Grafică L.B. Dragamea Veronică, Caeu să nu-ți scriu e de înțeles. Bolnav, neputând dormi nopțile șicu toate astea trebuind să scriu zilnic, nu am nici dispoziție de a-țiscrie ție, căreia aș vrea să-i scriu închinăciuni, nu vorbesimple. Dar tu care ai timp și nu ești bolnavă să nu-mi scrii e mai puțin explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoaredecât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume. Și tu știicare este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea grăitor deadevăr, mulți mă urăsc și nimeni nu mă iubește afară de tine. Și poate nici tu nu m-ai fi iubit câtuși de puțin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viața mea care e totodată o extraordinară nenorocire.Căci e bine ca omul să fie tratabil, maniabil, să se adapteze cu împrejurările și să prinză din sbor puținul noroc care îl dă o viață scurtă și chinuită, și eu nu am făcut nimicdin toate acestea, ci te-am atras încă și pe tine în cercul meu fatal, te-am făcut părtașă urei cu care oamenii mă onorează pe mine. Căciacesta e singurul reazim al caracterului meu - mă onorează ura lor și nici nu mă pot închipui altfel decât urât de ei. Dar tu pentru aceasta nu trebuiesă mă bănuiești, tu rămâi cum ai fostși scrie-mi. Tendința mea constantă va fi de a-mi împlini făgăduințele curând ori târziu, dar mai bine târziu decâtniciodată. Sunt atât de trist și e atât de deșartă viața mea de bucurii, încât numai scrisorile de la tine mă mai bucură. A lesuspenda sau a rări scrisorile tale m-ar durea chiar dacă n-ai mai iubi peEminScrie cu degetele pe cari le sărut.(1880 Februar)* * * București 3 Mai 1880 StimabilăDoamnă și respectata mea amică, Dacă v-am putut trimite atât derepede scrisorile în cestiune, cauza e că ele au fost totdeuna la mine; pentruactele cerute veți binevoi a îngădui unasau două zile ca să le caut în vravul meu de cărți, nearanjate încă din lipsă de timp și legate în teancuri tocmai în acele nefericitezile de Paști, singurele libere pecare le-am avut de atâta timp și pecare le-am întrebuințat la legarea înteancuri a cărților. În orice caz,stimabila mea Doamnă, sper a nu-mi atrage din nou supărarea DV. și Vă rog de mii de ori să mă iertați, dacă nevoind a Vă lăsa fără răspuns imediat, nualătur deja pe lângă actele în cestiune. Vă mirați de graba - mie desigur penibilă și neplăcută - cu care V-am trimis scrisorile cerute. Uitați însă, se vede, scrisoarea DV. din urmă pe careV-am trimis-o asemenea și princare mi-ați luat orice perspectivă de-a da lucruluio altă formă, decât cea dorită de DV. chiar. O repet, Doamnă, nu insist câtuși de puțin de-a urni de pe umerele mele sarcina de vină ce mi se cuvine și ca omul, care ia orice amănunt asupra sa, dupăce a luat totul împreună, nici nu mai gândesc să-mi ușurez sarcina, să atribuiesc altora sauîmprejurărilor sau în fine numai greutăților momentane purtarea mea oricum ar fi fost. Cât voi putea voi încerca săîndreptez ceea ce-am greșit; asilui împrejurările, iată singurul lucru pe care nu-l pot face prevăzând demai-nainte zădărnicia unor asemenea încercări. Sfârșesc scrisoarea mea prin părerea de rău că ați găsit de cuviință a-mi imputa fapte, pe care nu le cunosc,relatate DV. de persoane, pe cari asemenea nu le cunosc. În orice caz, înretragerea absolută în care trăiesc, a fost ceva nou pentru mine de-a afladespre ocupațiuni, cărora se pretindecă mă dedau sau despre petreceri, la cari se pretinde c-aș fi luând parte. Sunt atât de retras, Doamnă, și am atât de puțin interes pentru ceea ce se vorbește sau nu despre mine, c-un cuvânt toată viața mea e atât de simplă, cu toate greutățile ei, încât nici curiozitatea n-o am de-a ști cine și-a luat libertatea de-a zice că pretinde a mă cunoaște, nici curiozitatea de-a ști ce se vorbește.O singură dorință am avut, dar dacă și oameni și împrejurări o fac să devină irealizabilă, nu voi fi eu acela care săimpun unora, să siluesc pe celelalte. Toate merg, se vede, pe-un drum prescrisde mai-nainte, asupra căruia puterea individului nu are nici o influență. Repetând rugăciunea să binevoiți a îngădui vro două zile până să vă pot trimiteactele rămân cu tot respectul al DVoastre supus servitor M. Eminescu********* București 12 Octomvrie 1880 Doamnamea, Îmi permiteți a nu mai ști ce să Vă răspund. După ce singură ați rupt relațiile cu mine, după ce le-ați dato publicitate, pe care eu nu le-o dădusem nicicând, după ce în sfârșit prin nenorocita comunicare a unor mărturisiri,ce avusesem imprudența de-a Vi le face ați făcut ca în adevăr întregul cerc de cunoștințe decare mă bucuram să fie revoltat în contra mea, veniți acum a adăuga tuturor grijilor mele zilnice onouă grijă, atribuindu-mi o responsabilitate, pe care oricât de drept aș fi, n-o pot recunoaște în măsura în care mi-o atribuiți. Niciodată Doamnă, desfacereanoastră, de-ar fi trebuit să aibă loc, nu s-ar fi căzut a se face cu atâtaamărăciune, cu care ați făcut-o DVoastră. Dupăce dar veninul acestei amărăciuni m-a desiluzionat cu desăvârșire asupra suportabilității unor relațiuni între noi, după ce am judecat că continuarea lor ar fi o nenorocirepentru Dta și pentru mine, după ceastfel, zdrobit de această convingere care mi se impune prin deosebirea caracterelornoastre, m-am mulțumit cu visul uneifericiri trecute, știind bine că altaviitoare nu mai e cu putință,DVoastră pare că găsiți o deosebită plăcerede-a mă tortura cu destăinuirea unor hotărâri, copilărești șicondamnabile, la care nu m-aș fi așteptat din partea unei femei atât de inteligente,atât de grațioase precum sunteți DVoastră. Doamnă, crede-mă odată că ceeace Dta presupui că e amor din partea Dtale nu e decât îndărătnicie. Dacăaceastă îndărătnicie s-ar putea înlătura prin declararea că ești frumoasă, inteligentă, demnă de-a fi iubită dealți oameni superiori nimicniciei mele, ți-așface-o bucuros. Fii bună și nute crede disprețuită de mine. Darsentimentul meu nu mai poate fi de acum înainte decât stimă și amiciție, nicicând acela care a fost atât de adânc turburat, fie de împrejurări,fie de noi înșine. alDVoastre supus M.Eminescu
Momoți dragă, Din faptul că nu ai căpătat ieridepeșă, vei fi conchis fără îndoială că ieri nua fost la ordinea zilei petiția ta.De la 1 pân' la 4 am statieri la Camerăîn deșert. Nicu Gane mi-a spus c-o să vieSâmbăta viitoare, ceea ce doresc și eupentru ca să se mântuie odată. Pe pezevenchiul cel de grec nu-lmai primi, te rog; sau - dacă-l primești - te oblig să fie șiCâmpeanca de față, pentru că nu voi sărămâi tu, om sincer și adevărat, incapabil deviclenie și minciună, sub impresia acestui șarpe veninos, acestei archicanalii ingrate,mincinoase și spioane. - Eineschwache Stunde - zici tu că e partea slabă a femeilor. De aceea mă tem și eu mai mult decât de orice și de aceea găsesc preferabil să nu-l găsesc de locși să-i ceri prin madame Câmpeanuscrisorile, dacă va veni. Ce mai are a-ți spune azi, când a aruncat asupra fericirii noastre cea mai neagrăinjurie? Eu nu știu cum tu nu aisentimentul pe care-l am eu și nurecunoști că apropierea acestui mizerabil de tinee o injurie mortală pentru noi amândoi? Din purtarea ta în această cestiunedelicată voi face un merit, dacă va fi bună, un merit pentru care îți voi fi recunoscător toată viața mea. Nicuță, fii cuminte. Pe mine m-apucă iar furiaînnăscută caracterului meu, gelozia, cea mai rea și mai amară din toate patimele. Te rog să n-ohrănești, dacă nu vrei să-mi iei liniștea trebuincioasă pentru a iubi atât de senin,precum te-am iubit în momentele cele mai bune ale vieții. Te sărut din creștet pân'în tălpi și rămân altău Emin********** 7 fevruarie 1882 Momoți, Scrisoarea de la 5 am primit-oîn 7. Te rog să-mi spui dacă primeștiregulat scrisorile mele, căci și mieîmi vine ideea să le numerotez ca vestita femee din romanul francez. Înscrisoarea de ieri, preocupat de gelozie, am uitat să-ți zic că tu ești Momoți a mea - numai a mea, că eștigingașă ca un crin și albă ca și el, dar nu așa de cuminte. Titus îmi propune să-mi editezversurile și am și luat de la el volumul 1870-71 din"Convorbiri" unde stau "Venere și Madonă" și "Epigonii". Vai Muți, ce greșeli de ritm și rimă, câte nonsensuri,ce cuvinte stranii! E oare cu putință a le mai corija, a face ceva din ele? Mai nu cred, dar în sfârșit să cercăm. De-ai fi aici te-aș pupa! Dar așa să pup în vânt? Căci tu eștiînceputul și sfârșitul vieții mele, cu tine se-ncepe șise-nchee gândul meu, al lui Emin************* Draga mea Veronicuță, Sunt cinci ceasuri de dimineață și eu,luându-mă cu lucrul, n-am putut închide ochii încă. Acum, după ce-am sfârșit câte aveam de făcut, îmi închei ziua gândind latine, pasărea mea cea sprintenă, cea voioasă și tristă totodată și aș vreasă pun mâna pe tine, să te sărut pe aripă... pe locul unde va fi fost odatădouă aripi, pe umărul tău cel alb șirotund și frumos. Dar trebuie să-mi pun pofta-ncui, căci în acest moment tu dormi dusă, în pătuțul tău așternut desigur c-o fină pânză de in, iar eu mă uit în lumânare și gândesc la tine. Dormi și nu te trezi, draga mea Nicuță, căeu te păzesc tocmai de aici. Iar mâni când te vei trezi, ais-aștepți scrisoare și poimâni are să-ți vie și atunci ai să știi și tu ce făceai pe când eu scriam aceste șiruri și eu cum te-nchipuiesc pe tine, dormind nesărutată, în pat. Oh, nesărutato,tare te-aș mai săruta! Ieri seara, mititicule, am fostpentru întâia dată de când te-ai dus tu, la un concert. Pablo de Sarasate,violonistul spaniol, e aci șicântă admirabil, așa precum n-am mai auzitviolonist și tu știi bine că pe Sivori l-am auzit. Sivori era unmare technic, acesta nu are numai technică, ci și inimă. Niște ochi mari, negri, sălbateci are creștinul acesta, și, deși eurât ca dracul, trebuie să fi plăcând la cucoane. Dar toate acestea tu le veifi citind abia poimâne, căci acum dormi, nu-i așa? Dormi Veronică? Desigur dormi. Nicu Gane a plecat la Iași; deci dacă-l vezi mai zi-i și tu, că eu, nu e zi lăsată de Dumnezeu în care sănu-l trag de mânecă și să nu-i aduc aminte. Darel mai cu "ba azi, ba mâne" n-a făcut vro treabă acătări pân-acum,bată-l-ar norocu încă cu vro șapteduzine de copii dar și cu milioanelerespective cu care să-i crească. Și încă să mai știi una. Mi-am scos ceasornicul meu de aur de undeședea cu chirie la părintele Strul Avrum și mă fudulesc cu el. Știi că în el e pururea posibilitatea imediată de-ate aduce la București cu nepusă-n masă, căci el reprezintă oricândcapitalul necesar pentru transportul celui mai scump odor ce-l am eu în Iași, încât eu îmi imaginez următoare consecuțiune în prezența celor două odoare ale mele: când tu vei fi aici,el poate lipsi, când tu vei lipsi el va-ncerca să vie la loc. Îți poți tuînchipui a cui prezență o prefer. Ce faci c-unceasornic? Te uiți la el. Pe când cutine? Câte nu facem noi de par ceasurile minute și zilele sferturi de ceas?************ Măi Momoțelule, Pe cât de mititică ești tu, pe atât de perfidă. Îmi imputezi ba că n-amtreabă, ba că nu-ți trimit"Timpul" regulat, fiindcă uit să ți-l trimit, ba - grozăvia grozăviilor - îmi daisfatul să mă amusez. Oare n-ai pătruns tu încă naturamea de călugăr pentru a ști cănu există amuzament pentru mine fără tine și că tot ce vorbești tu e moftologhie? Critica asupra cărții lui Slavici e scrisă de mult - însă n-ampublicat-o încă pentru că voi s-o remaniez. Poezia nu ți-am trimis-o pentru că asemenea voi s-o remaniez.Am mai scris o critică asupra "Columnei lui Traian" care iar voi s-oremaniez. Tu știi că la mineremanierile sunt lucrul de căpetenie, căci se cere să fiu într-o dispoziție identică cu aceea în care am scris. "Timpul", suflete, înzilele când nu am treabă acolo, nu aștept pân-o ieși de sub tipar și ți-ltrimit a doua zi. Astfel eștidispensată de a citi articolele de fond ale Dlui Christescu a doua zi dupăce-au apărut. Le citești a treia zi, numai peale mele a doua zi - abstracțiefăcând de admirabilele producțiuniale penei onorabilului Păucescu, cari cată să te fi interesând foarte mult. Momoțelule, crede că gândesc zilnic la tine și mi-e dor și că - în momentul în care, fără jenă, ți-oi putea face aripi, ca să stăm fără jenă înacest oraș, ți le fac ca să-mi vii pe sus ca o rândunică de odată cu primăvara. Căci s-afăcut primăvară, a sosit - fără flori și fără verdeață încă - și primăvara e vremea iubirii, de predilecție. Pe muză nu fii geloasă, căci ea în adevăr numai produce nimic, Cred chiar că talentul de versificare a fost numai unincident al tinereței și că proză e ceea ce voi scrie de acum înainte. Poateda, poate nu; încă nu știu. Când vei veni, vei afla de lamadame Slavici dacă am ieșitvreodată seara sau m-am dus pe undeva. La comediile lui Vondracec n-am fostdecât una singură dată et c'est tout, asemenea la Sarasate la amândouăconcertele, ceea ce ți-am și scris. Autrement nulle part. Draga și mititica mea Moți, Se vede că voi fi având vroînrudire simpatică cu Hristos de vreme ce în săptămâna Patemilor lui m-a datdin friguri în junghi. Trebuie să știi căde trei zile avem iarnă completă în ce s-atinge de frig, că piciorul meu drepte ca vai de el și că pe deasupra am unjunghi în partea dreaptă, drept care pun muștar șipiele de iepure la piept. Iată halul în care mă aflu, Moți, încât nici nu ți-am putut răspunde ieri la dulcea și încântătoarea ta scrisoare pe care a căzut olacrimă din parte-ți. Draga mea fată! Mi-emilă, mi-e tare milă de tine. Costinescu a mai fost pe la mine și-țitrimite complimente. Îmi zici să vin. Moți, îmi vine să țip la ideea de a te vedea și cu toate acestea - Momoțelul meu drag și iubit și dulce și desmierdăcios - de ceaș zice că vin, dacă nu pot? Nu pot, Moți, mă rog ție, nu pot mânca-ți-aș gurița tacea dulce, nu pot, dragă femee. N-am decât trei zile libere: Duminecă, Luni și Marți. Unadusul, una întorsul - ce facem cu una singură? Dac-ar fi să-ți spun motive, ți-aș spunemulte, dar nu voi. Eu știu cătu mă crezi, știu că mă crezi că de-aș putea, aș fi de mult lângă tine. Știi tuce dragă-mi ești? Din ce în ce maidragă, pentru că în tine s-a încheiat viața mea și cu toate astea - așa ne-a fost scris amânduror - prin despărțiri să trecem ca să se lămurească prin amărăciunesufletele noastre. Scumpă Moțico,nu număra zilele, căci în luna viitoare, în Aprilie, vom fi la un loc pe mult,mult timp și apoi... așa pentru totdeuna. Acesta e cel din urmă termen alamărăciunii noastre, și acesta va trece căvreme este. ș-apoi nu ne va maidespărți nici Dumnezeu, nici dracul. Te sărut pe gât și după cap și pe obrajii amândoi și"le brin d'amour" pe gură și mânuțele și la coate și pe umăr și rămân al tău Emin********** Vinerea Patemelor 26 martie 1882 Fetițule dragă,Nu te supăra dacă nu-ți scriu numaidecât după ce-ți primesc scrisorile, dar în adevărînot în stele. Acuma m-auapucat frigurile versului și veivedea în curând ceea ce scriu. Îndată ce mă voi muta de aici îți trimit bani de drum; pân-atunci"Legenda" la care lucrez va fi gata și fiindcă luceafărul răsare în această legendă, tunu vei fi geloasă de el, fetițul meucel gingaș și mititel, și nu te-i supăra că nu-ți scriu imediat, nici că nu-ți scriu mult. Cred că e un gen cu totul nou acelape care-l cultiv acum. E de-o linișteperfectă, Veronică, e senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce mile-ai dăruit. Căci tu eștiregina stelelor din cerul meu șiregina gândurilor mele - graziosa - graziosissima donna - pe care o sărut demii de ori în somn și trează și mă plec ei ca robul din "O mie și una de nopți" Emin10 aprilie 1882 Dragași dulcea mea fetiță, Eu ți-am răspuns la scrisoarea ta dinurmă, e pozitiv. Încât se vede că se va fi pierdut, ceea ce mi s-ar fiîntâmplat pentru întâia oară de când corespundem. Îți scriam de căldurile ce domnesc aci, rugam sămă ierți că nu ți-am scris imediat și-n sfârșit știu un lucru: ți-am scris trei pagini de blagomanii și te sărutam la sfârșit, cum te sărut serile și diminețile măcar cu gândul. Mă mir în adevăr foarte mult cum de n-ai primit-o. Apropos de Titu. Da! Vorbaceea ; râde vârșa de baltă și baba de fată. Cine s-a găsit să-ți facă morală în privința relației cu mine? Maiorescu. O fi el critic, o fi el om de litere, dar iubireamea pentru tine și desinteresarea tacopilăroasă și adevărată cu care aifost și rămâi a mea, aceasta nu ar fi găsit-o lanici una din doamnele pe care le-a perindat. Deosebirea între el și mine e că el a avut pururea ce oferi femeilor, și eu n-am avut nimic, decât ingratitudine chiar. Tunu ești de comparat cu acele și de aceea rău face a te mustra pentru lucruricare sunt spre lauda, nu spre mustrarea ta. Imorală o femeie care iubește din caprițiu, imorală cea care iubeștepentru bani și pentru interese, dardacă există moralitate în amor e numai amorul de bunăvoie, fără interes, cuuitare de sine și cu uitare de tot. Deaceea, draga mea Nicuță, îți zic: opinia celor ce sunt mai răi decât noi nune atinge întru nimic. Un lucru care te va interesa. Baicanscrie o poveste ce i-am spus-o eu și pecare tu vei recunoaște-o numaidecât. E opoveste care s-a spus de multe ori la tine acasă și e publicată în foiletonul "Timpului". Eu, versuri nu mai scriu de loc.Dar în adevăr e și peste putință de-a scrie. Zilnic câte un articol de fond, și pe niște călduri, drăguța mea, pe niște călduri cari produc durere de cap și te scot din fire. Dar tu îmi spui că scrii și știi,Moți, că odată avem să le corijăm împreună și le vom edita și mă tem c-ai să capeți șiBene-merenti, Moț mititel ce ești tu și drăgălaș, să treci la nemurirealături cu Sion și Urechia. Quel plaisir! Draga mea fată, iartă-mă că n-aiprimit scrisoarea mea. Ce să-ți zicalte dacă te superi? Fiindcă nu poți batepoșta care mi-a irosit-o, bate-mă pe mine cătare mi-ar plăcea să umblu bătut de tine, odor în codru de tâlhari ce ești! Când te culci, gândește la mine și când te scoli asemenea. Șilasă-mă să te pup, mânca-ți-aș ochii tăi cei lucii de pisică, și să te dorlotez ca pe-un pui ce ești tu, puițul dulce și pe vecii vecilor a lui Emin**************** Iunie 1882 Din luna lui Iunie 1882.
A plâns scriind-o. Îngerulmeu blond,Te-așacoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă cu pietre scumpe icoanaMaicii Domnului, dacă ai fi de față; aș face-o în gând, dacă n-aș fi atât de gelos precum sunt. Tu îmi faciimputarea că nu-ți vorbesc de loc de amor- dar tu nu știi că amorul meu e unpăhar în adevăr dulce, dar în fundul lui e plin de amărăciune. Și acea amărăciune, care-mi turbură purureaamintirea ta, e acea gelozie nebună, care mă face distras, care mă amărăște și cândești de față, și cândnu ești. Veronicuța mea, dacă acest sentiment care tâmpește mintea și stinge-n om orice curaj de viață, n-ar învenina pururea zilele și nopțile mele, dacă n-ar fi ingrediența fatală a oricărei gândiri la tine, aș fi poate în scrisorile mele mai expresiv și mai vorbăreț. Tu trebuie să știi, Veronică, că pe cât te iubesc, tot așa - uneori - te urăsc; te urăsc fără cauză, fărăcuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tăunu are prețul ce i-l dau eu și nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul,când trupul tău e al meu exclusiv și fărăîmpărtășire. Te urăsc uneori pentru că te știu stăpână pe toate farmecele cu care m-ainebunit, te urăsc presupuind că ai putea dărui din ceea ce e averea mea,singura mea avere. Fericit pe deplin nu aș fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui și liniștit nu aș fi decât închizându-teîntr-o colivie, unde numai eu să am intrarea. Și această amărăciune e uneori atât de mare, încâtpare c-aș fi vrut să nu te fi văzut niciodată. Edrept că viața mea ar fi fost săracă,ar fi fost lipsită de tot ce-i dă cuprins și înțeles,e drept că nu te-aș fi strâns în brațe, dulce și albă amică, dar nici n-aș fisuferit atât, nici n-aș fitrăit pururea ca un om care duce un tezaur printr-un codru de tâlhari. Oareacel om, pururea în pericol de a-șiarunca viața pentru acel tezaur și pururea în pericol de a-l pierde, nu-și zice în sine uneori că, cu toate că iubește tezaurul, ar fi fost - nu mai fericit, dar maipuțin nefericit să nu-l fi avut? Așa zice poate, dar cu toate acestea nu-l lasă înpădure, cu toate acestea-l iubește maimult decât viața. Așa te iubesc și eu - mai mult decât viața, maimult decât orice în lume șipururea cu frica-n sân, aș vreasă mor or să murim împreună, ca să nu mai am frica de-a te pierde. Ți-am spus, Nicuță, că pentru mine viața s-a încheiat. Ce-mi mai spui tu, că sper să aflualt amor cu ușurință și cănu apreciez îndestul dragostea ta? Nu mai sunt în stare și nu voi mai fi de-a iubi nimic în lume, afară detine.Dac-ai cunoaște această mizerie sufletească care mă roade, dacă ai ști cu câtă amărăciune, cu câtă neagră și urâtă gelozie te iubesc, nu mi-ai mai faceimputarea că nu-ți scriu uneori o vorbăde amor. În acel moment te-așsăruta, te-aș desmierda, dar te-aș ucide totodată.Momoțelule,îți sărut mânile tale mici și genunchii tăi cu gropițe și gurata cea dulce și părul și ochii și coatele și toată, toată te sărut și te rog, te rog mult să nu mă uiți deloc, deși poate tocmai când vei ști căte iubesc ***, nu vei mai pune nici un preț pe iubirea luiEmin ********** Amicamea, Îți mulțumescpentru trimiterea fotografiei. Nu ți-amrăspuns la cea din urmă scrisoare și n-amdat mai ales urmare cererii pentru batistă și scrisori, pentru că îmi era atât de greu de-a ,ădespărți de aceste dulci rămășițe alefericirii și nefericirii mele, derămășițele singurului sentiment adevărat pe care l-am avut în viață și pecare desigur nu-l voi mai avea nicicând. Dacă pretinzi în mod absolut casă-ți trimit cele din urmă scrisori înapoi, ți le voi trimite, căci ești în drept a mi le cere; dar dacă nu le pretinzi,amica mea, atunci te rog lasă-mi-le. Nevrednic de-a le păstra, nevrednic de-a fi iubit de Dta, precum ți-am spus de atâtea ori, eu o cer acesta nu ca peun semn de afecție, ci ca o grație excepțională. Dar în sfârșit, Dtaești stăpână pe voința Dtale și dacă îngădui să le păstrez, le voi păstra. Încolo cred că nu vei socotică aș putea abuza vrodată de ele. Trimitereafotografiei a fost pentru mine un semn că mi-ai permite a păstra și acele scrisori, care departe de a face asupră-miefectul unor triste amintiri, formează comoara, singura comoară a vieții mele. Îți simt mâna mică și rece și te rog să-mi ierți și celece ți-am greșit și celece-ți închipuiești că am greșit.M. EminescuNB. Scrisoarea Dtale a întârziat din cauzaîntreruperii comunicațiilor.*********** Iulie 1882 Draga meaNică,Călduri, muncă și necazuri mă opresc de a-ți răspunde cu acea promptă regularitate de care,de dragul tău, m-aș ține bucuros. Precum era de prevăzut, după ce amfăcut atât de puține băi și după ce aerul de bucurești nu-mi priește de loc și căldurile asemenea, bubele mele amenință a se redeschide și a mă rearunca în acea mizerie morală, care erade vină la tăcerea mea.Dragul meu Moț, nimeni, absolut nimeni nu-i în București, nici prieteni, nici dușmani. Toți caută răcoare și liniște din acest infern, în care cei nevinovați se pedepsesc. După ce și corectorul de la "Timpul" mi s-aîmbolnăvit, am rămas curat redus la mine însumi cu onorabila redacție... și pe ce călduri, Doamne sfinte!Nu fi supărățică, dacă nu-ți scriu imediat și crede-mă că abia găsesc un moment mai limpede încare să pot gândi și la dragul meu Moț, la imputările ce ea mi le face și la fatalitatea că mi-i atât de dragă ș atât de scumpă și totuși nu pot fi lângă ea.Eh! La pauvreté est une mauvaise chose! Și chip să scap de ea pentru totdeuna nu se vedeîncă. Dar în sfârșit, bun e Dumnezeu și meșter edracul. După ploaie trebuiesă vie și senin, care va fi și mai senin prin tine, Nică.Ai avut de descifrat în scrisoarea mea trecută. Amplecat la Chiustengeși cerneala din călimară s-a făcut în vremede vară ca păcura - Copirtinb - încât se lipea filă de filă.Te sărut de mii de ori, Moț, și iarte sărut și iar, și iar și te rog să-mi păstrezi locul din inimă care l-ai dăruit lui Emin.********** August1882 Măifată nebună și drăgălașă, Și zi e pozitiv că eu te-nșel, că te uit, că-mi ești dragă numai pe cât te văd cu ochii? Mânca-ți-aș ochiităi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu știu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău.Dar zi și tu - ce e de făcut? În vremea asta încare nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav și descurajat - cum să vin la tine, pe cine să lasîn loc? tu mă sfătuiești să petrec, să mă folosesc de tinerețe și alteasemenea mofturi nihiliste pe cari le citești în romanuri. Viața mea ești tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine măcar să petrec când sunt fărătine. Nimeni nu mă vede nicăiri, duc o viață monotonă de pe-o zi pe alta. Singur, fărăprieteni și fără cunoscuți, și tuzici să petrec, ca și când un asemenea lucruse poate comanda în starea sufletească în care sunt. Tu zici că presimți nenorociri. Nu mai presimți, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiveste că suferi de superexcitațienervoasă, care va înceta când vom fi împreună și vom fi împreună. Ce dracu! Odată trebuie să seschimbe în bine mizeria actuală, odată trebuie să ne regăsim pentru toată viața ca să nu ne mai despărțim nici odinioară. Iubirea mea pentru tine nu maie un vis sau o speranță depărtată; e cevaaievea, e o simțire hotărâtă și de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tuștii fără bine că sunt statornic, chiarîncăpățânat, și poate dacă n-aș fi așa, arfi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-aș iubi cu atâta nestrămutare, precum te iubesc. E prea adevărat ceea ce-miscrii, că oamenii sunt mai îngăduitori cu viciile celor bogați decât cu patimele adevărate ale omului sărac. Darașa e lumea, așa a fost totdeuna. Cu toate acestea, dacă lumea enedreaptă, natura nu e tot astfel. O singură clipă din viața a doi nenorociți ca noi, o clipă de uitare de sine și de beție plătește mai multe decât viața întreagă a acestor oameni. Ți-am spus, Nicuță, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă aisă-mi rămâi și nici nu se poatealtfel - căci tu ești cel dintâi amor almeu și vei fi unicul și cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o mângâierepentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deșartă șigoală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc și nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine,dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, și pustie viața fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt și mângâie-te măcar cât de puțin. Îți sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, și te rog, te rog mult să te liniștești, săcrezi în statornicia și în iubirea mea și să speri, dacă poți spera. Dacă am avea religie, noi doi, am credecă Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai înnoi înșine putem crede și pe noi înșine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine și nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri. Tesărut și te rog, liniștește-te,căci starea ta mă doare mai mult decât mizeriile mele proprii. Al tău Emin***********
Amicamea, Ceea ce am auzit, am auzit casigur și pozitiv. M-a durut foarte, dar deprins ate crede, căci cunosc calitatea ta de căpetenie, sinceritatea, te rog să mă ierți dac-am dat crezământ, sigur fiind că tu ești îndestul de deschisă ca să-mi spui că momentula sosit în care arunci frumosul vis în apă. Îmi faci imputări de sute de ori meritate că nuvin la Iași, că n-am găsit timpul și ocazia să vin. Ei, dac-ai ști cum salahoria asta în care petrec împreunată cuboală și mizerie mă apasă și mă fac incapabil de-a voi ceva, ai înțelege și m-ai ierta. De câte ori ne vedem, tu ai ocazia de-a înțelege că te iubesc, tu simți că sufletul meu întreg e al tău. Ei bine,oricând e tot astfel. Dar îți spundrept, oricât de mult doresc să te văd, când știu că ar fi numai pentru câteva zile, mă speriieu însumi la ideea de-a veni. La ce? Pentru înăsprirea părerilor de rău, pentruca din nou să trebuiesc să te părăsesc, pentru ca remușcarea de-a nu te avea să se nască mai amară și mai crudă din o scurtă, dulce, nesfârșit de dulce realitate? Dar să las astea. Eu știu cu toată siguranța că te voi iubi întotdeuna, chiar atunci când num-ai mai iubi tu, cu toată risipirea vieții mele în nimicuri politice, cu toată desordinea mea intelectuală, cutoată demoralizarea de care sunt cuprins, în urma lipsei mele de energie și lipsei de voință. Să-ți povestesc ceva neauzit - ca semn de demoralizație adâncă, care a pătruns în societatea noastrăgreco-bulgară. Curtea regală e un adevărat... hotel. Toată lumea se-ntreabă ces-a-ntâmplat la Sinaia. Gardade acolo a prins pe secretarul legațiunii belgice ieșind noaptea pe fereastrăde la domnișoarele de... onoare. Însfârșit... Regele și Regina... n-au aflat nimic. Radu Mihai depeșează însă Regelui o telegramă cifrată prin car-lanunță de tot ce se petrece la Curte. Adjutanții M. Sale împreună cu domnișoarele trăiau toți în concubinaj. Regele are însă obicei de-a punetocmai pe aceste domnișoaresă-i descifreze depeșele. Din nefericirepentru ele - toate plecaseră în pădure cu galanții lor - nimeni nu era decât Regina acasă. Reginase pune de descifrează însăși depeșa și-și pune mâinile-n cap. În sfârșit rege și regină pleacă în pădure, la pavilionul de vânătoare, și găsesc...? Întreaga companie de domnișoare de onoare lucrată ca după comandă de întreagacompanie de adjutanți. Scandal! Se zice cătoți adjutanții șitoate domnișoarele vor fi dateafară... dar... Iată un scandal fără pereche înanalele curților europene. Îți sărut ochii, draga mea dulce, și te rog să ierți bănuielile nefericitului Emin*********** Septembrie 1882 Doamnamea, Ți-așzice "amica mea", dacă din scrisorile Dtale n-ar respira pururea unton de amărăciune, dacă uitând ceea ce am fost - odinioară - și-mi pare un secol de atunci - ai primiamiciția ce ți-o ofer și respectulpe care am învățat a-l avea pentru Dta. Săfim dar odată sinceri între olaltă, să lăsăm acuzările și suspiciunile de-o parte șisă mă lați să-ți descriu cum mi se prezintă mie acest trecut de-un an și mai bine care mi-a părut atât de lung. De ce mi-ai cerut scrisorile înapoi îmiexplic poate. Puținele zile în care nu ți-am răspuns ți-au părut prea lungi și aveai cuvânt să aștepți dela mine mai multă grabă. Ceea ce m-a mirat însă este repejunea cu care-airăspândit în lume vestea rupturii noastre, ceea ce eu nu spusesem absolutnimănui. mai târziu a venit blaga cu totul nemeritată despre Maiorescu, despreo Doamnă oarecare, ce nu ți-adorit niciodată rău și de care erai geloasăfără umbră de cuvânt, dar pe lângă acestea - de ce s-o tăgăduiesc? - a venit,poate prilejuită de aceste mici lucruri, un desenchantement, un urât și un pustiu în sufletul meu, încât acesta nu s-aputut umplea cu nimica, a rămas permanent. Dta totdeuna ai gândit că eupetrec în București. Te-ai înșelat totdeuna și fie cine din cunoscuții mei îți poate da mărturie c-am trăit ca un pustnic, ca un săhastru. Mizerii trupești șisufletești m-au împresurat întotdeuna și amintirile, căzând una câte una ca frunzele veștede, momente de aur și momente de durere au lăsat pe urmă-le un desgustde viață și de tot, pe care nu ți-lpot descrie. Îți vei fi aducând amintepoate că-ntr-o scrisoare ți-amcerut iertare c-am îndrăznit a te iubi. Știam eu de ce-o cer. Știamprea bine că fondul sufletului meu e desgustul, apatia, mizeria. Eu nu suntfăcut pentru nici o femee, nici o femee nu e făcută pentru mine, și oricare ar crede-o aceasta, ar fi nenorocită. Nuiubesc nimic pentru că nu cred în nimic și prea greoi pentru a lua vreun lucru precum se prezintă, eu nu am privireace înfrumusețează lumea, ci aceeacare vede numai răul, numai defectele, numai partea umbrei. Sătul de viață fără a fi trăit vreodată, neavând un interesadevărat pentru nimic în lume, nici pentru mine însumi, șira spinării morale e ruptă la mine, sunt moralicește deșălat. Și Dta mă iubești încă, și Dta nu vezi că sunt imposibil, că-ți arunci simțirea unui om care nu e-nstare nici de-a-ți fi recunoscător măcar? Dă-mă uitării precumte-am mai rugat, căci numai uitarea face viațasuportabilă. Nurisipi partea cea mai bună a vieții și a inimei d-tale pentru un om care nu evrednic să-ți ridice praful urmelor și crede-mă odată în viață când îțispun marele adevăr, că cel ce nu e-n stare a se iubi pe sine, nu e-n stare aiubi pe nimenea. Va fi poate ca orice organism o jertfă a instinctelor salefiziologice împreunate c-o idee fixă. dar când un asemenea om ca mine vacerceta cenușa din inima lui, va vedeacă nu există încă nici o scântee, că totul e uscat și mort, că n-are la ce trăi, că târâie în zădar o existență care nu-i place nici lui, nici altora. Nucred nimic, nu sper nimic și mi-emoralicește frig ca unui bătrân de 80de ani. Dta trăiești și eu sunt ucis - ce raport poate fi întrenoi? Deaceea lasă amărăciunea de-o parte, bucură-te de-o viață care va fi frumoasă încă, pentru că ai devenit o femee demnă,pentru că astăzi ești ceea ce ar fitrebuit să fii totdeuna după dispozițiileDtale generoase și după spiritul deadevăr pe care-l ai. Părerea de răude a-ți fi cauzat Dtale dureri e singura părerede rău pe care-o am... Te rog iartă-mi-le cu atât mai mult cu cât mai mult cucât eu n-am nimic de iertat, cu atât mai mult cu cât de la Dta n-am văzut decât bine. AlDtale supus Eminescu
