In tacere

Îi urmăream cu nepăsare acţiunile.El îi atingea coapsele, şi cu orice atingere  a mîinii sale nehalite îmi simţeam inima lovită de un picior invizibil..Cînd am văzut-o, inima îmi crăpa ca un perete vechi de vreme, iar pe pereţii ei se prelingeau încet picături de sînge. Era de parcă aveam hemoragie internă şi urmează să am stop cardiac.Am ignorat în continuare, cu un gînd calm că totul se va rezolva, deşi în momentul acela îmi venea să mă împuşc cu un pistol de anticariat direct în tîmplă.Şi atunci, cred pentru prima oară în viaţă, nu mi-am făcut concluzii pripite.Am închis ochii la un gest care părea destul de inocent, dar care putea fi evitat pentru a nu-mi surpa lumea în cap......Se aşezase lîngă mine, pe cînd eu încă îmi fumam ţigara enervat, cu mîna tremurîndă. M-a privit straniu în ochi de parcă nu s-ar fi întîmplat nimic. A tăcut, iar peste 2 minute mi-a dat o întrebare. Aici am simţit că îmi vine să strig, să plîng, să lovesc cu pumnii în scaunul de sub mine. În schimb i-am răspuns clar şi calm, eu văzusem tot.Încercase să se apere, orice persoana nevinovată şi cu atît mai mult, vinovată, încearcă să se apere, însă pentru mine nu mai conta nimic. Doream numai 3 cuvinte " Îmi pare rău". Dar nu mi le-a spus.Peste cîteva minute m-am ridicat şi am plecat, lasînd-o în tăcerea pe care nu o înţelegeam şi nu o suportam.Trecuseră minute bune de cînd ieşisem de la curs şi o căutam cu ochii prin toată ograda.Nicăieri.O înîlnisem abia peste ceva timp, fumînd supărată lîngă uşa camerei.M-am uitat la ea, am ridicat privirea ca un semn de întrebare, şi a înţeles că trebuie să facă ceva.Acel ceva a fost o îmbrăţişare. Ştia că mă topesc în îmbrăţişările ei calde şi că un sărut mă face să uit totul.Mi-a şoptit ceva la ureche ce semăna cu acele 3 cuvinte pe care le aşteptasem mai înainte.Am stat aşa îmbrăţişaţi o perioadă lungă de timp, învăluiţi de un parfum slab de liliac persistent în aer.Nu mai eram supărat. Eram calm, fericit că este lîngă mine şi îmi arată afecţiune.S-a uitat cu ochii ei căprui şi limpezi, mi-a zîmbit şi m-a sărutat.Şi am înţeles că dragostea e puternică,dărîmă orice obstacol, că eu sunt nebun după ea şi nimic nu mă opreşte să o fac.Şi totuşi, e greu să fii extraterestru.

Atenţie, pumni în faţă!Am de zîs şî gata! Mă cac în feedbacku-ri negative.Şăzînd eu prin făsbuck, tot citesc şi citesc banda de noutăţi. Cică noutăţi de la prieteni.Şî şi o înşeput să mă enerveze la culme cum postează unii(care învaţă în X ţară) tot felul de căcaturi şi link-uri despre ce fel de studenţie pizdoasă clasnaia şî care e diferenţa studenţilor de la Z şi huiznaet care altă specialitate prin poze prosteşti.Că cică unu doarme pe jos, şapşi, studenţîi de la noi dorm în gunoaie. Noi sîntem mai pizdoş ca ei!Eu tipa fac proiecte, oi nna dă sî pun pi făsbuc sî vadî tăţ cî eu-s vaidicapumeu, da lucrez nna!Tipa eu trăiesc la cămin în rapăn, şî eu îs tare crutoi, cî eu-s student!Oameni, eu tot sunt student, dar atîta ruşine nu trag. Terminaţi cu prostiile că se creează imaginea studentului-boschetar/alcoolic şamd.Gluma e bună cînd e inside joke.

Eu unul nu mai am inimă.Nu ştiu dacă am avut-o vreodată, pot să afirm că m-a durut cel puţin de 5 ori.De ce de 5?Mi-a fost frîntă de 5 ori, cu sau fără voia persoanei.Dacă e să fiu mai sincer, nu ţin minte ultima oară cînd am simţit un junghi în inimă pentru un lucru urît sau frumos.Am uitat ce înseamnă fluturaşi în stomac.Kinda shitty feeling ca să ştiţi.De multe ori mi s-a reproşat în ultimul timp că ar trebui să uit de probleme şi să mă simt fericit.Nu ştiu cum aş face asta, să trag un joint?E aproape imposibil să uiţi de probleme pentru că ele sunt ca zebra, dacă sari peste linia albă, iar dai de aia neagră.Şi atunci care e ideea de a te simţi fericit în afara problemelor?Să te izolezi într-un balon ca într-un vid şi să trăieşti fără să interacţionezi cu exteriorul ca să nu apară problemele?Merită după aceasta de trăit?Eu zic că a-ţi face belele e un mod de a prinde experienţă.Mulţi poate nu vor fi de acord, dar asta e, rezolvîndu-le într-un mod benefic sau nu, capeţi experienţă.Eu am probleme, o dilemă mare, pe care mă tem să o scormonesc.Sper să o rezolv cît mai curînd, fără grabă."si be happy happy, ca tot ce nu te face happy happy nici nu iti trebuie" (Cc M. Cucer)

Vreau zăpadă! Deşi nu-mi prea place, dar vreau zăpadăăă!Vreau ca să fie totul cum era anul trecut cînd stăteam afară şi ascultam dubstep de-mi crăpau timpanele iar eu mergeam cu paşi grăbiţi scîrţîind pe zăpadă, cît mai repede în centru ca să-mi iau doza de ceai verde de la Mac.Vreau ca pe nări să-mi mai iasă din nou fumul ăla alb care se contopea cu albeaţa dimprejur.Mi-e dor de sentimentele alea adolescentine care presupuneau nişte zbuciumări nebune şi zadarnice a oricări priviri de fată.Vreau să mai am timp să visez la aparat foto cum că chipurile dacă l-aş avea aş face o grămadă de poze exact ca alea din tumblr, şi le-aş posta şi toată lumea le-ar rebloga de la mine.Vreau tezele de la şcoală unde trebuie să citeşti de două ori tema şi eşti gata.Îmi lipsesc cărţile pe care le cumpăram de fiecare dată cînd intram într-o librarie, şi asta era destul de des.Vreau să mă duc iar cu prietenu meu cel mai bun la "mestacu" nostru de la Valea Morilor, să îngheţăm vre-o 2 ore, să mă jălui pe fetele din ziua de azi care niciodată nu m-au înţeles, să mergem după aia la Asachi pentru un ceai de jumate de litru în pahar de plastic.Hey tu, an ce ai fost atunci, de ce ai plecat? Mm, whatever, hello new year.Hello stupid occupied life.

Vrei sa fii cel mai tare din parcare? Vrei sa afli cum sa-ti petreci timpul mai util si placut? Vrei sa afli cum se pun bazele unei afaceri de succes? Vrei multi prieteni? Atunci vino pe 24 noiembrie, la ora 17:30, Asem, Bloc F, aula 503, la evenimentul Oportunitati pentru studenti! Afla acum care-ti este sansa de cistig! Facebook eveniment(apasa pentru a accesa)

-Miţu, tu mă iubeşti?Pisica îl linse pe nas în sens afirmativ.Se întinse pe pat cu mîinile în sus şi se întrebase în gînd:"Măcar cineva mă iubeşte?."Se sculă apoi, şi se îndreptă spre bucătărie să-şi facă un ceai verde. Îi plăcea ceaiul verde pentru că......era verde. Îi plăcea cum sună fraza :" Ceai verde vă rog, cu 2 linguriţe de zahăr."Printre tumultul de aburi se gîndea la acei ochi. Aia avea ochi căprui şi o aluniţă pe bărbie. Era frumoasă, dar...Cealaltă avea ochi de un albastru deschis al cerului, părul castaniu şi un zîmbet fermecător,dar...Mai erau careva ce îi tot furau privirile, dar...**Refuza să încerce vre-o oarecare acţiune. Nu era ca în filmele romantico-melodramatice, cînd ,din 2 vorbe puteai să ajungi la ea în pat. Aici era altceva.O aură care nu-i permitea cel puţin, să răsufle în voie.Deseori se plimba singur şi părea ridicol în ochii trecătorilor.Cu o privire tristă îşi amintea momente, "scăpări" din zilele trecute, episoade ce le derula în slow-motion. Se oprea doar pentru o secundă ca să privească sau să nu se împiedice...Era în ateptare. Parcă trebuia să apară un omuleţ care să-i ridice privirile din pămînt şi să-i surîdă.El atunci îi va răspunde cu o îmbrăţişare.Dar...

În timp ce Sufletista făcea fotografii pe un digital cu zoom pe un acoperiş, eu mi-am luat 2 prieteni şi am pornit la căutare de aventuri cu Minolta mea. Fotografiile sunt pe pelicola, scanate, făcute alb-negru şi gata. Nu toate s-au scanat bine, aşa că ceea ce prezint este cam jumătate din ce am făcut.PS: sunt fotografii nereuşite, ştiu,dar..... omul din greşeli învaţă.

Ceva nou. Un iz de toamnă peste bloc, o stare de confuzie mintală şi sufletească, un sentiment de dor.S-a ivit in faţă un drum nou, asfaltat bine, cu multe cotituri şi indicatoare. La tot pasul sunt semafoare şi panouri care te învaţă, care mă vor învăţa 3 ani. Cred că faza cea mai dificilă îmi va fi însuşirea în engleză, şi franceză.Parle france? Şi?Nu ştiu o iotă în franceză, dar din multitudinea de limbi oferite ca a 2-a pentru studiere, n-am văzut soluţie decît să risc şi să mă chinui cu ea. Trebuie să-mi prindă bine cîndva.Abia am păşit pe acest drum nou, că deja ofiţerii de poliţie mă anunţă cînd şi ce fel de testări mă aşteaptă, de parcă numai pentru asta sunt aici. Păi, de-aia sunt ofiţeri.Scriu, reţin ce scriu, mă dumiresc de unele neînţelegeri, continui să fac asta zilnic.Ceva nou în toamnă, fără inspiraţie, cu creieri atrofiaţi, corp slăbit şi fum de ţigară.

Tare vreau să încep postarea cu " ştii,.."Ştii, în ultimele de săptămîni nu am fost eu însumi din cauză că pe lîngă examenele de Bac, mi s-a pus o piatră pe inimă. Cred că mi-a trebuit mai mult de o săptămînă ca să pot distruge ceea ce a mai rămas din urma ei. Şi sper că am reuşit. Ştii, am rămas dezamăgit de ea prin faptul cum îşi bătea joc de sentimentele mele, cum se juca cu fraze şi idei, gînduri aruncate brusc nicăieri, care poate nici nu-mi erau adresate, dar care trezeau în mine furtuni şi aritmii. Cînd abia mi s-au deschis ochii zilele acestea, am văzut un adevăr crunt şi inevitabil. Nu mi-am ascultat puţinii, dar unicii prieteni, şi continuam să mă joc cu focul, punîndu-mi speranţe în fraze goale, mesaje scrise în pauze în care ea, dorea parcă să-şi arate afectuozitatea ce de fapt era absentă.Şi totuşi m-a ajutat întru ceva. Mi-a trezit un nou interes de chitară, o nouă forţă care s-a ivit în mâinile mele şi în dragostea mea faţă de cîntec.Nu-mi mai pun acum nici o nădejde în fotografie. Rămîne cred a fi un hobby care cu timpul va dispărea.Mi-a părut bine să aflu că totuşi cineva tindea să mă omoare cu indiferenţă, nepăsare, batjocură, astfel se poate spune că totuşi nu eram chiar un loc gol, ci doar o jucărie.Of, mai am un Bac luni, şi un bal de absolvire duminica, după care îmi caut de universitate şi, dacă îmi va reuşi, de lucru pe durata verii.Urez cititorilor (22 deja din 23) o vară plină de toate! Nu promit că postez aşa ca înainte. Va fi ceva rar, simplu, despre mine...

Cînd o vedea tristă, se-ntrista şi el.Aveau parcă, acelaşi aer de a se compătimi zicîndu-şi reciproc "E totul bine". Fără ea, totuşi se usca, sîngele îi curgea încet,de parcă se închegase la maxim.O urmărea cu privirea peste tot ,cu speranţa de a-i revedea chipul, mişcările line, consolîndu-se numai cu faptul că mai are o şansă.Nu ştiau să-şi vorbească. Nu vorbeau aproape deloc; nu răspundeau întrebărilor.El o privea iar şi iar, ea-şi întorcea privirea întruna, iar jocul acesta continua minute în şir.Sărutul lor era magic. Se făcea că se scufundă marea în ocean şi oceanul în univers. Se îmbătau în senzaţii ca în alcool tare.Totuşi nu erau ei. Erau doar o părere a lor, de parcă ar fi nişte  cuvinte nerostite.Şi era iarăşi el, iarăşi ea, acelaşi zîmbet, acelaşi copac, acelaşi liceu.PS: scris la liceu 17.05.11PPS: nu comentez realitatea personajelor sau a reflecţiilor. Totul este un adevăr

will you even know i'm gone?

Ia-mă de mînă şi strînge-o cît mai tareCa să nu-mi iau zborul Şi să nu fug pe mare.Taie-mi o aripă, asunde-o la tine,Şi să nu mi-o dai, s-o ţii pentru mine.Priveşte cerul albastru,Rîzi către o stea,Uită de tot,Sărută poza mea.Cîntă piesa noastră,adulmecă parfumulzilelor în care ne-am plimbat,aruncă o lacrimă peste trecut.Zboară către mine,adă-mi aripa ruptăşi pleacă. Pleacăde lîngă o minte opacă. 4 C.A.

Iaca eu îni iubesc foticu pe film. Iaca eu cu el faşim cît tătî planeta. Iaca noi în 2 am înşeput a faşi fotşi frumoase. Da iaca costă tăt chestia asta mult. Şi mă tem cî o sî şibă din şi în şi mai rar. Da zato el îi cu mine.