesteşte că, la Ialta, în ziua în care Nicolai Costenco a terminat de tradus „Odiseea” (sau „Iliada”?), expediază prin poştă la Chişinău un exemplar din munca sa. Anatol îl întreabă de ce face asta, odată ce, ca mâine, însăşi el, traducătorul, porneşte spre casă. „Traducerea trebuie să ajungă, iar cu mine, în avion, cine ştie ce se poate întâmpla. Ştii doar, am mai păţit-o o dată…”, – răspunse Costenco. 

Nicolai Costenco Într-adevăr, undeva pe lângă Norilsk, după Cercul Polar, în anii săi de deportare post-Gulag, distinsul poet se salvase ca prin minune în urma prăbuşirii unui avion (An-2). Povestea că zburau pe timp de ceaţă. În avion să fi fost vreo zece călători. Era cam frig, şi Costenco se dăduse spre coada avionului, unde se oploşise şi o femeie ce avea în braţe un copil. Aici părea să fie mai cald. Apoi Costenco se trezi abia în salonul unui spital, unde află că avionul se izbise într-un pisc montan. În timpul izbiturii feroce, partea din urmă, coada, se desprinse, căzând aparte cu cei trei călători ce se oploşiseră mai la cald – femeia, copilul şi Nicolai Costenco. Astfel dânşii se salvaseră, pe când ceilalţi călători şi membrii echipajului se stinseră din viaţă. Gândindu-mă la cazul cu manuscrisul trimis prin poştă, îmi zic că Nicolai Costenco avusese convingerea că realizase o muncă enormă, necesară şi cu destule calităţi artistice.                        28 noiembrei 1985

Gheorghe VodăAflându-se la Moscova, poetul Gheorge Vodă dă de o fasole în buzunăraşul jiletcii. Telefonează acasă. Nina Mocreac-Vodă, soţia sa, îl înştiinţează că a aflat de la nepoţica lor Anişoara (4 anişori), că anume ea i-a plasat-o în buzunăraş.– Ca un fel de talisman?– întreabă Vodă.Soţia râde, apoi:– Iart-o, dar a zis că, de cade cumva avionul, din bunel să crească fasole.

DE PAŞTELE BLAJINILOR





L.B. de la un balcon de la Ciocana, Chişinău

Leo Butnaru! El a intrat în acest nou secol în deplină muniţie literară, intenţionând să se desfăşoare în el cu fermitate. Numele său este rostit cu consideraţie cel puţin în trei capitale – Chişinău, Bucureşti, Moscova. Poet, traducător, exeget în ştiinţa literaturii, eseist… Dar, înainte de toate, poet, de unde şi începe şi continuă expansiunea sa, prin aceasta determinându-i-se toate succesele în domeniul relaţiilor literare. Talentat şi inteligent, avid, nedomolit. Poezia sa e modernă cu desăvârşire, e toată într-un format al contemporaneităţii – se pare că ar fi trebuit  să fie afină căutărilor semenilor şi confraţilor acestui poet. Dar nu! Leo Butnaru e categoric individual (personalizat). În poemele sale se îmbină organic şi fericit  ceea ce s-ar părea că reprezintă calităţi incompatibile – gândirea metaforică, receptarea emoţional-plastică a lumii şi ironia şfichiuitoare, uneori dură până la sarcasm. Ba zborul inspiraţiei, ba înţepătura ingenioasă. Leo Butnaru e, concomitent, şi clasic, şi avangardist. Mai simplu spus, e un talent sui generis (кругом талантлив). El iubeşte nu doar propria prezenţă în literatură, ci însăşi literatura – cu uitare de sine şi deplin. Citindu-i versurile, fiţi gata să întâlniţi turnuri neaşteptate, descoperiri imprevizibile, ludic acaparant şi probleme foarte serioase. Are un intelect sensibil şi o conştiinţă vulnerabilă.Chiril Covalgi,Mocova

*     *     *Лео Бутнару! Он во всем литературном всеоружии вошел в новый век и намерен в нем уверенно развернуться. Его имя достойно звучит  по крайней мере в трех столицах – Кишиневе, Бухаресте, Москве. Поэт, переводчик, литературовед, публицист…  Но, прежде всего, поэт, отсюда начинается и продолжается его экспансия, этим определяются все его достижения в области культурных взаимосвязей.             Талантлив, умен, ненасытен. Его  поэтика весьма современна,  вся в актуальном формате –  казалось бы, должна быть похожей на искания ровесников и собратьев. Ан нет! Лео Бутнару – резко индивидуален. В его стихах органично и счастливо соединяются, казалось бы, несоединимые качества – метафорическое мышление, эмоционально-образное восприятие мира с хлесткой иронией и даже сарказмом. То взлёт вдохновения, то укол остроумия.     Лео Бутнару и классик, и авангардист. Проще говоря – кругом талантлив. Он любит не только себя в литературе, но  и саму литературу  – самоотверженно и безраздельно.     Читая его стихи, будьте готовы к неожиданным  поворотам, нечаянным находкам, занимательной игре и весьма серьезным вопросам.      У него чуткий интеллект и ранимая  совесть.                                                                                      Кирилл Ковальджи́,Москва 

…în fineconcluzia ar fi căcelor care au pictat Cina cea de Taină cel mai mult le-a reuşit chipul lui Iudaatât de asemănător cu sine însuşisau poate                 atât de diferit de                                            ceilalţi doisprezece…9.X.2011 l.b.

Ancheta revistei „Contemporanul – Ideea europeană”: Zece scriitori pentru Academia Română / nr. 2, 2012

„Academia Română este fondată de mari scriitori şi mari boieri”. La propunerea celor trei vârfuri de netăgăduit ale romanului românesc – Nicolae Breban, Augustin Buzura, D.R. Popescu – membri ai Academiei Române, şi anume: de a solicita locuri în Academia Română pentru cât mai mulţi scriitori români, şi de a face demersurile concrete la prezidiul, biroul acestui for înalt, de un real prestigiu, recunosc, am tresărit. În minte îmi este vie afirmaţia autorului Buneivestiri, auzită în varii contexte: „Academia Română este fondată de mari scriitori şi mari boieri”. Întrebarea firească, în acest context, este: din ce motive, atunci, sunt atât de puţini scriitori – membri ai Academiei autohtone, deşi ar merita, de bună seamă, nu puţini? Între timp, dintre colegii noştri, membri ai Academiei Române, ne-au părăsit câţiva, deveniţi, în mare grabă, „contimporani cu fluturii, cu Dumnezeu”… (Lucian Blaga) Evident, este important să aduni opinii, liste, să faci anchete, care iau o amploare neaşteptată. Cel puţin la fel de important, însă, este pasul următor: demersurile concrete, eficiente, făcute „pe viu”. Demersuri, care presupun luptă, luptă, luptă. Apoi, votul în plenul acestei instituţii, care adună vârfurile culturii şi ştiinţei din România. Cifrele, după cum ne-a informat criticul şi istoricul literar Marian Victor Buciu, spun următoarele: Există acum 156 membri titulari plus corespondenţi, din 181 admisibili. Li se adaugă 113 membri de onoare din 135 posibili! Importanţa acestui demers are o evidentă cono-taţie de strictă istorie literară. Este făcut, înainte de toate, de trei mari romancieri, vârfuri indiscutabile ale romanului postbelic; prin urmare, e vorba de un fel de senat al romancierilor. Apoi, mai e ceva la mijloc. O frază a autorului Recviemului pentru nebuni şi bestii, spusă la telefon creatorului lui Grobei: „Nicolae, noi în câţiva ani nu vom mai fi. Cine va rămâne după noi în secţia de literatură şi lingvistică a Academiei?” Frază care, mărturisesc, m-a tulburat. Făcându-mă să-l recunosc pe Augustin Buzura, cel dintotdeauna: cel care face un lucru temeinic, plătind cu asupra de măsură inclusiv binele făcut de el însuşi altora. În dăruirea, inventivitatea DRP-ului, creatorul Oraşului îngerilor, l-am regăsit pe risipitorul dintotdeauna, care, în goana-i de o frumuseţe străină lumii acesteia, construieşte din mers: universuri romaneşti, lovituri de graţie, instituţii de prim rang. În creatorul straniului doc Minda, m-am bucurat să revăd, iar şi iar, lupul singuratic, locvace, care transformă în luptă orice atinge, depăşindu-se într-o alergare căreia degeaba îi cauţi o logică… Ce fel de „logică” să aibe obsesia de a-ţi construi destinul, opera, viaţa? Bucuria de a-i vedea aliaţi pe aceşti mari romancieri ai neamului românesc într-o luptă care, sperăm, presimţim, va izbândi, mă face să trec această alianţă în capul listei evenimentelor de prim rang ale literaturii române din ultimele două decenii. Bucurie egalată de colegii, prietenii, atenţi la valoare, grăbiţi – surprinzător de numeroşi, încurajator de solidari, senini, deschişi până la transparenţă! – să răspundă invitaţiei noastre. Listele sunt publicate în ordine alfabetică, la început fiind reluate propunerile romancierilor Nicolae Breban, Augustin Buzura, D.R. Popescu, publicate în numărul trecut. Aura Christi Lista Paul Aretzu 1. Ana Blandiana 2. Nicolae Balotă 3. George Bălăiţă 4. Radu Cosaşu 5. Gheorghe Grigurcu 6. Nicolae Manolescu 7. Ileana Mălăncioiu 8. Eugen Negrici 9. Constantin Ţoiu 10. Cornel Ungureanu Lista Daniel Bănulescu 1. Ion Mureşan 2. Mircea Cărtărescu 3. Nora Iuga 4. Marta Petreu 5. Ioan Es Pop 6. Matei Vişniec 7. Cristian Teodorescu 8. Petru Cimpoeşu 9. Ştefan Agopian 10. Eugen Negrici 11. Daniel Cristea-Enache 12. Paul Cernat Lista Nicolae Breban 1. Ileana Mălăncioiu 2. Eugen Negrici 3. Ion Mureşan 4. Ion Pop 5. Mircea Cărtărescu Lista Iulian Boldea 1. Nicolae Balotă 2. Ion Pop 3. Ana Blandiana 4. Al. Cistelecan 5. Mircea Cărtărescu 6. Cornel Ungureanu 7. Virgil Nemoianu 8. Paul Cornea 9. Mircea Muthu 10. Eugen Negrici Lista Ştefan Borbély 1. Ion Pop 2. Andrei Oişteanu 3. Nicolae Balotă 4. Andrei Pleşu 5. Gabriel Liiceanu 6. Marta Petreu 7. Paul Cornea 8. Ion Taloş 9. Cornel Ungureanu 10. Livius Ciocârlie 11. Mircea Martin 12. Mircea Cărtărescu 13. Norman Manea Lista Marian Victor Buciu 1. Nicolae Balotă 2. George Banu 3. Ana Blandiana 4. Mircea Cărtărescu 5. Paul Goma 6. Norman Manea 7. Herta Müller 8. Virgil Nemoianu 9. Basarab Nicolescu 10. Toma Pavel 11. Dieter Schlesak 12. Dumitru Ţepeneag 13. Ion Vianu 14. Matei Vişniec Lista Ioan Buduca 1. Ştefan Agopian 2. Mircea Cărtărescu 3. Livius Ciocîrlie 4. Şerban Foarţă 5. Gheorghe Grigurcu 6. Nicolae Manolescu 7. Eugen Negrici 8. Ion Vartic 9. Ion Vianu 10. Mihai Zamfir Lista Constantina Raveca Buleu 1. Ion Pop 2. Andrei Oişteanu 3. Nicolae Balotă 4. Andrei Pleşu 5. Gabriel Liiceanu 6. Marta Petreu 7. Paul Cornea 8. Ion Taloş 9. Cornel Ungureanu 10. Livius Ciocârlie 11. Mircea Martin 12. Mircea Cărtărescu 13. Norman Manea Lista Leo Butnaru 1. Eugen Negrici 2. Alexandru George 3. Ion Pop 4. Ana Blandiana 5. Alex Ştefănescu 6. Marta Petreu 7. George Bălăiţă 8. Al. Cistelecan 9. Mircea Cărtărescu 10. George Astaloş Lista Augustin Buzura 1. Herta Müller 2. George Banu 3. Mircea Martin 4. Ion Simuţ 5. Ana Blandiana Lista Aura Christi 1. Eugen Negrici 2. Mircea Martin 3. Ştefan Borbély 4. Eugen Uricaru 5. Angela Marinescu 6. Norman Manea 7. Paul Goma 8. Ileana Mălăncioiu 9. Ana Blandiana 10. Liviu Ioan Stoiciu 11. Nicolae Balotă 12. George Bălăiţă 13. Mihai Şora Lista Petru Cimpoeşu 1. George Bălăiţă 2. Livius Ciocârlie 3. Ion Mureşan 4. Mircea Cărtărescu 5. Ion Simuţ 6. Alexandru Muşina 7. Andrei Pleşu 8. H.R. Patapievici 9. Marta Petreu 10. Dorin Tudoran Lista Irina Ciobotaru 1. Virgil Nemoianu 2. Paul Cornea 3. Ion Pop 4. Mircea Martin 5. Nicolae Balotă 6. Mihai Şora 7. Constantin Abăluţă 8. Ana Blandiana Nu vreau să evit două nume marcante ale literelor româneşti, plecate dincolo, care ar fi făcut cinste forului nostru cultural suprem: 1. Marin Mincu 2. Mircea Ivănescu Lista Al Cistelecan 1. Mircea Martin 2. Ion Pop 3. Livius Ciocârlie 4. Cornel Ungureanu 5. Ion Vartic 6. Mircea Muthu 7. Nicolae Balotă 8. Gheorghe Grigurcu 9. Mihai Zamfir 10. Mircea Cărtărescu Lista Gabriela Creţan 1. Cezar Ivanescu 2. Nicolae Steinhardt 3. Vasile Lovinescu 4. Gellu Naum 5. Eugen Negrici 6. Romulus Vulpescu 7. Serban Foarţă 8. Ileana Mălăncioiu 9. Cristian Bădiliţă Lista Bogdan Creţu 1. Paul Goma 2. Ileana Mălăncioiu 3. Emil Brumaru 4. Dumitru Ţepeneag 5. Nicolae Balotă 6. Ion Pop 7. Nicolae Manolescu 8. Antoaneta Ralian 9. Ion Gheorghe 10. Ana Blandiana Lista Ileana Cudalb 1. Ana Blandiana 2. Ileana Mălăncioiu 3. Nicolae Balotă 4. Mircea Martin 5. Mircea Cărtărescu 6. Ion Ianoşi 7. Eugen Negrici 8. Andrei Marga 9. Marta Petreu 10. Magda Ursache Lista Nicoleta Dabija 1. Mihai Şora 2. Norman Manea 3. Radu Aldulescu 4. Paul Goma 5. Emil Brumaru 6. Alex Ştefănescu 7. Ileana Mălăncioiu 8. Radu Cosaşu 9. Ion Vianu 10. Nora Iuga Lista Virgil Diaconu 1. Eugen Negrici 2. Adrian Dinu Rachieru 3. Traian T. Coşovei 4. Radu Aldulescu 5. Gh. Grigurcu 6. Radu Voinescu 7. Paul Aretzu 8. Aura Christi 9. Constantin Călin 10. Adrian Alui Gheorghe Lista Cătălin Ghiţă 1. Paul Cornea 2. Eugen Negrici 3. Mircea Martin 4. Ştefan Borbély 5. Al. Cistelecan 6. Al. Călinescu 7. Livius Ciocârlie 8. Mircea Cărtărescu 9. Lucian Boia 10. George Banu Lista Horia Gârbea 1. Mircea Martin 2. Eugen Negrici 3. Ion Vianu 4. Dan Cristea 5. Lidia Vianu 6. Mihai Zamfir 7. Florin Manolescu 8. Florin Mihăilescu 9. Livius Ciocârlie 10. Şt. Cazimir Lista Ioan Groşan 1. Mihai Sora 2. Alex Ştefanescu 3. Ion Pop 4. Gh. Grigurcu 5. Ion Mureşan 6. Cornel Ungureanu 7. Mircea Cărtărescu 8. Andrei Pleşu 9. Antoaneta Ralian 10. Radu Cosaşu 11. Ion Ianoşi 12. Şi, pentru că tot e un foarte bun prozator în ceea ce scrie, Lucian Pintilie Lista Bedros Horasangian 1. Gabriela Adameşteanu 2. Ana Blandiana 3. Ileana Mălăncioiu 4. Angela Marinescu 5. Adriana Bittel 6. Doina Uricariu 7. Marta Petreu 8. Ioana Ieronim 9. Ioana Pârvulescu 10. Alex. Ştefănescu Lista Nicolae Iliescu 1. George Bălăiţă 2. Constantin Ţoiu 3. Dinu Săraru 4. Eugen Uricaru 5. Ion Gheorghe 6. Liviu Ioan Stoiciu 7. Ileana Mălăncioiu 8. Nicolae Balotă 9. Marian Popa 10. Eugen Negrici 11. George Cuşnarencu 12. Traian T. Coşovei 13. Sorin Preda 14. Gheorghe Iova 15. Ştefan Agopian 16. Mircea Cărtărescu Lista Ion Lazu 1. Ana Blandiana 2. Bujor Nedelcovici 3. George Bălăiţă 4. Marian Popa 5. Georges Astaloş 6. Gheorghe Grigurcu 7. Constantin Ţoiu 8. Paul Goma 9. Nora Iuga 10. Mircea Cărtărescu Lista Ştefania Mincu 1. Ion Pop 2. Mircea Muthu 3. Irina Mavrodin 4. Cornel Ungureanu 5. Andrei Pleşu 6. Gabriel Liiceanu Lista Jeana Morărescu 1. Mihai Şora 2. Constantin Ţoiu 3. Eugen Uricaru 4. Irina Petraş 5. Mircea Cărtărescu 6. Ion Pop 7. Mircea Muthu 8. Nora Iuga 9. Nicolae Georgescu 10. Irina Mavrodin Lista Ironim Muntean 1. Ion Pop 2. Ana Blandiana 3. Nicolae Balotă 4. Mircea Cărtărescu 5. Nicolae Gheran 6. Ileana Mălăncioiu 7. Matei Vişniec 8. Cornel Ungureanu 9. Gabriela Melinescu 10. Ion Horea Lista Ana Mureşan 1. Angela Marinescu 2. Ana Blandiana 3. Eugen Negrici 4. Dinu Flamând 5. Victor Stoichiţă 6. Virgil Nemoianu 7. Sorin Alexandrescu 8. Antoaneta Ralian Lista Eugen Negrici 1. Paul Cornea 2. Ion Pop 3. Mircea Martin 4. Ileana Mălăncioiu 5. Angela Marinescu 6. Ana Blandiana 7. Gabriela Adameşteanu 8. Ştefan Agopian 9. George Bălăiţă 10. Norman Manea 11. Paul Goma 12. Eugen Uricaru 13. Mircea Cărtărescu 14. Livius Ciocârlie Lista Aurel Pantea 1. Paul Goma 2. Ion Pop 3. Emil Brumaru 4. Mircea Martin 5. Mircea Muthu 6. Ion Vartic 7. Al Cistelecan 8. Gheorghe Grigurcu 9. Dinu Flămând 10. Livius Ciocârlie Lista Dora Pavel 1. Nicolae Balotă 2. Dumitru Ţepeneag 3. Ion Pop 4. Ion Vartic 5. Gheorghe Grigurcu 6. Norman Manea 7. Antoaneta Ralian 8. Angela Marinescu 9. Eugen Negrici 10. Matei Vişniec Lista Laura Pavel 1. Dumitru Ţepeneag 2. Mircea Cărtărescu 3. Mircea Dinescu 4. Matei Vişniec 5. Paul Cornea 6. Ion Pop 7. Ion Vartic 8. Nicolae Balotă 9. Mircea Muthu 10. Mircea Martin Lista Irina Petraş 1. Gabriela Adameşteanu 2. Nicolae Balotă 3. Ana Blandiana 4. Alexandru Cistelecan 5. Irina Mavrodin 6. Ileana Mălăncioiu 7. Ion Pop 8. Cornel Ungureanu 9. Ion Vartic 10. Ion Vlad Lista Ion Pop 1. Ana Blandiana 2. Mircea Cărtărescu 3. Livius Ciocarlie 4. Paul Cornea 5. Gheorghe Grigurcu 6. Mircea Martin 7. Eugen Negrici 8. Dumitru Ţepeneag 9. Cornel Ungureanu 10. Mihai Zamfir Lista D.R. Popescu 1. George Bălăiţă 2. Radu Cosaşu 3. Constantin Ţoiu 4. Ion Vlad 5. Mircea Tomuş Lista Adrian Dinu Rachieru 1. G. Bălăiţă 2. Paul Goma 3. Norman Manea 4. Ileana Mălăncioiu 5. Dan Mănucă 6. Eugen Negrici 7. Alex Ştefănescu 8. Gh. Grigurcu 9. Mihai Zamfir 10. Th. Codreanu Lista Doina Ruşti 1. Bujor Nedelcovici 2. Norman Manea 3. Gabriela Adameşteanu 4. George Bălăiţă 5. Constantin Ţoiu 6. Nicolae Balotă 7. Matei Vişniec 8. Liviu Ioan Stoiciu 9. Virgil Mazilescu – post mortem 10. Mircea Cărtărescu Lista Gheorghe Schwartz 1. Ana Blandiana 2. Paul Goma 3. Dinu Flămând 4. Ioan Holban 5. Ileana Mălăncioiu 6. Marta Petreu 7. Adrian Popescu 8. Gheorghe Schwartz (!) 9. Grete Tartler 10. Eugen Uricaru Lista Teşu Solomovici 1. Paul Goma 2. Livius Ciocârlie 3. Radu Cosaşu 4. Andrei Pleşu 5. Mircea Cărtărescu 6. Nina Cassian 7. Eugen Negrici 8. Paul Cornea 9. Ana Blandiana 10. Andrei Oişteanu Lista Liviu Ioan Stoiciu 1. Paul Goma 2. Mihai Şora 3. Mircea Martin 4. Ion Pop 5. Eugen Negrici 6. Gheorghe Grigurcu 7. Ana Blandiana 8. Ileana Mălăncioiu 9. Angela Marinescu 10. Emil Brumaru Lista Alex Ştefănescu 1. Cristian Bădiliţă 2. Ana Blandiana 3. Emil Brumaru 4. Mircea Cărtărescu 5. Dan C. Mihăilescu 6. Eugen Negrici 7. Marta Petreu 8. Adrian Popescu 9. Ion Simuţ 10. Matei Vişniec Lista Adriana Teodorescu 1. Ştefan Borbély 2. Corin Braga 3. Mircea Martin 4. Mircea A. Diaconu 5. Ion Mureşan 6. Ioan Moldovan 7. Mircea Muthu 8. Norman Manea 9. Eugen Negrici 10. Ion Vartic Lista Maria-Ana Tupan 1. Nichita Danilov 2. Gheorghe Grigurcu 3. Monica Spiridon 4. Mircea Anghelescu 5. Ion Simuţ 6. Horia Bădescu 7. Eugen Negrici 8. Mircea Martin 9. Liviu Ioan Stoiciu 10. Liviu Franga Lista Cornel Ungureanu 1. Mihai Şora 2. Neagu Djuvara 3. Ion Ianoşi 4. Livius Ciocârlie 5. Mircea Martin 6. Virgil Nemoianu 7. Eugen Negrici 8. Andrei Pleşu 9. Gabriel Liiceanu 10. Mircea Cărtărescu Lista Eugen Uricaru 1. George Bălăiţă 2. Ana Blandiana 3. Ileana Mălăncioiu 4. Eugen Negrici 5. Szilagy Istvan Lista Magda Ursache 1. Paul Goma 2. Ileana Mălăncioiu 3. Gh. Grigurcu 4. Const. Călin 5. Luca Piţu 6. D.Ţepeneag 7. Livius Ciocârlie 8. N. Gheran 9. Liviu Ioan Stoiciu 10.Theodor Codreanu Lista Petru Ursache 1. Paul Goma 2. Gh.Grigurcu 3. Ana Blandiana 4. Marian Popa 5. Theodor Codreanu 6. Mircea Cărtărescu 7. Liviu Ioan Stoiciu 8. Vasile Tărîţeanu 9. Christian Schenk 10. Leo Butnaru Lista Lucian Vasiliu 1. Ana Blandiana 2. Constanţa Buzea 3. Ileana Mălăncioiu 4. Gabriela Melinescu 5. Emil Brumaru 6. Ilie Constantin 7. Dinu Flămând 8. Şerban Foarţă 9. Adrian Popescu 10. Dorin Tudoran Lista Matei Vişniec 1. George Banu 2. Mircea Cărtarescu 3. Ioan Es. Pop 4. Dan Lungu 5. Gabriela Adameşteanu 6. Alex Ştefănescu 7. Mircea Martin 8. Gabriel Liiceanu 9. Andrei Pleşu 10. Horia Roman Patapievici Lista Răzvan Voncu 1. Ana Blandiana 2. Paul Cornea 3. Mircea Martin 4. Ion Pop 5. Eugen Negrici 6. Livius Ciocârlie 7. Ion Mureşan 8. Ioan Es. Pop 9. Mircea Cărtărescu 10. Constantin Ţoiu 11. George Bălăiţă 12. Marta Petreu Lista Varujan Vosganian 1. Mircea Martin 2. Ion Pop 3. Ana Blandiana 4. Livius Ciocarlie 5. Mihai Zamfir 6. Adrian Popescu

Victor Ciutac (2.I.1938, Șirăuți, fostul județ Hotin, România, azi Republica Moldova - 18.I.2009, Iași)Acum/ atunci două postări mai jos, publicam o filă de jurnal cu Nichita Stănescu, pe care poetul armean Ghevorg Emin îl numise „Falnicul derviş”. Postam această filă, zic, deoarece, tot amânând să-mi transcriu Jurnalul de la începutul anilor 80, secolul trecut, deja de două-trei săptămâni m-am hotărât, în fine, să purced la această muncă plină de imprevizibil. Zic imprevizibil, deoarece, bineînţele, lăsasem în pasivul memoriei multe din cele pe care le-am trăit, care mi s-au întâmplat acum circa trei decenii. Şi, ca totdeauna, transcrierea unui jurnal e plină de surprize. Una dintre ele, cutremurătoare, mi-a prilejuit-o şi următoarea pagină din:15 mai 1984Caz aproape incredibil! După spectacol, o tânără urcă pe scenă să-i ofere flori lui Victor Ciutac. Reuşeşte să facă acest gest nobil, însă îndată actorul observă că tânăra începe să se clatine. O susţine. Se trage cortina. Tânăra şi frumoasa spectatoare se stinge din viaţă în braţele actorului. Se dovedeşte că venise dintr-o republică baltică. Probabil, suferea de inimă.  Molière, Molière! Nu doar actorii, ci spectatorii mor pe scenă…                 l.b.

Domnul Ion Lazu, prozator, eseist, poet, născut în ianuarie 1940 într-o comună de pe malul Nistrului, apoi ajuns absolvent al Facultăţii de geologie-geografie a Universităţii Bucureşti, îşi aplică – cu acribie şi multă ingeniozitate! – cunoştinţele şi abilităţile tehnice în domeniul cu atâtea „alunecări de teren” ale subiectivismului/ relativismului literar artistic, unde se arată un geolog-prospector în „geografia” unui sondaj mai special, care ceruse unora din cei ce fac parte din lumea noastră scriitoricească să se dea, individual şi punctual, cu părerea despre 10 eventuali colegi demni de a deveni membri ai Academiei Române. Eu unul demult nu am citit un text detectivistic atât de captivant, pe care vi-l propun şi domniilor voastre.l.bIon Lazu: TOP CONTE 10 PENTRU ACADEMIE

Ce-ar putea fi mai incitant pentru cititorul-scriitorul dezabuzat al acestui început de primăvară decât un top al scriitorilor consideraţi că ar merita să fie chemaţi la Academie, mai ales dacă acest top este alcătuit pe baza opţiunilor scriitorilor-confraţi de suferinţă literară?! Poate fi el relevant?, ar fi prima reacţie, care să aducă la temperaturi suportabile o temă care stă să dea în clocot. Şi de ce nu?! Îl întrebi pe vreun confrate cum vede el lucrurile în această privinţă – sau nici măcar nu aduci vorba despre aşa ceva –, iar el începe să-şi detalieze lista opţiunilor proprii, să-şi desfăşoare argumentaţia, jinduind poate el însuşi, în secret mare, laurii academici… Faci ochii mari… îţi dai brusc seama că eşti tu însuţi interesat în cel mai înalt grad, chit că nu conştientizaseşi. Dar ce vrei mai mare pleaşcă decât să afli aşa-deodată care este starea… academică a scriitorimii române, însă nu dedusă din bănuieli şi prepusuri, ci doar aruncându-ţi privirile pe cele câteva pagini ale ultimului număr din Contemporanul.  Vei constata, de vrei sau nu vrei să recunoşti, că aplecat asupra listelor, te-a apucat marea bâţâială: trepidezi din toate încheieturile... Ei, doamne! Dar ce avem aici? (Redacţia Contemporanului, această scriitoare Aura Christi, mereu în miezul chestiunilor arzătoare, te-a înhăţat o dată în plus, ţi-a focalizat întreaga atenţie…)  Avem nu  una sau două sau cinci sau zece opţiuni (toate sub semnătură!), ci avem un număr de 52 scriitori care răspund anchetei (se votează între ei şi pe protectorii lor, iar nicidecum vreo plevuşcă…), îşi fac publice preferinţele, ierarhiile personale, dau pe faţă tot subiectivismul în receptare, în aprecierea, în evaluarea scrierilor din contemporaneitate. De data asta nu mai este vorba despre cărţi, despre opera, care să fie premiate, ci direct despre oameni, despre mari personalităţi, meritând să intre la Academie. Cutare votant înşiră un număr de 10 scriitori. Pe cine pune în capul listei? Cine este următorul? Câţi mai poate înşira fără să uite şi să nedreptăţească pe vreunul dintre scriitorii pe care îi preţuieşte, pe care îi ţine foarte sus în aprecierile sale? Fie că ele se bazează pe lectura la sânge a cărţilor, fie că, se mai întâmplă şi asta, îl trece în faţă pe cutare pentru că îl ştie bine sau ca fiind bine cotat pe piaţa literară. Coparticipativ, te pui în situaţia votantului X: sunt pe lista lui deja 8 nume, sunt 9 nume, atunci să nu cumva să-l lipsească de şanse tocmai pe Z, care poate mai cu îndreptăţire decât Y ar merita să fie pe lista personală. Redacţia face publice una sub alta aceste 52 de liste, sub nume propriu: Lista Ion Lazu, Lista Marta Petreu, desigur înşirate în ordine alfabetică, - cândva am numit asta democraţia alfabetului: ai şi îţi păstrezi în toate ocaziile avantajele şi ponoasele literei în dreptul căreia eşti trecut în acte. Suntem obişnuiţi, suntem tăbăciţi, ne-am resemnat cu asta de la grupa mare, de pe băncile şcolii primare. Nici la facultate n-a fost altfel: intrai în prima serie, să-l înfrunţi pe zmeul cu o falcă-n cer şi cu alta-n pământ… sau intrai mai la urmă, spre seară, când don’profesor era deja scârbit de prestaţia celor de la începutul alfabetului? Fiecare cu norocul lui. Pe de altă parte însă, cercetând listele, constaţi că măcar când e vorba de pătruns la Academie, forul cel mai înalt cultural al unei ţări, acolo musai să intre în acţiune celălalt principiu, al valorii, al meritului intrinsec, al excelenţei. Iar mai simplu spus: sunt la ora actuală nu mai puţin de 2000 scriitori în activitate, dar nu despre aceştia este vorba, oricât am fi noi imparţiali, nu?, ci despre cele mai mari valori ale literaturii acestui moment, ale acestor ultimi 30-40 de ani. Şi e vorba despre scriitori încă în viaţă, care să meargă acolo, să se poată bucura de imensa onoare, de privilegiul de a fi prenumărat printre nemuritori. (Şi să nu mai scrie nimic de-acum înainte. A ajuns “deasupra deasuprelor”…)Este o lectură pasionantă, palpitantă: te gândeşti cine este votantul şi pe cine alege: pe acesta îl pune primul pe listă, apoi pe acela, apoi pe celălalt. După 2-3 nume începi să te gândeşti: care să fie motivaţiile alegerilor?, ce grilă funcţionează la respectivul votant? Îţi mai arunci o dată şi încă o dată ochii în fruntea listei: cine este deci votantul cu pricina, acest om care taie şi spânzură în literele române? Pentru că nu există niciun dubiu; el taie şi spânzură, taie ca-n codru… acum nu că i-a scos în faţă pe cei zece favoriţi ai săi, asta mai treacă-meargă. Oameni suntem, toţi avem simpatii, slăbiciuni, chiar convingeri, de ce nu? Dar de ce nu poţi face abstracţie de faptul că l-a eludat pe scriitorul A, pe scriitorul B, cu subînţeles că, mă rog, ar fi în scrisul lui ceva-ceva, dar nu cine ştie ce.  Domnul A, doamna B. nu sunt totuşi… o mai zbârcesc pe ici-pe colo… Te-ai putea pierde cu orele în presupuneri, aproximări, nedumeriri, în aprobări şi contestări.  Poţi să-ţi schimbi părerile personale doar dintr-atât? După ce, îţi dai seama abia acum, “lucrezi” de o viaţă la “lista ta”, şi nu oricum, în doru-lelii, ci pe brânci – de parcă n-ai făcut niciodată altceva decât să stabileşti ierarhii, să pui de-o parte excepţiile… De mirare că începi să fii mai atent la unele nume aduse în faţă cu această ocazie, să te miri că apar nume asupra cărora nu erai edificat; simţi că unele opţiuni personale intră într-un fel de scintilaţie; atenţie, atenţie…Însă redacţia nu te lasă de izbelişte, te scoate în mod salutar din confuzie, îţi prezintă la capătul anchetei un top 10, pe baza punctajului realizat de cei mai bine cotaţi scriitori ai acestor ani. Iar în continuare, în ordinea descrescătoare a punctajului acumulat, sunt înşiraţi ceilalţi scriitori care au primit voturi.  Lista e lungă-lungă, în josul topului celor zece super-scriitori consideraţi că merită să ajungă la Academie, sunt înşirate încă 124 de nume. E prea lungă această listă de 134 nume? E prea scurtă?  Nu-ţi poţi face o părere clară.  În fond, cei 52 votanţi s-au dus cu gândul la acele câteva persoane care le-au făcut o puternică impresie la lectură. Sigur, îţi iei singur seama, de când e lumea lume (dar cu deosebire de la Gutemberg încoace), cărţile mari, cărţile esenţiale nu le-au scris academicienii, ci mai ştiu eu ce golani şi neisprăviţi, dezavuaţi (un cuvânt blând, diplomatic) de semenii lor.Luaţi cu viaţa şi chiar cu scrisul, doar când şi când vreunul dintre marii povestaşi ai lumii a fost recuperat, pus la costum, căftănit -, uns academician!  O fi fost academician Mark Twain? Sau Julio Verne? Cervantes? Nu ai un răspuns la astă întrebare… dar să revenim: Deci 124 nume sub linie. Dintre care un număr de 69 doar cu un singur vot… Aceşti 69 aspiranţi-soupiranţi dublează de fapt lista. Ţinte singulare, disjuncte, risipite în marea câmpie a literelor româneşti. Sau totuşi, nu este chiar aşa?... Cum stau lucrurile, de fapt, pentru scriitorul cu un singur vot? Stau destul de bine, s-ar spune… Cum aşa? Păi aşa: din 52 de votanţi, totuşi unul s-a oprit cu hotărâre asupra numelui tău. Te-a considerat  un performer al meseriei, te-a văzut la Academie! E asta puţin lucru, omule? Sau tot nu realizaţi ce înseamnă să fii considerat unul dintre cei mai buni 10 scriitori ai acestor vremuri? Nu e de glumit cu asta. Topul Conte, dacă n-ar avea nici un alt merit – când de fapt are atâtea! – îl are în mod sigur pe acela că a putut face fericite 69 de persoane. Aş dori să fiu bine înţeles: această bucurie nu le-o mai poate lua nimeni, sub nici un motiv. (Mai simplu spus: au fost brusc scoşi din anonimatul în care îi scufundaseră iremediabil cele 15-25 de cărţi pe care le izvodiseră, în chinuri indicibile…).Abia de la 2 voturi în sus, pentru cei vizaţi situaţia se încarcă de nevroză: de ce numai două voturi?  De ce nu m-a votat şi cutare, şi cutărică?… uite pe mâna cui au mers aceşti aşa-zişi amici-admiratori…! Şi sunt în situaţia asta frustrantă nu mai puţin de 14 scriitori votaţi. La cei cu 3 voturi situaţia e şi mai spinoasă – şi sunt 9 scriitori în cauză. La cei cu 4 voturi – 8 la număr -, drama e de-a dreptul zguduitoare. (“Sare din pagină” vorba unui redactor care mi-a respins un text, care după a sa opinie, “nu sărea din…”). Poţi să-i numeri pe degetele de la două mâini pe cei care, cu puţin simţ de răspundere i-ar fi votat. Or, e simplu de înţeles, puţină atenţie!: cele 4 voturi obţinute, plus astea încă 10 voturi cuvenite de drept, fac împreună cifra 14! Şi… ce e cu asta? Cu-um?! Păi în top 10 s-a intrat cu 13 voturi! Cu trei-spre-zece… Ca să nu mai socotim că primind cele 10 voturi în plus,  – nu cine ştie ce mare lucru, s-a înţeles –, voturile acelea ar fi fost scoase de la fericiţii topului, voturi în minus pentru ei, care i-ar fi tras în jos… poate chiar i-ar fi scos din Top 10 Conte.  O adevărată nebunie, veţi zice…, dar de fapt un lucru mai mult decât posibil.  Şi care cât pe ce să se întâmple…Şi, până la urmă, ce mare lucru că un loc sigur în top 10 a fost obţinut cu 14 puncte, de exemplu? Păi asta înseamnă că din cei 52 de votanţi, doar o treime te-au considerat meritoriu, academizabil (dacă acesta e cuvântul). Păi, chiar aşa: doar unul din trei te-a dat câştigător. Doi te-au văzut perdant-perdant şi doar al treilea te-a considerat valabil. Ce mare scofală?! Până şi cel din frunte a fost votat doar de jumătate dintre participanţii la joc – căci ce alta este acest top?!Din această psihanalizare a listei, ar reieşi 69 de fericiţi – cei cu câte un vot: scriitori scoşi în faţă de votul cuiva care îi apreciază la maxim; alţi 55 de scriitori, cu 2, 3, 4 până la 10 voturi, sunt pe drept nefericiţi, frustraţi, simţind că au ratat o mare şansă; şi cei 10 scriitori de top, care au a se bucura de triumful lor, chiar virtual: au întrunit sufragiile necesare, în limitele acestei anchete. (O anchetă ce întruneşte condiţia de reprezentativitate, căci se exclude varianta unei anchete care să-i angajeze pe toţi actanţii vieţii literare, nu?)II. Acum, cu privire la cei zece din Topul Conte. Aici va fi vorba numai despre ce cred eu în chestiunea respectivă, nu mai e vorba despre consideraţii generale, nici despre supoziţii cu privire la intenţiile votanţilor.Trebuie să răspund la un şir de întrebări punctuale: Mă surprinde lista celor 10? Nu mă surprinde. Eu însumi am votat 4 dintre cei 10, iar dacă adăugăm la asta faptul că l-am ghicit şi pe cel de la nr. 11, că nu am nicio opţiune cu un singur punct, ci am 2 nume a câte 2 puncte, unul de 3 puncte, unul de 4 puncte şi unul de 7 puncte, nu cred că opţiunea mea este alături de situaţie, ba dimpotrivă.De fapt, luând aceste lucruri în serios, am întocmit un punctaj al tuturor celor 52 de votanţi, prin însumarea punctelor celor 10 de pe lista fiecărui votant. În cazul meu, am cumulate 103 puncte. Acest rezultat mă plasează printer primii 20 din lista celor 52 votanţi. Despre rezultatele celorlalţi, a unora mai reprezentativi, va veni vorba mai înbcolo.  Deocamdată, revenind la Topul celor 10, fac câteva constatări de ordin general: A: dintre cei 10, doar 4 sunt scriitori de ficţiune, iar ceilalţi 6 sunt critici literari. Este un aspect foarte important. Voi reveni. B: dintre cei 10 ajunşi în top, un număr de 5 sunt ardeleni. Poate să pară nerelevant, un pretext de “vorbe şi de ipoteze”, însă voi comenta la obiect, în context.C: Rezultatele Topului sunt într-o oarecare măsură distorsionate de două aspect ale anchetei, diferite între ele, dar subsumabile aceleiaşi inconsecvenţe metodologice: 1.1. faptul că un număr de 4 votanţi  (trei academicieni cărora li s-a ataşat şi Eugen Uricaru) s-au rezumat la doar 5 opţiuni, în loc să participe la anchetă cu un număr de 10 opţiuni. Ca să lămurim pe loc situaţia: dacă cei 3 academicieni ne-ar fi furnizat toate cele 10 opţiuni, precum ceilalţi muritori (dar nu chiar asta este deosebirea?!), s-ar fi acumulat puncte în plus pentru unul sau altul dintre cei ce se află pe locurile 11-15 (au punctaje de 12-10), în consecinţă vreunul dintre aceştia ar fi parvenit în top, deasupra linei abstracte care îi avantajează pe nemuritori, coborându-l pe vreunul aflat în  top, modificând configuraţia top-10. E simplu, nu insist. Şi ca să trec la celălalt aspect, voi atrage atenţia asupra felului în care s-au direcţionat preferinţele academicienilor:  N. Breban scoate la înaintare 5 nume; Augustin Buzura vine cu alte 5 nume – nici măcar o suprapunere peste opţiunile precedentului. Din 2 votări a câte 5 nume, avem déjà 10 propuneri diferite; cel de al treilea academician nu se abate nicicum de la “regula” cas(t)ei, domnia sa propune alte 5 nume, complet diferite de ale colegilor său de secţie academică. 15 nume de la doar 3 votanţi-pe-jumătate… În acest fel, nu e de mirare, că producând ei înşişi liste de 10 candidaţi, am fi avut dintr-un foc 30 de nume aduse în discuţie. Câtă diversificare, atâta personalitate! Apoi, ce-i drept, vine Eugen Uricaru, el însuşi furnizându-ne numai 5 opţiuni, care se suprapun pe 4 din cele 15 opţiuni déjà avansate, aducând pe listă un singur nume nou…;1.2. alţi câţiva votanţi vin cu liste mai mici de 10 opţiuni: Gabriela Creţan, 9; Ana Mureşan, 8; Ştefania Mincu şi Varujan Vosganian, cu câte 6; sunt de înţeles reţinerile lor, dată fiind importanţa mizei: nu aduci la Academie pe oricine a scris acolo, nişte cărţi…; totuşi, rămâne dificultatea de a întocmi un punctaj corect: ca şi în cazul academicienilor, aceste liste completate ar fi putut modifica ordinea celor din top, chiar topul în ansamblu. E de înţeles, nu insist;2.1. unii votanţi au produs liste cu mai mult de 10 scriitori: N. Iliescu caligrafiază 16 nume; Eugen Negrici şi Marian Victor Buciu, câte 14; Şt. Borbely şi Aura Christi (ceea ce e de mirare!), câte 13; Daniel Bănulescu, Ioan Groşan şi Răzvan Voncu, câte 12, deci avem 12 votanţi cu liste mai lungi decât li se solicitase; în afară de posibilitatea de a le cunoaşte mai în detaliu opţiunile, viziunea personală asupra piramidei de merit a scriitorimii, acest fapt nu aduce prejudicii bunei procesări a listelor, căci e simplu (şi totodată obligatoriu!) să scoţi din calculul punctajelor pe cei aflaţi “sub linie”. (Este ceea ce nu operează Aura Christi în alcătuirea topului d-sale. Voi face câteva precizări:2.1.1. prin procesarea celor de sub linie se lungeşte lista celor votaţi cu un număr de 6 scriitori, beneficiari a câte un vot: Daniel Cristea Enache, Paul Cernat, Dieter Schlesak, Gh. Cuşnarencu, Sorin Preda, Gh. Iova. Asta e situaţiunea…;2.1.2. mai grav este faptul că aducând în calcul nume de sub linie, însuşi liderul Mircea Cărtărescu, menţionat sub linie în 4 cazuri, nu mai întruneşte de drept 27 de puncte, ci doar 23; din această recalculare, Ana Blandiana şi Eugen Negrici, nu au modificări, rămân cu câte 25 de puncte. Trecând deci pe locurile 1 şi 2 din top, în vreme ce MC coboară… Nu iese nimeni din top şi nu intră nimeni, însă se schimbă sensibil configuraţia, ordinea şi interesant: numai Ileana Mălăncioiu îşi păstrează locul 6, toţi ceilalţi se mişcă pe scală, cu un loc, cu două, iar MC, avantajat şi de condiţia sa fizică, descreşte cu 3 nivele...Din aproape în aproape, refăcând cu rigoare calculele conform preceptelor de mai sus, prezint şi supun atenţiei Dvs critice şi responsabile un alt Top, după cum urmează:1.Ana Blandiana, 25 puncte 2. Eugen Negrici, 25 puncte; 3. Mircea Cărtărescu, 23 puncte; 4. Ion Pop, 20 puncte; 5. Mircea Martin, 18 p.; 6. Ileana Mălăncioiu, 18 p; 7. Nicolae Balotă, 15 p; 8. Paul Goma, 14 p; 9. Gh. Grigurcu, 14 p; 10. Livius Ciocârlie, 14 p.____________________11. George Bălăiţă, 10 p; 12. Cornel Ungureanu, 10 p; 13. Marta Petreu, 8 p; 14. Paul Cornea, 8 p; 15. Andrei Pleşu, 8 p; 16. Norman Manea, 7 p; 17. Mircea Muthu, 7 p; 18. Ion Vartic, 7 p; 19. Constantin Ţoiu, 6 p; 20- 25, Emil Brumaru, 6 p; Angela Marinescu, 6 p; Liviu Ioan Stoiciu, 6; Alex Ştefănescu, 6; Matei Vişniec; Mihai Zamfir, 6 p....Mihai Şora şi Ion Mureşan, cu numai 5 puncte, vin mai jos, asemenea Al. Cistelecan, cu doar 4 puncte. Ş.a.m.d. Mici modificări faţă de Top Conte, decurgând din situarea sub linie, la votanţii déjà menţionaţi.Revenindu-ne din această foarte migăloasă muncă, ne întoarcem la enunţul de la A.: Din cei 10 ajunşi în top, un număr de 6 sunt critici literari, exegeţi – vreau să spun că nu sunt autori de ficţiune: poezie, proză, dramaturgie. Mai simplu: afiliaţi la secţia critic literară. O situaţie cam ciudată, nu? Criticii fac o literatură, nivelul ei, oferta către cititorul de literatură şi oferta literară a românilor către lume? Mai greu de susţinut.  Iar în fapt, criticii literari, vezi Dicţionarele – le-am cercetat pe câteva: Marian Popa, Mircea Iorgulescu, Zaciu, dar am cercetat şi istoriile literare, luând în calcul şi “scriitorii de dicţionar”. Peste tot, criticii literari reprezintă cel mult o treime din numărul total al celor ce intră în componenţa uniunii de creaţie a scriitorilor. De ce această treime este atât de autoritar reprezentată în opţiunile românilor? Răspunsul cată să acopere mai multe aspect, toate conjuncturale:  Un poet / un romancier publică o carte la 2-3 ani, poate şi mai rar; în presă apare cu 2-3-5 grupaje de poezii/ fragmente de roman pe an, pe când critical literar are vizibilitate mai mare, el ţine rubrică permanentă; în orice revistă literară sunt  prezenţi câţiva scriitori de roman sau poezie, şi cam de trei ori mai mulţi autori de articole, cronici, etc. Deci vizibilitatea, prestaţia propriu-zisă pe piaţa literară este de aproape 10 ori mai puternică. Apoi atârnă foarte greu în astfel de abordări chiar autoritatea criticului literar: el conduce o redacţie, el stăpâneşte de la catedra universitară, el l-a format pe filologul ce aspiră la favorurile muzei, el are un etern ascendent asupra poetului/prozatorului/dramaturgului dar şi asupra criticilor ce se ridică, şi vor să facă o carieră universitară, au trecut o licenţă care a devenit un doctorat şi acum vânează oportunităţi ş.a.m.d. Deci autoritatea, respectul, dacă nu şi dependenţa de domnul prof. univ.  Romancierul buchiseşte la manuscrisele lui, dar verdictele sunt aşteptate de la critic. Validările, promovarea în prima linie – sau ignorarea, condamnarea în alb... Un critic literar nu are a-şi face complexe în legătură cu poetul, cu romancierul.  Poetul, romancierul, dramaturgul pier pre limba lor, în timp ce  o cronică  mediocră despre o carte mediocră pare să fie doar consecinţa lipsei de valoare a cărţii. Lucrurile se petrec de fiecare dată în celălalt sens. Încrederea criticului în puterea sa creşte la zenit. Laurii i se cuvin de drept. Iar dacă nu lui, atunci confraţilor exegeţi: Vremea criticii!Par afirmaţii tendenţioase, nu-i aşa? Dar să mergem la fapte: să privim cum votează critica literară din România. Cum am spus, pentru a face o anchetă, cei mai la îndemână (cei inevitabili)  sunt criticii. În cazul de faţă, la limită, prevalează scriitorii, scor 27-25, desigur, nu cât să se respecte proporţia naturală de 3: 1, nici vorba despre aşa ceva! Avantaj critica.Dar ce observăm, punctual? Un critic literar, solicitat să opteze pentru o listă a eligibililor la Academie, pune mâna pe condei şi completează cele 10 căsuţe cu nume de confraţi critici: Iulian Boldea (nu-l cunoaştem personal, însă procedăm alfabetic, fără părtinire), optează pentru 8 nume de critici şi doar 2 “străini: Cărtărescu şi Blandiana. E totuşi remarcabil că şi i-a amintit!). Ştefan Borbely e şi mai decis: alege 9 critici şi doar un  “străin”, de data asta Andrei Oişteanu (care oricum era străin). Constantina Raveca Buleu procedează la fel, plusează pe critici, scor 9:1; identic procedează criticul literar Al. Cistelecan, scor 9: 1; aceeaşi performanţă realizează Cătălin Ghiţă, alt scor 9:1; Cornel Ungureanu promovează şi el 9 critici din 10 opţiuni posibile (dar nu sunt déjà prea mulţi? Ori falsific eu lucrurile?); Ştefania Mincu, ne furnizează numai 6 opţiuni, însă toate şase reprezentînd… critici literari (măsluiesc eu cumva faptele? N-aş face una ca sta, doar ca să mă aflu în vorbă; rog să consultaţi listele – nu vi se pare şi Dvs bătător la ochi?);  ceva mai rezervaţi sunt criticii Irina Petraş şi Ion Pop, care s-au oprit la câte 7 nume de critici; Irina Ciubotaru, după ce pune unul sub altul 6 nume de critici, are ezitări, îşi ia seama - până la sfârşitul listei mai strecoară doar încă un critic; un front comun, o solidarizare spontană, sinceră – aceasta e impresia. Sunt şi excepţii, însă ele nu fac decât să confirme regula. Alex Ştefănescu echilibrează balanţa personală, 5 critici şi 5 ficţionali; idem procedează Răzvan Voncu, dar şi Maria-Ana Tupan. Un caz special este Eugen Negrici, care merge contra curentului, alegând doar 3 critici din 10. Însă (cum cu o floare nu se face primăvară); una peste alta, cum e la toate anchetele printer scriitori, în top primează criticii literari, cu 6 locuri adjudecate din cele zece, cu încă 7 locuri din următoarele zece – şi ascendentul criticilor asupra celorlalte categorii de condeieri se menţine până spre sfârşit.Nu-i vorbă, şi votanţii prozatori-poeţi se orientează la faţa locului, sunt cu ochii pe corifeii criticii, îi trec pe listă fără ezitare: au scris despre ei, au să-i aibă în vedere la dicţionare, sau poate au să scrie de-acum încolo, după ce au aflat câtă onoare li se acordă etc.În acest curs general al lucrurilor, a nu trece nici un critic pe listă înseamnă sinucidere curată, poate şi sinuciderea carierei, dar oricum un rezultat dezastruos la punctajul realizat. Lucian Vasiliu, poetul nostril ieşean, are acest curaj de neînţeles, nu trece pe listă nici un critic literar, totalizând însă doar… 66 puncte. Mai rău au păţit-o poeţii Virgil Diaconu şi Gabriela Creţan, care n-au vrut să privească nici în dreapta nici în stânga, asumându-şi întregul risc: punctaje de 49, respectiv 53. VD reprezintă în sine un caz aparte: 8 dintre voturile sale aduc pe lista propuşilor nu mai puţin de 5 nume noi (cu un singur punct(, iar altor trei scriitori le dublează punctajul; în acest fel, cu 11 puncte din 8 voturi, şi-a mai augmentat punctajul mizând pe Negrici şi Grigurcu. Singură Gabriela Creţan mai egalează această contraperformanţă, de 5 puncte din 5 voturi. Pe când bedros Horasangian nu realizează decât 4 voturi a câte un punct. Daniel Bănulescu a trebuit să se mulţumească cu doar 3 voturi a 1 punct.Poate ar trebui menţionat faptul că, dintre cei 52 de votanţi, un număr de 10 au primit şi ei voturi: un număr de 5 doar câte un vot, ceea ce nu necesită un comentariu special (Aura Christi, Leo Butnaru, Petru Cimpoeşu, Irina Petraş şi Adrian Dinu Rachieru); dintre ceilalţi 5, cu mai multe voturi, Ştefan Borbely a primit un vot de la Aura Christi şi alte două de la colegi critici din Ardeal; Al. Cistelecan, care, ne amintim, a trecut pe lista sa 9 critici literari, a fost la rându-i votat de 4 ardeleni; Matei Vişniec a primit 6 voturi din diverse direcţii, iar Eugen negrici şi Ion Pop au fost déjà discutaţi.În acest context, faptul că subsemnatul am trecut pe listă doar 2 critici literari (Marian Popa şi Gh. Grigurcu)  şi cu toate acestea am realizat un punctaj de 103, plasându-mă pe locul 19-20, la paritate cu Ioan Bucuca (care mizase pe 6 nume de critici), mi se pare meritoriu, chiar onorant.Nu ezit să dau lista celor mai bine orientaţi votanţi: 1. Aura Christi, 163 p; 2. Liviu Ioan Stoiciu, 150 p,– performanţă extraordinară, devansându-i pe toţi marii critici şi exegaţi români ai acestor ani; 3. Ion Pop, 149 p, 4. Răzvan Voncu, 148 p, 5. Iulian Boldea, 143 p, 6. Ileana Cudalb, 139 p, 7. Paul Aretzu, 132 p, 8. Al. Cistelecan, 132 p, 9. Teşu Somomovici, 126 p; 10. Leo Butnaru, 123 p;  11. Ironim Muntean, 123 p; abia pe locul 12 Eugen Negrici, 121 p; 13. Bogdan Creţu, 113 p; 14. Dora Pavel, 111 p; 15. Irina Petraş, 109 p;  16. Nicolae Iliescu, 107 p; 16. Cornel Ungureanu, 106 p; 17. Alex Ştefănescu, 105 p; 18. Adrian Dinu Rachieru, 104 p; 19. Ion Lazu, 103 p; 20. Ioan Buduca, 103 p. Şi urmează ceilalţi votanţi, până la numărul 52, cum s-a spus.B. Pentru acest aspect (ardelenii din top-10), ilustrativ ar fi cazul lui Ion Pop, care ocupă locul 4, cu 20 puncte acumulate (20 de votanţi). Interesant: dintre votanţii săi, un număr de 11 sunt ardeleni, un număr de 13 sunt critici literari. Q.E.D. Alte aspect privind localismul: Aurel Pantea, trece pe listă 7 ardeleni; la fel votează şi Irina Petraş; la fel Al. Cistelecan (tot 7 ardeleni, ca şi Iulian Boldea); mai rezervată, Constantina Raveca Buleu, se rezumă la doar 6 nume de dincolo de Carpaţi. Iar despre cei care au promovat la egalitate pe ardeleni cu scriitori din celelalte provincii, nihil nisi bene!, căci am cam obosit, “ e noapte, seniori!” Şi iată de ce în fapt au intrat 6 ardeleni în topul primilor 10 propuşi pentru Academie.***Dincolo de toate aceste mici ciudăţenii, ezitări, neconcordanţe etc, inseparabile de tot ce este viu şi în perpetuă rearanjare, dar poate cu un accent în plus la noi (specific curburii Carpaţilor şi naţiunii pe care cu onor o reprezentăm), mă uimeşte tocmai unitatea de vederi a scriitorimii noastre. Această aserţiune a mea vă pare o supralicitare? Nu vă gândiţi că din cele 52 de votări ar fi putut rezulta o listă de peste 500 de propuneri pentru Academie? Când colo, nici 130 – să vezi şi să nu crezi… Or, a nu se uita: fiecare scriitor este stăpânul absolut şi de neînlocuit al unei lumi unice, pe care singur a edificat-o ca din nimic. (Şi din râvnă inimaginabilă.) Nu cumva îl privim cu ochelari de cal pe scriitorul de lângă noi, iertată-mi fie exprimarea? Nu cumva suntem victimele unei manipulări la scară mare, încât ne-am pătruns până la sânge de ideea că unii dintre noi merită toată cinstea şi onoarea, într-o lume care se grăbeşte să-i încununeze pe victorioşi, căci e mai lesne să se ocupe de câţiva reprezentanţi, aleşi indiferent prin ce mijloace -, iar pe figuranţi în expediază la plimbare, îi împinge cu fermitate în decor? Am uitat să alegem, neinfluenţaţi de nimeni - ne ferim să dăm glas, cu tot curajul, opţiunilor noastre cele mai sincere. Poate ar trebui să le dăm celor mai bine orientaţi votanţi partea ce li se cuvine, fără a uita să-i admirăm pe cei care, ţinând-o pe-a lor, au spus adevărul în care au crezut. Să dau nume? Unele déjà le-am produs, mai nainte. Ar mai fi: Magda şi Petru Ursache, Maria-Ana Tupan, Matei Vişniec, Bedros Horasangian; eu, care sunt un conformist, le admir libertatea opţiunilor.Şi tot nu ştiu câteva lucruri elementare: propunerile pentru Academie sunt înaintate de USR? Lista este pusă la cale de o comisie a secţiei litere şi arte de la Academie? Se au în vedere şi propunerile unor grupuri liber constituite? Se primesc şi autopropuneri? (În care caz, dl Gh. Schwartz de la Timişoara a aflat în avans o cale mai directă de acces la Academie şi s-a conformat prompt.) Totuşi, n-ar fi mai prudent să punem toate pedalele cu putinţă?, să nu ne lăsăm duşi de val (de "logica" acestui joc pentru naivi, propus de Contemporanul)? Căci noi ne dăm de ceasul morţii să vedem încotro merg lucrurile, ignorând într-asta faptul esenţial că jocurile se fac în altă parte; că nimeni nu va ţine seamă de fermele noastre opţiuni, scrise cu sânge şi pe care suntem hotărâţi să le apărăm până-n pânzele albe... Domnilor, tot nu înţelegem? Academia este o altă ţară...23-25 martie 2012.

Deti Ra (Copiii lui Ra), nr. 3, 2012.  Un material comentând şi anunţând că revista Zinziver, nr. 1, 2012, oferă cititorilor săi versuri de mai mulţi autori. Printre ei e şi Leo Butnaru: „…Poemele lui Leo Butnaru sunt prezentate în traducerea autorului român şi a lui E. Stepanov. Butnaru este un poet ieşit din comun, şi deoarece poartă în structura sa însemnele codului poetic general european păcat că exegeţii noştri în vers liber să nu-l trateze cu toată atenţia lor (…) Versurile lui Leo Butnaru (chiar şi în traducere) ne oferă posibilitatea să ne apropiem de modul specific de a gândi, de mentalitatea unui locuitor din îndepărtata Românie”. Urmează versurile citate din poemul „Trenul saţietăţii”:În sfârşitultimul eşalon al foameifu înlocuit cu întâiul tren al saţietăţii.La controlul de rigoare se dovedi că nimeni dintre călători acestuia nu are asupra savreo carte.– O.K.! conchise un oarecare şef.Dă-i drumu’!Şi prelung-sinistru ş u i e r a l o c o m o t i v a ş u  i e r a l o c o m o t i v a  ş u i e r a l o c o m o t i v a…Autorul textului de prezentare e Vladimir Korkunov, un reputat critic din Federaţia Rusă. În rest: „Zinziver” (anume aşa), după numele unui poem celebru de Velimir Hlebnikov, apare, variantă de hârtie şi electronică, la Moscova şi Sankt-Petersburg, iar revista „Deti Ra” (Copiii lui Ra) – Ra în triplă ipostază:1)      Zeul Soarelui la egipteni;2) Numele râului Volga în străvechime;3) „RA” – Russki Avangard (Avangrada Rusă); cu apariţie la Moscova, variantă imprimată şi electronică.Cronicar

Leo BUTNARURegula generalăPoezie dulce-amarăpe nimeni nu l-ai făcutcu adevărat fericitci doar(mulţam şi pentru atât)mai puţin nefericitl-ai făcut.(8.III.1988)Vocativ                        Hermes, pies i gviazda.                                       Zbignev Herbert                               În timp ce gândeam că e dificil să fii Hermessă ai aripi la picioareceva mai sus de călcâie lângă oul-glezneiunul din inconveniente simţindu-l chiar lacea mai banală trecere printr-omahala oarecare undecine ştie ce javră jigărităte-ar putea încolţi de zeieştile-ţi atributeîn timpul ăsta de abatere mitologicăîi văd pe ăia cu Pegaşiivăd legiunea lor care alcătuieşte cavaleria uşoară apoezieişi pe ceilalţi îi remarc - peinfanteriştii Parnasuluipe teluricii pedestraşi jertfitori înnumele unei victorii care-i intereseazăpe atât de puţinii patrioţiai Universului. În timp ce mă gândeam la Hermes Trismegistosîn variabila sa ipostază deocrotitor al scrisului şi purtător de veştişi cum Hermes cu aripi de laur la tâmple  nu se arătanu se arăta nu se arăta! mi-am zissă aflu vestea care mă interesează de la cavaleriştii saupedestraşii Poezieistrigându-le: „Hei! Care dintre domniile voastre ştiece mai face Nichita Stănescu?!”                                                      Şi mi-a răspunsîntrebând la rându-iun infanterist arătos: „Care anume?”„Cel blond ca un înger”, am precizat. “A-a! Păi ele îngerul de pază al lui Vergiliu. L-am auzit cumpe când trecea prin nişte cercuri infernalei se adresă latinului: Tu călăuztu domn şi tu maestru”.(10.IV.1994)Poemul de identificarea propriului său protector                                N-am uitat nici de (…)                               Sfântul Pafnutie, Sfântul Ioan Scărarul,                               Sfântul Sisoie, Sfântul Ermolaie,                               Sfântul Terapont…                                                                    Ştefan BaciuSfinte Terapont ocrotitor alpoeziei terra-pontice-euxine a poeţilor românite implor să n-o faci de oaieprecum Sfântul Ermolaiecare a uitat că i s-a dat în cerească grijăpolitica aceasta carpatină ce miroase alaptele caprelor nărăvaşe din Bucegi după carecăprarul aleargă forfotind de înjurături cudumnecaţi şi papuceii diverselor divinităţi.Sfinte Terapont reazem alpoeţilor români din Terra-pont-euxinăpari a fi unica sanctitate ce ştie că poeziaeste zona de tropice a acestor suflete carerând pe rând nu cred să înveţe a muri vreodatăzona abundenţelor de tot felul – cujungle de semnificaţii cuîndoieli luxurianteuneori dadaiste şilianele desperărilor din care maimuţe cliniceîncovrigesc ştreanguriarătându-ni-le cu subînţelesuri. Darpoeţii rezistă  tentaţiilor macabreunii dintre ei – o ştii prea bineBunule Sfinte Terapont – chiardin unealta supliciului bahic şi-au făcutpahar pentru candelăreîntorcându-se la psalmii poeziei careîn egală măsură merg spre zeu şispre om efemer – acestastârpitor de singurătate prin harul ctitorituluioarecum mai norocos decât zeii noştri de tranziţie laei înşişinepreocupaţi de evoluţie ci destatornicie cică preocupaţi drept clişeu multiplicat laxeroxul albastru al Cerului. Auzi-mi rugaşi iartă-mă pre mine maculatul căte-am decretat Sfinte drept părinte proteguitor almerituoasei dar nedreptăţitei Poezii Române în careîndrăznesc să cred că se află şi inima mea cumîn mijlocul unei uriaşe rodii una din seminţe se află întredouă elipse împurpurate… însângerate…(14.IX.1996)AccesUn permanent acces spre ceva inaccesibil – Poeziaca un plin ce caută alt plinîn sine însăşica propria sa re-întâmplareca propria sa re-splendoare.Poezie! Poezie! strigaipentru a face legătură întrehaoticul miracol al pre-naşterii şimiracolul de apoial nopţii nopţiloral morţii morţilor.Poezie, poezie! strigai a doua oarădupă careDumnezeu vorbi o singură datăşi eu de un milion de ori ascultaide fiecare dată rămânândîn unicul spaţiu al Adevăruluimereu în mine şi totdeaunadeloc lesne de priceput                                     Poezie...(11-12.VI.1998)Ea şi coperta a IV-aDin cărţile melepoezia i se adresează lumii:„Sunt aici împreunăcu cobaiul meu”, zicescoţând degetul printre file                                            şi arătând spre poza meade pe coperta a IV-a.(20.VIII.2005)Pasărea raiuluiMinisterul culturii globului pământesca anunţat campania de răspândire apoeziei la sat...Să fim realişti:                         pentru ţăranpasărea-paradisului ecocoşul din zeamă...(VIII.2005)

O ANTOLOGIE CUTREMURĂTOAREde Liviu Antonesei

Spre sfîrşitul anului trecut, Leo Butnaru ne-a oferit o carte atroce, cutremurătoare, o antologie a suferinţei paroxistice a poeţilor «în vremuri secetoase», secetoase dar însetate de sînge: Avangarda – Jertfa Gulagului (Poeţi sub teroarea comunistă), excepţionalul poet de la Chişinău Leo Butnaru, dovedindu-ne o dată mai mult că nu este numai unul din cei mai importanţi „optzecişti” de peste Prut, ci şi unul din cei mai buni traducători în româneşte din literatura rusă, dar şi din alte literaturi slave, de la ucraineană la sârbo-croată. A tradus, între alţii, pe Maiakovski şi Velimar Hlebnikov, ambii „sinucişi” în împrejurări neelucidate, pe Viaceslav Kuprianov şi Ivan Ahmetiev etc. Cu volumul de faţă, Leo Butnaru îşi încheie proiectul dedicat avangardei, iniţiat cu cele două volume, de peste nouă sute de pagini laolaltă, care cuprind ample şi semificative selecţii din poezia, proza şi teatrul avangardiste ruse, volume apărute în urmă cu cinci ani tot la Iaşi.  Leo Butnaru încheie, acum, un proiect, dar aş putea spune că, într-un fel, îl şi încununează. Sînt reuniţi în cele circa trei sute cincizeci de pagini ale antologiei 52 de poeţi sovietici care au cunoscut în modul cel mai direct şi brutal „teroarea comunistă” – poeţi împuşcaţi de NKVD fără judecată, poeţi dispăruţi în măruntaiele Gulagului, uneori fără a se cunoaşte precis măcar anul morţii, dacă nu circumstanţele exacte, poeţi închişi, eliberaţi şi reabilitaţi, apoi închişi din nou şi asasinaţi, poeţi care s-au sinucis sub presiunea terorii şi poeţi care „au fost sinucişi”. Câteva din numele cele mai mari: Anna Ahmatova, Ossip Mandelstam, Nikolai Gumilov, Marina Ţvetaeva, Daniil Harms, Boris Pasternak. Sigur, cel din urmă, nu a fost nici închis, nici asasinat, însă, după publicarea în străinătate a romanului „Doctor Jivago” (1957, deci după destalinizarea lui Hruşciov!) şi, mai ales, după acordarea Premiului Nobel pentru Literatură (1958), este victima unei campanii denigratoare uriaşe în presa sovietică, este exclus din Uniunea Scriitorilor, izolat şi anchetat, ameninţat cu un proces pentru „trădare de patrie”!  Premiul avea să fie primit, abia în 1989, după treizeci şi unu de ani, de către fiul său!Cu ce s-au făcut vinovaţi aceşti 52 de poeţi – cărora li se adaugă alte sute, mii de victime din lumea artistică în ansamblul său! – , ce au făcut ei atît de grav şi atît periculos pentru ordinea sovietică de au meritat întemniţarea, ostracizarea, tortura, moartea? Mai întîi, ei sunt vinovaţi pentru simplul fapt că au scris poezii. În al doilea rînd, pentru că au crezut că libertatea este valoare supremă pentru orice om, cu atît mai mult pentru un artist. Şi au plătit poezia cu viaţa, poezia lor devenind astfel similară cu o condamnare la moarte. Platon se mulţumea să-i alunge – şi doar în scris, nu în fapte! – pe poeţi din cetate. Dar Platon a trăit în –  încă! – blînda lume a antichităţii. Libertatea ca inamic al ordinii, libertatea gîndului şi a expresiei drept crime de neiertat sînt, din păcate, nişte invenţii de-ale noastre, de-ale modernităţii. Nu că n-ar fi existat Inchiziţia, de pildă, dar aceea nu lucra la proporţii statistice atât de copleşitoare precum totalitarismele moderne, fie ele de factură fascistă, fie de obedienţă comunistă.Şi, totuşi, la sfîrşitul lecturii, nu eşti deprimat ci, printr-un ciudat proces de răsturnare, mai degrabă împuternicit. Îţi dai seama că poetul adevărat este un virus al libertăţii, că el poate fi torturat, ucis, umilit, închis, dar nu poate fi aneantizat. Poate că nu există o metaforă mai puternică a libertăţii poetului, indiferent de condiţiile exterioare ale vieţuirii sale, decît imaginea lui Ossip Mandelştam, în ultimele luni dinaintea sfârşitului, scrijelindu-şi poeziile pe scoarţa mestecenilor din lagărul siberian. Acel Mandeştam care, în 1922, lucid, scrisese cuvintele acestea premonitorii: „Veacul meu, fiara mea…”. Da, un veac-fiară pentru sute de milioane de oameni, pentru foarte mulţi dintre ei fiind fiara ultimă, fiara de la „capătul tunelului”… Mulţumim Leo Butnaru, antologia ta îi va împuternici pe mulţi! În ceea ce priveşte travaliul benedictin de traducere din avangarda rusă, se poate spune că finis coronat opus.Trebuie ramintit că, printr-o tragică ironie a sorţii, poeţii avangardişti ruşi au fost de la bun început nişte aliaţi ai revoluţiei bolşevice. De altfel, cîţiva ani după „marele octombrie”, bolşevicii au fost destul de abili să-şi atragă poeţii, scriitorii şi intelectualii, permiţînd nişte confruntări şi dezbateri de idei şi o eflorescenţă de curente literare şi orientări culturale de un nivel niciodată atins în Rusia pînă atunci. După cîţiva ani, a venit „îngheţul”. Trei date importante, trei „morţi ciudate” marchează procesul de criogenizare culturală: Hlebnikov (1922), Esenin (1925) şi Maikovski (1930). În 1929, cînd începe primul plan cincinal, acesta cuprinde şi arta, bolşevicii anunţînd că nu mai sînt dispuşi să accepte altceva în afara artei proletare. În 1932, este constituită  Asociaţia Scriitorilor Proletari, iar la primul congres al scriitorilor sovietici, sinistrul Jdanov anunţă că realismul socialist este singura doctrină admisă în URSS. Un „îngheţ” care durează pînă în 1956, cînd Hruşciov denunţă „excesele staliniste”. Dar „dezgheţul” nu doar că nu a fost complet, dar nici n-a durat decît pînă la debarcarea lui Hruşciov, fiind urmat de cenuşiul cultural şi ideologic al stagnării brejneviste, în care o bună parte a artei, inclusiv a poeziei – să ne gîndim la Brodsky, de pildă – avea să apară mai ales ca literatură dizidentă, în samizdat sau în străinătate. Pînă şi Soljeniţîn, care apucase să publice în vremea „dezgheţului”, avea să fie expulzat în 1974, după publicarea în străinătate a Arhipelagului Gulag, cea mai importantă enciclopedie a terorii sovietice, şi acordarea Premiului Nobel. Şi a urmat explozia literară şi artistică iniţiată odată cu glasnosti-ul gorbaciovist, care continuă de un sfert de secol deja!

(Glosări răzleţe despre 1812 – 2012)Când spui Basarabia, apare – brusc! – umbra cortinei de fier. A primei cortine de fier, pe care o instalase, la Prut, Rusia ţaristă, în blestematul an 1812. A doua oară, cortina de fier a fost înstăpânită deja de URSS, declarată succesoarea de drept a nedreptului imperiu rus, precum astăzi Rusia este succesoare (de drept) a strâmbei URSS. Această rocadă nefastă aminteşte mereu de cortina de fier.

Şi trebuie să ne revoltăm când, de la o vreme, sau cam de acum circa două secole, dar mai ales în ultimul timp, uneori parcă din… bune intenţii, patrioţii, totdeauna din rea intenţie – hoţii abuză, iresponsabil(i), de rocada greşită: Moldova – Basarabia, după care în locul reginei/ regelui pe tabla de şah a istoriei apare Basarabia care, de fapt, nu a fost gândită decât ca un simplu pion pe tabla de schimb şi împilări a imperiului rus. Numai că noi (cu şi fără ghilimele, acest: noi) continuăm să perpetuăm abuzul, dându-i prioritate Basarabiei(-cal troian) în faţa Moldovei lui Ştefan. Dacă s-ar trezi Domnitorul din mormântul său de la Mănăstirea Putna şi i-ar vorbi cineva despre… Basarabia, Ştefan nu ar şti ce i se spune, la ce se face referinţă-tendinţă şi – de ce! Cronicarii noştri, Ureche, Neculce, Costin, habar nu ar avea de Basarabia, la auzul acestui nume strângând din umeri şi strângându-şi dezamăgiţi penele de scris, depăşiţi de atare confuzii. Domnitorul şi cronicarii nu ar putea să-şi imagineze că cetăţile din Est, de la Nistru, se află în… Basarabia.Şi nu doar Domnitorul, nu doar cronicarii noştri, ci nici vecinii, leşii şi ungurii, însăşi ruşii de până la 1812, nici Dimitrie şi Antioh Cantemir nu ar fi priceput ce e cu această… ţară, Basarabia.Când se spune Basarabia, această „nevinovată” noţiune înseamnă resemnare, uitare, parcă renunţare. Când spui Moldova, acest nume din legenda cu Dragoş maramureşeanul se lipeşte indivizibil de Ţară, prelungeşte România spre hotarele ei fireşti, pământeşti şi cereşti. Prin urmare, spuneţi şi scrieţi Moldova, pentru că, astfel, spuneţi şi scrieţi, implicit, România. Pentru că, dacă vă imaginaţi că spuneţi întreg adevărul, ceva fundamental, – Basarabia, de fapt, de asemenea implicit, în imaginaţia istoriei (nu o singură dată – bolnavă) parcă aţi trasa, involuntar, un hotar între ce a fost până la şi după primele decenii ale secolului nouăsprezece moldo-românesc. O delimitare ca o înstrăinare. De parcă partea aceasta de Moldovă ar fi avut ceva predestinat legat de ruşi, „consimţind” să fie ruptă din integritatea ei, ce tot Moldova se numeşte, ajunsă, firesc şi binecuvântat, parte a unităţii româneşti. Să nu uităm că cel care venise cu intenţii de aliat s-a înstăpânit neamânat aici, în Moldova pruto-nistreană, ca necruţător cuceritor. Când spui Moldova, acest pământ, cu cealaltă jumătate a sa, de asemenea Moldova numită in integrum, este cuprins sub nimb românesc, iar când Moldovei din stânga Prutului i se spune Basarabia, parcă i se slăbesc legăturile cu Ţara. Apoi, când se spune Basarabia, parcă nici Cernăuţiul, Hotinul, Nordul Bucovinei nu mai au nimic cu noi, cu Moldova, cu România a căror părţi componente au fost, singulare sau plurale. Deci, să nu abuzăm de nefireasca, totuşi, noţiune Basarabia, când ea, imaginat şi istoriceşte, e ceva supradimensionat: un clin de pământ dinspre marea (care ne-a fost şi ea furată)… înclină să dea „lăbărţat” peste toate celelalte hotare naţionale, din sud şi din nord, pentru ca să anihileze – cel puţin, aceasta a fost tendinţa impusă! – numele adevărat al acestor teritorii – Moldova, România. Crede cineva, inclusiv de la Bucureşti, că Basarabia sună mai frumos (ca să nu mai vorbim de… adevărat!) decât Moldova? Din contră, – sună nu numai neadecvat, ci şi neadevărat, atunci când este „revărsat” neîntemeiat peste cuprinsul său real – ca istorie şi teritoriu.Când spui Moldova, te gândeşti, dar şi visezi, la România. Când spui Basarabia, îţi aminteşti, precum e ne-cazul, de Rusia. Plus la toate, este curios că, astăzi, ruşii folosesc mai frecvent denumirea Moldova/ Moldavia, decât Basarabia. Mai frecvent decât însăşi românii care ţin, greu de înţeles de ce, anume la impusa-impostoarea noţiune Basarabia. Această supralicitare „basarabeană” spune ceva despre şubrezenia conştiinţei şi memoriei carpatine, nu?...Leo Butnaru