![]() |
|
Comenteaza
Vreau să mă sinucid
După 25 de ani de încercări futile, am înţeles ce-mi dorec cu adevărat: vreau să mă sinucid. E cel mai genial gând pe care l-am avut, pe bune, altceva nu înţeleg de ce n-am făcut-o până acum. Din plictis, din laşitate, din curiozitate, da pot să zic că unicul lucru care mă ţine în viaţă [...]
100 de zile
Stela Popa Romanul „100 de zile” este cea mai proastă carte pe care am citit-o vreodată; în continuare o să bag exemple din carte şi unele comentarii scrise de je în timpul lecturii (o să mă rezum la comentariile decente). Prima pagină: Prima pagină: „ În haosul şi dezordinea care erau acolo nu prea [...]
back again
oh my God … de citit nu m-am lăsat, dar de scris … am cam lenevit tare chestia asta cu blogul (blegul cum îi zice un preten), scrii ce-ţi trece prin cap de parcă ai descoperi apa caldă şi mersul pe bicicletă … again, da ai senzaţia că cine ştie ce şmecherie scrii … io [...]
Despre Mateiu I. Caragiale
Cu siguranţă marele tată nu s-a prea reflectat în fiu. Am citit cartea apărută cu ziarul Timpul, care începe cu o serie de poezii, care sânt foarte bune, dar continuă cu o serie de nuvele ( altfel nu pot să le zic) incomplete. Înţeleg şi eu final suspendat, dar la domnu’ ăsta fiecare nuvelă e [...]
Craii de Curtea-Veche
Mateiu I. Caragiale Deşi am iubit-o până la idolatrie, tot mi se pare că n-am iubit-o destul şi la gândul acesta mă cuprinde remuşcarea. Aici suntem la porţile Răsăritului, unde scara valorilor morale e cu totul răsturnată, unde nu se ia în serios nimic. Filed under: Cărţi citite Tagged: Mateiu I. Caragiale
Despre Fănuş Neagu
Îngerul a strigat mi-a amintit de Groapa lui Eugen Barbu. Mi-a plăcut cartea, chiar dacă unele m0mente… De exemplu cum se termină istoria… în nici un fel, viaţa personajului e de mare rahat. Din acest punct de vedere lucrarea respectivă te cam deprimă, adică să fie oare viaţa atât de absurdă, atât de lipsită de [...]
Îngerul a strigat
Fănuş Neagu Omu e făcut să rabde multe, da când i se rup zăgazurile şi se prăbuşeşte, greu pământului se înfricoşează şi el de-atâta durere. “Scumpa mea soţie, mi-e dor de tine”, şi aşa mai departe, tot cu vorbe alese, că-n primu an de însurătoare, omu n-are pereche de tâmpit pe lume. Bei, mori, nu [...]
Péplum
Amélie Nothomb Ce sont les petits esprits qui sont les plus nuisibles. - Tout le monde a fait cette expérience: il suffit de dire “maintenant” pour que ce mot ne soit plus valable: Le présent ne correspond à aucune réalité. En reliant ce “maintenant” avec le concept d’individu, on obtient un point à triple détermination, [...]
Despre Toamna Patriarhului
… cartea asta m-a imoresionat profund. E halucinantă, profundă, mistică. În timpul lecturii aveam senzaţia că m-am rătăxit într-un labirint. Şi e cartea favorită a scriitorului meu favorit… Este o istorie care-ţi trezeşte milă şi scârbă în acelaşi timp, naratorii sunt multipli, şi se trece foarte uşor de la persoana a 3 la 1, duă [...]
Toamna Patriarhului
Gabriel Garcia Marquez Singurul act al unui preşedinte răsturnat de la putere ar trebui să fie actul de deces. I se păru când se ridică în picioare că inima i se umfla cu fiecare pas şi-i pocneau urechile, şi o materie fierbinte i se scurse pe nări, e moartea, se gândi el. Străinul îi răspunse [...]
Mă numesc Roşu
Orhan Pamuk Toţi cei în ai căror ochi am zărit o sclipire de inteligenţă, pe al căror chip am zărit o umbră izvorâtă din suflet sunt nişte ucigaşi ascunşi. Numai proştii sunt puri. Imaginaţi-vă că în mâna acelui cineva se află un hanger şi că v-a apucat de gât cu cealaltă mână. Motivele decorative de [...]
Liviu Rebreanu
Adam şi Eva … Este o carte superbă. Fiecare femeie ar trebui s-o citeacsă, mai ales femeile, pentru că un bărbat, oricum n-ar înţelege mare lucru. Lucrarea respectivă merită atenţia pentru că este opera preferată a lui Rebreanu (aşa zice el), e plină de suflet, se sentimente, da nu ştiu de ce personajul feminin mi [...]
Adam şi Eva
Liviu Rebreanu Moartea e o ipoteză până în momentul când omul se pomeneşte în braţele ei, fără nici o speranţă de întoarcere. Fericirea e totdeauna o clipă, se gândi bolnavul, cu amintirea ei proaspătă în suflet. Mai multă n-ar putea îndura firea omului care, deseori, într-o viaţă de mulţi ani, nu are norocul, să întâlnească [...]
Cronica unei morţi anunţate
Gabriel Garcia Marquez “Sânt desăvârşite”, o auzeam spunând adesea. “Orice bărbat va fi fericit cu ele, fiindcă au fost crescute să îndure”. Şi dragostea se învaţă. [ ... ] nu-i pe lume loc mai trist decât un pat pustiu. Văzând-o aşa, idilic în cadrul ferestrei, nu mi-a venit să cred că femeia aceea ar fi [...]
Gabriel Garcia Marquez
Încă o carte de-a lui Marquez. La început am crezut că încep să mă plictisesc de el, dar m-am înşelet. O să citesc până la ultima buchie tot ce-a scris şi-o să regret că nu mi-a mai rămas nimic de citit. Cartea este de fapt o poveste de dragoste la umbra unei istorii despre o [...]
Gândesc deci nu m-am tâmpit de tot
Zilele trecute mi-a fătat mintea şi am avut o revelaţie: trăim în ţara lui Pavel Turcu… când mai imi vine ceva inteligent în cap o să fac un update acestui post Filed under: Uncategorized
Planeta Moldova
Mdea… Să vorbim întâi despre conţinut. Cartea iţi dă dureri da cap, o ameţeală uşoară din care-ţi vii în fire gândindu-te oare de ce s-au apucat băieţii ăştia de scris cărţi (la plural pentru că prima carte se termină în va urma, deci pot să anticipez lucrurile şi să vorbesc la plural), publicul lor e [...]
Nekrotitanium
Planeta Moldova Îmi vine să plâng, dar nu mai pot de râs! Toţi sătenii [ ... ] au intrat în comă,iar din comă au nimerit probabil în purgatoriu, fiindcă au făcut spume la gură. O sută de câini ucigaşi, lihniţi de foame, dresaţi şi modificaţi genetic, la Cernobîl. Un pitbull clasic pe lângă un asemenea [...]
Răduleasca
Cartea Mihaelei Rădulescu m-a dezamăgi . Este o carte care chiar nu merită citită(aste explică puţinele citate de acolo). Multe cuvinte şi puţină substanţă. Femeia asta se pricepe la multe lucruri, da nu la scris, cu siguranţă. ”Opera” ei e insipidă şi superficială. Aveam o părere mult mai bună despre ea înainte de a-i citi [...]
Despre lucruri simple
Mihaela Rădulescu Statornicia sentimentelor are totuşi avantajul că le cimentează şi le sporeşte valoarea… Vreţi imagine? Una bună? Aveţi de muncit. Femeia la care mă gândesc când încerc să fac lista este neapărat tânără (de la 16 la 50 de ani şi ceva), are personalitate cât cuprinde, ştie să fie frumoasă şi sexy fără să [...]
Generat în 0.384 secunde. Thumbnail Screenshots by Thumbshots

